Acţiune în constatare. Sentința nr. 3527/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3527/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 20-11-2015 în dosarul nr. 3527/2015
Dosar nr._ - acțiune în constatare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3527
Ședința publică din data de 20.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte: T. A.
Grefier: S. Ica E.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. G. și pe pârâții S. I. și Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor de pe lângă Prefectura M., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la data de 13.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.11.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 15.06.2015 sub nr._, pe reclamantul M. G. în contradictoriu cu pârâții S. I. și Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor de pe lângă Prefectura M., a solicitat să se constat faptul că între reclamant și pârâtul S. I. a avut loc convenția de vânzare cumpărare a autoturismului Dacia cu numărul de înmatriculare_ .
În motivare a arătat reclamantul că la data de 09.05.2014 a vândut paratului S. I. acest autovehicul cu suma de 300 euro adică 1350 lei pe care i-a primit integral, așa cum rezulta si din declarația data de parat la data încheierii convenției, acesta obligându-se totodată ca va suporta plata amenzilor cu care va fi sancționat cat si impozitul, urmând ca . sa vina sa perfecteze actele de vânzare cumpărare in forma autentica si reînmatricularea acestui autoturism pe numele noului proprietar, acela de S. I..
Paratul, nici până la data depunerii cererii de chemare în judecată nu a venit sa perfecteze actele de vânzare cumpărare ale acestui autovehicul si sa fie radiat din evidenta de la numele reclamantului, care apoi sa fie înmatriculat pe numele sau. In toata aceasta perioada reclamantul a achitat toate taxele pentru aceasta mașina, deși nu s-a mai folosit si in fapt nu mai este proprietarul acesteia.
In dovedirea acțiunii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul luat paratului S. I. cat si proba cu martori.
La cererea de chemare în judecată a anexat în copie următoarele înscrisuri: Chitanța taxe si impozite emisa de Primăria S., Chitanța in valoare de 141.13 Ron - c/v polița RCA,Polița de asigurare de răspundere civila auto RCA, CI reclamant, Declarație M. G..
La primirea cererii de chemare în judecată, cu respectarea dispozițiilor art. 200 alin. 1 și 2 C.p.civ., prin rezoluția președintelui de complet învestit cu soluționarea cererii, s-a pus în vedere reclamantului să completeze lipsurile cererii de chemare în judecată, în termenul prevăzut de art. 200 alin. 2 c.p.civ. în sensul de a achita 97 lei taxa de timbru potrivit OUG nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării în 10 zile de la comunicare.
La data de 23.06.2015 pri Serviciul Registratură, reclamantul a depus precizare la care a anexat dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 97 lei conform chitanței . nr._/23.06.2015.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâților câte un exemplar al cererii de chemare în judecată și înscrisurilor anexate, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Având în vedere că pârâții nu au formulat întâmpinare, prin rezoluția din data 03.09.2015, instanța a fixat termen de judecată la data de 09.10.2015 și a dispus citarea părților.
Sub aspect probatoriu a fost încuviințată pentru reclamant proba cu înscrisuri și interogatoriu pârâtului, fiind administrată doar proba cu înscrisuri, întrucât pârâtul nu s-a prezentat în instanță.
La termenul de judecată din data de 09.10.2015 instanța a dispus emiterea unei adrese către Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor de pe lângă Prefectura M., pentru a comunica pe numele cărei persoane figurează înmatriculat autoturismul marca Dacia cu număr de înmatriculare_ .
La data de 04.11.2015 Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor de pe lângă Prefectura M., a răspuns la adresa emisă de instanță.
Analizând cererea reclamantului în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:
La data de 09.05.2014 a fost încheiat un contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit între reclamantul M. G. în calitate de vânzător și pârâtul S. I. în calitate de cumpărător.
Contractul a fost încheiat în formă scrisă, fiind întocmit un înscris sub semnătură privată (fila 7).
Prețul vânzării a fost stabilit pentru suma de 300 Euro.
Deși între părți s-a încheiat un act scris, în care s-a materializat acordul de voință al părților, pârâtul nu s-a mai prezentat la organele competente în vederea efectuării formalităților de radiere a autoturismului de pe numele reclamantului și înscrierea pe numele cumpărătorului.
Potrivit art. 1650 Cod civil, vânzarea-cumpărarea este un contract consensual și translativ de proprietate, astfel încât, prin simplul acord de voință al părților și fără îndeplinirea vreunei formalități, se produce nu numai încheierea contractului, dar operează și transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător.
Conform art. 12 din Instrucțiunile nr. 290/1993 de aplicare a H.G. nr. 610/1992, Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor este cel care efectuează radierea vehiculelor.
În aceste condiții, instanța urmează să admită acțiunea reclamantului și va constata că între reclamant în calitate de vânzător și pârâtul S. I. în calitate de cumpărător s-a încheiat la data de 09.05.2014 contractul de vânzare-cumpărare cu privire la autoturismul marca Dacia 1310L cu nr.de identificare UU1R11711X2864828, ._,pentru suma de 300 euro.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul M. G. având CNP_ cu domiciliul în Șimian, . în contradictoriu cu pârâții S. I. cu domiciliul în Drobeta T. S., ., județul Meheidnți și Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor de pe lângă Prefectura M. cu sediul în Drobeta T. S., .. 7, județul M..
Constată că între reclamantul M. G. în calitate de vânzător și pârâtul S. I. în calitate de cumpărător s-a încheiat la data de 09.05.2014 contractul de vânzare-cumpărare cu privire la autoturismul marca Dacia 1310L cu nr.de identificare UU1R11711X2864828, ._,pentru suma de 300 euro.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2015, la sediul Judecătoriei Drobeta T. S..
PREȘEDINTE, GREFIER
T. AlinaSîrbu Ica E.
Red. TA./Tehnored.SIE
4 ex/pag.2/18.12.2015
Cod operator 6497
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 3516/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3470/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
|---|








