Contestaţie la executare. Sentința nr. 3889/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 3889/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 3889/2015

Dosar nr._ - contestație la executare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D.-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3889

Ședința publică din data de 16.12.2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. M. M.

Grefier: S. Ica E.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea Asociația de P. nr.28 și pe intimata R. D. T. S. având ca obiect contestație la executare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la data de 09.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.12.2015, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei D. T. S. la data de 06.07.2015 sub nr._ contestatoarea Asociația de P. nr.28 în contradictoriu cu intimata R. D. T. S. a solicitat reducerea onorariului executorului judecătoresc de 9618.49 lei la cel mult cuantumul maxim legal aferent debitului rămas de recuperat la momentul formulării cererii de executare silită, precum și eliminarea TVA-ului, reducerea taxelor poștale de 124 lei la cuantumul real, bazate pe dovezile prezentate, precum și eliminarea TVA-ului dintr-un tarif ce deja conține TVA și eliminarea onorariului de consultantă executare.

În motivare a arătat contestatoarea că în baza contractului încheiat cu furnizorul R. DR.TR.S. și a facturilor aferente derulării contractului, pe perioada 01.10._13 a datorat suma de_.45 lei și penalități în sumă de_,13 lei, iar până la formularea acțiunii civile în dosarul nr._/225/2014 la data de 17.11.2014, s-au mai achitat sume către R.. De asemenea până la formularea cererii de executare silită la B. M. & ASOCIAȚII la 22.06.2015 a mai achitat sume către R. aferente facturilor emise pentru perioada 01.10._13. Astfel, la suma rămasă de recuperat, onorariul executorului judecătoresc se calculează și stabilește conform OMJ Nr.2550/2006, fără a avea un caracter excesiv, direct raportat la activitatea efectiv prestată și trebuie avut în vedere și factorul social, acest onorariu fiind în sarcina tuturor membrilor Asociației de P. nr.28. aceștia deja aflându-se într-o situație precară, fapt susținut și de datoriile foarte mari la furnizorii de servicii. Onorariul executorului astfel stabilit nu poate depăși cuantumul maxim prevăzut de OMJ Nr.2550/2006. la care să se adauge și TVA, aceasta obligație fiscală către bugetul de stat revenindu-i exclusiv executorului judecătoresc în calitate de prestator de servicii ci nu debitorului.

In privința taxelor poștale, suma de 124,00 lei, este exagerat de mare, fiind aferentă unui număr de cel puțin 20 de expedieri, la tariful de 5 lei/expediere. A solicitat contestatoarea ca instanța să analizeze numărul de expedieri și dacă la tariful acestora s-a calculat și TVA la un serviciu prestat de CN Poșta Română SA, societate care are în componenta tarifelor practicate și TVA.

De asemenea în privința onorariului de consultanță executare de 248.00 lei, compus din 200.00 lei și 48.00 lei TVA, acesta conține o obligație fiscală către bugetul de stat revenindu-i exclusiv executorului judecătoresc în calitate de prestator de servicii, nu debitorului și a solicitat ca instanța să analizeze și acest capăt de cerere de eliminare a unui onorariu care nu se impune, acesta consultanță de constituire acte execuționale se face în favoarea unui creditor care are foarte mulți consilieri juridici.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 711 NCPC și următoarele.

In dovedirea cererii a arătat contestatoarea că înțelege să se folosească de orice mijloc de probă admis de lege.

În baza art.223 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin rezoluția din data de 01.09.2015 instanța a dispus emiterea unei comunicări către contestator, pentru a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 604,52 lei, în original, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, precum și a dovezilor pe care își întemeiază cererea, înscrisurile urmând a fi depuse în copie certificată pentru conformitatea cu originalul și în două exemplare în vederea comunicării.

Totodată, în baza art. 201 alin. 1 din Codul de proc.civilă, a dispus comunicarea cererii și înscrisurile către intimată, cu mențiunea ca are obligația de a depune întâmpinare, în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 165 N.C.P.C., sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.

Având în vedere că intimata nu a depus întâmpinare în termenul legal, instanța prin rezoluția din data de 12.10.2015, în baza art. 201 alin. 4 Cod procedură civilă, a stabilit termen de judecată la data de 11.11.2015 și a dispus citarea părților, contestatoarea cu mențiunea de a depune până la termenul de judecată acordat dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 604,53 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.

La data de 19.10.2015, prin Serviciul Registratură, contestatoarea a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 605 lei.

Analizând cererea contestatoarei în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:

Prin sentința nr.139/27.01.2015 (f.22-24), contestatoarea a fost obligată la plata sumei de 195.584,45 lei debit restant și 50.100.13 lei penalități de întârziere, în total 245.684,58 lei, prin cererea de executare de la f.21, creditoarea R. a solicitat executarea silită iar prin Încheierea din data de 22.06.2015(f.25), B. M. & ASOCIȚII a încuviințat executarea silită.

Prin încheierea emisă de executorul judecătoresc la data de 22.06.2015 (f.26) s-au stabilit cheltuieli de executare în sumă totală de 9990,49 lei reprezentând 124 lei taxe poștale, 9618,49 lei onorariu executor și 248 lei onorariu consultanță executare, la aceeași dată fiind emisă somația de executare pentru achitarea sumei totale de 255.675,07 lei debit și cheltuieli de executare, somație comunicată contestatoarei pe data de 30.06.2015, conform dovezii de la f.28.

La data de 06.07.2015, debitoarea a formulat contestație la executare prin care a solicitat reducerea onorariului de 9618,49 lei la cel mult cuantumul maxim legal aferent debitului rămas la data formulării cererii de executare silită, reducerea taxelor poștale și reducerea onorariului de consultanță precum și eliminarea TVA-ului.

Potrivit art.712 din Codul de proc.civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare iar potrivit art.715, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă.

În conformitate cu art.670 alin.2 din Codul de proc.civilă, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel, iar în conformitate cu alin.3, sunt cheltuieli de executare: taxele de timbru necesare declanșării executării silite; onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii; onorariul avocatului în faza de executare silită; onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului; cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită; cheltuielile de transport; alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite.

Potrivit Ordinului Ministrului Justiției nr.2550/C/2006 prin care s-au stabilit onorariile pentru serviciile prestate de executorul judecătoresc, în cazul executărilor indirecte, pentru creanțele mai mari de 100.000 lei, cum este speța de față, onorariul executorului judecătoresc nu poate depăși suma de 6.300 lei la care se adaugă 1% din suma ce depășește 100.000 lei iar onorariul pentru consultațiile privind actele execuționale nu poate depăși suma de 200 lei.

Potrivit art.126 și 129 din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal, serviciile prestate de executorii judecătorești sunt purtătoare de tva, cota fiind de 24%, iar suma este plătită la bugetul de stat.

Analizând cuantumul onorariilor stabilite de executor, instanța constată că aceste onorarii au fost stabilite conform Ordinului Ministrului Justiției nr.2550/C/2006, nu depășesc suma maximă prevăzută de lege și sunt purtătoare de TVA, prin urmare susținerile contestatoarei sunt nefondate.

Referitor la taxele poștale, instanța constată că acestea nu au fost calculate cu TVA, cum greșit susține contestatoarea, din dosarul cauzei rezultă că executorul judecătoresc a efectuat mai multe comunicări atât către părți cât și alte instituții, prin urmare perceperea unei astfel de taxe este justificată.

În consecință, urmează să respingă contestația la executare ca nefondată.

În temeiul art.717 din Codul de procedură civilă, instanța va obliga contestatoarea la plata către B. M. și ASOCIAȚII a sumei de 37,2 lei reprezentând contravaloarea fotocopierii dosarului de executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea ASOCIAȚIA DE P. NR.28 având C._, cu sediul în Dr.Tr.S., ., ., . în contradictoriu cu intimata R. D. T. S., având CUI_, cu sediul în Dr.Tr.S., ..1, județul M..

Obligă contestatoarea la plata către B. M. și ASOCIAȚII a sumei de 37,2 lei reprezentând contravaloarea fotocopierii dosarului de executare.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere depusă la Judecătoria D. T. S..

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

C. M. MarianaSîrbu Ica E.

Red.CMM./Tehnored.SIE 11.01.16

4 ex/2 .> Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3889/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN