Contestaţie la executare. Sentința nr. 2766/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2766/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 2766/2015

Dosar nr._ - contestație la executare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S., JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILA NR. 2766

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. B.

GREFIER: T. T.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul CĂRĂGIOIU V. în contradictoriu cu intimata B. T. prin mandatar Improvement Credit Collection SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul personal, lipsă fiind intimata

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că deși a fost citat cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 lei aferentă contestației la executare formulate, contestatorul nu a îndelinit această obligație până la prezentul termen de judecată.

Instanța din oficiu, invocă excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și cordă cuvântul pe eycepția invocată.

Contestatorul arată că nu a timbrat acțiunea, lăsând la aprecierea instanței soluționarea excepției.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25.06.2015 pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S., sub nr._ contestatorul CĂRĂGIOIU V. în contradictoriu cu intimata B. T. prin mandatar Improvement Credit Collection SRL a formulat contestație la executare împotriva somației dc executare din data de 05.06.2015 din dosarul de executare 153/EX/2015 și 155/EX/2015, a măsurii înființării popririi și a încheierii din 05.06.2015 dată în dosarul nr. 155/EX/201 5 dată de Birou executor judecătoresc C. V.A. V., în dosarul nr. 155/EX/2015 la solicitarea creditoarei B. T. prin mandatar Improvement Credit Collcction SRL, solicitând anularea actelor dc executare silită, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, consideră că executarea silită s-a făcut nelegal dat fiind faptul că el a încheiat un angajament de plată cu executorul și a achitat lunar suma stabilită de comun acord cu acesta.

Însă, de ceva timp nu a mai avut posibilitatea achitării, întrucât a rămas făra loc dc muncă, nu realizează venituri iar soția sa este bolnavă.

Sub acest aspect consideră nelegală și netemeinică atât somația de executare cât și încheierea executorului judecătoresc din data de 05.06.2015 dat fiind faptul ca sumele stabilite cu titlul de onorarii sunt foarte mari și vin în contradicție cu ordinul Ministrului Justiției nr.2550/2006 și art.669 Cod.pr.civ. care prevede onorarii minime și maxime.

De asemenea, nu se face dovada încasării acestor sume.

Contestă de asemenea și modul de calcul al dobânzi având în vedere ca debitorii nu au fost înștiințați despre titlul executoriu. Creditorul nu a încercat pe cale amiabila să obtină suma pretinsă, ci s-a adresat executorului judecătoresc fără a se face dovada relei credințe.

Un alt aspect este faptul că în vederea recuperării sumei au fost constituite mai multe dosare de executare silită și în acest sens solicita a se observa că adresa de înaintare către contestator vizează nr. 153/EX/2015 și 155/EX/2015 ce face referire la înființarea popririi și din care rezultă că suma ce reprezintă debit este dc 5710,72 lei, fără a se face dovada cum s-a ajuns la această sumaă ce a avut în vedere executorul judecătoresc când a dispus înființrea popririi și unde se face dovada relei credințe a debitorilor.

Mai mult decât atît, consideră că suma pretinsă este exagerat de mare, cheltuielile de executare nu sunt dovedite și justificate.

Având în vedere acest aspect în baza dispozițiilor art.711 alin.2 Cod.pr.civ în opinia sa consideră că sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întiderea și aplicarea titlului executoriu, pentru că din titlul executoriu rezultă că suma rămasă ncachitată cu titlu de împrumut, este mult mai mică decât cea stabilită arbitrar și nelegal de către executorul judecătoresc.

A se reține că nu există un titlu executoriu "contractul de împrumut nu nu este investit cu formula executorie și nu poate pus în executare.

Consideră că executorul judecătoresc a încălcat dispozițiile art.782 alin.l teza 11 dat fiind faptul că desi s-a recurs la înfiintarea popririi, nu i s-a comunicat.

Mai mult, potrivit art.622 alin.2 C. se prevede: În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la indeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare.

A înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, respectiv titlul executoriu, somație, adresa de înființare a popririi și orice probă permisă de lege și admisă de instanță.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 711 - 714 și următ. din Cod.pr.civ.

A solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

La data de 23.09.2015, intimata a formulat întâmpinare (f. 35-36) prin care a solicitat respingerea contestației la executarea silită.

Instanța a acordat primul termen de judecată la 29.09.2015 cu citarea părților, contestatorul cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 lei potrivit disp.art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/26.06.2013 privind taxele judiciare de timbre sub sancțiunea anulării contestației ca netimbrată.

Față de lipsa de la dosar a taxei judiciare de timbru, la termenul de judecată din data de 29.09.2015, instanța a invocat, din oficiu, excepția netimbrării și a rămas în pronunțare pe această excepție.

Analizând cererea de față prin prisma excepției netimbrării cererii de chemare în judecată invocată de pârât, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 245 C. “excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii”, iar potrivit art.248 C. „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”,

Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în OUG nr.80/2013 și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege ( art. 1 și art.2 din OUG nr.80/26.06.2013 rep. privind taxele judiciare de timbru).

Conform art. 33 alin. 1 din OUG nr.80/26.06.2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Obiectul dosarului de față este contestație la executare iar potrivit art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 rep. “în cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestația la executare se taxează cu 100 lei”.

Obligația timbrării cererii este o condiție prealabilă introducerii acesteia, neîndeplinirea ei fiind sancționată cu anularea cererii.

De asemenea, prezenta cauză nu se încadrează în situațiile de excepție prevăzute expres și limitativ de lege, de scutire de plată a taxelor de timbru.

Astfel, deși contestatorul a fost citată cu mențiunea să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru cuantum de 100 lei, potrivit înștiințării de la fila 34 dosar, acesta nu și-a îndeplinit obligația instituită în sarcina sa, ceea ce atrage anularea cererii.

Având în vedere că, pentru termenul de judecată de azi, contestatorul nu și-a îndeplinit obligația stipulată, instanța va admite excepția invovcată din oficiu, urmând a fi anulată contestația la executare ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.

Anulează cererea de chemare în judecată având ca obiect “contestație la executare” formulate de contestatorul CĂRĂGIOIU V., având CNP_, domiciliat în municipiul Drobeta T. S., .. 16C, ., . în contradictoriu cu intimata B. T. prin mandatar Improvement Credit Collection SRL cu sediul în București, Șoseaua București-Ploiești nr. 43, ., ca netimbrată.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce va fi depus al Jud.Dr.Tr.S..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. T. M. B.

Red TT / Tehnored. MB. 07.10.2015/ex. 4/pag. 3

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2766/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN