Evacuare. Sentința nr. 168/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 168/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 10869/225/2014

Dosar nr._ rezoluțiune contract

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S. JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 168

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 19.01.2015

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE: G. D.

GREFIER: S. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Drobeta T. S. și pe pârâta V. L., având ca obiect rezoluțiune contract.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic P. M. S. pentru reclamantă, fiind lipsă pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei precizează că nu s-a reușit soluționarea litigiului pe cale amiabilă.

După ascultarea reprezentantului reclamantei, ținând seama de împrejurările prezentei cauze și având în atenție principiul fundamental al soluționării cauzelor în termen optim și previzibil, instanța estimează că cercetarea procesului va avea o durată de 1 termen.

Reprezentantul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse de reclamantă la dosar apreciind că este admisibilă potrivit legii, fiind de natură să ducă la soluționarea procesului.

Constatând că nu mai sunt alte cereri, instanța apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Consilier juridic P. M. S. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii, rezilierea contractului de închiriere încheiat între părți, evacuarea pârâtei din imobil, obligarea pârâtei la plata sumei pretinse reprezentând contravaloarea consumului de apă.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față ;

Prin cererea înregistrată la pe rolul acestei instanțe la data de 19.08.2014 sub numărul de dosar_, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Drobeta T. S. a chemat în judecată pe pârâta V. L., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr.94/3.01.2011; evacuarea pârâtei din locuința situată în Drobeta T. S., ., . la plata sumei de 1661,93 lei, reprezentând contravaloarea consumului de apă pentru perioada 30.04._14, cheltuieli ce cad în sarcina acesteia conform contractului de închiriere nr.94/3.01.2011.

În fapt, reclamanta a susținut că între părți a fost încheiat contractul de închiriere nr.94/3.01.2011 pentru imobilul din Drobeta T. S., ., ., ., contract în contextul căruia nu a fost achitată suma de 1661,93 lei reprezentând contravaloarea consumului apă pentru perioada 30.04._14.

Deși au fost făcute numeroase demersuri în vederea rezolvării problemei apărute pe cale amiabilă, pârâta nu a luat nicio măsură în vederea stingerii debitului. Arată că, în conformitate cu dispozițiile art.193 din Codul de procedură civilă, a parcurs procedura prealabilă privind rezolvarea litigiului pe cale amiabilă, însă pârâta nu a dat curs solicitării noastre.

In drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.l 14/1996 privind locuințele, ale HG nr.l275/2000, ale art.1777-1835 din Codul civil și ale contractului de închiriere nr. 94/3.01.2011.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar contractul de închiriere nr.94 din 03.01.2011, somația nr.116 din 15.01.2014, adresa nr.2275 din 13.03.2014 a . analitică a abonatului din 13.03.2014.

Instanța, la primirea acțiunii formulate de către reclamantă a constatat că cererea de chemare în judecată a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 194-197 C.p.civ., și având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâtei un exemplar plângere contravențională și înscrisuri anexate, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

La termenul din 17.11.2014 pârâta a depus la dosar adeverința nr.9689 din 10.04.2014 a Direcției Generale de Asistență Socială și protecția Copilului, proces verbal de intervenție.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține că între părți a fost încheiat contractul de închiriere nr.94/3.01.2011 pentru imobilul din Drobeta T. S., ., ., ., termenul de închiriere fiind de 5 ani, începând cu 03.11.2011, pârâta obligându-se să achite agenților economici prestatori contravaloarea serviciilor furnizare agent termic, apă rece, canal, gunoi menajer, energie electrică, precum și celelalte cheltuieli de regie calculate de către asociația de locatari.

Potrivit adresei nr.2275 din 13.03.2014 emisă de . a înregistrat un debit de 1661,93 lei reprezentând contravaloare prestații apă canal, iar potrivit clauzelor contractuale rezilierea contractului de închiriere înainte de termen se poate cere atunci când chiriașul nu și-a achitat obligațiile ce îi revin pe o perioadă de 3 luni, dacă acestea au fost stabilite prin contractul de închiriere în sarcina sa.

Față de cele expuse, se apreciază că acțiunea este întemeiată, urmând a o admite în sensul rezilierii contractul de închiriere dintre părți nr.94 din 03.01.2011, evacuării pârâtei din locuința situată în Drobeta T. S., ., ., . pârâtei să plătească reclamantei 1661,93 lei reprezentând contravaloare prestații apă canal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Drobeta T. S. cu sediul în Drobeta T. S., ..2, județul M., având CUI_ împotriva pârâtei V. L. cu domiciliul în Drobeta T. S., ., ., ., având CNP_.

Dispune rezilierea contractul de închiriere dintre părți nr.94 din 03.01.2011.

Dispune evacuarea pârâtei din locuința situată în Drobeta T. S., ., ., .> Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei 1661,93 lei despăgubiri.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată la 19.01.2015, în ședință publică.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.G.D./Tehnored.S.A.

4 ex./11.02.2015.

Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 168/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN