Plângere contravenţională. Sentința nr. 24/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 24/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 09-01-2015 în dosarul nr. 12094/225/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

Sentința civilă nr. 24/2015

Ședința publică de la 09 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. - A. B.

Grefier ședință C. - M. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent B. N. I. și pe intimatul I. O. - POLIȚIA B., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul, lipsă fiind reprezentanții intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, după care:

Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta T. S., invocată prin întâmpinare, de intimatul I.P.J. O. – POLIȚIA B..

Apărătorul petentului, având cuvântul, arată că nu se opune la excepția invocată.

Instanța reține cauza în vederea soluționării excepției invocate.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 15.09.2014, sub nr._, petentul B. N. I. a formulat, în contradictoriu cu intimatul I. O. - POLIȚIA B., plângere contravențională împotriva, procesului verbal de contravenție ., nr._/30.08.2014 încheiat de agentul N. T. din cadrul I.P.J. O..

În fapt, a arătat că in data de 30.08.2014, in timp ce se deplasa cu autoturismul marca Audi dinspre localitatea Tr. S. către București, a fost oprit de către un agent de politie, după ieșirea din localitatea Bals, care i-a cerut documentele si l-a anunțat că urmează sa fie sancționat, pentru ca a depășit limita de viteza.

Petentul a invocat si nulitatea prevăzuta de art. 16 din OG 2/2001, privind obligativitatea menționării locului in care s-a săvârșit contravențiaîntrucât Omiterea acestor mențiuni îl prejudiciază in mod direct, reținându-se, în mod greșit, în sarcina sa, săvârșirea contravenției de a circula cu viteza neregulamentara pe drumurile publice.

Față de aspectele învederate, a solicitat ca reprezentantul intimatei să prezinte următoarele probe si documente: înregistrarea video a aparatului radar montat pe autoturismul indicat in procesul verbal, care sa poată proba fapta i se imputată; graficul de acționare cu aparatul radar in ziua de 30.08.2014 pentru a putea determina locul amplasării aparatului radar; documente din care sa rezulte faptul ca agenții de politie care au operat acest aparat radar, posedă atestat de operator radar valabil; depunerea atestatului de operator radar al agentului care a operat aparatul radar precum si raportul acestuia din ziua respectiva din care sa reiasă ca agentul a fost operatorul radar; actul de verificare metrologica a aparatului radar montat pe autoturismul politiei in momentul in care s-au înregistrat imaginile video.

În concluzie, a solicitat anularea procesului verbal ., nr._ si, pe cale de consecința, exonerarea de la plata amenzii precum si anularea sancțiunii complementare de suspendarea a dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii cu un avertisment conform art.7 din OG 2/2001, având in vedere ca este prima sancțiune care i-a fost aplicata și împrejurările in care s-a întâmplat fapta, care are o gravitate redusă.

În drept, a invocat disp. OG 2/2001 și jurisprudența CEDO.

Conform disp. art. 200 al. 1 C.pr.civ. instanța a verificat cererea de chemare în judecată și, constatând că aceasta nu îndeplinește cerințele prev. de art. 194 -197 c.p.civ., prin rezoluția din 18.09.2014 aflată la fila 11 dosar, a comunicat petentului lipsurile cererii de chemare în judecată cu mențiunea că, sub sancțiunea anulării cererii să facă în termen de 10 zile de la primirea comunicării, modificările sau completările necesare.

La data de 02.10.2014, prin serviciul Registratură, petentul a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 20 de lei, cerere precizatoare prin care a menționat sediul intimatului și copia procesului verbal de contravenție ., nr._/30.08.2014.

Prin rezoluția din 03.10.2014, aflată la fila 18 dosar, instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate, intimatei cu mențiunea că are obligația de a formula întâmpinare, în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea de a mai propune probe sau de a invoca excepții.

La data de 03.11.2014, prin serviciul Registratură, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat, în baza art. 32 alin 2 din OG 2/2001 excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Dr. Tr. S., precizând că Judecătoriei B. îi revine competența de soluționare a acestei cauze.

Cu privire la fondul cauzei a arătat că actul de sancționare este temeinic și legal întocmit, acesta îndeplinind întocmai condițiile de fond și formă impuse de OG 2/2001, nefiind afectat de nicio nulitate iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.

În scop probator, a solicitat administrarea probei cu înscrisurile anexate.

La dosar a depus, în copie, planșe foto, buletin de verificare metrologică.

Prin rezoluția din 06.11.2014 aflată la fila 30, dosar, instanța a dispus citarea petentului cu duplicat întâmpinare și cu mențiunea de a depune la dosar, răspuns la întâmpinare, în termen de 10 de zile de la comunicare.

Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare, astfel că instanța a fixat termen de judecată la data de 09.01.2014, pentru când a dispus citarea părților.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate in cauza și raportat la dispozițiile legale in materie, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal ., nr._ încheiat la data de 30.08.2014 de către reprezentanții intimatei, petentul a fost sancționat contravențional în baza art. 108/1/C/3 DIN oug 195/2002, cu amendă în cuantum de 540 lei, pentru că ar fi circulat cu viteza de 86 km/h, pe . B..

Prin întâmpinarea depusă la data de 03.11.2014, intimatul Inspectoratul General al Poliției Române a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta T. S..

Față de acest aspect, instanța constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 248 al. 1 C. Pr. Civ., potrivit cărora „instanța se va pronunța, mai întâi, asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”

Petentul, prin cererea depusă la Judecătoria Drobeta T. S., a solicitat instanței anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, întocmit la data de 30.08.2014, pentru comiterea unei fapte contravenționale prevăzută de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, săvârșită în localitatea B..

Pentru verificare competenței acestei instanțe, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 94 pct. 4 C. Pr. Civ., conform cărora judecătoriile judecă „orice alte cereri date de lege în competența lor”, art.31 alin (1) din OG nr.2 /2001 prin care legiuitorul a stabilit că împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, iar prin alin.2 al art. 32 a stabilit că plângerea, împreună cu dosarul cauzei, se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Deși legea nu o precizează în mod expres, competența stabilită prin această dispoziție este o competență absolută, astfel că, în măsura în care instanța investită cu soluționarea unei plângeri contravenționale nu este cea în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția, este obligată să-și decline competența de soluționare.

Astfel cum rezultă din procesul-verbal de contravenție . nr._, întocmit la data de 30.08.2014, presupusa faptă a fost constatată pe . SMR S.A., localitatea B., zonă ce se află în circumscripția Judecătoriei B., astfel că instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale, și va declina judecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta T. S., invocată din intimatul I.P.J. O. – POLIȚIA B..

Declină competența de judecare a cererii privind pe petentul B. N. I., CNP_, cu domiciliul ales în Dr TR S., ., jud. M., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. O. – POLIȚIA B., cu sediul în B., ..8, jud. O., în favoarea Judecătoriei B..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.01.2015.

P., GREFIER,

Red. jud B.A.D./tehnored BMC/27.01.2015

5 ex/com2ex

Poz 1115/2014

Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 24/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN