Evacuare. Sentința nr. 934/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 934/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 5919/225/2014
Dosar nr._ evacuare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBEA T. S., JUDEȚUL M.
SENTINTA CIVILĂ NR. 934
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE T. T.
GREFIER M. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul-pârât B. I. și pe pârâții-reclamanți B. L., N. V., având ca obiect evacuare.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17.02.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 03.03.2015, când a hotărât următoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constatată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 05.05.2014, sub nr._, reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâții B. L. și N. V. a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună evacuarea pârâților din imobilul situat în municipiul Drobeta T. S., .. 127, jud. M., obligarea pârâților să-i plătească cheltuielile de judecată pe care le va face cu prezentul dosar.
În fapt, reclamantul a susținut că de perioadă de timp, cei doi pârâți au un comportament foarte necuviincios față de el, care constă în certuri ce degenerează în bătăi pe care cei doi pârâți i le aplică. A sesizat de mai multe ori organele de poliție care au luat măsuri împotriva lor. Mai mult, s-a văzut nevoit să apele și la SML Drobeta T. S. pentru a obține un certificat medico-legal care a confirmat bătăile primite de la pârâți.
A mai precizat reclamantul că este angajat la o societate comercială, lucrează în ture, și atunci când vine acasă, cei doi pârâți îl agresează. Aceștia profită că el este la serviciu și au început să-i înstrăineze din lucrurile dobândite în timpul vieții sale.
A arătat că imobilul l-a primit moștenire de la tatăl său B. A., cei doi pârâți îi fac viața imposibilă prin comportamentul și faptele acestora grave.
In drept, a invocat dispozițiile art. 21 și art. 61 din Legea nr. 114/1996.
A înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâților, proba testimonială în cadrul căreia să fie ascultați B. C.S. și G. M..
În dovedirea cererii a atașat la dosarul cauzei proces verbal de informare nr. 50/28.02.2014 întocmit de Birou Mediator I. G., CI reclamant, certificat de moștenitor nr. 140/08.07.2002 privind succesiunea def. B. A., certificat medico-legal nr. 466/04.08.2011 emis de SML Dr. Tr. S. pentru B. I., adresa nr. 3065/08.03.2002 emisă de Serviciul Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Drobeta T. S., CI, chitanța . nr._/19.05.2014 în cuantum de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
Prin rezoluția de la fila 26 instanța a dispus comunicarea către pârâți a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, cu mențiunea ca în termen de 25 de zile să formuleze întâmpinare.
La data de 11.06.2014, prin serviciul registratură al instanței, pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională (f. 31-34), solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca ei să fie evacuați din imobil.
Reconvențional solicită să fie obligat reclamantul să îi despăgubească pentru îmbunătățirile aduse imobilului și a sporului de valoare adus acestuia pe care îl apreciază la suma de 9.000 lei, urmând ca valoarea finală să fie stabilită printr-o expertiză tehnică construcții.
În baza art.2495 N.C.Civ. solicită instituirea unui drept de retenție asupra imobilul din ..127 întrucât în situația în care vor fi obligați să restituie bunul imobil în care locuiesc, să îl poată reține cât timp creditorul (proprietarul) nu îi despăgubește pentru cheltuielile efectuate pentru renovarea, consolidarea și construirea unor părți din imobil, cu cheltuieli de judecată.
Precizează că nu au avut un comportament necorespunzător față de reclamant.
Inițial a locuit împreună cu părinți săi la . S., ..15, . ., dar după decesul bunicului s-au mutat în locuința acestuia de pe ..127 din Drobeta T. S.. Fiind într-o stare de degradare, cu acordul ambilor părinți a efectuat numeroase lucrări la aceste camere după cum urmează:
În camera: subzidire la peretele din spate, tencuit peretele în spatele casei, driscuit perete, amorsă, umplere cu pietriș, șapă, ipsos tavan plus pereți, glet tavan plus pereți, parchet, ușița pentru coșul de fum, teracotă, lavabilă, geam, termopan, jaluzele verticale, pus gresie pe pervaz la geam interior și exterior, pus gresie pe pragul dintre cameră și hol, ușă, instalație electrică, prize duble, întrerupător, aplică pe tavan, raft făcut în perete cu uși, spălătorie cu colțar la ușă plus geam interior și exterior, a suportat mâna de lucru pentru aceste operațiuni.
În holul mic: instalație cu apă rece, scurgere, șapă, tencuit un perete, plasă cu adeziv, polistiren, ipsos tavan și pereți, glet tavan și pereți, amorsă pentru pereți, lavabilă, parchet ușă termopan, spălătorie cu colțar la ușă interior-exterior, instalație electrică, panou electric cu siguranțe automate, prize duble întrerupător, lustră tavan și costul mâini de lucru.
A construit bucătăria, a tencuit pereții, instalația cu apă rece plus caldă, scurgere, șapă, polistiren extrudată, gresie, ipsos tavan plus pereți, glet tavan plus pereți, făcut tavan, ușă termopan, 2 geamuri termopan, pervaz îmbrăcat cu gresie la geamuri interior plus exterior, spălătorie cu colțar interior+exterior, instalație electrică, 3 prize duble, întrerupător, aplică electrică, mobilă pal partea de jos, labila și costul mâini de lucru.
A construi baia: instalație din PPR pentru apă rece =caldă, 3 scurgeri, șapă tencuit pereții, făcut tavan, instalație electrică priză dublă, oglinda în spoturi, boiler electric, cada, vas wc cu bazin, accesorii baie, geam termopan, ușă, pat pentru cadă, abajur electric, faianță, chit pentru faianță, adeziv, ciment, fațada tencuită+polistiren și ciuperci pt. fixare, plasă adeziv, a suportat mâna de lucru pentru aceste operațiuni.
A construit acoperișul pentru baie și bucătărie din dulapii, scândură, tablă cuie autofiletante cu garnituri, pânza pentru tablă, etc., a suportat mâna de lucru pentru aceste operațiuni;
Toate aceste lucrări le-a făcut în timp din banii săi și cu munca și priceperea sa sporind considerabil valoarea imobilului din care i se solicită evacuarea. Nu i se pare corect să fie evacuat din acest imobil la care a contribuit financiar și cu forță de muncă pentru a-1 aduce în stare locuibilă, a muncit de la vârsta de 17 ani la acest imobil cu multe sacrificii.
În ceea ce privește capătul de cerere privitor la recunoașterea unui drept de retenție în favoarea pârâților până la realizarea de către aceștia a dreptului de creanță constând în contravaloarea îmbunătățirilor, solicită admiterea acestui capăt de cerere pentru următoarele considerente.
Dreptul de retenție este un drept real accesoriu având rol de garanție reală imperfectă, care presupune existența unui drept de creanță principal pe lângă care ființează, în sensul că va urma soarta juridică a acestuia, potrivit principiului de drept accesorium sequitur principale.
În concluzie, solicită respingerea ca nefondata a cereri de evacuare, admiterea cererii reconvenționale și obligarea reclamantului la plata îmbunătățirilor făcute în imobil de pârâți precum și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului până la achitarea despăgubirilor.
Menționează faptul că nu dețin în proprietate alte imobile.
Au solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului, martori și expertiză tehnică în specialitatea construcții.
Au atașat certificatul de naștere, cartea de identitate, certificatul medico-legal din 05.08.2011 pe numele mamei sale B. A. din care rezultă ca aceasta a fost bătută de reclamant, acțiunea de divorț a mamei din care rezultă că el intervenea să o salveze și intenția acestuia de a-i evacua, sentința nr.247/2014 de divorț a părinților săi, contract de vânzare cumpărare a apartamentului deținut de părinții lui până în anul 2002., bonuri fiscale pentru materiale de construcție și finisaj folosite de el la imobilul sus menționat. Au solicitat audierea martorilor S. S., domiciliată în ..84. Drobeta T. S. și C. G. O., domiciliat în Corn. Prunișor, ..
La termenul de judecată din data de 23.09.2014 instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâților, proba testimonială cu G. M. și B.. C. S. iar pentru pârâți proba cu înscrisuri, proba testimonială cu S. S. și C. G. O., proba cu expertiza construcții având ca obiective evaluarea îmbunătățirilor descrise de pârâți în întâmpinare.
Raportul de expertiză a fost întocmit și depus la dosarul cauzei filele 82-89 de către dl. exp. I. C. V..
A fost administrat interogatoriul pârâților (f. 96-98), au fost audiați martorii S. S., B. S., G. M., C. G. O. (f.99-102).
La termenul de judecată din data de 18.11.2014, reclamantul a depus la dosarul cauzei obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză de către dl. exp. I. C., încuviințate de instanță, răspunsul la acestea fiind depus la dosar de dl. exp. I. C. V. la data de 29.12.2014 (f. 110-118).
Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamantul B. I. este proprietarul imobilului situat în Dr. Tr. S., ..127 jud. M., iar pârâții B. L. și N. V. , fiul reclamanților, respectiv, concubina acestuia și locuiesc în imobilul menționat, în calitate de tolerați. Îngăduința și toleranța reclamantului față de pârâți, în sensul permisiunii de a locui în imobilul proprietatea acestuia nu generează pentru pârâți un drept propriu de folosință, în lipsa existenței unui drept locativ propriu.
Reclamantul este proprietarul imobilului în discuție, iar în această calitate beneficiază de toate drepturile conferite de lege proprietarului, în conformitate cu dispozițiile art. 555 C.civ.
Astfel, instanța apreciază că toleratul nu are un drept locativ propriu. În lipsa unui titlu legal care să-i confere unei persoane dreptul de a locui în imobil, faptul că i s-a îngăduit de către proprietar să locuiască o anumită perioadă de timp îi conferă doar calitatea de tolerat, iar această îngăduință nu generează vreun drept propriu de folosință a locuinței pentru tolerat, ci, dimpotrivă, poate înceta oricând, prin simpla manifestare de voință din partea proprietarului. Iar încetarea îngăduinței nu este condiționată de asigurarea vreunui spațiu de locuit, nici de realizarea de către tolerat a unor venituri suficiente pentru dobândirea unui alt asemenea spațiu.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța va admite acțiunea și va dispune evacuarea pârâților din apartamentul situat în Dr. Tr. S., ..127 jud. M., pentru lipsa titlului locativ.
Cu privire la cererea reconvențională, din declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv, S. E. (f.99) și C. G. O. (102), instanța reține că, la imobilul din Dr.Tr.S., ..127 jud. M. proprietatea reclamantului, pârâții au efectuat toate îmbunătățirile descrise în cererea reconvențională.
Astfel martorul S. S. a declarat că pârâții au construit o baie cu toate dotările din ea, o bucătărie cu toate dotările, au renovat o cameră, au pus termopane, au zugrăvit interiorul casei, au pus rigips la tavan, parchet, gresie la bucătărie și baie, o sobă de teracotă, instalația electrică. În holul casei au pus parchet. Baia și bucătăria au acoperișul făcut tot de către pârâți. Martorul a relatat că era o casă bătrânească iar pârâții au făcut interiorul acesteia.
Martorul C. G. O. a relatat că pârâții au făcut foarte multe îmbunătățiri la imobilul din litigiu, respectiv într-o cameră au renovat totul, șapă, ușă, fereastră, pereți, tavan, au edificat o bucătărie cu dotările din ea, o baie dotată, au renovat holul. La bucătărie și baie erau ziduri dar erau foarte vechi și au fost tencuite, gletuite, zugrăvite, pusă instalație electrică, faianță, gresie. Tot pârâții au pus geam de termopan, uși, au făcut acoperișul de la baie și bucătărie.
Martorii B. S. (f.100) și Gogâlea M. nu au cunoștință dacă pârâții au efectuat îmbunătățiri imobilului din litigiu.
Contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului din litigiu, conform suplimentului la raportul de expertiză este în valoare de_ lei (f.110-111), respectiv: 4402,77 lei valoare lucrări în cameră, 1150,05 lei valoare lucrări în holul mic, 4898 lei valoare lucrări în bucătărie, 5645,58 lei valoare lucrări baie și 1408,67 valoare lucrări exterioare.
Toate aceste lucrări au crescut gradul de confort al locuinței, ele profitând numai proprietarului imobilului, respectiv reclamantului B. I.. Față de această situație și având în vedere dispozițiilor art.566 Cod civil, instanța va admite cererea reconvențională așa cum a fost precizată și va obliga reclamantul să plătească pârâților_ lei reprezentând c/v îmbunătățiri aduse imobilului.
În ce privește instituirea unui drept de retenție, instanța retine că acesta este un drept pe care îl are deținătorul unui bun de a reține bunul respectiv și de a refuza restituirea până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu îmbunătățirea acelui bun.
Astfel, potrivit art.2495 Noul cod civil cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate sa îl rețină cât timp creditorul nu își executa obligația sa izvorâtă din același raport de drept sau, după caz, atât timp cat creditorul nu îl despăgubește pentru cheltuielile necesare si utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.
Din interpretarea acestui text de lege, instanța apreciază că dreptul de retenție este un adevărat drept real de garanție imperfect, în virtutea căruia cel ce deține un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să rețină lucrul respectiv, să refuze deci restituirea, până ce creditorul, titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea ori îmbunătățirea acelui bun.
Condițiile recunoașterii sau instituirii dreptului de retenție sunt: creanța creditorului să fie certă, lichidă și exigibilă, dreptul de retenție, să fie invocat față de proprietarul exclusiv și actual al bunului respectiv, între lucru și creanță să existe o conexiune contractuală sau extracontractuală.
Însă, ceea ce este esențial spre a putea fi invocat dreptul de retenție este aceea ca datoria pe care deținătorul lucrului o pretinde de la creditorul restituirii să se afle în conexiune, să aibă legătură cu lucrul, să fie prilejuită de acesta, să fie deci un debitum cum re iunctum.
Cu alte cuvinte, pentru a putea fi instituit un drept de retenție este necesar ca prin hotărâre judecătorească să fie stabilită în sarcina creditorului lucrului o obligație de plată a unor sume de bani ce au legătură cu lucrul respectiv, tocmai datorită caracterului dreptului de retenție, ca drept real de garanție imperfect, opozabil atât față de terții străini de raportul juridic cât și creditorilor chirografari ai titularului lucrului, precum și creditorilor privilegiați și ipotecari privind lucrul respectiv și subdobânditorilor ulteriori ai lucrului, funcționând ca un important mijloc de constrângere a celui ce trebuie să restituie cheltuielile, ca acesta să-și execute obligația.
Cum în cauză sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile de instituire a dreptului de retenție, se apreciază ca fiind întemeiat petitul privind instituirea în favoarea pârâților a unui drept de retenție asupra imobilului până la achitarea sumei de_ lei reprezentând c/v îmbunătățiri aduse imobilului.
Potrivit art.276 c.p.civ. se vor compensa cheltuielile de judecată, iar reclamanții vor fi obligați să plătească pârâților suma de 1766 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul B. I., având CNP_, domiciliat în municipiul Drobeta T. S., .. 127, județul M. și cu domiciliul procesual ales în municipiul Drobeta T. S., ., județul M. în contradictoriu cu pârâții B. L., având CNP_ și N. V., având CNP_, ambii domiciliați în municipiul Drobeta T. S., .. 127, județul M..
Admite cererea reconvențională precizată formulată de pârâții B. L. și N. V..
Dispune evacuarea pârâților din imobilul situat în Dr. Tr. S., ..127 jud. M..
Obligă reclamantul să plătească pârâților suma de_ lei reprezentând c/v îmbunătățiri aduse imobilului.
Instituie în favoarea pârâților un drept de retenție asupra imobilului până la achitarea sumei de_ lei de către reclamanți.
Compensează cheltuielile de judecată și mai obligă pe reclamant să plătească pârâților suma de 1766 lei.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce va fi depus la Judecătoria Dr.Tr.S..
Pronunțată azi 03.03.2015 în ședință publică.
P., Grefier,
T. T. M. B.
Red.TT/Tehnored. MB
Ex. 5/..03.2015/cod operator 6497
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 944/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 929/2015. Judecătoria... → |
|---|








