Fond funciar. Sentința nr. 1992/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 1992/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 1992/2015

Dosar nr._ fond funciar

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1992

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.05.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: L. G.

GREFIER: P. C.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de petenta Trusca A. în contradictoriu cu intimații B. C. A., Comisia Locala de Fond Funciar Ilovat prin primar, Comisia Județeană de Fond Funciar de pe lângă Instituția Prefectului M., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: avocat C. C. pentru petenta Trusca A., avocat C. E. pentru pârâtul B. C. A. și avocat B. I. pentru pârâtul C. Ilovăț prin primar, lipsă fiind reprezentanții C. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;

Reprezentanții părților arată că nu a fost posibilă soluționarea litigiului pe cale amiabilă.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri prealabile de formulat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.

Avocat C. C. pentru petenta Trusca A., având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și efectuarea unei expertize tehnice de specialitate topografie pentru identificarea suprafețelor de teren din sentința civila nr.2942/27.05.2011 și a se stabili dacă aceste suprafețe de teren se suprapun.

Avocat B. I. pentru C. Ilovăț prin primar se opune la efectuarea expertizei arătând că față de punctele din titlul de proprietate, scriptic nu se suprapune suprafața de teren.

Avocat C. E. pentru pârâtul B. C. A. se opune la efectuarea expertizei arătând că a fost efectuată o expertiză, iar efectuarea unei alte expertize este inutilă, având în vedere că cererea de chemare s-a bazat pe o expertiză efectuată într-un alt dosar.

Avocat C. C. pentru petenta Trusca A. susține că din răspunsul OCPI M., rezultă că terenul respectiv se află în T117 la un alt proprietar.

Instanța respinge ca nefiind utilă soluționării cauzei cererea privind efectuarea unei expertize tehnice de specialitate topografie și în temeiul art. 255 alineat 1 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, în temeiul art. 244 Cod proc. civilă, constată cercetarea procesului finalizată.

Întrucât nu mai sunt alte cereri de formulat ori incidente procedurale de soluționat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea fondului cauzei conform art. 392 Cod proc. civilă.

Avocat C. C. pentru petenta Trusca A., solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, să se constate nulitatea absoluta parțiala a titlului de proprietate definitiv nr._/06.07.2011, autor I. I., cu moștenitor B. C. A., in ceea ce privește suprafața de 486 mp teren pădure, arătând că terenul se află în T117 la un alt proprietar, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța privind plata onorariului de avocat.

Avocat B. I. pentru C. Ilovăț prin primar solicită respingerea acțiunii și menținerea titlului de proprietate în forma în care a fost emis.

Avocat C. E. pentru pârâtul B. C. A. solicită respingerea acțiunii.

Instanța, în baza art. 394 alin. 1 Cod proc. civilă declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T.-S. sub nr. _ la data de 17.11.2014 petenta Trusca A. în contradictoriu cu intimații B. C. A., Comisia Locala de Fond Funciar Ilovat prin primar, Comisia Județeană de Fond Funciar de pe lângă Instituția Prefectului M., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rectificarea titlului de proprietate nr._/27.01.2005 in sensul ca suprafața de 486 mp teren pădure situata in titlu in T86, P21 sa fie trecuta in T 1 17, P 3261/2; să se constate nulitatea absoluta parțiala a titlului de proprietate definitiv nr._/06.07.2011, autor I. I., cu moștenitor B. C. A., in ceea ce privește suprafața de 486 mp teren pădure menționat la primul capăt de cerere, prin radierea acesteia de pe acest titlu, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea acțiunii a arătat că la data de 14.11.2012, a pus in executare la B. G. G. C. sentința civila nr.2942/27.05.2011, pronunțata de Judecătoria Drobeta T. S. in dosarul nr._/225/2010, împotriva debitoarei C. Ilovat. Prin aceasta sentința debitoarea a fost obligata sa îl pună in posesie cu mai multe suprafețe de teren din titlul de proprietate, printre care si suprafața de 486 mp teren pădure.

În cadrul procedurii execuționale, însa, nu s-a putut realiza punerea sa in posesie pe acesta suprafața de teren, motivat de faptul ca debitoarea este nelămurita cu privire la faptul daca aceasta suprafața de teren mai este înscrisa sau nu in alt titlu de proprietate, cu toate ca dispozitivul sentinței pusa in executare este mai mult decât precis.

După mai multe demersuri, prin adresa nr._/21.01.2013, Direcția S. M. Ocolul Silvic Topolnita au comunicat faptul ca pe respectivul teren a fost pus in posesie B. C. A., moștenitor al autorului I. I.. De asemenea prin adresa nr.4108/07.10.2013, OCPI M. răspunde executorului judecătoresc si comunica faptul ca suprafața de teren pe care a solicitat-o sa fie pusa in posesie se afla de fapt in tarlaua 117 si nu tarlaua 86 asa cum se menționează in titlu executoriu si in expertiza întocmita in dosarul de instanța si mai mult aceasta suprafața de teren se suprapune planimetric parțial cu imobilul cu numărul cadastral_, situat in T 117, P 3261/2, înscris in titlul de proprietate definitiv nr._/06.07.2011, autor I. I..

În drept au fost invocate dispozițiile art.58 din Legea 18/1991 si art. III (l)"din Legea 169/1997.

În dovedirea acțiunii a menționat faptul că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, precum si de proba cu expertiza tehnica de specialitate și a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: sentința civila nr.2942/27.05.2011, titlul de proprietate nr._/27.01.2005, proces verbal, raport de expertiză tehnică judiciară, dispoziția nr.1/2011, adresa OCPI nr.4108/2013, răspuns adresa nr._/2013, titlul de proprietate definitiv nr._/06.07.2011 si împuternicire avocațiala.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă. a comunicat intimaților câte un exemplar al acțiunii și înscrisurilor atașate, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

La data de 29.12.2014, prin Serviciul Registratură, pârâtul B. C. A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata sub ambele petite.

A motivat că, prin cererea de chemare in judecata ce a constituit obiectul dosarului nr._/225/2010, reclamanta Trusca A. a solicitat rectificarea T.P. nr._/27.01.2005 privind categoria de folosința a terenului in suprafața de 2500 mp pășune din ., întrucât nu este pășune așa cum s-a menționat in titlu, categoria de folosința fiind vie si pădure.

În soluționarea rectificării titlului de proprietate pentru suprafața de 2500 mp privind categoria de folosința, instanța prin s.c.nr.2942/2011 a constatat următoarele:

În titlul de proprietate in tarlaua 86, . înscrisa la categoria de folosința "pășune" suprafața de 2500 mp.

În registrul agricol autorul reclamantei figurează cu suprafața de 0,25 ha teren pășune.

În raportul de expertiza a fost identificat in tarlaua 86, . de 2014 mp teren vie in continuarea căreia exista o suprafața de 1399 mp teren pădure.

Instanța in limitele investirii, a dispus rectificarea titlului de proprietate nr._ /27.01.2005 in ceea ce privește categoria de folosința a terenului in suprafața de 2500 mp din tarlaua 86, . ca suprafața de 2014 mp are categoria de teren vie, iar diferența de 486 mp este teren pădure.

Folosindu-se de aceasta hotărâre (s.c.nr.2942/2011) prin care instanța a constatat ca terenul in suprafața de 2500 mp din tarlaua 86, . de folosința vie pentru 2014 mp si pădure pentru suprafața de 486 mp. Reclamanta a promovat prezentul proces prin care solicita ca terenul pădure in suprafața de 486 mp din tarlaua 86, . trecuta in tarlaua 117, . sa se constate nulitatea absoluta parțiala a T.P.nr._/2011 emis in favoarea autorului meu, I. loan, pentru aceeași suprafața de 486 mp teren pădure.

După cum se poate observa suprafața de 486 mp teren pădure din T.P. nr._/2005 al reclamantei Trușca A. (cu autor Poscarache G.) din tarlaua 86, . nici o legătura cu tarlaua 117, . T.P.nr._/2011 emis in favoarea autorului meu I. loan.

Terenul in suprafața de 486 mp, categorie de folosința pădure, constatat prin s.c.nr.2942/2011 face parte din suprafața de 2500 mp înscrisa in T.P.nr._/2005 al reclamantei, aflându-se in continuarea terenului in suprafața de 2014 mp vie din tarlaua 86, .> Terenul in suprafața de 486 mp pădure, nu este teren forestier înscris in amenajamentul silvic, fiind pasune împădurită aflata in tarlaua 86, .> In titlul meu de proprietate cu nr._/2011 au fost incluse numai terenuri forestiere înscrise in amenajamentele silvice, nu exista nici o suprafața de pășune împădurita.

În cazul in care in tarlaua 117, . titlul său de proprietate ar exista proprietatea reclamantei pentru suprafața de 486 mp, ar însemna sa se învecineze cu aceasta sau cu autorul sau Poscarache G..

Ori se poate observa ca in tarlaua 117, . vrea sa translateze reclamanta pe cei 486 mp (din tarlaua 86, . suprafața totala de 7900 mp si nu se învecinează cu reclamanta.

În susținerea întâmpinării a depus la dosar în copie certificată procura, C.I., împuternicire avocațială.

Prin rezoluția din data de 05.01.2015 s-a comunicat întâmpinarea și înscrisurile atașate către reclamantă cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare, și cum reclamanta nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin rezoluția din data de 23.01.2015 instanța a fixat termen de judecată la data de 04.03.2015, cu citarea părților.

Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, a încuviințat proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauza, instanța constată și reține în fapt și în drept următoarele:

Prin cererea dedusă judecății, reclamanta a solicitat rectificarea titlului de proprietate nr._/27.01.2005 in sensul ca suprafața de 486 mp teren pădure situata in titlu in T86, P21 sa fie trecuta in T 1 17, P 3261/2 și constarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate definitiv nr._/06.07.2011, autor I. I., cu moștenitor B. C. A., in ceea ce privește suprafața de 486 mp teren pădure menționat la primul capăt de cerere, prin radierea acesteia de pe acest titlu.

Prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr._/225/2010, reclamanta T. A. a solicitat rectificarea titlului de proprietate nr._/2005, privind categoria de folosință a terenului în suprafață de 2500 mp pășune din T 86 P 21, iar prin sentința civilă nr.2942/2011, a fost admisă în parte cererea, s-a dispus rectificarea titlului de proprietate menționat în ceea ce privește categoria de folosință a terenului în suprafață de 2500 mp din T 86 P 21, în sensul că suprafața de 2014 mp are categoria de folosință vie, iar diferența de 486 mp este teren pădure.

Din raportul de expertiză întocmit în dosarul nr._/225/2010 (fila 11-13 dosar, rezultă că terenul pădure se află în prelungirea terenului cu vie.

Prin sentința menționată s-a schimbat numai categoria de folosință a terenului, nu și amplasamentul acestuia.

Instanța mai constată că reclamanta susține că terenul în suprafață de 486 mp pădure, nu se află în T 86 P 21, ci în T 117 P 3261/2. Ori, acest din urmă amplasament este înscris în titlul de proprietate nr._/2011, emis autorului pârâtului, I. I..

Din adresa nr.4108/2013 emisă de OCPI M., rezultă că terenul în suprafață de 1399 mp este situat în T 117 și nu în T 86 cum rezultă din raportul de expertiză și că există o suprapunere planimetrică parțială cu imobilul situat în T 117 P 3261/2 înscris în titlul de proprietate nr._/2011, autor I. I..

Examinând schița terenului din litigiu aflată la fila 13, rezultă că terenul în suprafață de 3413mp se compune din suprafața de 2014 mp vie și 1399 mp pădure și fac corp comun, iar din raportul de expertiză rezultă că pădurea este de salcâm, că în registrul agricol autorul petentului nu are înscrisă pădure, ci teren arabil și că ulterior au crescut salcâmi pe acest teren. Mai mult, în titlul de proprietate emis pe numele autorului pârâtului au fost înscrise numai terenuri pădure.

Instanța apreciază că terenul din litigiu nu este teren forestier înscris în amenajamentul silvic, ci este pășune împădurită aflată în T 86 P 21, astfel că nu are nici o legătură cu terenul pârâtului.

Faptul că s-a constatat că există o suprapunere planimetrică nu are relevanță în cauză câtă vreme prin Ordinul nr.700/2014 al ANCPI s-a stabilit o procedură de soluționare a suprapunerilor din baza de date de către OCPI.

Prin urmare, instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de petenta Trusca A. domiciliata in ., jud. M., CNP_, prin curator Ulceluse D., domiciliata in ., jud. M., CNP_ cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat C. C. situat in Drobeta T. S., ., ., ., în contradictoriu cu intimații B. C. A. cu domiciliul in Drobeta T. S., ..78, jud. M., Comisia Locala de Fond Funciar Ilovat prin primar, Comisia Județeană de Fond Funciar de pe lângă Instituția Prefectului M., cu sediul in Drobeta T. S., ., jud. M..

Cu apel care se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. L. C. P.

Red. L.G. Tehn..PC

6 ex./..2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 1992/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN