Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2171/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2171/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 2171/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR.2171

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.06.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. M.

GREFIER: S. C. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții B. C. și B. D. și pe pârâții G. T. și G. C., având ca obiect rezoluțiune contract.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat B. A. pentru reclamanți, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Apărătorul reclamanților depune interogatorii .

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 alin. 1 C.proc.civ., instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamanților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat. În concluzie, solicită rezilierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1938/26.10.2012, având în vedere că pârâții nu au înțeles să achite prețul vânzării, respectiv suma de_ euro. Menționează că au convenit ca această sumă să fie achitată astfel: 7000 euro până la data de 20.12.2012, iar diferența de_ euro până la data de 30.06.2013. Depune concluzii scrise ci chitanța reprezentând onorariu de avocat.

Constatând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în baza art. 394 C.proc.civ, președintele închide dezbaterile și, în temeiul art.397 C.proc.civ., reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 15.12.2014 sub numărul de dosar_, reclamanții B. C. și B. D. au solicitat în contradictoriu cu pârâții G. T. și G. C. rezoluțiunea contractului de vânzare autentificat sub nr. 1938 din data de 26.10.2012 încheiat între părți. De asemenea, au solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că între ei și pârâtul G. T. a fost încheiat în data de 26.10.2012 contractul de vânzare autentificat sub nr. 1938/26.10.2012 având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui apartament situat in Dr. Tr. S., . nr. 10. ., ., județul M. pentru suma de 17 000 euro reprezentând 77.588 lei la cursul BNR la data de 26.10.2012, acest apartament devenind bun comun al cumpărătorului si al soției acestuia, pârâta G. C..

Potrivit acestui contract prețul vânzării este de 17 000 EURO și trebuiau plătiți de către cumpărător în următoarea modalitate: 7000 EURO pana la data de 20 decembrie 2012. iar_ EURO pana la dala de 30 iunie 2013. La încheierea acestui contract vânzătorii și-au îndeplinit obligațiile contractuale și legale în sensul că au transmis proprietatea asupra acestui bun, au predat bunul vândut, din acel moment pârâții locuind în acest apartament, însa cumpărătorul nici până în momentul formulării cererii de chemare în judecată nu și-a îndeplinit principala obligația contractuală si legală.

Reclamanții au mai arătat că au încercat în repetate rânduri să rezolve pe cale amiabilă aceasta problemă cu paratul G. T., însă acesta a refuzat în mod constant acest lucru.

Pentru aceste motive, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii, în sensul ca instanța să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1938 din data de 26.10.2012 încheiat între reclamanți și pârâtul G. T., pentru neplata culpabilă de către pârât a prețului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1321 N.C.CIV., art. 1549 N.C.C1V. și art. 1724 N.C.CIV.

În dovedirea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că înțeleg să se folosească de proba cu acte, precum și proba cu interogatoriul pârâților.

La acțiune a fost anexată copia contractului de vânzare autentificat sub nr. 1938 din data de 26.10.2012 și împuternicire avocațială.

Examinând cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe, s-a constatat că aceasta nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197 din Codul de procedura civilă, republicat. În conformitate cu art. 200 alin. 2 C.p.c., republicat, instanța a dispus prin rezoluția din data de 22.12.2014, comunicarea către reclamanți a lipsurilor cererii de chemare în judecată, cu mențiunea ca, sub sancțiunea anularii cererii, conform art. 200 alin. 3 C.p.c., în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, să înlăture neregularitățile constatate, respectiv:

- să indice valoarea obiectului acțiunii – în lei, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare; pentru imobile, să depună certificat fiscal din care să rezulte valoarea impozabilă a imobilului.

- pentru identificarea imobilului, să indice localitatea și județul, . în lipsă, tarlaua, . apartamentul, precum și, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic, după caz.

- să atașeze extrasul de carte funciară actual, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, un certificat emis de același birou, care atestă acest fapt.

- în ceea ce privește dovedirea cererii prin interogatoriul pârâtului, se va solicita înfățișarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică.

La data de 30.12.2014, reclamanții au complinit lipsurile cererii de chemare în judecată în sensul că au indicat valoarea obiectului acțiunii-_ lei, a indicat datele de identificare a imobilului și a solicitat înfățișarea în persoană a pârâtului. În ce privește certificatul fiscal privind valoarea impozabilă a imobilului, au arătat că acesta se eliberează numai titularilor de rol, adică pârâților. Au atașat extras de carte funciară pentru informare, emis de BCPI Drobeta T. S., adresa nr._/30.12.2014, emisă de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DROBETA T. S.-D.I.T.L.

Urmare a dispozițiilor date de instanță prin rezoluția din data de 07.01.2015, reclamanții au depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2628 lei (f.26)

Potrivit rezoluției din data de 20.11.2014, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civil, pârâților le-au fost comunicate duplicatele cererii de chemare în judecată și înscrisurile atașate acesteia, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Pârâții nu au depus întâmpinare.

Constatând îndeplinite condițiile legale, prin rezoluția din data de 20.02.2015, instanța a fixat primul termen de judecată la data de 26.03.2015 și a dispus citarea părților.

Prin încheierea din data de 21.05.2015, instanța a încuviințat pentru reclamanți proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâților.

Sub aspectul materialului probator, instanța a administrat pentru reclamanți proba cu înscrisuri, iar cu privire la interogatoriul încuviințat urmează a face și aplicarea disp. art. 358 C.proc.civ., potrivit cărora, dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate în cauza și raportat la dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele :

Potrivit prevederilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil potrivit cărora „dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .”, cum contractul de vânzare-cumpărare pentru apartament s-a perfectat la data de 26.10.2012, deci după de . Noului Cod civil, instanța constată că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod civil.

Între reclamanți și pârâtul G. T. a fost încheiat la data de 26.10.2012 contractul autentificat sub nr.1938/26.10.2012 la BNP N. L. C. având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui apartament situat in Dr. Tr. S., . nr. 10. ., ., județul M., pentru suma de 17 000 euro reprezentând 77.588 lei la cursul BNR la data de 26.10.2012.

Cumpărătorul G. T. a declarat la data încheierii contractului faptul că este căsătorit cu pârâta G. C., conform certificatului de căsătorie . 8 nr._, și nu au încheiat o convenție matrimonială .

Potrivit art.313 alin 3 C.civil, neîndeplinirea formalităților de publicitate face ca soții să fie considerați, în raport cu terții de bună-credință, ca fiind căsătoriți sub regimul matrimonial al comunității legale, iar conform art.339 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților, așadar, imobilul ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare este bun comun al pârâților .

În baza contractului de vânzare cumpărare încheiat cu reclamanții, cumpărătorul s-a înscris în Cartea funciară la data de 29.10.2012 sub nr._, Cad: 106 /1/4/20 .

Potrivit contractului prețul vânzării este de 17 000 EURO și trebuia plătit de către cumpărător în două tranșe, 7000 EURO pana la data de 20 decembrie 2012, iar_ EURO pana la dala de 30 iunie 2013.

Conform contractului, la data încheierii acestuia, vânzătorii au transmis către cumpărător atât proprietatea cât și posesia imobilului .

Pentru prețul de 17 000 de EURO, conform art.2386 pct.1 C.civil, s-a înscris în cartea funciară a imobilului, în favoarea vânzătorilor, ipoteca legală pentru prețul datorat .

Principala obligație a cumpărătorului este conform art. 1719 C.civil să plătească prețul vânzării .

Art. 1724 C.civil prevede că în situația în care cumpărătorul nu a plătit, vânzătorul este îndreptățit să obțină fie executarea silită a obligației de plată, fie rezoluțiunea vânzării, precum și, în ambele situații, daune-interese, dacă este cazul.

Instanța reține că reclamanții și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contract, astfel că revine pârâtului sarcina de dovedească plata prețului contractului .

Deși au fost prezenți la termenul din data de 21.05.2015, când instanța le-a pus în vedere să se prezinte la următorul termen pentru administrarea probei cu interogatoriul cerut de reclamanți, pârâții nu s-au prezentat, astfel că în conformitate cu disp. art.358 C.pr.civ., apreciem această împrejurare, ca o recunoaștere a neexecutării propriilor obligații asumate prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1938/26.10.2012 la BNP N. L. C. .

De altfel, pârâții nu au formulat întâmpinare în cauză, și nu au dovedit prin nici o probă faptul că au achitat reclamanților suma de 17 000 EURO, ce reprezintă prețul contractului .

În aceste condiții, apreciem întemeiată acțiunea reclamanților, urmând să fie admisă, iar contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1938/26.10.2012 de către BNP N. L. C., rezoluționat .

În temeiul art.453 C.pr.civ., va dispune obligarea pârâților la plata către reclamanți a sumei de 4128 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE :

Admite acțiunea privind pe reclamanții B. C., CNP_, și B. D., CNP_, ambii domiciliați în Drobeta T. S., ..59, ., ., și pe pârâții G. T., CNP_ și G. C.,_, cu domiciliul în Drobeta T. S., . nr.10, ., ., județul M., având ca obiect rezoluțiune contract.

Dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1938/26.10.2012 de către BNP N. L. C..

Obligă pârâții la plata către reclamanți a sumei de 4128 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.MM/ Tehnored.SCL

6 ex./4 .

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2171/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN