Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 3019/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3019/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 3019/2015
Dosar nr._ - înlocuire amendă cu muncă
în folosul comunității-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3019/2015
Ședința publică de la 15 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. - G. U.
Grefier ședință A. - M. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petenta . PRIMAR și pe intimatul C. G., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 01.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea succesiv la datele de 08.10.2015 și 15.10.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-T. S. sub nr._ la data de 07.05.2015, petenta . PRIMAR a formulat cerere de chemare în judecată a intimatului C. G. solicitând instanței înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului prin procesele verbale de contravenție . nr_/14.06.2012 și . nr._/17.02.2014, cu obligarea intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii, petenta a arătat că prin procesele verbale . nr_, ._ contravenientul a fost sancționat cu amenzi in cuantumul stabilit de lege .
Amenzile prin care a fost sancționat nu au fost achitate de către contravenient, fapt pentru care in baza titlului executoriu s-a procedat la emiterea somațiilor legale către debitor, somații care au rămas fara nici un fel de efect asupra acestuia .
Întrucât punerea in executare a titlului executoriu cu nr 1254/19 martie 2015, emis de Primăria Comunei Izvoru Birzii nu a fost posibila, a solicitat înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități in folosul comunității, conform prevederilor OG 17/20.08.2014 pentru modificarea art 9 al 3 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art 194 cod de procedura civila, OG 17/ 20.08.2014 pentru modificarea art 9 al 3 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosarul cauzei: titlul executoriu nr 1254/19 martie 2015 emis de Primăria Comunei Izvoru Birzii; somația cu nr 1254/19 martie 2015, emisa de Primăria Comunei Izvoru Birzii; certificat de atestare fiscala cu nr 2054/05.05.2015, emis de Primăria Comunei Izvoru Birzii; adeverința de venit nr_/24.03.2015 eliberata de Administrația Județeană a Finanțelor Publice M.; adresa cu nr 6191/28.08.2014 a Inspectoratului Teritorial de munca M.; procesele verbale . nr_. ._
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.
În baza art. 411 al 2 cod de procedura civila a solicitat ca judecarea cauzei sa se faca in lipsa.
Având în vedere faptul că intimatul nu a formulat întâmpinare, instanța față de dispozițiile art. 201 alin. 4 C.proc.civ., a constatat întrunite condițiile prevăzute de lege pentru fixarea primului termen de judecată și s-a dispus citarea părților.
Deși legal citat intimatul nu s-a prezentat în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin procesele verbale de contravenție . NR_/14.06.2012 și CP NR._/17.02.2014 încheiate de IPJ M.-Postul de Poliție I. Bârzii, intimatul C. G. a fost sancționat cu amendă în sumă de 500 lei, respectiv 765 lei.
Contravenientul nu a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție și nu a plătit amenda.
Potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de cu art. 39 ind. l din OG 2/2001, va admite cererea și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului C. G., cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei munci în folosul comunității, pe o durată de 10 de ore.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității formulată de petenta . PRIMAR, C./CNP_, cu sediul in comuna Izvoru Birzii, . în contradictoriu cu intimatul C. G., CNP_, domiciliat in . Halânga, . .
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului C. G. prin procesele verbale de contravenție . nr_/14.06.2012 și CP nr._/17.02.2014, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei munci în folosul comunității pe o durată de 10 de ore.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 15.10.2015.
P., GREFIER,
M. - G. U. A. - M. B.
Red. M.G.U./Tehn. B.A.M.
4 ex./..2015
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub numărul 6497
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3789/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 3749/2015. Judecătoria... → |
|---|








