Plângere contravenţională. Sentința nr. 2773/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2773/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 2773/2015
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2773
Ședința publică de la 29.09.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – I. C. G.
Grefier ședință –L. M. B.
Pe rol fiind soluționarea procesului civil privind pe petentul M. I. M. în contradictoriu cu intimatul I. M. având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Verificându-și din oficiu competența potrivit art. 131 C. proc. civ., instanța constată că este competența general, material și teritorial să judece prezenta cauză în temeiul art. 94 al. 4 C.p.civ. și art. 118 alin.1 din OUG nr.195/2002.
Instanța pune în discuție durata de timp necesară pentru cercetarea procesului.
Petentul estimează durata necesară soluționării cauzei la 3 luni.
În conformitate cu disp. art. 238 C.p.civ., instanța, în raport de complexitatea cauzei, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului în sensul că prezenta cauză se poate soluționa
la acest termen de judecată.
Instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu înregistrarea video.
Instanța pune în discuție probele solicitate de către intimat, respectiv proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video a contravenției reținută în procesul verbal.
Petentul arată că nu se opune la probele solicitate de intimat.
Instanța procedează la vizionarea înregistrării video pe suport CD a faptei contravenționale reținută în procesul verbal de contravenție contestat.
Fiind interpelat, petentul arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța, în conformitate cu disp. art. 392 C.p.civ, acordă cuvântul părților.
Petentul solicită admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție. Pe situația de fapt arată că nu a avut vizibilitate întrucât în apropierea trecerii de pietoni era parcat un microbuz, acesta fiind motivul petru care nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversare.
Instanța, constatând cercetarea judecătorească finalizată, în conformitate cu disp. art. 394 C.p.civ., închide dezbaterile asupra fondului și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea formulată la data de 14.05.2015 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. sub nr._, petentul M. I. M., în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului M., a solicitat admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție . nr._/12.05.2015 încheiat de I. M..
În motivarea plângerii, petentul a susținut că prin procesul verbal contestat a fost amendat cu 390 lei și i s-a suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 30 zile, reținându-se n sarcina sa că ar fi săvârțit contravenția prev. de art. 100 alin. 3 lit.b din OUG nr. 195/2002 R, respectiv că a condus autoturismul marca Opel Astra pe . din Dr. Tr. S., iar în dreptul Liceului Dl. T. nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea bulevardului.
Petentul arată că în realitate nu se face vinovat de cele reținute în procesul verbal de contravenție.
Arată faptul că a oprit la restaurantul de vis-a-vis cu Liceul Dl. T. pentru a lăsa două cliente și în momentul în care s-a pus în deplasare la trecerea de pietoni erau parcate mai multe autoturisme, dintre care și o dubă care îi afecta vizibilitatea.
De asemenea, arată faptul că era în imposibilitatea de a observa pietonul deoarece acesta era ascuns după mașinile parcate exact lângă trecere, autoturisme ce îi afectau vizibilitatea, iar în momentul în care a ajuns pe trecerea de pietoni și a văzut pietonul practic îi era imposibil să oprească mașina în condiții care să nu puna în pericol circulația, întrucât în spatele său se aflau alte mașinii care circulau pe același sens de mers.
Ulterior, a fost oprit de echipajul de poliție care i-a adus la cunostinta faptul ca nu ar fi acordat prioritate de trecere doamnei aflate pe trecerea de pietoni.
Consideră că procesul verbal nu reflectă realitatea, deoarece nu a comis nici o contravenție la regimul circulație, motiv pentru care a și cerut anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii.
Având în vedere că dreptul contravențional este ghidat pe principii identice cu dreptul penal, diferența între contravenție și infracțiune o constituie gradul de pericol social, dar sancțiunile au un caracter sancționator și preventiv nicidecum unul reparatoriu, astfel că în cazul dreptului contravențional operează prezumția de nevinovăție reglementata de paragraful 2 al articolului 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Susține că, în exercitarea atribuțiilor pe care le au, judecătorii nu trebuie sa pornească de la ideea ca petentul a săvârșit fapta de care este acuzat. Apoi, sarcina probei aparține celui ce acuza, iar orice îndoială trebuie să profite celui acuzat (in dubio pro reo).
Solicită a se constata că și prin prisma jurisprudenței CEDO chestiunea sensibila în toate plângerile contravenționale, este că petentului i se cere sa răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal, cu alte cuvinte, presupunând ca procesul verbal nu cuprinde omisiuni care să conducă la nulitatea lui, petentului, pentru a-i fi admis plângerea, i se cere să dovedească contrariul situației de fapt reținute în procesul verbal. Această idee încalcă în mod evident dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și a fost amendată de către instanța europeană.
Pentru motivele arătate solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție, precum si exonerarea de la plata amenzii.
De asemenea, solicită ca instanța de judecata să emită o adresa către intimat pentru a depune in instanța suportul video al inregistrarii săvârșirii contravenției.
În drept, a invocat dispozițiile art.31-34 din OG 2/2001 republicata.
Pentru dovedirea plângerii a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, respectiv: procesul verbal de constatare a contravenției PMHX nr._, din data de 12.05.2015 in original pentru instanța si in copie pentru comunicare; -copie dupa dovada . nr._; -copie CI.
Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform chitanței aflată la fila 7 dosar.
Intimatului i-au fost comunicate plângerea contravențională și înscrisurile anexate, conform dovezii aflate la fila 19 dosar, cu mențiunea că acesta are obligația de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la data comunicării cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel. De asemenea, s-a pus în vedere intimatului să depună întâmpinarea în 2 exemplare și să atașeze la întâmpinare același număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijină .
La data de 05.06.2015 intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție ca valabil încheiat.
A arătat că în data de 12.05.2015, ora 11:25, petentul a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe . din Drobeta T. S., județul M. și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii, respectiv pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător prin marcaj pietonal și indicator, abaterea fiind înregistrată video.
După oprirea regulamentară, conducătorul auto a fost identificat în persoana numitului M. I. M., i s-a comunicat abaterea săvârșită, încadrarea legală și sancțiunea aplicată.
Astfel, petentul a fost sancționat contravențional pentru neacordare de prioritate pietonului angajat în traversarea regulamentară a străzii cu amendă în cuantum de 390 lei și i s-a reținut permisul conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 30 zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100, alin. 3, lit. b și sancționate de art. 100 al. 3din O.U.G. nr 195/2002, republicata.
În concluzie, consider că procesul verbal contestat este întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr 2 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare și nu unt motive de anulare a acestuia.
În dovedirea celor menționate, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și cu înregistrarea video a faptei contravenționale.
A depus la dosar raportul agentului constatator și CD-ul privind abaterea săvârșită de petent.
Întâmpinarea formulată de intimat a fost comunicată petentului, conform dovezii aflate la fila 25 dosar, cu mențiunea că are obligația să formuleze răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare, însă acesta nu a formulat răspuns la întâmpinare, astfel că instanța, prin rezoluția din 02.07.2015, aflată la fila 26 dosar, a fixat primul termen de judecată la data de 29.09.2015 și a dispus citarea părților.
Instanța, în conformitate cu disp. art. 258 c.p.civ, a încuviințat pentru petent și pentru intimat, proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video a faptei contravenționale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/12.05.2015 încheiat de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M., petentul M. I. M. a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 republicata, cu modificările ulterioare cu amendă în cuantum de 390 lei. Totodată, i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile.
Prin procesul verbal sus-menționat s-a reținut de către agentul constatator că petentul, la data de 12.05.2015 ora 11:25, a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe . din Drobeta T. S. și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii, respectiv pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător prin marcaj pietonal și indicator, abatere filmată cu aparatura omologată din dotare.
Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța reține următoarele:
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Instanța mai retine, de asemenea si împrejurarea că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, petentul fiind sancționat pentru săvârșirea contravenție prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 republicata, cu modificările ulterioare constând în ,,Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.
Procesul verbal a fost semnat de către petent, făcându-se mențiunea că nu are obiecțiuni și că nu a avut vizibilitate datorită unui autoturism staționat.
Plângerea a fost formulată în termenul legal.
Instanța retine pe de o parte că procesul verbal se bucură de o prezumție relativă de adevăr, fiind întocmit de către un agent al statului însărcinat cu exercițiul autorității de stat pentru a constata și aplica sancțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, iar pe de altă parte petentul a reușit să facă dovada contrară celor reținute în procesul verbal.
Totodată, prezumția de nevinovăție trebuie în mod obligatoriu să-și găsească aplicabilitatea în actul sancționator, procesul verbal de contravenție, trebuie întocmit în prezența unor probe temeinice de vinovăție a petentului care să înlăture orice îndoială rezonabilă cu privire la vinovăția sa.
Potrivit art. 72 alin. 2 din OUG nr.195/2002 republicată, pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.
Potrivit art. 6 pct. 1 din OUG 195/2002 acordarea priorității înseamnă „obligația fiecărui participant la trafic de a nu-și continua deplasarea sau de a nu efectua altă manevră, dacă aceasta îi obliga pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să-și modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească”, iar dispozițiile art.100 alin.3 lit. b din OUG nr.195/2002, sancționează conducătorul auto pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului .
Rezultă că, se consideră neacordarea priorității pietonilor pe trecerea de pietoni, atunci când aceștia sunt în traversare, în mișcare pe sensul de deplasare al autovehiculului, ori, în speța dedusă judecății, pietonul nu se afla angajat în traversare, aspect ce rezultă fără nici un dubiu din filmarea video depusă la dosar.
Din filmarea video înaintată de intimată pe suport informatic se observă că în data de 15.01.2013 petentul a condus autoturismul marca Opel, al cărui număr de înmatriculare nu poate fi pus in evidență, pe ., după ce anterior oprise pentru a coborî două persoane din autovehicul.
În dreptul trecerii de pietoni din dreptul Liceului D-ul T., a apărut dintre mașinile parcate în apropiere sau chiar pe trecerea de pietoni o persoana de sex feminin, dar care a staționat și nu a intenționat să traverseze.
Se mai observă că de o parte și de alta a trecerii de pietoni se aflau parcate autoturisme, aspect care se coroborează cu obiecțiunile formulate de către petent în sensul că nu a avut vizibilitate din cauza autovehiculelor staționate.
Față de cele menționate, instanța apreciază că fapta contravențională reținută în procesul verbal nu îi este imputabilă petentului.
În concluzie, pentru motivele de fapt și de drept sus – menționate, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal de contravenție sus-menționat si va exonera petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 390 lei. Totodată, va înlătura sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul M. I. M., având CNP_, cu domiciliul în Dr. Tr. S., .. 75, ., ., în contradictoriu cu intimatul I. M., cu sediul în Drobeta T. S., ..75, jud. M. împotriva procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._/12.05.2015, pe care îl anulează.
Exonerează petentul de la plata amenzii și înlătură sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la sediul Judecătoriei Drobeta T. S..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. C. G. L. M. B.
Red. I.C.G./Tehn. L.B..
4 ex/30.10.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2767/2015.... | Fond funciar. Sentința nr. 2780/2015. Judecătoria... → |
|---|








