Partaj judiciar. Sentința nr. 1672/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1672/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 9156/225/2014
Dosar nr._ - partaj judiciar –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1672
Ședința publică de la 29.04. 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – P. L. TELUȚA
Grefier ședință – V. Ș. A.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta LE M. R. și pe pârâta C. E. D., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. M. M. în calitate de reprezentantă a reclamantei, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentanta reclamantei depune la dosarul cauzei relațiile solicitate de către instanță.
Nemaifiind alte cererii de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantei solicită instanței a lua act de actul încheiat între părți, respectiv consfințirea acordului de mediere.
În conformitate cu disp. art. 394 C. pr. civ., instanța închide dezbaterile asupra fondului și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 10.07.2014 și înregistrată pe rolul instanței sub numărul de dosar_ reclamanta LE M. R. a chemat în judecată pe pârâta C. E. D. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate deschisă succesiunea defunctului Duțăscu I. (tatăl părților), decedat la data de 01.11.2011, cu ultim domiciliu în loc. Hinova, jud. M.; să se constate că moștenitori legali ai defunctului sunt reclamanta si pârâta, în calitate de fiice ale acestuia; să se constate că masa partajabilă rămasă de pe urma autorului se compune din: un teren în suprafață de 250 m.p., situat în .; construcțiile edificate pe acest teren, respectiv o casă de locuit compusă din două camere, construită din chirpici si acoperită cu țiglă, o magazie si o fundație din beton; să se dispună partajarea masei succesorale si ieșirea părților din indiviziune în cotele ce li se cuvin.
De asemenea au solicitat compensarea cheltuielilor de judecată..
Totodată au arătat că evaluează valoarea masei partajabile la 6526 lei.
În motivare au arătat că, în anul 2011, tatăl Dutăscu I. a decedat, moștenitori legali ai acestuia fiind reclamanta si pârâta (fiice ale defunctului).
De asemenea a mai arătat că de pe urma tatălui lor, le-a rămas ca moștenire un teren în suprafață de 250 m.p., categoria de folosință curți-construcții, situat în . si construcțiile situate pe acest teren, respectiv o casă compusă din două camere, construite din chirpici si acoperite cu riglă, magazie si o fundație din beton.
Întrucât nu au dezbătut până în prezent succesiunea tatălui acestora, au formulat prezenta acțiune, pentru dezbaterea succesiunii și ieșirea din indiviziune, cu cotele ce li se cuvin.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1143 C. civ. si art. 979-980 C. pr. civ.
In dovedirea cererii lor au arătat că înțeleg să se folosească de proba cu înscrisuri, martori si expertiza de specialitate.
La prezenta au anexat, în copii certificat de deces al defunctului D. I., acte filiație, sentința judecătoreasca, certificat de atestare fiscala, încheiere notar.
La data de 20.08.2014, reclamanta a depus la dosarul cauzei un acord de mediere, încheiat între părți, însoțit de un set de înscrisuri
Prin rezoluția din data de 15.10.2014, instanța a pus în vedere reclamantei să procedeze la completarea cererii de chemare în judecată conform dispozițiilor stabilite prin rezoluția aflată la fila 45 din dosar.
La data de 27.10.2014, reclamanta a procedat la completarea cererii de chemare în judecată conform solicitărilor instanței, depunând inclusiv taxa de timbru stabilită de in ștanță.
Prin rezoluția din data de 28.10.2014, instanța a dispus comunicarea acțiunii și a duplicatului înscrisurilor către pârâtă, cu mențiunea ca în termen de 25 de zile să depună întâmpinare.
Pârâta nu a depus întâmpinare
Prin rezoluția din data de 18.12.2014, instanța a fixat termen de judecată la data de 18.02.2015.
La data de 21.01.2015, pârâta a depus la dosarul cauzei o cerere, prin care a arătat că este de acord cu acordul de mediere, încheiat cu reclamanta.
Tot prin prezenta acesta a mai învederat instanței că nu se poate prezenta la termenul stabilit de instanță, însă solicită a se lua act de acordul încheiat între părți.
La termenul din data de 18.02.2015, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele situații de fapt si de drept:
Reclamanta Le M. R. și pârâta C. E. D. sunt descendenți de gradul I, ai autorului Duțăscu I., care a decedat la data de 01. 11. 2011, având ultimul domiciliu în loc. Hinova, jud. M..
Având în vedere înscrisurile depuse la dosar și principiile generale ale devoluțiunii legale instanța constată calitatea de moștenitori legali (descendenți) a reclamantei și a pârâtei, cărora le revin cote egale, de câte ½ din moștenirea defunctului.
În succesiunea autorului Duțăscu I. (divorțat conform sentinței civile nr. 5056/17. 07. 1997, pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S.) a rămas suprafața de 250 mp. teren curți, construcții situat în intravilanul comunei Hinova, jud. M., cu vecinii: N – DE 70; S – Ocolul Silvic; E – teren Primăria Hinova și V – teren Primăria Hinova, împreună cu construcțiile edificate pe acest teren, respectiv o casă de locuit, construită din chirpici, acoperită cu țiglă, având o suprafață construită de 52,58 mp., compusă din două dormitoare, o bucătărie și balcon, o magazie în suprafață de 12 mp. și o fundație din beton în suprafață de 77,95 mp.
Terenul și casa au fost dobândite de autor conform sentinței civile nr. 4508/12. 10. 2007, pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S., iar magazia și fundația au fost edificate de autor pe terenul proprietatea sa, după cum rezultă din adeverința nr. 1786/23. 03. 2015, eliberată de Primăria comunei Hinova.
În ceea ce privește modalitatea de împărțire a bunurilor rămase în succesiune, părțile au încheiat un acord de mediere.
Procedura de mediere se închide în situația în care părțile se înțeleg, iar înțelegerea intervenită între părți are valoarea unui înscris sub semnătură privată, aspect care a fost specificat în speță în contractul de mediere încheiat între părți.
Conform art. 63 al.1 din Legea 192/2006 privind medierea, instanța va pronunța la cererea părților o hotărâre potrivit art. 271 C. pr. civ. (ca și în cazul tranzacției).
Potrivit dispozițiilor art. 2267 al. 1 cod civil tranzacția este contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă.
În conformitate cu dispozițiile art. 2270 al. 2 Cod civil „tranzacția nu privește decât cauza cu privire la care a fost încheiată, fie că părțile și-au manifestat intenția prin expresii generale sau speciale, fie că intenția lor rezultă în mod necesar din ceea ce s-a prevăzut în cuprinsul tranzacției.”
Întrucât în contractul de mediere încheiat între părți în cauza dedusă judecății s-a specificat că acordul părților are valoarea unui înscris sub semnătură privată în vederea pronunțării unei hotărâri de expedient este bine știut că hotărârea de expedient ce se va pronunța reprezintă actul procedural prin care se pune capăt judecății în temeiul acordului de voință intervenit între părți. Astfel, învoiala înfățișată în scris prin acordul de mediere va alcătui dispozitivul hotărârii.
În conformitate cu dispozițiile art. 58 alin. 4 din Lg. 192/2006, în cauzele privind transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum și al altor drepturi reale acordul de mediere va fi prezentat instanței de judecată, pentru ca aceasta, având la bază acordul de mediere, să verifice condițiile de fond și de formă prin procedurile prevăzute de lege și să emită un act autentic sau o hotărâre judecătorească, după caz, cu respectarea procedurilor legale. Acordurile de mediere vor fi verificate cu privire la îndeplinirea condițiilor de fond și de formă, notarul public sau instanța de judecată, după caz, putându-le aduce modificările și completările corespunzătoare cu acordul părților.
Instanța constată că dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a fost făcută cu sentința civilă nr. 4508/12. 10. 2007 și adeverința nr. 1786/23. 03. 2015, eliberată de Primăria comunei Hinova.
Astfel, instanța urmează să admită acțiunea și să consfințească înțelegerea intervenită între reclamanta Le M. R. și pârâta C. E. D., conform acordului de mediere încheiat la data de 22. 07. 2014, înregistrat sub nr. 246/2 din 22. 07. 2014.
Conform art. 440 C. pr. civ., hotărârea care consfințește învoiala părților se dă fără drept de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta Le M. R. CNP_, domiciliată în ., asistată și reprezentată de avocat M. M., cu sediul în Drobeta - T. S., ., jud. M., în contradictoriu cu pârâta C. E. D., CNP_, domiciliată in Austria Franz Pichler, . Weiz.
Constată deschisă succesiunea defunctului Duțăscu I., decedat la data de 01. 11. 2011, și
calitatea de moștenitoare a părților, descendente de gradul I.
Consfințește înțelegerea intervenită între părți, cu privire la împărțirea bunurilor rămase în succesiunea defunctului Duțăscu I., conform acordului de mediere încheiat la data de 22. 07. 2014, înregistrat sub nr. 246/2 din 22. 07. 2014.
„F. L. - Birou de Mediu lor; autorizat deConsiliul de Mediere - Organism autonom de interes public, autoritate națională dc reglementare în domeniul mediem înființată prin Legea nr. 192 2006privindmedierea st organizarea profesiei de mediator, cu modificările Si completurile aduse:
ACORD DE MEDIERE
întocmit si înregistrat sub nr. 246/2 din 22.07.2014, in municipiul Drobeta T. S.,
Biroul de Mediere - F. L., cu sediul în municipiul Drobeta T. S., ., județul M., înregistrat în Registrul național al formelor de exercitare la poziția nr.687, C._.
F. L., în calitate de mediator autorizat prin Decizia nr 249, eliberata la data de 09 09.2009, de către Consiliul de Mediere, in conformitate cu prevederile art. 58 din Legea nr. 192/2006 privind medierea,organizarea si exercitarea profesiei de mediator, am întocmit in forma scrisa prezentul Acord de Mediere.
Înainte de încheierea Acordului de Mediere, pârtilor li s-a explicat:
a) drepturile și obligațiile legate de procedura de mediere, drepturile și obligațiile ce rezultă din încheierea acordului, urmările cu caracter litigios ce rezultă din acord;
b) că participarea la mediere și semnarea acordului de mediere nu servește ca dovadă a recunoașterii vinovăției vreuneia dintre parți.
Acordul de mediere s-a realizat cu participarea:
LE M. R., CNP_, domiciliată în ., asistată și reprezentată de avocat M. M., cu sediul in Drobeta - T. S., ., jud. M.,
și
C. E. D., CNP_, domiciliată in Austria Franz Pichler . Weiz.
Părțile sus menționate, au convenit de comun acord, pe calea medierii, după cum urmează:
Ieșirea din indiviziune, după partajarea masei succesorale, rămasa de pe urma defunctului DUTASCU I., decedat la data de 01.11.2011 conform certificatului de deces . nr._/09.01.2013, eliberat de Primăria Comunei Hinova, cu ultim domiciliu in ..
Masa partajabilă situată în . fiind proprietatea defunctului conform Sentinței Civile nr. 4508/2007, rămasa de pe urma defunctului DUTASCU I., in valoare totala de 6526 lei, se compune din:
Bunuri imobile:
1. Teren în suprafața de 250 mp, situat în intravilanul comunei Hinova, județul M., cu vecini: la S-teren neproductiv, E - DN 56, V - Padure, N - teren neproductiv, precum si o casa de locuit, edificata pe acest teren, compusa din doua camere, construita din chirpici si acoperita cu țigla, o fundație de beton si o magazie.
Moștenitori legali ai defunctului DUTASCU I. sunt:
- LE M. R., CNP_, in calitate de fiica, domiciliata in . posesoare a Cârtii de Identitate ., nr._, căreia ii revine cota ideala de 1/2 din masa succesorala.
- C. E. D., CNP_, în calitate de fiică, domiciliată în Austria, Franz Pichler, . Weiz, căreia îi revine cota ideala de 1/2 din masa succesorala.
"LE M. R. si C. E. D., au convenit de comun acord, pe calea Medierii, ieșirea din indiviziune prin partajarea masei succesorale după DUTASCU I., precum urmează:
I. LE M. R. - va deține in proprietate personala următoarele bunuri imobile:
- Teren in suprafața de 125 mp, situat in intravilanul comunei Hinova, județul M., cu vecini: la S-teren neproductiv, Primărie, E - C. E. D., V - Padure, N - teren neproductiv Primărie, precum si construcția edificata pe acest teren, compusa din doua camere construita din chirpici si acoperita cu țigla precum si o magazie.
II C. E. D. - va deține in proprietate personala următoarele bunuri imobile:
Teren in suprafața de 125 mp, situat in intravilanul comunei Hinova, județul M., cu vecini: la S - teren neproductiv, Primărie, E - DN 56, V - Le M. R., N-teren neproductiv Primărie, precum si construcția edificata pe acest teren, respectiv fundație casă.
Întrucât, azi in data de 22.07.2014, la orele 17.00, au participat la Mediere toate părțile si totodată prin acordul lor sesiunea de mediere s-a închis la ora 20,00, s-a încheiat prezentul Acord de Mediere in condițiile stipulate mai sus.
Prin prezentul acord de mediere părțile au convenit în mod benevol, prin exprimarea liberă a voinței, în lipsa aplicării violenței sau constrângerii, asupra următoarelor:
a) Sa respecte convenția dintre ele si sa pună în aplicare prevederile Acordului de Mediere
b) Acordul de mediere este executoriu, în condițiile legii civile, de la data de 22 iulie 2014.
Părților li s-a adus la cunoștința faptul că, prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătura privata si ca poate fi supus autentificării de către notarul public, drept pentru care se semnează de către părți.
LE M. R. C. E. D.
SS indescifrabil SS indescifrabil
Prezentul acord a fost întocmit de către mediator în 4 (patru) exemplare, câte un exemplar este înmânat fiecărei părți, un exemplar se înaintează instanței de judecata pentru încuviințare, iar un exemplar rămâne in arhiva, la sediul Biroului de Mediere .
Semnat si însușit fără rezerve de către parți, astăzi, 22 iulie 2014.
Solicitanți, Mediator
LE M. R. F. L.,
SS indescifrabil SS indescifrabil
Asist. și reprez. de av. M. M.
SS indescifrabil
C. E. D.
SS indescifrabil”
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, recurs ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. PLT./Tehnored VȘA.
4 ex./02.06.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1632/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Pretenţii. Sentința nr. 1669/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
|---|








