Plângere contravenţională. Sentința nr. 1454/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 1454/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 610/225/2015

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

JUDEȚUL M.

Sentința Civilă nr. 1454

Ședința publică din data de 09.04.2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. F.

Grefier: A. M.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de petentul S. P. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție M., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că petentul a depus la dosar cerere de amânare a cauzei pentru a-și angaja apărător, după care,

Instanța, față de cererea formulată de petent, de amânare a cauzei pentru a-și angaja apărător, având în vedere dispozițiile art. 222 C.proc.civ., potrivit cărora amânarea cauzei se dispune la cererea părții interesate, în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții, instanța apreciază că petentul a avut până la acest termen de judecată suficient timp la dispoziție pentru a depune diligențele necesare pentru a-și angaja apărător, astfel că nu poate invoca propria sa culpă, motiv pentru care respinge cererea de amânare formulată de acesta.

Instanța constată că intimatul I. M. a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta T.-S., motiv pentru care reține cauza în vederea soluționării excepției invocate.

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 27.01.2105 sub nr._ petentul a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._ din 14.01.2015 încheiat de către agenți din cadrul I. M. solicitând anularea procesului de contravenție, exonerarea de la plata amenzii și anularea măsurii complementare aplicate.

În motivarea plângerii contravenționale a menționat faptul că prin procesul verbal de contravenție a fost sancționat cu amenda in valoare de 877,5 lei si suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 zile, reținându-se că în data de 14.01.2015, ar fi condus autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare_ pe raza localității Tâmna cu o viteza de 110 km/h.

A solicitat ca in instanța de judecata să pună în vedere intimatei să prezinte următoarele documente:

-graficul de acționare cu aparatul radar in ziua de 14.01.2015;

-documente din care sa rezulte in mod cert . cu care s-au înregistrat imaginile;

-actul de verificare metrologica a aparatului radar cu care s-a lucrat in data de 14.01.2015 in momentul in care s-au inregistrat imaginile video;

-documente de proveniența ale aparatului radar din care sa rezulte ca antena ce percepe semnalul de viteza si camera de luat vederi formează un corp comun;

-unghiul de rotire al acestora, fiind de maxim 30 grade, sa ateste imposibilitatea celor doua elemente menționate anterior de a se roti fiecare in jurul axei sale cu 360 de grade, pentru ca daca au aceasta posibilitate exista posibilitatea ca agentul sa filmeze vehiculul petentului si sa dea viteza altui vehicul in mișcare .

-documente (copii ale cârtii tehnice) din care sa rezulte „toleranta sau eroarea” pe care orice aparat conceput de om o are /100 km, pentru ca daca aceasta este de minim 5%, atunci măsura complementara a reținerii permisului de conducere este abuziva si sa se tina seama de normele metrologice ale Biroului R. de Metrologie București;

-agentul de politie sa depună la dosarul cauzei un inscris din care sa rezulte faptul ca acesta a absolvit cursul de inițiere ce-i da dreptul sa utilizeze aparatul radar de depistare a vitezei.

-faptul ca buna funcționare a aparatului radar este influențată de temperaturile de mediu acestea având repercursiuni negative in acest sens.

-ordinul de serviciu al agentului constatator

-sa fie inaintata pe suport magnetic inregistrarea video prin care a fost depistat, pentru a se demonstra ca pe sectorul de drum respectiv nu existau indicatoare de limitare de viteza;

-având in vedere faptul ca aparatul radar nu face corp comun cu camera video, -iar la data respectiva circulau vehicule in ambele sensuri, sa se specifice de către agentul constatator modul de depistare si operare a vitezei mele, astfel incat sa nu se fi inregistrat viteza altor autovehicule;

-copie a cărtii tehnice a aparatului radar;

-certificatul de omologare al aparatului radar

In subsidiar, in baza art.7 din OG 2/2001 solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu un avertisment, intrucat, potrivit art.21 al.3 din același act normativ „sancțiunea se aplica in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal.

Astfel, având in vedere ora la care s-a constatat săvârșirea contravenției, faptul ca circulația era redusă în acea perioadă, faptul că este prima contravenție săvârșită, apreciază că un avertisment este mai mult decât suficient raportat Ia gradul de pericol al contravenției constatate.

În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La data de 16.02.2015 intimatul I. M. a depus la dosar întâmpinare (fila 25),prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție ca valabil încheiat.

Prin întâmpinare intimatul a invocat exceptia necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta T. S., în motivarea acesteia învederând art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, solicitând declinarea competentei de solutionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Strehaia, întrucât localitatea Tâmna este situată în raza de competență a Judecătoriei Strehaia.

Pe fondul cauzei a arătat căla data de 14.01.2015. aflându-se în serviciu de supraveghere și control al traficului rutier, pe D.N. 6, în localitatea Tîmna, județul M., agentul șef principal de poliție Bogatoniu D. A. a acționat cu aparatul radar în vederea depistării încălcărilor prevederilor legale privind regimul de viteză, folosind aparatura de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, marca „AUTOVISION"". montată pe autospeciala cu numărul MAI_.

La orele 16.58 a fost înregistrat cu aparatul radar autoturismul cu nr. de înmatriculare_, care rula cu viteza de 110 km/h, pe DN 6, în localitatea Tîmna, jud. M., pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h, depășind, viteza legală cu 60 km/h.

După oprirea regulamentară, conducătorul auto a fost identificat ca fiind S. P., iar agentul constatator i-a comunicat abaterea săvârșită. încadrarea legală și sancțiunea aplicată.

Astfel, s-a încheiat procesul-verbal . nr._ pentru încălcarea prevederilor art. 121 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, respectiv pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h, stabilind sancțiunea amenzii în cuantum de 877,5 lei și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, conform art. 102 alin. (3) Ut. e) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

A menționat că aparatul radar deține buletin de verificare metrologică valabil, iar acesta își face automat autotestarea la punerea sistemului în funcțiune, conform manualului de utilizare.

Deasemenea, arată că agentul șef principal de politie Bogatoniu D. A. deține atestatul nr._/ 26 din 21.05.2013 conform căruia este autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparatului radar „AUTOVISION", și că acest aparat a fost verificat metrologic conform buletinului de verificare metrologică nr._ din data de 17.04.2014.

In drept au fost invocate disp.OUG nr.195/2002 Rep., Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 Rep. si OUG nr. 2/2001.

În susținerea celor invocate au fost anexate: buletinul de verificare metrologică, raport agent constatator, atestat operator și înregistrare video.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video a faptei contravenționale.

Petentul nu a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând actele aflate la dosarul cauzei sub aspectul excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta T. S. instanța reține următoarele:

Potrivit disp. art. 129 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ. necompetența instanței este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Excepția necompetenței teritoriale de ordine publică este o excepție de procedură care, potrivit disp. art. 130 alin. 2 C.proc.civ., trebuie invocată de părți ori de către judecător din oficiu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Conform disp. art. 32 din OG nr. 2/2001, în materia plângerilor contravenționale plângerea este de competența judecătoriei în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția.

Potrivit prevederilor art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice, prevederi ce derogă de la dispozițiile art. 32 din OG nr. 2/2001, împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor în materie rutieră se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.

În cazul de față instanța reține că prin procesul verbal de contravenție . nr._/14.01.2015, încheiat de către organele de poliție din cadrul I. M., petenul S. P. a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției rutiere prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 rep., aplicându-se amendă contravențională în sumă de 877,5 lei, precum și măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile.

Prin procesul verbal mai sus amintit s-a reținut în sarcina petentului faptul că la data de 14.01.2015 ora 16.58, a circulat cu autoturismul marca Audi cu nr.de înmatriculare_ pe drumul național DN 6 pe raza localității Tâmna, jud. M. cu o viteză de 110 km/h, fiind inregistrat cu aparatul video radar marca Autovision montat pe autoturismul MAI cu nr._.

Din cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat rezultă că fapta contravențională a fost constatată în localitatea Tâmna, jud. M..

Potrivit anexei la HG nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, localitatea Tâmna, jud. M., se afla in raza de competenta teritoriala a Judecatoriei Strehaia.

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 Cod procedură civilă (care prevăd posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri) combinate cu dispozițiile art. 129 pct. 3 Cod procedură civilă (potrivit cărora necompetența teritorială este de ordine publică, deci părțile nu o pot înlătura), se desprinde concluzia că în litigiile ce nu sunt privitoare la bunuri (cum este și cazul plângerilor contravenționale), competența teritorială este exclusivă. Rezultă astfel că în cazul plângerilor contravenționale suntem în prezența unei competențe teritoriale exclusive, stabilită prin norme de ordine publică, imperative, de la care nu se poate deroga.

Prin urmare, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională, față de dispozițiile art. 129 alin. 3 Noul Cod procedură civilă raportate la dispozițiile art. 118 alin. 1 dinOUG nr. 195/2002 rep., cu modificările și completările ulterioare, văzând și dispozițiile prevăzute de art. 130- art.132 Cod procedură civilă, instanța apreciază că este întemeiată excepția de necompetență teritorială invocată de intimat prin întâmpinare, motiv pentru care va admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Drobeta T. S. în soluționarea prezentei plângeri și va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favorea Judecătoriei Strehaia.

Pentru aceste motive

În numele legii

Hotărăște

Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Drobeta T. S., invocată de intimatul I. M. prin întâmpinare.

Declină competența de soluționare a cauzei privind plângerea contravențională formulată de petentul S. P. cu domiciliul în Drobeta T. S., ., ., . și cu domiciliul procesual ales la cabinet Avocat B. N. cu sediul în Drobeta T. S.,., jud. M.,

, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului M., cu sediul în Drobeta T. S., .. 75, jud. M., în favoarea Judecătoriei Strehaia.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. F. A. M.

Red. - Tehn. – C.F.

2 ex./ 16.04.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1454/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN