Plângere contravenţională. Sentința nr. 1794/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1794/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 1794/2015
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1794
Ședința publică de la 08.05.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. T.
Grefier ședință I.-M. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul H. G. – L. și pe intimata I.P.J. M., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Conform art. 131 C.p.civ., instanța procedează la verificarea competenței și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art. 32 din OG 2/2001.
Instanța în temeiul art. 254-258 c. proc. civ, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu înregistrarea video cu privire la săvârșirea abaterii contravenționale.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art.394 cod procedură civilă închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
La data de 30.01.2015 s-a înregistrat la această instanță sub nr._, plângerea petentului H. G. – L., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 23.01.2015 emis de I. M., solicitând admiterea plângerii și înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În motivarea plângerii, petentul a susținut că în data de 23.01.2015, in jurul orei 12.30, in timp ce se deplasa cu autoturismul personal marca Audi tipul A3, având număr de înmatriculare CG - 109 - XE, in zona localității Gura Vaii, județul M., a fost oprit de agentul constatator U. Sanatescu D. din cadrul I. M..
A susținut că agentul de politie i-a comunicat ca motivele pentru care a fost oprit au constat in depășirea vitezei regulamentare, in zona traficul având limita de viteza de 60 km/ora, iar acesta a fost filmat cu aparatul radar circulând cu o viteza de 104 km/ora, precum si faptul ca aveam rovinieta expirata la autoturismul pe care îl conducea.
A arătat că a achitat suma de 439 lei, reprezentând jumătate din maximul amenzii contravenționale, dovadă fiind chitanța . nr._ / 26.01.2015.
In drept, prin raportare la art. 5, alin. (5) si art. 21, alin. (3) din OG nr. 2/2001 sancțiunea trebuia sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa si de circumstanțele personale ale contravenientului.
Apreciind astfel in concret gradul de pericol social al faptei săvârșite de subsemnatul consider ca se impune reindividualizarea sancțiunii din amenda contravenționala in suma de 877,5 lei in avertisment, având in vedere ca fapta contravenționala reținuta de agentul constatator in sarcina sa are un grad de pericol social scăzut.
In acest sens, a învederat că fapta pentru care a fost amendat contravențional s-a produs in condițiile angajării sale în depășirea unui autotren care îi arunca pe parbriz nisip fin si stropi murdari îngreunându-i vizibilitatea.
De asemenea, a considerat că gradul de pericol social este redus, in condițiile in care, fapta pentru care a fost sancționat nu a avut o urmare gravă, in sensul ca nu a pus in pericol viața sau sănătatea altui conducător auto sau a vreunui pieton. Scopul urmărit nu a fost unul ilicit, în sensul ca nu a intenționat in niciun caz sa obțină vreun folos sau sa producă vreo pagubă.
În drept, și-a întemeiat plângerea pe disp. art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicata, art. 5, alin. (5), art. 21, alin. (3) si art. 31, alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar în copie: procesul verbal de contravenție,, carte identitate și achitarea amenzii contravenționale potrivit chitanței . nr._ / 26.01.2015 existentă la fila 7 dosar.
Prin rezoluția din data de 17.02.2015, s-a dispus citarea intimatei cu duplicatul plângerii și procesul verbal filele 8-13 dosar, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicare.
La data de 03.03.2015, s-a depus din partea intimatei întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție.
Prin întâmpinare, s-a arătat că la data de 23.01.2015, aflându-se în serviciu de supraveghere și control al traficului rutier, pe D.N.6, județul M., agentul șef adjunct de poliție U. S. S. a acționat cu aparatul radar în vederea depistării încălcărilor prevederilor legale privind regimul de viteză, folosind aparatura de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, marca „AUTOVISION", montată pe autospeciala cu numărul de înmatriculare MAI_.
S-a arătat că la ora 12.44, a fost înregistrat cu aparatul radar autoturismul cu numărul de înmatriculare CG 109 XE, care rula cu viteza de 104 km/h, pe DN 6, în localitatea Gura Văii, județul M., pe un sector de drum cu limită de viteză de 60 km/h, depășind, astfel, viteza legală cu 44 km/ h.
După oprirea regulamentară, conducătorul auto a fost identificat în persoana numitului H. G. L., iar agentul constatator a constatat și faptul că petentul nu a avut asupra sa chitanța prin care să facă dovada achitării taxei de drum. In consecință, i s-au comunicat abaterile săvârșite, încadrarea legală și sancțiunile aplicate
Astfel, s-a încheiat procesul-verbal . nr._ din 23.01.2015 pentru încălcarea prevederilor art. 121 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, respectiv pentru depășirea vitezei legale cu 44 km/h, stabilind sancțiunea amenzii în cuantum de 877,5 lei și 6 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) Ut. d) pct.3 și art. 102 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, reclamantul a fost sancționat contravențional și potrivit prevederilor art. 101 alin.l pct.18 din O.U.G. nr.195/ 2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și
A precizat faptul că aparatul radar deține buletin de verificare metrologică valabil iar acesta își face automat autotestarea la punerea sistemului în funcțiune, conform manualului de utilizare.
De asemenea, a învederat faptul că agentul șef adjunct de politie U. S. S. deține atestatul nr._/ 17 din 21.05.2013 conform căruia este autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparatului radar „AUTOVISION", și că acest aparat a fost verificat metrologic conform buletinului de verificare metrologică numărul_ din data de 15.04.2014.
A susținut că petentul prin plângerea contravențională formulată, a recunoscut ambele fapte contravenționale reținute în sarcina sa, solicitând doar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului pentru contravenția prevăzută de art.108 alin.l lit.d pct.3 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, ceea ce denotă comportamentul culpabil al reclamantului, singurul său scop fiind acela de a fi exonerat de la plata amenzii.
In concluzie, a considerat că procesul verbal contestat este întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr.2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare și nu sunt motive de anulare a acestuia.
În dovedire, intimata a depus la dosar raportul agentului constatator întocmit la data de 24.02.2015,buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, raportul agentului constatator, atestat operator radar AUTOVISION" si CD-ul privind abaterea săvârșită de petent.
Potrivit rezoluției din data de 10.03.2015, s-a dispus citarea petentului cu duplicatul întâmpinării, cu mențiunea de a depune răspuns în termen de 10 zile de la comunicare.
La data de 19.03.2015, petentul a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei prin care a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și respingerea susținerilor arătate de intimată prin întâmpinare ca neîntemeiate.
Instanța în temeiul art. 254-258 C. proc.civ a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video cu privire la săvârșirea contravenției de către petent.
Examinând actele dosarului, instanța constată și reține că:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 23.01.2015 emis de I. M., petentul a fost amendat contravențional pentru încălcarea prevederilor art. 121 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, respectiv pentru depășirea vitezei legale cu 44 km/h, stabilind sancțiunea amenzii în cuantum de 877,5 lei și 6 puncte penalizare, conform art. 108 alin. (1) Ut. d) pct.3 și art. 102 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, și analizând probele administrate, reține următoarele:
Instanța, fiind învestită cu soluționarea prezentei cereri, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, a procedat la verificarea termenului în care a fost introdusă plângerea, constatând că plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din același act normativ și la analizarea temeiniciei și legalității procesului-verbal.
Sub aspectul legalității procesului-verbal de contravenție, instanța nu poate să se limiteze doar la aspectele invocate de către petent în cererea sa, ci trebuie să aibă în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate de către aceasta din oficiu. În concret, acest demers presupune verificarea aspectelor de nelegalitate care sunt stabilite sub sancțiunea nulității absolute, putând fi astfel invocate și constatate de instanță din oficiu.
Instanța, analizând conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 23.01.2015 emis de I. M., constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, anume numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că sancțiunea aplicată nu implică conotații pe care individul le-ar suporta în aceeași măsură precum o pedeapsă penală.
În cauza de față, instanța consideră că întreg ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză vine să susțină mențiunile din cuprinsul procesului verbal atacat.
Astfel, din vizionarea CD atașat la dosar fila 20, instanța reține că nu există nici un dubiu în ceea ce privește faptul că autoturismul CG 109_ din imagini este al petentului, având în vedere că în cadrele din data de 23.01.2015, ora 12: 44, este vizibibil că în localitatea Gura Văii, judetul Mehedinti, avea viteza de104 km/h, depășind viteza cu 44 km/h.
De asemenea, instanța reține că s-a dat o încadrare corectă faptei săvârșite și aceasta a fost legal sancționată, arătându-se că aceasta este prevăzută de 108 alin.1 lit.d pct.3 și sancționat de art. 102 alin.2 din OUG nr. 195/2002 republicată
Instanța reține că înregistrarea este conformă prevederilor pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legală 021-05 NML "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", aprobatã prin Ordinul Biroului Român de Metrologie nr. 301/2005, modificat prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/2009, cuprinzând data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, imaginea autovehiculului, din care poate fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Viteza de deplasare a autovehiculului cu nr. de înmatriculare, respectiv de 104 km/h, a fost constatată, potrivit legii, cu aparatul radar omologat și verificat metrologic, astfel cum reiese din buletinul de verificare metrologică nr._ din 17.04.2014depus la dosar (fila 24).
În consecință, ținându-se cont și de împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului – verbal, instanța constată așadar că forța probantă a procesului – verbal nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie cu privire la cele două fapte reținute în sarcina sa.
Instanța constată că nivelul minim al amenzii corespunde pericolului social al faptei și conduitei petentului. Instanța consideră că fapta acestuia denotă o atitudine de indiferență față de dispozițiile legale care sunt menite a proteja, atât pe cel care conduce un autoturism, cât și pe ceilalți participanți la trafic.
Instanța consideră că acest gen de fapte contravenționale este din ce în ce mai des întâlnit și că este necesară sancționarea contravențională cât mai adecvată a acestor fapte pentru a se realiza scopul educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale. Amenda pentru cele două contravenții în cuantum minim este suficientă și corect aplicată în raport cu gradul de pericol al faptelor.
Față de considerentele expuse mai sus, dat fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat instituită de legea română nu a fost răsturnată prin proba contrară făcută de către petent și având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în temeiul art.34 coroborat cu art.31 din OG nr.2/2001, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea formulată de petent, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul H. G.-L., domiciliat in Dr.Tr. S., . Vitazu, nr. 25, ., . in contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M..
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată azi, 08.05.2015, în ședință publică.
Președinte, Grefier,
Red T.A./Tehnored. I.D.
Ex. 4/pag. 4/08.06.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
Poz. nr. 96/2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1795/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1793/2015.... → |
|---|








