Plângere contravenţională. Sentința nr. 1902/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 1902/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 1902/2015

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1902/2015

Ședința publică de la 18 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. - G. U.

Grefier ședință A. - M. B.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de petentul I. A. în contradictoriu cu intimat I. M., având ca obiect plângere contravențională.

Instanța ia act că dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 04.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 11.05.2015, apoi pentru data de 18.05.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. sub nr._ la data de 24.11.2014, petentul I. A. a formulat plângere contravențională împotriva procesului - verbal de contravenție . nr._ din 01.11.2014 încheiat de Poliția Municipiului Drobeta T. S., solicitând instanței anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 01.11.2014, exonerarea de la plata amenzii și, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment..

În motivare a arătat că a fost sancționat contravențional cu o amendă în cuantum de 500 lei pentru că în ziua de 01.11.2011 orele 14 ar fi lăsat nesupravegheat în curtea comună de pe . câinele proprietatea sa și că vecina coproprietară din aceeași curte s-ar fi panicat și că i-ar fi adresat cuvinte care i-au lezat demnitatea.

A mai precizat că are tot timpul câinele legat și numai în prezența sa îl scoate la plimbare, dar în acea zi câinele s-a zbătut în lanț și a reușit să scape, el nefiind vinovat de fapta reținută în procesul verbal, adică faptul că l-ar fi lăsat intenționat nesupravegheat. A arătat că în aceeași curte comună cu B. Grigorița are și aceasta un câine pe care ea îl ține tot timpul nelegat și nesupravegheat. Câinii se cunosc între ei și îi cunosc pe toți locatarii din curte și nu au agresat niciodată pe nimeni, însă reclamanta B. Grigorița a chemat poliția ca să îl amendeze, fiindu-i necaz că și câinele său s-a dezlegat și se plimba prin curte.

Câinele nu a ieșit pe stradă, nu a agresat-o pe vecina care a reclamat, iar organele de poliție au încheiat procesul-verbal și pentru că reclamantul nu a fost de acord cu cele consemnate, a refuzat să semneze și agentul constatator a pus ca martor o rudă apropiată a celei care a reclamat,

Întrucât nu s-a creat nici un prejudiciu sau pericol consideră că în mod nedrept a fost amendat și solicită anularea procesului-verbal pe care l-a primit prin poștă pe 13.11.2014 și exonerarea de plata amenzii. În subsidiar solicită anularea procesului-verbal și schimbarea sancțiunii în avertisment întrucât pe viitor va avea grijă să nu mai scape câinele din lanț și să nu se mai plimbe prin curte în absența sa.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5, 7, 19, 21 și 35 din OG 2/2001..

A anexat, în original, procesul verbal de contravenție . nr._ din 01.11.2014.

Instanța, examinând cererea de chemare în judecată a dispus, prin rezoluția din data de 06.12.2014, citarea petentului cu mențiunea ca, în raport de dispozițiile art. 197 Cod procedură civilă OUG nr.51/2008, să atașeze la cerere dovada achitării taxei judiciare de timbru de 20 lei taxă judiciară de timbru în 10 zile de la comunicare .Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii. De asemenea, i s-a adus la cunoștință petentului că, potrivit dispozițiilor art.33 alin.2 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, are posibilitatea de a formula, în condițiile OUG nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Cererea va cuprinde mențiunile prevăzute de art.14 alin.1 din OUG nr.51/2008 și va fi însoțită de înscrisurile prevăzute de art.14 alin.1 din OUG nr.51/2008.

Petentul și-a îndeplinit obligațiile la data de 15.12.2014, depunând la dosarul cauzei, în original, chitanța ._(24)/15.12.2014.

Având în vedere că lipsurile cererii au fost completate de către petent, instanța, prin rezoluția din 22.12.2014, a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate către intimată, cu obligația pentru acesta de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.

La data de 13.01.2015 a fost depusă la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinarea formulată de intimat prin care solicită instanței respingerea plângerii ca netemeinică și menținerea procesului - verbal de constatare a contravenției ca temeinic și legal.

Au anexat în copie raportul agentului constatator ,fișa intervenției la eveniment, proces verbal din data de 01.11.2014

În temeiul art .411 C.proc.civ. au solicitat judecarea cererii chiar și în lipsă.

Petentul nu a depus răspuns la întâmpinare, în urma comunicării dispuse prin rezoluția din 16 ianuarie 2015.

Instanța, având în vedere cele formulate de părți, în raport de dispozițiile art. 201 alin.3 C.p.civ., a fixat termen de judecată la data de 30.03.2015, pentru când părțile au fost citate.

Prin încheierea de ședință din data de 30.03.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți și a respins proba testimonială constând în citarea pentru audiere a martorului I. M. propus de petent, în baza art. 315 C.proc.civ., dispunând amânarea cauzei la data de 04.05.2015, în vederea indicării unui al martor de către petent.

Având în vedere că la data de 04.05.2015, petentul nu a depus lista cu noul martor, instanța a reținut cauza spre soluționare, amânând, însă pronunțarea pentru data de 11.05.2015, apoi pentru data de 18.05.2015.

Analizând plângerea contravențională în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 01.11.2014, petentul a fost sancționat contravențional conform art.2 pct.17 și art. 3 alin.l lita din Legea nr.61/199l,republicată., cu suma de 300 lei, pentru "lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri", precum și conform prevederilor art.2 pct.l și art. 3 alin.l litb din Legea nr.61/1991,rep. cu suma de 200 le, pentru "săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.", întrucât în data de 01.11.2014, petentul a lăsat câinele său, dezlegat și nesupravegheat, în curtea comună a imobilului situat pe .. 16, din mun. Dr.Tr. S., adresându-i, totodată, cuvinte jignitoare numitei B. Grigorița.

Împotriva procesului-verbal menționat petentul a formulat plângere contravențională la data de 24.11.2015, în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

În procedeul verificării legalității procesului-verbal de contravenție, instanța nu poate să se limiteze doar la aspectele invocate de către petent în cererea sa, ci trebuie să aibă în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate de către aceasta din oficiu. În concret, acest demers presupune verificarea aspectelor de nelegalitate care sunt stabilite sub sancțiunea nulității absolute, putând fi astfel invocate și constatate de instanță din oficiu.

Sub aspectul legalității întocmirii procesului verbal de contravenție . nr._ din 01.11.2014, se observă că acesta este întocmit cu respectarea tuturor cerințelor prev. art. 16 si 17 din O.G.2/2001.

Astfel, în speță nu au fost identificate motive de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care să poată fi invocate din oficiu, iar eventualele deficiențe de formă ale procesului-verbal de contravenție care trebuie să cuprindă elementele cerute de art. 16 din OG nr. 2/2001, sunt sancționate cu nulitatea relativă care nu poate fi invocată decât de partea interesată.

Fiind vorba de o nulitate virtuală, anularea actului intervine în condițiile art. 175 C.proc.civ. doar în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Or, nu a invocat vătămarea sa și nici nu a dovedit vătămarea care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului verbal contestat.

Analizând procesul-verbal de constatare a contravenției instanța reține că petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.2 pct.17 și art. 3 alin.l lita din Legea nr.61/199l,republicată, precum și de art.2 pct.l și art. 3 alin.l litb din Legea nr.61/1991,republicată.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Opinia instanței are la bază pe de o parte disp. art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite), art. 21 alin. 3 din același act normativ (conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului”), precum și art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001 (prin care se prevede că avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor respective nu prevede în mod expres această sancțiune).

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv proba cu înscrisuri, nu s-a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea constatată de agentul constatator în procesul verbal

Pentru aceste considerente, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentul I. A. în contradictoriu cu intimatul I. M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul I. A., CNP_, domiciliat în Drobeta T. S., .. 16, jud. M., în contradictoriu cu intimatul I. M., cu sediul în Drobeta T. S., .. 75, cod fiscal_, cont bancar RO 04 TREZ 4615032XXX000174I.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecătoria Dr.Tr. S.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.05.2015, la sediul Judecătoriei Dr.Tr. S.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. - G. U. A. - M. B.

Red. M.-G.U./Tehn.B.A.M..

4 ex./pag. 3/..2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1902/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN