Plângere contravenţională. Sentința nr. 3430/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3430/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 16-11-2015 în dosarul nr. 3430/2015
DOSAR NR._ - plângere contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR.3430
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: D. G.
GREFIER: A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. D. în contradictoriu cu intimata Direcția de Poliție Locală Drobeta T. S., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a constatat înainte de primul termen de judecată, efectuând verificări pe baza dosarului cauzei, că judecătorul nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 41 din Codul de procedură civilă.
Ținând seama de dispozițiile art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța a procedat din oficiu la verificarea propriei competențe, constatând că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Aceasta întrucât:
- prezenta cauză intră în competența generală de soluționare a instanțelor judecătorești;
- procesul are ca obiect plângere contravențională, iar, potrivit dispozițiilor art.94 alin.4 c.pr.civ., această categorie de litigii intră în competența de soluționare în primă instanță a judecătoriei.
- se constată că raportat la locul săvârșirii contravenției, instanța este competentă teritorial să soluționeze prezenta cauza, dat fiind prevederile art.32 alin.2 din OG 2/2001.
Ținând seama de împrejurările prezentei cauze și având în atenție principiul fundamental al soluționării cauzelor în termen optim și previzibil, instanța estimează că cercetarea procesului va avea o durată de 1 termen.
Instanța, în temeiul art.255 alin.1 cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că este admisibilă potrivit legii, fiind de natură să ducă la soluționarea procesului.
Constatând că nu mai sunt alte cereri, instanța apreciază dosarul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.07.2015 sub nr._, petentul P. D. în contradictoriu cu intimata Direcția de Poliție Locală Drobeta T. S., a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție ./CR nr._ din 30.06.2015 întocmit de Direcția de Poliție Locală Drobeta T. S., solicitând, în principal, anularea procesului verbal de contravenție, iar în subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 1500 lei cu sancțiunea avertisment.
În motivarea plângerii petentul a susținut că este angajat al firmei . Gorj, iar la data de 30 iunie 2015 a condus ansamblul de vehicule cap tractor marca Volvo cu numărul de înmatriculare_ și semiremorca cu numărul de înmatriculare_ și la trecerea prin Calea Cernețului nu a știut că trebuie să dețină permis de liberă trecere, astfel că a fost sancționat amendă în cuantum de 1500 lei pentru fapta prevăzută de art.24 HCL 16/2010.
A arătat că amenda aplicată este disproporționată în raport cu fapta săvârșită și nimeni din cadrul societății nu l-a instruit în acest sens, fiind angajat din luna aprilie 2015.
Imediat după ce i s-a adus la cunoștință că îi lipsește autorizația a achiziționat-o.
Petentul a mai arătat că are un venit realizat în luna mai 2015 în cuantum de 1400 lei și nu are alte bunuri impozabile, având doi copii în întreținere.
În dovedirea plângerii petentul a depus la dosar procesul verbal de contravenție contestat, permis de liberă trecere din 30.06.2015 valabil 24 ore și în copie adeverința nr.215 din 14.07.2015 eliberată de ., carte de identitate proprie, certificat de naștere Plton D. I..
Plângerea a fost legal timbrată.
La data de 07.10.2015 intimata Direcția de Poliție Locală Drobeta T. S. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție, ca fiind temeinic și legal.
În motivare a arătat că, în ziua de 30.06.2015, la ora 07.35, în timp ce executa serviciul de patrulare, un polițist local din cadrul Direcției de Poliție Locală Drobeta T. S., C. Circulație a depistat pe petent în calitate de conducător auto al autoutilitarei marca VOLVO, cu numărul de înmatriculare_ cap tractor și semiremorca cu număr de înmatriculare_ pe Calea Cernețului, din Drobeta T. S., cu masa totală autorizată mai mare de 3,5 T, fără a deține permis de "Liberă Trecere", eliberat de Primăria Drobeta T. S., faptă prevăzută și sancționată de art. 24, litera "a) " din Anexa nr. 2 la HCL 16/2010.
S-a trecut la legitimarea conducătorului auto, stabilindu-se identitatea acestuia în persoana petentului, căruia i-au fost aduse la cunoștință prevederile legale încălcate și faptul că va fi sancționat contravențional.
Față de cele constatate, agentul constatator a întocmit procesul-verbal ./CR nr._/18.06.2015, prin care a aplicat sancțiunea contravențională cu amendă în valoare de 1.500 lei, la nivelul limitei speciale minime, prevăzut la art. 24, litera "a) " din Anexa nr. 2 la HCL 16/2010.
La momentul întocmirii procesului-verbal petentul a fost de față și 1-a semnat, aducându-i-se la cunoștință și dreptul său de a face obiecțiuni în conformitate cu art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001.
Contravenientul a luat la cunoștință de conținutul procesului-verbal și a refuzat să semneze de luare la cunoștință cu mențiunea "Recunosc cele menționate în procesul verbal, dar refuz să semnez. "
Intimata a arătat că au fost respectate în totalitate prevederile art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, agentul constatator întocmind procesul-verbal de contravenție conducătorului auto, consemnând atât datele de identificare ale acestuia cât și ale autovehiculului pe care îl conducea, descrierea faptei fiind în conformitate cu prevederile legale.
La toate intrările în municipiul Drobeta T. S. sunt amplasate atât panouri indicatoare care atenționează asupra obligativității deținerii permisului de "Liberă trecere", pentru circulația autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone, cât și indicatoare adiționale de îndrumare a celor interesați spre locul de achiziționare al acestor permise, respectiv stații de alimentare cu combustibil, cu program non-stop.
La fața locului s-au întocmit planșe foto cu aparatul din dotarea instituției.
In concluzie, fată de faptele reținute în sarcina sa, apreciază că petentul nu are nici o justificare, drept pentru care solicită respingerea plângerii contravenționale promovată ca fiind neîntemeiată si menținerea procesului-verbal de contravenție ./CR nr._ din data de 18.06.2015, ca fiind temeinic si legal întocmit.
In drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 115-118 din Cod Procedură Civilă, O.G. nr. 2/2001, HCL 16/2010.
Intimata a depus la dosar următoarele înscrisuri: raportul agentului constatator datat 30.06.2015, planșe foto.
Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 255 raportat la art. 258 C. pr. civ. instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Din actele dosarului, instanța reține că petentul a fost sancționat prin procesul verbal ./CR nr._ din 30.06.2015, cu amenda în valoare de 1500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 24 lit.a din HCL 16/2010, respectiv, în calitate de conducător auto al autoutilitarei marca VOLVO cu numărul de înmatriculare_ cap tractor și semiremorca cu număr de înmatriculare_, pe Calea Cernețului, din Drobeta T. S., cu masa totală autorizată mai mare de 3,5 T, fără a deține permis de "Liberă Trecere", eliberat de Primăria Drobeta T. S..
Pe fond, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, și analizând probele administrate, reține următoarele:
In ceea ce privește legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./CR nr._ din 30.06.2015, instanța va verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, și dacă procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac. De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, precum și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Conform art. 20 din Constituția României, textul Convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, A. vs România), instanța constată că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.
Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.6 paragraf 1 CEDO, în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal. Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție, prezumție care privește, atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea faptei, cât și sarcina probei.
Fapta sancționată constă în circulația autovehiculelor pe străzile cu interdicții de circulație (acces interzis, limitare tonaj) fără permis LT sau circulația pe străzile care un au fost înscrise în permisele de liberă trecere și se sancționează cu amendă între 1.500 - 2.500 lei "
Prin plângerea formulată petentul a recunoscut săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa.
Instanța reține totuși că sancțiunea trebuie dozată în așa fel încât să se îmbine caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ. Astfel, în temeiul art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
In temeiul art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Prin urmare, observând dispozițiile art.7 alin.3, art.21 alin.3 raportat la art.34 și art.38 alin.3 din O.G. nr.2/2001, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a atrage atenția petentului asupra comportamentului social ce se impune a fi adoptat, amenda aplicată fiind disproporționată în raport de fapta săvârșită și de urmările acesteia, având în vedere circumstanțele în care a fost săvârșită fapta, precum și faptul că petentul a achiziționat în aceeași zi permisul de liberă trecere.
Față de considerentele expuse mai sus, dat fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat nu a fost răsturnată prin proba contrară făcută de către petent, apreciind că gradul de pericol social al faptei este redus, în temeiul art.34 coroborat cu art.31 din OG nr.2/2001, instanța va admite în parte plângerea formulată și va înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 1500 lei cu sancțiunea avertisment.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul P. D., având CNP_, cu domiciliul în Toplița, ..47/A, județul Harghita, împotriva procesului verbal de contravenție ./CR nr._ din 30.06.2015 întocmit de intimata Direcția de Poliție Locală Drobeta T. S., cu sediul în Drobeta T. S., ., județul M., Cod fiscal_.
Dispune înlocuirea amenzii aplicate în cuantum de 1500 lei cu sancțiunea „avertisment”.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. D.G./Tehnored.A.S
4 ex./10.12.2015
Poz.834/2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3433/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Uzucapiune. Sentința nr. 3344/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
|---|








