Plângere contravenţională. Sentința nr. 3570/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 3570/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 3570/2015

Dosar nr._ //2015 plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S., JUDETUL MEHEDINTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3570

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.11.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE T. T.

GREFIER B. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul C. C. și pe intimatul I. T., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, față de disp.art. 248 alin.1 C. reține cauza spre soluționarea excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta T. S., invocată de intimatul I. T. prin întâmpinarea formulată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 31.07.2015 sub nr. _, petentul C. C. a formulat în contradictoriu cu intimatul I. T., plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/28.07.2015, întocmit de agentul constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție T., prin care a fost sancționat contravențional cu amendă in cuantum de 420 lei, cu sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, criticându-l pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele expuse în cele ce urmează.

Solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal ca nelegal si netemeinic, exonerarea de plata amenzii în cuantum de 420 lei și anularea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

În fapt, arată că în data de 28.07.2015 circula pe ruta Timișoara - Drobeta Tr. S., conducând autoturismul VW PASSAT cu număr de înmatriculare BH- 834-SV și a fost sancționat contravențional pentru că ar fi efectuat o manevră de depășire neregulamentară.

Contestă cele reținute în procesul verbal de contravenție, întrucât manevra de depășire a efectuat-o cu 20 metri înainte de marcajul continuu, când s-a angajat în depășirea unui autoturism cu rulotă care circula în aceeași direcție.

Arăt faptul că în momentul în care a hotărât să efectueze manevra de depășire în fața sa rulau două autoturisme cu alte, iar marcajul era discontinuu.

După manevra de depășire a primului autoturism am încercat să revin pe banda de rulare, însă șoferul acestuia nu i-a permis revenirea, astfel că a fost nevoit să-1 depășească și pe cel de-al doilea, moment în care a încălcat cu 2 metri marcajul continuu.

Mai mult, consideră că manevra de depășire s-a făcut în condiții de maximă siguranță, din față necirculând nici un autovehicul.

Având în vedere ca intenția sa nu era să încalce linia continuă, ci doar să depășească primul autoturism cu rulotă, iar apoi să revină pe bandă, urmând să efectuez manevra depășirii celui de-al doilea autoturism după trecerea de zona „ Depășire interzisă", consideră că manevra efectuată era imperios necesar în contextul prezentat, astfel că sancțiunea aplicată raportat la împrejurarea descrisă și care rezultă și din înregistrările aparatului radar apare mult prea drastică, în condițiile în care posibilitatea de a reveni pe banda de rulare era practic inexistentă, dacă nu lua în calcul o eventuală tamponare.

Ca atare, contestă legalitatea și temeinicia procesului verbal deoarece acesta nu respectă prevederile art. 16 din OG 2/2001, actualizată, în sensul că nu cuprinde descrierea tuturor împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei, astfel că manevra de depășire efectuata in condițiile mai sus relatate putea atrage cel mult o atenționare, făcând aplicarea dispozițiilor art.21 alin (3) din ordonanța care prevede că "sancțiunea trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările in care a fapta a fost săvârșita, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului "deoarece legea sancționează fapta săvârșita cu vinovăție, ținându-se seama de toate aceste împrejurări in care a fost săvârșită.

De asemenea și în OUG 195/2002 actualizată, prin art.96 legiuitorul justifică scopul aplicării sancțiunilor complementare ca fiind înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege, coroborate cu prevederile art.21 din OG 2/2001 și cu starea de fapt reală constând în depășirea în condiții de maximă siguranță, in sensul că din sensul opus nu circula niciun vehicul, cu conduita sa ca participant la trafic, fără abateri contravenționale, apreciază că sunt motive suficiente care ar fi putut atrage atenționarea sa și nu aplicarea unei sancțiuni complementare cu suspendarea dreptului de a conduce.

În acest sens, doctrina de specialitate apreciază că sancțiunea contravențională reprezintă o măsură de constrângere și de reeducare, care se aplică în scopul îndreptării acestuia și al prevenirii săvârșirii contravențiilor.

Astfel cum rezultă din textul legal citat, sancțiunile contravenționale urmează a fi aplicate cu respectarea principiului legalității, principiul stabilirii unor sancțiuni contravenționale compatibile cu concepția moral-juridică a societății, principiul individualizării și principiul proporționalității sancțiunilor contravenționale.

Pentru a fi pe deplin eficiente sancțiunile trebuie să fie compatibile cu scopul pentru care au fost legiferate și aplicate, iar având in vedere particularitățile și diversitatea contravenienților, acestea trebuie să fie ușor adaptabile ținând cont de limitele prevăzute de lege, de pagubele produse de periculozitatea contravenientului si a contravenției.

În acest sens dispune și Curtea Europeană de Justiție în jurisprudența sa constantă prin care, atrăgând atenția asupra aplicării principiului proporționalității, in sensul că chiar daca statele membre sunt îndrituite să recurgă la mijloacele legislative prin intermediul cărora să se atingă în mod eficient obiectivele urmărite de dreptul intern, respectiv prevenirea pagubelor, măsurile pe care le impun trebuie să fie conforme cu scopul urmărit.

Acest principiu pe care Curtea Europeană de Justiție îl reliefează se aplică în mod CORESPUNZĂTOR și în prezenta cauză, în sensul că orice măsura excepțional luată trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit.

În aceste condiții, sancțiunile aplicate apar ca excesiv de severe, vădit inechitabile și disproporționate față de persoana subsemnatului, anularea procesului verbal prin aplicarea legii in litera și spiritul ei fiind singura soluție echitabilă.

În drept, și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art. 31 alin. 1- art. 36 din O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.

În dovedirea prezentei înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și proba testimonială.

Solicită instanței să pună în vedere intimatei să depună în copie pentru comunicare:certificatul de omologare și verificare metrologică a cinemometrului nominalizat în procesul verbal cu care s-a făcut filmarea, conform normelor metrologice; comunicarea unei copii a filmului pentru a-și putea pregăti apărarea; atestatul profesional al operatorului privind mânuirea mijlocului tehnic eliberat de Institutul de Metrologie.

De asemenea, solicită instanței să verifice dacă agentul era abilitat în mod legal să constate și să sancționeze contravenții pe acel sector de drum, prin punerea la dispoziție onoratei instanțe a unui extras din ordinul șefului poliției rutiere privind graficul de instalare a cinemometrului și control pentru data de 28.07.2015 în intervalul orar 14.00-20.00.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei potrivit disp.art. 19 din OUG nr. 80/2013 rep. (f.2- chitanța . nr._(10)/17.07.2015)

Intimatul I. T., a formulat întâmpinare la data de 13.10.2015 (f. 43-44) la plângerea numitului C. C., prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Dr. Tr. S., având în vedere locul săvârșirii contravenției, și anume localitatea Șustra, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Lugoj, astfel că este competentă teritorial de a judeca prezenta cauză, Judecătoria Lugoj, motiv pentru care solicită declinarea competenței în favoarea acestei instanțe.

Pe fond cauzei, apreciază că motivele de petent nu sunt neîntemeiate, acesta făcându-se vinovat de contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal, din probele existente la dosarul cauzei, rezultând fără tăgadă că starea de fapt consemnată în procesul verbal corespunde realității.

În data de 28.07.2015, agentul constatator se află DN 6 în localitatea Șustra din județul T. și a acționat în vederea prevenirii, constatării și combaterii încălcării regulilor de circulație pe acest sector de drum împreună cu alți patru agenți de poliție rutieră.

În jurul orei 18:29, s-a transmis de către operatorul radar care lucra cu aparatura radar montată autospeciala_ pe DN6 la km 530, prin stația emisie recepție, că autoturismul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare BH 824 SV, care se deplasa pe DN 6 ajuns la km 530+400m, conducătorul auto a efectuat manevra de depășire în zona de acțiune a indicatorului „ depășirea autovehiculelor cu excepția motocicletelor fără ataș interzisă" și prin încălcarea marcajului longitudinal simplu continuu care desparte sensurile de mers, pătrunzând total pe sensul opus de deplasare.

Agentul constatator a procedat la oprirea autoturismului, iar după ce s-a prezentat și și-a declinat calitatea, a solicitat conducătorului auto toate documentele personale cât și cele ale autoturismului.

Astfel, i s-a adus la cunoștință motivul opririi și i s-a solicitat să rămână la autoturism până la întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției.

În continuare, s-a încheiat procesul-verbal . nr._ pentru încălcarea prevederilor art. 120 alin. (1) lit. h,i din Regulamentul de aplicare a OUG l95/2002r, privind circulația pe drumurile publice, respectiv efectuarea unei manevre de depășire neregulamentară prin încălcarea marcajului longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers, în zona de acțiune a indicatorului „ depășirea autovehiculelor cu excepția motocicletelor fără ataș interzisă".

I s-a adus la cunoștință petentului despre conținutul procesului verbal de constat contravenției precum și că are dreptul de a formula obiecțiuni.

Analizând procesul-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Abaterea săvârșită de petent a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic potrivit art. 109 din OUG 195/2002, montat pe autospeciala TIVI 17 CSV.

Alegațiile petentului sunt nefondate, acestea nefiind dovedite sub aspect probator de către petent, mai mult înregistrările efectuate de agentul nostru constatator cu un mijloc tehnic omologat vin în susținerea înscrisului constatator.

În ceea ce privește înlocuirea sancțiunii cu avertisment, rugăm onorata instanță să aibă în vedere prevederile legale incidente. Potrivit art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, astfel încât trebuie să existe un echilibru între pericolul concret al faptei și reacția socială împotriva ei.

Legiuitorul a apreciat că nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează circulația pe drumurile publice este necesar a fi sancționată cu amendă și cu sancțiunea complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată, în prezenta speță. Aplicarea unui simplu avertisment nu este de natură să realizeze scopul educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale, raportat la gradul ridicat de pericol social al faptei de a efectua o depășire neregulamentară, prin încălcarea marcajului longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers.

Așadar, aplicarea unui simplu avertisment în speța de față, ar face ca sancțiunea amenzii contravenționale să fie inoperantă, confirmând și întărind, în același timp, atitudinea indisciplinată a șoferului, care ar fi încurajat să încalce dispozițiile legale arătate, fiind la adăpost de sancțiuni pecuniare cât și de sancțiuni complementare.

Referitor la temeinicia actului contestat, arată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, procesul-verbal de contravenție are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă a vinovăției petentului. în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, faptul de a conferi forță probantă unui înscris emis de un organ al statului nu semnifică negarea prezumției de nevinovăție, atâta timp cât persoana sancționată are dreptul să conteste acest act și să probeze că starea de fapt consemnată în cuprinsul lui nu corespunde realității.

În prezenta cauză situația de fapt reținută în procesul-verbal este rezultatul unor constatări personale ale unui organ de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind învestit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele antisociale, cu scopul de a se asigura respectarea legilor și apărarea statului de drept.

Veridicitatea constatărilor personale ale organului de poliție nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu ar corespunde realității. Petentul care susține netemeinicia procesului-verbal trebuie să furnizeze aceste indicii, neputându-se reduce însă la o simplă afirmație a acestuia, în caz contrar, ar fi lipsită de conținut atât instituția răspunderii contravenționale cât și puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul respectării acesteia.

A se constata că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție, deși sarcina probei incumbă petentului, în conformitate cu prevederile art. 1169 C. civ. coroborat cu art. 129 al. 1 teza finală C.pr.civ. Afirmațiile petentului din cuprinsul plângerii, în sensul că a fost sancționat în mod abuziv, pentru o faptă pe care nu a comis-o, nu au nici un suport probator.

În scopul administrării probelor necesare în apărare, pentru justa soluționare a cauzei a comunicat cu adresă SR, să înainteze instanței toate înscrisurile/probele materiale pe care le deține în legătură cu acest dosar și la care a făcut referire in prezenta întâmpinare.

Conform art. 315 alin. 1 din codul de procedură civilă se opune la audierea ca martori a persoanelor care sunt rude cu petentul (a) sau au interes în cauză si, totodată, se opune administrării în cauză a probelor cu caracter extrajudiciar întrucât acestea nu respecta principiul contradictorialității și al nemijlocirii probelor în procesul civil.

Față de aceste considerente, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea valabilității actului de sancționare.

În temeiul art. 223 alin. 3 și art. 411 alin. 1 din Codul de procedură civilă cauza se poate judeca și în lipsă.

Petentul a formulat răspuns la întâmpinare (f. 48-49) la data de 28.10.2015.

Instanța a fixat primul termen de judecată pentru data de 24.11.2015, când a reținut cauza spre soluționarea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta T. S. invocată prin întâmpinare de către intimatul I. M..

Analizând materialul probator administrat în cauză sub aspectul excepției necompetenței teritoriale invocate de intimată , excepție care potrivit art. 248 alin. 1 C.p.c. are prioritate sub aspectul soluționării față de fondul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin plângerea adresată instanței, petentul C. C. a formulat în contradictoriu cu intimatul I. M. plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/28.07.2015, solicitând anularea procesului verbal ca nelegal si netemeinic, exonerarea de plata amenzii în cuantum de 420 lei, anularea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile și, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului .

S-a reținut că în data de 28 07 2015 în jurul orelor 18.29, autoturismul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare BH 824 SV, care se deplasa pe DN 6 ajuns la km 530+400m, conducătorul auto a efectuat manevra de depășire în zona de acțiune a indicatorului „ depășirea autovehiculelor cu excepția motocicletelor fără ataș interzisă" și prin încălcarea marcajului longitudinal simplu continuu care desparte sensurile de mers, pătrunzând total pe sensul opus de deplasare.

Fapta contravențională reținută în sarcina petentului se pretinde că a fost comisă în localitatea Șustra, județul T., aspect ce rezultă din cuprinsul procesului verbal contestat care a fost întocmit de I. T., coroborat cu înscrisurile depuse la dosar.

Potrivit art. 31 din OG nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.

Față de competența exclusivă reglementată de OG nr. 2/2001, lege specială în materie, instanța apreciază că singura instanță competentă să soluționeze plângerea contravențională este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a fost constatată contravenția, competența având caracter absolut și putând fi invocată și din oficiu de către instanță.

Pe cale de consecință, văzând și dispozițiile art.132 alin.3 din C.., instanța va admite excepția de necompetență teritorială exclusivă și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lugoj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Dr.Tr.S., invocată de intimat.

Declină competența de soluționare a cauzei, privind pe petentul C. C., având CNP_, domiciliat în . M. și intimatul I. T. cu sediul în municipiul Timișoara, .. 46, județul T., în favoarea Judecătoriei Lugoj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 24.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. T. M. B.

Red.TT./Tehnored.MB.

4 ex., ./ 04.12.2015

Cod operator 6497/poz.reg. 874/2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3570/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN