Pretenţii. Sentința nr. 2926/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2926/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 09-10-2015 în dosarul nr. 2926/2015
DOSAR NR._ - pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR.2926
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE A. T.
GREFIER M. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. P. Ș. DROBETA T. S. și pe pârâtul C. F., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Conform art. 131 C.p.civ., raportat la art. 107 C. proc. civ, instanța procedează la verificarea competenței și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța în temeiul art. 254-258 C. proc. civ, încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar în iar în temeiul art. 208 C. proc. civ decade pe pârât din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, dat fiind faptul că nu le-a formulat prin întâmpinare în termenul legal.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța în temeiul art. 394 C. proc. civ, închide dezbaterile asupra fondului și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 16.06.2015 și înregistrată sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. P. Ș. DROBETA T. S. a chemat în judecată pe pârâtul C. F., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2117,92 lei reprezentând cheltuieli de întreținere până în luna februarie 2015, cu cheltuieli de judecată în sumă de 275 lei reprezentând renumerația mandatarului ., în contractul de mandat nr. 26/2015.
În motivarea cererii, s-a arătat că pârâtul C. F., a înregistrat in luna Februarie 2015 întârzieri la îndeplinirea obligațiilor legate de plata cheltuielilor de întreținere aferente imobilului situat in . A, ., jud. M., având un debit de 2117.92 lei. In acest sens . a încercat stingerea debitului restant pe cale amiabila prin notificarea de plata trimisa paratului pentru suma de 2117.92 lei plus penalități de întârziere pana in luna Februarie 2015, precum si pentru suma de 275 lei cu titlu de remunerație mandatar. Acesta nu a fost găsit de către postaș la domiciliu, plicul întorcându-se înapoi. A urmat o deplasare la domiciliul dansului, si nu a răspuns nimeni.
Potrivit Art.46 din Legea 230/2007: „Toți proprietarii au obligația sa plătească lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociației de proprietari, in avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari."
Potrivit Art.50, alin 1 din Legea 230/2007: „Asociația de proprietari are dreptul de a acționa in justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit."
Având in vedere faptul ca legea nu impune o limita a debitului pentru care un restanțier poate fi acționat in justiție, singura condiție fiind ca vechimea debitului sa fie mai mare de 90 de zile. consideram ca in speța sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi dispusa aceasta acțiune civila.
A solicitat admiterea acțiunii si obligarea paratului la plata sumei de 2117.92 lei reprezentând cheltuieli de întreținere, precum si cheltuielile de judecata in suma de 275 lei .
In drept, și-a întemeiat cererea pe prevederile Legii 230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari si normelor metodologice in vigoare.
In dovedire, reclamanta a depus la dosar în copie: chitanță remunerație în cuantum de 275 lei, proces verbal cheltuieli de recuperare, notificare de plată, contract de mandat nr. 26/06.03.2015, fișă apartament, fișă penalități, decizia nr. 1/28.06.2013 emisă de Asociația de P. P. Ș..
Potrivit rezoluției din data de 02.07.2015, s-a dispus citarea pârâtului cu duplicatul acțiunii și înscrisurilor din dosar (filele 4 și 5), cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicare.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, motiv pentru care, în temeiul art. 208 C. proc. civ a fost decăzută din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, dat fiind faptul că nu le-a formulat prin întâmpinare în termenul legal.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:
Reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. P. Ș. DROBETA T. S. a chemat în judecată pe pârâtul C. F., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2117,92 lei reprezentând cheltuieli de întreținere până în luna februarie 2015, cu cheltuieli de judecată în sumă de 275 lei reprezentând renumerația mandatarului ., în contractul de mandat nr. 26/2015.
În conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr.230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari; potrivit 49 alin.2 din același act normativ și art.25 din HG nr.1588/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice, iar potrivit art. 50 alin.1 din aceeași lege, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Potrivit art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Art. 32 alin. 3 din H.G. nr. 1588/2007 stabilește că niciun proprietar de apartament sau de spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință nu va fi exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei părți din proprietatea comună, a abandonării apartamentului sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință ori în alte situații.
Prin urmare, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantă și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de de 2117,92 lei reprezentând c/valoare cheltuieli de întreținere până în luna februarie 2015 .
Potrivit art.453 cod procedură civilă va obliga pârâtul la 275 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând reprezentând remunerație mandatar dovedită chitanței fila 13 din dosar și contractului de mandat nr.26/06.03.2015, fila 16 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. P. Ș. DROBETA T. S., cu sediul în Drobeta T. S., ., ., . M. în contradictoriu cu pârâtul C. F., CNP_, cu domiciliul în Drobeta T. S., ., ., județul M..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2117,92 lei reprezentând c/valoare cheltuieli de întreținere până în luna februarie 2015 și 275 lei c/valoare reprezentând remunerație mandatar.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 09.10.2015, în ședință publică.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. AT./Tehnored. I.D.
4 ex/pag.3/09.11.2015
Operator de date cu caracter personal
Înregistrat sub numărul 6497
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2910/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3570/2015.... → |
|---|








