Plângere contravenţională. Sentința nr. 2910/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2910/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 2910/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D.-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR.2910
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 8 OCTOMBRIE 2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. M.
GREFIER: S. C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul I. G. S. și pe intimata POLIȚIA D. T. S., având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._/15.05.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că părțile au solicitat judecata cauzei și în lipsă.
Ținând seama de dispozițiile art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța procedează din oficiu la verificarea propriei competențe și stabilește că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, întrucât:
- prezenta cauză intră în competența generală de soluționare a instanțelor judecătorești;
- procesul are ca obiect plângere contravențională, iar, potrivit dispozițiilor art.94 pct.4 C.pr.civ., această categorie de litigii intră în competența de soluționare în primă instanță a judecătoriei.
- se constată că, raportat la locul săvârșirii contravenției, instanța este competentă teritorial să soluționeze prezenta cauza, dat fiind prevederile art.32 alin.2 din O.G.2/2001.
În temeiul art.238 C.p.c., tinând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil, instanța estimează durata cercetării procesului la un termen.
În temeiul art.255 coroborat cu art.258, art.265 și art.341 Cod procedură civilă, apreciind că probele solicitate sunt legale, utile, verosimile, pertinente și concludente, va încuviința pentru ambele părți proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video a faptei contravenționale.
În temeiul art. 260 alin.2 C., instanța administrează proba cu înregistrarea video a faptei contravenționale.
Constatând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în baza art. 394 C.proc.civ, președintele închide dezbaterile și, în temeiul art.397 C.proc.civ., reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. T. S. la data de 28.05.2015, sub numărul de dosar_, petentul I. G. S. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._/15.05.2015 întocmit de către POLIȚIA MUNICIPIULUI D. T. S., solicitând anularea acestuia.
În motivare, petentul a arătat că în data de 15.05.2015, orele 18:40. În timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe ., după intersecția cu . oprit de un agent de poliție, care i-a spus că nu ar fi acordat prioritate de trecere pietonilor, fiind sancționat contravențional și reținându-i-se permisul de conducere pentru o perioadă de 30 zile.
A mai arătat că le-a spus agenților de poliție că nu a observat nici un pieton pe sensul său de deplasare, iar dacă pe celălalt sens erau pietoni învederează instanței faptul că nu i-a împiedicat în deplasare și nu i-a determinat să se oprească sau să își modifice direcția, așa cum prevede art.6 pct.1 din OUG 195/2002.
În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înregistrarea video.
Față de cele expuse, petentul a solicitat anularea procesului-verbal contestat și exonerarea sa de plata amenzii aplicate prin acesta.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG2/2001.
Petentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La acțiune au fost anexate, în copie, procesul verbal contestat și cartea de identitate a petentului.
Acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit art.19 din OUG nr.80/2013.
Examinând cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe, s-a constatat că aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197 din Codul de procedura civilă, republicat. Potrivit rezoluției din data de 29.05.2015, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civil, intimatului i-a fost comunicat duplicatul cererii de chemare în judecată și al înscrisurilor atașate acesteia, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Intimata a depus la data de 22.06.2015 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal ca valabil încheiat.
În fapt, la data de 15.05.2015, ora 18:42, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . D. T. S., județul M., iar la intersecția cu . acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii, respectiv pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător prin marcaj pietonal și indicator, abaterea fiind înregistrată video.
După oprirea regulamentară, conducătorul auto a fost identificat în persoana numitului I. G. S., i s-a comunicat abaterea săvârșită, încadrarea legală și sancțiunea aplicată.
Astfel, petentul a fost sancționat contravențional pentru neacordare de prioritate pietonului angajat în traversarea regulamentară a străzii cu amendă în cuantum de 390 lei si i s-a reținut permisul de conducere in vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 3 zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100, alin. 3, lit. b si sancționate de art. 100 alin.3 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata.
Apreciază că procesul verbal contestat este întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare și nu sunt motive de anulare a acestuia.
În dovedirea celor menționate, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu înregistrarea video a faptei contravenționale.
În conformitate cu prevederile art. 411 din Legea 134/2010 privind Codul de Procedură Civila, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției intimate.
La întâmpinare au fost anexate raportul agentului constatator și CD-ul privind abaterea săvârșită de petent.
Prin rezoluția din data de 23.06.2015, în temeiul art.201 alin.2 C.proc.civ., instanța a dispus comunicarea către petent a duplicatului întâmpinării și al înscrisurilor atașate, cu mențiunea de a formula răspuns, în termen de 10 zile de la comunicare.
Petentul a depus la data de 06.07.2015 răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat susținerile și solicitările din cererea introductivă.
Constatând îndeplinite condițiile legale, prin rezoluția din data de 07.07.2015, instanța a fixat primul termen de judecată la data de 08.10.2015 și a dispus citarea părților.
Sub aspectul materialului probator, instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate în cauza și raportat la dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele :
Prin procesul-verbal de contraventie . nr._ încheiat la data de 15.05.2015, petentul Iordăichiuță G. S. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 390 lei, conform art. 100 alin.3 lit. b din O.U.G. nr.195/2002, reținându-se în sarcina sa că, la data de 15.05.2015, ora 18,41 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . D. T. S., iar la intersecția cu . acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător, abaterea fiind înregistrată de aparatul radar montat pe auto Dacia L. cu nr._ .
Pe fond, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, și analizând probele administrate, reține următoarele:
In ceea ce privește legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța va verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 și dacă procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac. De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Instanta retine ca fapta savarsita de petent a fost inregistrata cu mijloace tehnice omologate si certificate si anume aparatul radar PYTHON II, montat pe autovehiculul cu nr._ . Totodata, instanta mai retine ca cerintele metrologice si tehnice ale utilizarii cinemometrelor folosite de politia romana sunt stabilite prin Norma de metrologie legala NML-021-05 din 23.11.2005.
In conformitate cu prevederile art. 4 din Norma de metrologie legala intitulat Cerinte privind utilizarea cinemometrelor, masurarile si inregistrarile care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislatiei rutiere in vigoare, trebuie sa fie efectuate numai de catre operatori calificati. Instruirea operatorilor se va efectua in conformitate cu reglementarile specifice in vigoare, elaborate de institutia abilitata sa detina si sa utilizeze cinemometrele.
Cinemometrele vor putea fi utilizate legal numai daca au fost verificate metrologic, au fost marcate si sigilate in conformitate cu prevederile prezentei norme si sunt insotite de buletine de verificare metrologica in termen de valabilitate.
Paragraful 3.5.1 din norma de metrologie NML 021-05 prevede ca inregistrarile efectuate trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele:
- data si ora la care a fost efectuata masurarea;
- valoarea vitezei masurate;
- sensul de deplasare a autovehiculului;
- faptul ca a fost efectuata autotestarea (conform. 3.2.6);
- imaginea autovehiculului, din care sa poata fi pus in evidenta numarul de inmatriculare al acestuia.
Aplicand aceste dispozitii legale la situatia de fapt retinuta in cauza, instanta apreciaza ca cinemometrul utilizat de agentul constatator indeplineste toate conditiile prevazute in mod imperativ de lege astfel incat constatarea contraventiei sa fie efectuata cu un mijloc tehnic certificat si verificat din punct de vedere metrologic, aparatul radar fiind verificat metrologioc conform buletinului de verificare metrologică nr._ din data de 22.08.2014.
In ceea ce priveste inregistrarea video depusa la dosarul cauzei de intimat, acestea nu respecta cerintele prevazute de art. 3.5.1 din NML-021-05 din 23.11.2005, întrucât nu se distinge numarul de inmatriculare al autovehiculului.
In aceste conditii, avand in vedere ca fapta a fost constatata prin intermediul unui mijloc tehnic, iar din probele obtinute astfel nu există certitudinea ca petentul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa în procesul verbal de contravenție, petentul se bucură in continuare de prezumtia de nevinovatie, potrivit dispozitiilor articolului 6 paragraful 2 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului, ratificata de Romania prin Legea nr. 30/1994, care statueaza ca orice persoana acuzata de o infractiune (contraventie) fiind prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita, iar indoiala profita persoanei acuzate (vezi si Comisia, raportul din 30 martie 1963 in cauza Austria impotriva Italiei).
In legislatia romaneasca, ca si in cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Republica Ceha si Slovacia), contraventiile au fost scoase de sub incidenta legii penale si supuse unui regim administrativ.
Din perspectiva conventionala, in jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca nimic nu impiedica statele sa isi indeplineasca rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau mentinerea unei distinctii intre diferitele tipuri de infractiuni. In principiu, Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu se opune tendintei de "dezincriminare" existente in statele membre ale Consiliului Europei. Cu toate acestea, asa cum s-a aratat in hotararea din 21 februarie 1994, in cauza Ozturk impotriva Germaniei, aceste fapte intra sub incidenta art. 6 al Conventiei. Pentru a se face aceasta aplicare a prevederilor art. 6 al Conventiei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului considera ca este necesar sa fie avute in vedere trei criterii: 1. caracterizarea faptei in dreptul national; 2. natura faptei; 3. natura si gradul de gravitate ale sanctiunii care ar putea fi aplicata persoanei in cauza. In acelasi sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat, de pilda, si in cauzele Garyfallou AEBE impotriva Greciei (Hotararea din 24 septembrie 1997), Lauko impotriva Slovaciei si Kadubec impotriva Slovaciei (hotararile din 2 septembrie 1998).
In aprecierea acestor criterii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca modul de definire a faptelor de catre dreptul intern nu are decat o valoare relativa, esentiala fiind natura faptei si a sanctiunii. Cu toate acestea, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a considerat drept pozitive masurile din legislatiile nationale referitoare la dezincriminarea unor infractiuni mai putin grave in "interesul individului". Curtea Europeana a Drepturilor Omului a avut in vedere faptul ca sanctiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adreseaza tuturor cetatenilor in vederea realizarii scopului preventiv si represiv al sanctiunii, ceea ce confera faptei natura penala.
In aceste conditii, distinctia operata de statele europene intre crime, delicte si contraventii nu este operanta, in sensul art. 6 al Conventiei, toate avand caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garanteaza oricarui acuzat dreptul la un proces echitabil, indiferent de calificarea faptei in dreptul intern.
Rezulta ca, sub acest aspect, legislatia contraventionala din Romania intra sub prevederile art. 6 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Pe de alta parte, in favoarea intimatului opereaza prezumtia privind legalitatea, veridicitatea si autenticitatea actului intocmit de un functionar public aflat in exercitarea atributiilor sale de serviciu si in limitele competentei sale. Această prezumție are insa un caracter relativ care dispenseaza de sarcina probei si este susceptibila de a fi combatuta prin proba contrara.
Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza in toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care statul respecta limite rezonabile, avand in vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Salabiaku v. Franta). Forta probanta a proceselor-verbale este lasata la latitudinea fiecarui sistem de drept, putandu-se reglementa importanta fiecarui mijloc de proba, insa instanta are obligatia de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci cand administreaza si apreciaza probatoriul (cauza Bosoni v. Franta). Astfel, in hotararea pronuntata in cauza Salabiaku c. Frantei, Curtea a retinut ca prezumtiile sunt permise de Conventie dar nu trebuie sa depaseasca limitele rezonabile tinand seama de gravitatea mizei si prezervand drepturile apararii. Prin urmare, prezumtia de nevinovatie nu are caracter absolut, dupa cum nici prezumtia de veridicitate a faptelor constatate de agent si consemnate in procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumtia de veridicitate nu poate opera decat pana la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge in situatia ca persoana invinuita de savarsirea faptei sa fie pusa in imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate in procesul-verbal desi din probele administrate de „acuzare” instanta nu poate fi convinsa de vinovatia „acuzatului”, dincolo de orice indoiala rezonabila.
Avand in vedere ca intimata nu a depus la dosar o inregistrare video din care sa reiasa cu certitudine ca petentul nu a acordat prioritate de trecere pietonului, instanta nu poate da eficienta prezumtiei de temenicie a procesului verbal, intrucat procedand astfel, avand in vedere modul tehnic de constatare a acestor contraventii, s-ar ajunge la situatia in care petentul este pus in imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate in procesul-verbal.
Dupa cum s-a retinut mai sus, in cazul constatarii contraventiilor cu ajutorul mijloacelor de masurare, inregistrarile fac parte integranta din procesul-verbal, astfel ca, intrucat inregistrarea facuta in mod legal nu corespunde cu cele consemnate de agentul constatator, instanta va retine ca in cauza exista un dubiu care nu poate fi inlaturat prin administrarea altor probe, dubiu care profita faptuitorului, respectiv petentului, potrivit principiului in dubio pro reo, principiu complementar prezumtiei de nevinovatie.
Pentru considerentele mai sus expuse, avand in vedere si dispozitiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta va admite plangerea și va anula procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite plângerea contravențională privind pe petentul I. G. S., CNP_, domiciliat în D. T. S., ..4, ., ., și pe intimata POLIȚIA D. T. S., cod fiscal_, cu sediul în D. T. S., ..75, județul M..
Anulează procesul verbal . nr._/15.05.2015, întocmit de intimată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria D. T. S..
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2015, la sediul Judecătoriei D. T. S..
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.M.M./ Tehnored.S.C.L.
4 ex./2 ..2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2919/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 2926/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
|---|








