Plângere contravenţională. Sentința nr. 757/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 757/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 757/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR.757

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.02.2015

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE M. M.

GREFIER S. C. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul C. G. și pe intimatul I.P.J. M., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul C. G. și martorul M. N..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că I.P.J. M. a depus la data de 21.01.2015, prin Serviciul Registratură, răspuns la adresa emisă de instanță, prin care a comunicat faptul că procesul-verbal contestat a fost întocmit potrivit OUG 195/2002, iar agentul a acționat potrivit art.177 din HG 1391/2006, neexistând un ordinul de înființare al punctului de control în zona respectivă, după care:

În temeiul art.321 Cod procedură civilă, instanța procedează la audierea martorului M. N., sub prestare de jurământ, în conformitate cu dispozițiile art.319 Cod procedură civilă, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.

Instanța administrează proba cu înregistrarea video a faptei contravenționale.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 alin. 1 C.proc.civ., instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Petentul solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată.

Constatând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în baza art. 394 C.proc.civ, președintele închide dezbaterile și, în temeiul art.397 C.proc.civ., reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 23.06.2014, sub numărul de dosar_, petentul C. G., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M., a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor ., nr._, încheiat la data de 10.06.2014, ora 17.23, prin care a fost sancționat contravențional pentru contravenția prevăzută la art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. 195/2002, în baza art. 100 alin. 3 din același act normativ, cu amenda contravenționala in cuantum de 340 lei, dispunându-se suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioada de 30 de zile. A solicitat anularea procesului verbal contestat.

În motivare, petentul a arătat că la data de 10.06.2014, ora 17.23, a fost sancționat contravențional pentru faptul ca a condus autoturismul marca WW Golf si nu ar fi acordat prioritate de trecere pietonilor aflați in traversare pe trecerea de pietoni semnalizata cu indicator si marcaj vizibil.

A susținut că cele consemnate in procesul-verbal nu corespund realității, procesul-verbal fiind încheiat in mod abuziv.

A invocat dispozițiile art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. 195/2002, potrivit cărora „Constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzuta in clasa a II-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:

b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați in traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aliați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului;

Petentul a mai susținut că nu a săvârșit contravenția reținută în procesul-verbal contestat, întrucât în momentul în care a circulat cu autoturismul pe trecerea de pietoni nu era nici un pieton angajat în traversarea regulamentara a drumului public. Pietonii se aflau pe scuar, adică in mijlocul bulevardului, între cele doua sensuri de mers.

A menționat că a solicitat agentului constatator să îi arate înregistrarea, precum si faptul că nici în înregistrare nu se observa faptul ca, la momentul la care rula cu autoturismul, pe trecerea de pietoni era vreun pieton angajat in traversarea regulamentara a drumului public. Se observa un pieton, care s-a angajat in traversarea drumului public, în momentul in care petentul deja trecuse de trecerea de pietoni si nu mai putea opri în condiții de siguranța. Desi au vizionat împreuna înregistrarea, agentul constatator i-a comunicat ca îi va retine permisul de conducere, precum și faptul că, dacă este nemulțumit poate formula contestație.

Pentru motivele expuse, petentul a solicitat admiterea contestația si anularea procesul-verbal de contravenție contestat, cu consecința exonerării de plata amenzii contravenționale, a anularii punctelor penalizare și restituirii permisului de conducere.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile 31-36 din O.U.G. 2/2001 si art. 100 din O.U. G. 195 /2002.

În probațiune, a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri si de proba testimonială cu martorul M. N.. A solicitat emiterea unei adrese către I.P.J. M. - Politia Municipiului Drobeta T. S., pentru a comunica fisa tehnica de omologare si verificare metrologica a aparatului radar, ordinul de înființare al punctului de control in zona respectiva, precum și atestatul pentru folosirea aparatului radar al agentului constatator T. P..

La acțiune au fost atașate, in copii xerox certificate pentru conformitate cu originalul: procesul-verbal de contravenție, carte de identitate, dovada de circulație, dovada achitării amenzii.

Examinând cererea de chemare în judecată, s-a constatat că aceasta nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197 din Codul de procedura civilă, republicat.

În conformitate cu art. 200 alin. 2 C.p.c., republicat, instanța a dispus prin rezoluția din data de 11.09.2014 comunicarea către petent a lipsurilor cererii de chemare în judecată, cu mențiunea ca, sub sancțiunea anularii cererii, conform art. 200 alin. 3 C.p.c., în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, să înlăture neregularitățile constatate.

Urmare a rezoluției instanței, petentul a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, aferentă plângerii contravenționale, potrivit art.19 din OUG 80/2013, și a indicat datele de contact ale intimatului.

Potrivit rezoluției din data de 23.09.2014, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civil, intimatului i-a fost comunicat duplicatul cererii de chemare în judecată și al înscrisurilor atașate acesteia, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

În termen legal, la data de 20.10.2014, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal contestat ca valabil încheiat.

În motivare, intimatul a arătat că la data de 10.06.2014, ora 17:23, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . Drobeta T. S., județul M., iar la intersecția cu . a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii, respectiv pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător prin marcaj pietonal și indicator. Abaterea a fost înregistrată de aparatul radar montat pe auto Dacia L. cu nr._ . După oprirea regulamentară, conducătorul auto a fost identificat în persoana numitului Caprușu G., i s-a comunicat abaterea săvârșită, încadrarea legală și sancțiunea aplicată.

Astfel, petentul a fost sancționată contravențional pentru neacordare de prioritate pietonului angajat în traversarea regulamentară a străzii cu 4 puncte-amendă in valoare de 340 lei si i s-a reținut permisul de conducere in vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 30 zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100, alin. 3, lit. b si sancționate de art. 100, al.3 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata.

Conform art.3.3.5.1 si 3.3.5.2 din Metodologia Privind utilizarea echipamentului video „AUTOVISION", de supraveghere a traficului rutier si măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor „Echipamentele radar de tip „AUTOVISION" pot fi utilizate si pentru constatarea altor genuri de abateri la regimul rutier (depășire neregulamentara, neacordare prioritate de trecere vehiculelor sau pietonilor, folosirea telefoanelor mobile de către conducătorii auto in timpul deplasării, nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului electric aflat in funcțiune, opriri si staționari neregulamentare, etc.) de asemenea, pot fi utilizate de către polițiștii rutieri pentru orice alte activități specifice in vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu(cercetare la fata locului a accidentelor rutiere, activități desfășurate prin cooperare interinstitționala, etc.)"

A învederat instanței și faptul că agentul constatator ( agent principal de poliție Ț. P.) deține atestatul nr._/39 din 21.05.2013 conform căruia este autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparatului radar „PYTHON II", iar aparatul radar este verificat metrologic potrivit buletinului de verificare metrologică nr._ din 22.08.2013.

Apreciază că procesul verbal contestat este întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr.2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare și nu sunt motive de anulare a acestuia.

În dovedirea celor menționate, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu înregistrarea video a faptei contravenționale.

În conformitate cu prevederile art. 411 din Legea 134/2010 privind Codul de Procedură Civila, intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției noastre.

La întâmpinare au fost anexate: copie buletinul de verificare metrologica al aparatului radar, copie atestat operator radar,.PYTHON II", raportul agentului constatator si CD- ul privind abaterea săvârșită de petent.

Instanța a dispus comunicarea către petent a duplicatului întâmpinării și al înscrisurilor atașate, cu mențiunea de a formula răspuns, în termen de 10 zile de la comunicare.

Petentul a formulat la data de 04.11.2014 răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat susținerile din cererea introductivă.

Constatând îndeplinite condițiile legale, prin rezoluția din data de 05.11.2014, instanța a fixat primul termen de judecată la data de 11.12.2014, cu citarea părților.

Sub aspectul materialului probator, instanța a încuviințat și administrat pentru petent proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul M. N., iar pentru intimat proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video a faptei contravenționale.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate în cauza și raportat la dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele :

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/10.06.204 întocmit de către I. M., petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu 4 puncte-amendă in valoare de 320 lei și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 30 zile.

În fapt, s-a reținut că la data de 10.06.2014, ora 17:23, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . Drobeta T. S., județul M., iar la intersecția cu . a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii, respectiv pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător prin marcaj pietonal și indicator.

Pe fond, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, și analizând probele administrate, reține următoarele:

În ceea ce privește legalitatea procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/10.06.2014 întocmit de către I. M., instanța va verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, și dacă procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac. De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 rezultă că procesul verbal contravențional legal întocmit face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, potrivit art. 249 din C. .

În cauză însă, această prezumție de veridicitate de care se bucură procesul verbal de contravenție nu a fost răsturnată, întrucât petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție.

Astfel, conform dispozițiilor art. 100 alin.3 lit.b din OUG nr. 195/2002 rep. „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului”.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea, de aici înainte) reține constant că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (I. P. României, pct. 31).

În cauza dedusă judecății instanța apreciază că s-a păstrat această proporționalitate, procedura desfășurată fiind conformă cu standardul impus de Convenție conform cauzei N. contra României, paragraful 35.

În momentul întocmirii procesului verbal petentul a fost de față, a luat la cunoștință de cele menționate și consemnate în procesul verbal, a semnat de luare la cunoștință și de primire a unui exemplar al procesului verbal, menționându-se la rubrica obiecțiuni, mențiunile contravenientului „Pietonii erau pe scuar la jumătatea bulevardului ” .

Cauza a fost judecată în condiții de contradictorialitate, în ședință publică, în prezența petentului, acesta având asigurată posibilitatea de a-și prezenta punctul de vedere, de a depune la dosar memorii și de a solicita administrarea probele pe care le-a apreciat pertinente.

Toate probele de la dosar, atât cele în acuzare cât cele în apărare, au fost administrate în ședință publică.

Petentul susține in cuprinsul plângerii contravenționale că un pieton s-a angajat în traversarea străzii în momentul în care trecuse de marcajul pietonal, și nu mai putea opri în condiții de siguranță.

Aceasta apărare nu poate fi primita in condițiile in care din înregistrarea pe suport CD se observa ca la trecerea de pietoni semnalizata prin indicator rutier si marcaj transversal aplicat vizibil, pe carosabil, la ora 17:23:24 cei doi pietoni pășiseră pe trecerea de pietoni, când mașina petentului se afla încă pe . cu . a face dreapta pe bulevard .

La minutul 17:23:25, când pietonii erau pe trecere, începe să ruleze și autoturismul petentului, fără a acorda prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public .

Se retine ca potrivit art.72 alin.2 din OUG 195/2002 republicata, pietonii au prioritate de trecere fata de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați in traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate si semnalizate corespunzător, iar conform art.35 alin.1 din același act normativ participanții la trafic trebuie sa aibă un comportament care sa nu afecteze fluenta si siguranța circulației, sa nu pună in pericol viata si integritatea corporala a persoanelor.

Petentul a propus în apărare administrarea probei cu înscrisuri și martorul M. N., dar instanța nu va ține cont de declarația acestuia pe care o apreciem ca nesinceră, având în vedere că susținerile martorului sunt în neconcordanță cu proba video.

Din înregistrare se observă că mașina petentului nu este urmată de o altă mașină care să fi intrat pe bulevard din . observă cum pe aceeași bandă de mers, următoarea mașină venea pe bulevard, fără să facă dreapta, în spatele petentului, de pe . a susținut în fața instanței .

Cum petentul nu a dovedit nevinovatia sa cu privire la contraventia retinută in sarcina sa, neproband contrariul celor retinute in procesul-verbal de contraventie iar intimatul a depus la dosar inregistrare pe suport CD din care reiese modalitatea in care a fost savarsita fapta retinuta in sarcina sa, pietonii fiind angajați in traversarea drumului public prin loc special amenajat, după ce in prealabil se asiguraseră ca pot face acest lucru in condiții de siguranța, apreciem ca procesul-verbal atacat a fost in mod temeinic intocmit.

Raportat la sancțiunea aplicată petentului apreciem ca aceasta este in deplina concordanta cu gradul de pericol social al faptei care este unul ridicat, precum si împrejurările in care a fost săvârșita , de locul comiterii, respectiv, in interiorul unei localități, ceea ce denota o atitudine de indiferenta fata de dispozițiile legale care sunt menite a proteja atât pe cel care conduce un autoturism cat si pe ceilalți participanți la trafic, de faptul că petentul a adus în fața instanței un martor a cărui declarației nu se coroborează cu înregistrarea video a faptei contravenționale, așadar agentul constatator a făcut o individualizare concreta a aplicării sancțiunii, fiind astfel respectate criteriile instituite de dispozițiile art.21 din O.G. 2/2001.

Potrivit art. 21 din O.G.2/2001 sancțiunea se aplica in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de comitere a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise in procesul-verbal.

F. de aceste considerente, se constata ca plângerea petentului este neîntemeiata, urmând sa fie respinsa, procesul-verbal contestat fiind legal si temeinic.

Văzând si prev.art.424 si urm. C.proc.civilă si 34 alin.2 din OG 2/2001 astfel cum a fost modificat prin Legea 76/2012

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. G., CNP_, domiciliat în municipiul Drobeta T. S., ., ..1, ., județul M., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M., cod fiscal_, cu sediul în municipiul Drobeta T. S., ..75, județul M..

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.MM/ Tehnored.SCL

4 ex./2 .

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 757/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN