Plângere contravenţională. Sentința nr. 886/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 886/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 886/2015
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDETUL MEHEDINTI
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR.886
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 27.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. A.
GREFIER: D. M. I.
Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta . SRL, în contradictoriu cu intimatul I. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au fost consemnate în încheierea din data de 20.02.2015, ce face parte din prezenta hotărâre, după care, constatând cauza în stare de judecată a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. – S. la data de 11.06.2014, sub nr._, petenta . SRL,a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M., anularea procesului-verbal . nr._ întocmit de I. M. la data de 25.05.2014, proces-verbal pe care îl consideră nelegal si netemeinic, exonerarea petentului de plata amenzii aplicate, iar în subsidiar transformarea amenzii contravenționale cu avertisment.
În motivarea plângerii, s-a arătat că la data de 25.05.2014 ora 15.00, conducătorul auto angajat al firmei de mai sus O. N., l-a încunoștințat de faptul că microbuzul marca Mercedes, cu nr de înmatriculare_, aparținând S.C T. B. & CO SRL, prezenta ceva defecțiuni la sistemul de frânare al autovehiculului, motiv pentru care a contactat o persoana abilitată a face asemenea verificări la acesta ,întrucât urma sa efectueze transport de persoane pe ruta Drobeta T. S. - Gvardenita ,cu plecare din oraș la orele 16.30, urmând ca in timpul rămas de 1.5 ore sa remedieze problema.
A arătat că împreună cu șoferul si încă câteva persoane, care se aflau împreuna cu acesta, s-a deplasat cu acest microbuz înspre Hînova pentru a face teste la acesta, în ceea ce privește eficacitatea sistemului de frânare, moment in care a fost oprit de un echipaj de politie rutieră, care le-au solicitat documentele privind transportul calatorilor. Le-a prezentat acestora documentele solicitate explicându-le totodată ca persoanele din autovehicul nu sunt calatori ci câțiva amici care îl ajuta in rezolvarea problemelor mecanice ivite la acesta ,lucru ce nu a fost înțeles de către polițist.
A susținut că agentul de politie R. C. ,a întocmit procesul verbal ._,pentru nerespectarea prevederilor caietului de sarcini, in ceea ce privește graficul de circulație, a orei respectiv 15.23 si nu cea de 16.30 așa cum reiese din acesta, pentru încălcarea dispozițiilor art 4. pct 10 din H.G 69/2012 modificata, cu suma de 4000.
A arătat că procesul verbal de mai sus este netemeinic si nelegal, întrucât cele consemnate nu corespund realității,precum si pentru următoarele motive:
- conform art 19 alin 1 si 3 procesul verbal întocmit in lipsa reprezentantului legal al persoanei juridice ,trebuie sa fie confirmat de cel puțin un martor ,prin semnătura, iar acesta nu respecta prevederile acestui articol
- actul normativ care prevede si sancționează abaterea comisa este prevăzut de Hotărârea Guvernului 69/2012,modificata prin Hotărârea Guvernului 76/2014- act normativ prin care cuantumul amenzilor a fost redus, astfel ca pentru art 4 pct 10 ,H.G 69/2012, prevedea inițial
amenda de 8000 la_ ron, iar cu modificările aduse prin H.G 76/2014,cuantumul amenzilor este de 4000-6000 ron, iar agentul constatator,nu a inserat actul normativ aflat in vigoare.
- denumirea subscrisei este S.C T. B. & CO SRL, iar in procesul verbal acesta a inserat S.C.T. B. CO SRL.
- a precizat in acea zi după efectuarea reparațiilor la microbuz si a testelor pe care le efectuam in momentul opririi de către agenții de politie rutiera s-a efectuat cursa regulată pe care programată,pe ruta Dr Tr S. - Gvardenita ,cu plecare la ora 16.30,conform caietului de sarcini si a foii de parcurs ,anexate prezentei plângeri.
In subsidiar ,a solicitat transformarea amenzii in sancțiunea avertisment, având in vedere gravitatea redusa a presupusei contravenții.
În dovedirea plângerii, a depus la dosar în copie: caietul de sarcini l licenței de traseu . nr._, licență de traseu . nr._, procesul verbal de contravenție . nr._/25.05.2014.
Potrivit rezoluției din data de 02.09.2014, s-a dispus citarea petentei cu mențiunea de a achita taxă timbru în cuantum de 20 lei reprezentând taxă timbru, să indice probatoriile solicitate în dovedirea plângerii, în termen de 10 zile de la comunicare, sub sancțiunea anulării plângerii.
La data de 11.09.2014, s-a depus din partea petentei taxă timbru în cuantum de 20 lei, foaie de parcurs, cărți identitate și a indicat adresa de domiciliu a martorului.
Potrivit rezoluției din data de 29.09.2014, s-a dispus citarea intimatei cu duplicat plângere și înscrisuri, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicare.
La data de 23.10.2014, intimata a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție.
Prin întâmpinare, intimata a arătat că la data de 25.05.2014, în jurul orelor 15.25, agentul constatator a oprit în trafic, pe DN 56A, km 69, în localitatea Hinova, județul M., microbuzul cu numărul de înmatriculare_, în timp ce efectua transport rutier public de persoane, iar la controlul realizat a rezultat faptul că petenta efectua transport de persoane fără a respecta prevederile graficului de circulație înscris în caietul de sarcini.
S-a arătat că petenta a fost astfel sancționată contravențional potrivit art. 4 pct.10 și art. 7 alin.l din H.G.. nr.69/2012 pentru "nerespectarea de către conducătorul auto a prevederilor licenței de traseu, a graficului de circulație și/sau ale autorizației de transport internațional", agentul constatator aplicând minimul amenzii prevăzută de actul normativ.
A susținut că fapta contravențională a fost constatată în mod direct de agentul-constatator, iar procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt reținută în cuprinsul său până la proba contrară care în mod evident trebuie făcută de petent, și nicidecum de către organul constatator. Astfel, procesul-verbal de contravenție, in măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forța probantă prin el însuși si constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o proba contrară.
A considerat că procesul verbal contestat este întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare și nu sunt motive de anulare a acestuia.
În dovedire, intimata a depus în copie: raportul agentului constatator din data de 07.10.2014.
Potrivit rezoluției din data de 04.11.2014, s-a dispus citarea petentei cu duplicatul întâmpinării și cu mențiunea de a depune răspuns în termen de 10 zile de la comunicare.
În scop probator, instanța a încuviințat în temeiul art. 254-258 C. proc. civ, a încuviințat pentru petentă proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii O. N. și Băbăț D., răspunsurile acestora fiind consemnate și atașate în declarațiile existente la dosar, iar pentru intimată proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând prezenta plângere în considerarea întregului material probator administrat in cauză și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele situații de fapt si de drept:
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție.
Instanța constata ca, in legătură cu legalitatea procesului-verbal, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.
În ceea ce privește temeinicia, instanța reține că procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, probă ce incumbă petentului potrivit art. 249 C.p.c., întrucât cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Din declarația conducătorului auto O. N. al microbuzului marca Mercedes nr._, se reține că microbuzul avea o defecțiune și împreună cu alte cinci persoane printre care și patronul societății, au plecat în localitatea Hinova pentru efectuarea de verificări a mijlocului de transport pentru că avea defecțiuni la sistemul de frânare.
Reprezentantul societății petente, martorul Băbăț D. a relatat că au încercat să explice polițistului faptul că microbuzul avea defecțiuni la sistemul de frânare, dar nu a vrut să înțeleagă menționând că nu s-a respectat caietul de sarcini.
Nici una dintre persoanele prezente nu a vrut să semneze procesul verbal de contravenție.
Potrivit caietului de sarcini anexă la licenta de traseu . nr._ a autovehiculul petentei, microbuzul trebuia să plece în cursă pe ruta DrTr S.-Gvardenița la ora 16,30 și nu la ora15,25, dată a constatării faptei reținute în conținutul procesului verbal de contravenție.
Prin urmare, față de considerentele expuse instanța apreciază că petenta a făcut dovada susținerilor sale motiv pentru care va admite plângerea și va dispune anularea
procesului verbal de contravenție . nr._ din 25.05.2014 întocmit de INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M. și va exonera petenta de plata amenzii aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petenta . SRL, cu sediul procesual ales în Drobeta T. S., .. 73, ., . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M..
Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 25.05.2014 întocmit de INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M. și exonerează petenta de plata amenzii aplicate.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 27.02.2015, în ședință publică.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.T.A./Tehnored.T.A.
4 ex./3 pag/30.03.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Pretenţii. Sentința nr. 882/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 894/2015.... → |
|---|








