Pretenţii. Sentința nr. 3589/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 3589/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 3589/2015

DOSAR NR._ - pretenții -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ NR.3589

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.11.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE L. G.

GREFIER P. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de P. nr.126 și pe pârâții C. I.-M., C. D. P. și C. S.-L., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat B. D. pentru reclamantă, lipsă pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că prin serviciul registratură, au fost înaintate la dosar relațiile solicitate Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor M. – Direcția de Evidenta a Persoanelor Drobeta T. S., cu privire la domiciliul actual al pârâtei C. I.-M., după care:

Avocat B. D. pentru reclamantă depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța de plată a onorariului de avocat și în copie, duplicat contract de donație autentificat sub nr.222/16.04.2014 de BNP A. C. V..

În raport de contractul de donație depus la dosar, în temeiul disp. art.237 din Noul Cod procedură civilă, instanța invocă și pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. I.-M..

Avocat B. D. pentru reclamantă solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. I.-M..

Nemaifiind excepții de invocat și cereri prealabile de formulat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.

Avocat B. D. pentru reclamantă solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte incidente de soluționat și constatând închisă cercetarea judecătorească, instanța, în temeiul disp. art. 392 c.p.civ deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și dă cuvântul părților.

Avocat B. D. pentru reclamantă, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Instanța, în temeiul disp. art. 394 C.proc.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în

pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 30.07.2015 și înregistrată sub nr._, reclamanta Asociația de P. nr.126 a chemat în judecată pe pârâții C. I.-M., C. D. P. și C. S.-L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la achitarea sumei de 5438,89 lei reprezentând regie restantă pe perioada iulie 2012 – iunie 2015 și a sumei de 531,96 lei reprezentând penalități de întârziere.

În motivare, a arătat reclamanta că pârâtul, în calitate de proprietar al apartamentului nr.13 din blocul N3 situat in Dr.Tr.S., ..12, nu a mai achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament din luna martie 2013, astfel că până în luna iunie 2015, cuantumul total al acestora se ridică la suma de 7.471, 42 lei, la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 531,96 lei.

În drept, nu a fost indicat temeiul legal.

La cererea de chemare în judecată au fost anexate următoarele înscrisuri în copie: liste de plată, fișele de cont pentru operații diverse lunare împuternicire, împuternicire avocațială, chitanța de plată a onorariului de avocat și în copie, duplicat contract de donație autentificat sub nr.222/16.04.2014 de BNP A. C. V..

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâților un exemplar al cererii de chemare în judecată și înscrisurilor anexate, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică, aceasta nedepunând întâmpinare.

Întrucât pârâții nu au formulat întâmpinare în termenul legal, instanța, prin rezoluția din 01.10.2015, a fixat primul termen de judecată la data de 04.11.2015, cu citarea părților.

La data de 02.11.2015, prin serviciul registratură al instanței, reclamanta a depus la dosarul cauzei o precizare prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, întrucât numiții C. I., C. D. P. și C. S.-L., până la acest termen de judecată, nu au înțeles să-și achite regia restantă și a solicitat judecarea cauzei in lipsă.

Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, instanța, apreciind ca fiind legale, verosimile, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

La termenul de judecată de azi, 25.11.2015, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. I.-M..

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției lipsei calității procesuale pasive invocate, instanța retine următoarele:

Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

Astfel, calitatea procesuala consta in identitatea intre persoana reclamantului si cel care este titular al dreptului, precum si intre persoana paratului si cel despre care se pretinde ca este obligat in raportul juridic supus judecații; prima poarta denumirea de calitate procesuala activa, iar cea de-a doua calitate procesuala pasiva. Sarcina indicării calității procesuale revine reclamantului, care, prin cererea de chemare in judecata, trebuie sa expună împrejurările din care sa rezulte ca el este îndreptățit sa-l cheme in judecata pe parat.

Instanța sesizata trebuie sa verifice atât calitatea procesuala activa, cat si calitatea procesuala pasiva. Calitatea procesuala se transmite. Transmiterea poate fi legala, spre exemplu in caz de succesiune, sau convenționala (cum ar fi înțelegerea intre una din părți si un terț). Persoana care dobândește calitatea procesuala ca efect al transmisiunii preia procesul cu toata procedura îndeplinita pana in momentul transmisiunii.

În speță, se constată că, potrivit contractului de contract de donație autentificat sub nr.222/16.04.2014 de BNP A. C. V., pârâta C. I.-M. a donat fratelui său, respectiv pârâtul C. D. P., căsătorit cu C. S.-L., apartamentul din litigiu situat în Drobeta T. S., ..12, ..1, ., județul M., astfel că, în raport de dispozițiile art. 36 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. I.-M. și va respinge acțiunea formulată împotriva acestei pârâte.

Analizând pe fond actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:

Reclamanta Asociația de P. nr.126 a chemat în judecată pe pârâții C. I.-M., C. D. P. și C. S.-L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la achitarea sumei de sumei de 5438,89 lei reprezentând regie restantă pe perioada iulie 2012 – iunie 2015 și a sumei de 531,96 lei reprezentând penalități de întârziere, conform înscrisurilor anexate.

Conform listelor de plată depuse la dosar, pârâții C. D. P. și C. S.-L., proprietari ai apartamentului situat în Drobeta T. S., ..12, ..1, ., în urma încheierii contractului de donație, nu au achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament, astfel că furnizorii au perceput penalități de întârziere pentru serviciile oferite si asociația de proprietari este in imposibilitatea de a achita aceste penalități.

În conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr.230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari; potrivit 49 alin.2 din același act normativ și art.25 din HG nr.1588/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice, iar potrivit art. 50 alin.1 din aceeași lege, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Potrivit art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Art. 32 alin. 3 din H.G. nr. 1588/2007 stabilește că niciun proprietar de apartament sau de spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință nu va fi exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei părți din proprietatea comună, a abandonării apartamentului sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință ori în alte situații.

De asemenea, conform art. 25 teza II –a din HG nr. 1588 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007.

Prin urmare, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 32 din H.G. nr. 1588/2007, va admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de P. nr.126 în contradictoriu cu pârâții C. D.-P. și C. S.-L. și va obliga pârâții, în solidar, să plătească reclamantei suma de 5.438,89 lei reprezentând cote de întreținere restantă aferente perioadei iulie 2012-iunie 2015.

Văzând și disp art.453 C., urmează a dispune obligarea pârâților, să plătească reclamantei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. I.-M. cu domiciliul în Drobeta T. S., . nr.8, ., ., județul M..

Respinge acțiunea formulată împotriva acestei pârâte.

Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de P. nr.126, cu sediul in Drobeta T. S., ..8, ..1, ., județul M. împotriva pârâților C. D.-P. și C. S.-L., ambii cu domiciliul în Drobeta T. S., ..12, ..1, ., județul M..

Obligă pe pârâți, în solidar, să plătească reclamantei suma de 5.438,89 lei reprezentând cote de întreținere restantă aferente perioadei iulie 2012-iunie 2015 și suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată în ședință publică azi, 25.11.2015.

Președinte, Grefier,

L. G. P. C.

Red. L.G./Tehn.P.C.

4ex./ ..2015

Operator de date cu caracter personal

Înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3589/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN