Pretenţii. Sentința nr. 3602/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 3602/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 3602/2015

Dosar nr. 4133//225/2015- pretenții -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3602

Ședința publică din data de 25.11.2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. M. M.

Grefier: S. Ica E.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR.70 și pe pârâta A. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamantă avocat B. D. și pentru pârâtă curator special avocat J. A., lipsă fiind părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin Serviciul Registratură, la data de 19.11.2015 curator special pentru pârâtă a depus întâmpinare.

Reprezentantul reclamantei depune dovada citării pârâtei prin publicitate.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 alin. 1 C.proc.civ., instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata sumei de 2413,6 lei reprezentând regie aferentă perioadei mai 2014 – februarie 2015 și a sumei de 80,2 lei reprezentând penalități de întârziere. Cu cheltuieli de judecată în sumă de 350 lei reprezentând onorariu avocat și 300 lei onorariu curator special.

Reprezentanta pârâtei arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.

Instanța, în temeiul art. 394 alin. 1 C.proc.civ., apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30.04.2015 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. reclamanta Asociația de P. nr.70 în contradictoriu cu pârâta A. M. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2413,6 lei reprezentând regie restantă aferentă perioadei mai 2014 februarie 2015, a sumei de 80,2 lei reprezentând penalități de întârziere la plata aferentă regiei restante pe perioada mai 2014 - februarie 2015 și cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat reclamanta că pârâta, în calitate de proprietar al imobilului situat în dorobeta T. S., ., ., ., județul M. nu a mai achitat regia aferentă acestuia din luna mai 2014 până in luna februarie 2015 cuantumul acesteia ridicându-se la suma de 2413,6 lei așa cum rezultă din fișa regiei și listele de plată afișate lunar la .>

A menționat reclamanta că deși a solicitat acesteia sa își achite debitul restant, eforturile reclamantei de recuperare a creanței în cuantumul sus menționat au fost tratate cu indiferență de către pârâta, fiind zadarnice.

Conform dispozițiilor art.46 din legea 230/2007 „Toți proprietarii au obligația sa plătească lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociației de proprietari, in avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.”

Prin neachitarea sumelor de plata de către debitoare, Asociația de proprietari, înregistrează datorii către furnizori, Secom, Bratner, R.A.A.N, datorii la care se plătesc penalități, reclamanta fiidn pasibilă să suporte inclusiv executări silite, din culpa acestor persoane care nu își achită datoriile.

Întrucât pârâta nu și-a achitat în termen obligațiile de plată, urmează ca aceasta să fie obligată să suporte și penalitățile de întârziere la plată în cuantum de 80,2 lei.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu si orice alt mijloc de proba admis de lege.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 46 și 50 din Legea nr. 230/2007.

In temeiul art. 583 c.pr.civ, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâtei un exemplar al acțiunii, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Plicul conținând comunicarea adresei către pârâtă a fost restituit la dosar cu mențiunea „destinatar mutat de la adresă, nu se cunoaște noua adresă”.

Prin rezoluția din data de 18.05.2014, instanța, în baza art. 200 din Codul de proc.civilă, a dispus emiterea unei comunicări către partea reclamantă cu mențiunea ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea înștiințării, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată, să comunice domiciliul actual al pârâtului întrucât acesta nu mai locuiește la domiciliul indicat în cererea formulată.

La data de 29.05.2015 reclamata a depus răspunsul dat de SPCLEP cu privire la adresa de domiciliu a pârâtei.

Prin rezoluția din data de 08.06.2015, instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a recomunicat pârâtei un exemplar al acțiunii, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Plicul conținând comunicarea adresei către pârâtă a fost restituit la dosar cu mențiunea „destinatar mutat de la adresă, nu se cunoaște noua adresă”.

Prin rezoluția din data de 22.06.2015, instanța, baza art. 200 din Codul de proc.civilă a dispus emiterea unei comunicări către partea reclamantă cu mențiunea ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea înștiințării, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată, să comunice domiciliul actual al pârâtului întrucât acesta nu mai locuiește la domiciliul indicat în cererea formulată.

Reclamanta a fost informată că în cazul în care nu poate identifica domiciliul actual, potrivit art.167 din Codul de procedură civilă, poate solicita citarea pârâtei prin publicitate urmând să achite încă onorariul provizoriu pentru curatorul numit în condițiile art.58 din Codul de proc.civilă.

La termenul de judecată din data de 21.10.2015 a fost încuviințată citarea pârâtei prin publicitate prin afișare la ușa instanței, pe portalul instanței și la ultimul domiciliul cunoscut și a fost numit curator special pentru reprezentarea intereselor pârâtei, avocat J. A..

La data de 19.11.2015, prin Serviciul Registratură, avocat J. A., curator special pentru pârâtă a formulat întâmpinare și a arătat că lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.

În cauză a fost încuviințată și administrată pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Analizând cererea reclamantei în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:

Pârâta A. M. este titular al apartamentului nr. 7, sc. 1b, . Mărgăritarului, localitatea Drobeta T. S., jud. M. iar din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilită și afișată lunar de către reclamantă, depuse la dosarul cauzei la f.7-16, care se coroborează cu fișa de evidență (f.6), rezultă că nu a achitat la termenele stabilite cotele de contribuție la cheltuielile comune de întreținere pentru perioada mai 2014-februarie 2015, rămânând un debit restant de 2413,6 lei, motiv pentru care au fost calculate penalități de întârziere de 80,2 lei.

Întrucât nu s-a putut îndeplini procedura de citare cu pârâta la domiciliul indicat de reclamantă și confirmat de serviciul de evidența persoanei, deși s-au efectuat demersuri pentru identificarea domiciliului actual al acesteia, prin încheierea din 21.10.2015, s-a dispus numirea unui curator și citarea prin afișare la ușa instanței, pe portalul instanței, la ultimul domiciliu cunoscut precum și prin publicarea într-un ziar central.

Instanța reține că în temeiul dispozițiilor Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, precum și a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 aprobate prin H.G. nr. 1588/2007, proprietarul asociat este obligat la plata cotelor de întreținere.

Astfel, potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 și art. 32 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, iar potrivit art.49 din Legea nr.230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată

Prin art. 25 din H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 s-a stabilit obligația fiecărui proprietar din condominium de a achita cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari în termenul maxim de 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.

Prin urmare, instanța apreciază acțiunea formulată ca fiind întemeiată și, în consecință, va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 2413,6 lei reprezentând regie aferentă perioadei mai 2014 – februarie 2015 precum și suma de 80,2 lei reprezentând penalități de întârziere.

În temeiul art.453 din Codul de proc.civilă, pârâta va fi obligată la plata sumei de 650 lei cheltuieli de judecată reprezentând 350 lei onorariu avocat și 300 lei onorariu curator special.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR.70 cu sediul în Drobeta T. S., ., ., parter, județul M. în contradictoriu cu pârâta A. M., având CNP_, cu domiciliul în Drobeta T. S., ., ., ., județul M..

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2413,6 lei reprezentând regie aferentă perioadei mai 2014 – februarie 2015 precum și suma de 80,2 lei reprezentând penalități de întârziere.

Obligă pârâta la plata sumei de 650 lei cheltuieli de judecată reprezentând 350 lei onorariu avocat și 300 lei onorariu curator special.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere depusă la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată în ședință publică, azi 25.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

C. M. MarianaSîrbu Ica E.

Red.CMM./Tehnored.SIE 15.12.15

5 ex/3 .> Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3602/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN