Pretenţii. Sentința nr. 785/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 785/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 785/2015
DOSAR NR._ PRETENȚII
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 785
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 23.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. D.
GREFIER: S. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta T. S. în contradictoriu cu pârâtul B. G., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință lipsa fiind părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care,
Instanța, cu privire la soluționarea prezentei cauze, conform art.131 Noul Cod procedură civilă, constată că potrivit art.94 pct. 1 lit. j Noul Cod procedură civilă este competentă general și material, iar potrivit art.107 alineat 1 Noul Cod procedură civilă este competentă teritorial.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 Noul Cod procedură civilă, ținând cont de împrejurările cauzei, ce are ca obiect cerere cu valoare redusă, în raport de probele ce urmează a fi administrate și de complexitatea pricinii, apreciază că durata necesară pentru cercetarea procesului este de un termen.
Instanța, în temeiul art. 255 alineat 1 și art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 alin. 1 C.proc.civ., instanța constată terminată cercetarea judecătorească și trece la soluționare.
Instanța, în temeiul art. 394 alin. 1 C.proc.civ., apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 11.11.2014 și înregistrată sub nr._ reclamantul S. Județean De Urgență Drobeta T. S., în contradictoriu cu pârâtul B. G., a solicitat ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pe pârât la plata sumei de 785 lei, plus dobânzi și penalități până la data plății, cu titlu de despăgubiri civile.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în data de 04.12.2011 numitul B. G. a fost internat în cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta T. S., în urma unei agresiuni, beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 04.12-08.12.2011.
În urma acestei internări, arată reclamantul, pârâtul Daba I. Coprian figurează ca debitor în evidențele contabile ale acestei instituții cu suma de 785 lei.
A învederat reclamantul că potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 - privind reforma in domeniul sănătății „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată ". A.. 2 al aceluiași articol prevede ca „furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. 1 realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală aceasta evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective”.
A mai arătat că pârâtul a fost înștiințat de plata spitalizării, însă acesta nu a depus la secretariatul unității nicio dovadă din care să rezulte numele făptuitorului, alte date referitoare la stadiul dosarului, dacă a depus plângere sau dacă se află vreun dosar pe rol în acest sens.
În concluzie, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtului la plata sumei de 785 lei plus dobânzi și penalități calculate până la data plății.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 –privind reforma în domeniul sănătății, art. 19 Cod procedură penală, art 119-127 c.p.fiscală.
A precizat că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, conform art. 17 din Legea nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare.
Reclamantul a depus la dosar următoarele înscrisuri: notificare pârât, adresele nr.1377 din 23.01.2013 și nr._ din 11.11.2013 emise de reclamant către IPJ M., foaie de observație clinică generală, decont de cheltuieli, dispoziție din 07.05.2014.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, republicat, a dispus prin rezoluție comunicarea către pârât a duplicatului acțiunii și înscrisurilor atașate, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Pârâtul nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt și în drept următoarele:
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către reclamantă rezultă că pârâtul B. G. a beneficiat de servicii medicale de urgență, fiind internat la Secția Chirurgie Generală a Spitalului Județean de Urgență Drobeta T. S. în perioada 04.12-08.12.2011.
Cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea pârâtului în perioada sus amintită s-au ridicat la suma de 785 lei, potrivit decontului de cheltuieli întocmit de unitatea medicala.
Prin prezenta acțiune reclamanta S. Județean de Urgență Drobeta T. S. solicită obligarea pârâtului, victima unei agresiuni, la plata sumei de 785 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, invocând în drept dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006.
Prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății statuează următoarele: persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Din analiza textului de lege mai sus enunțat rezulta ca legiuitorul a stabilit în mod imperativ categoria de persoane căreia ii revine obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, constând in cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata, in sensul ca aceasta obligație revine persoanelor care prin faptelor lor au adus daune sănătății altei persoane. Ca atare, furnizorul de servicii medicale nu se poate îndrepta cu solicitarea sa de recuperare a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata chiar împotriva persoanei vătămate, întrucât dispozițiile legale aplicabile in aceasta materie nu prevăd aceasta posibilitate.
În ceea ce privește referirile făcute de reclamantă la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța constată că textul de lege invocat de aceasta este inoperant împotriva pârâtei, deoarece pârâta nu este o persoana care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgentelor medico chirurgicale.
Instanța are în vedere si dispozițiile art. 92 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora acordarea asistentei medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului.
Totodată, dispozițiile art. 91 din Legea nr. 95/2006 statuează că asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale.
De asemenea, conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 95/2006, finanțarea acordării asistentei medicale publice de urgenta se face de la bugetul de stat si din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.
Instanța apreciază ca nefiind întemeiate apărările reclamantului în sensul ca pârâtul, în calitate de persoană vătămată, trebuie sa suporte aceste cheltuieli întrucât acesta nu a depus la unitatea medicală dovezi privind numele făptuitorului sau dacă acesta a formulat plângere penală împotriva persoanei vinovate. Sub acest aspect instanța amintește că nu există nici o dispoziție legală care să oblige persoana vătămată, în speță pârâtul, să formuleze plângere penală împotriva făptuitorului. De asemenea, nu se poate reține nici faptul că persoana vătămată, prin omisiune nu și-a îndeplinit o obligație prevăzută de lege, astfel încât omisiunea să îi fie imputabilă și să constituie temei al răspunderii civile.
Legiuitorul prin instituirea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 a urmărit consacrarea cadrului legal de atragere a răspunderii civile a persoanei care a săvârșit . si nicidecum de îngrădire a drepturilor persoanei vătămate
Având în vedere cele expuse mai sus, raportat la dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare, instanța apreciază ca acțiunea formulată de reclamantă nu este întemeiată, motiv pentru care va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta T. S..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA T. S. cu sediul în Drobeta T. S., ., nr. 4, județul M., Cod fiscal_, în contradictoriu cu pârâtul B. G. cu domiciliul în ., având CNP_.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red GD./Tehnored.SA.
4 ex/18.03.0215
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 774/2015.... | Acţiune în constatare. Hotărâre din 28-01-2015, Judecătoria... → |
|---|








