Contestaţie la executare. Sentința nr. 697/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 697/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 697/2015

DOSAR NR ._ - contestație la executare -

JUDECATORIA DROBETA T. S.

JUDETUL MEHEDINTI

SENTINTA CIVILA NR. 697

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17 Februarie 2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE - I. C. G.

GREFIER – L. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorii I. A., I. I. și I. I. și pe intimatul M. T., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatoarea I. A. asistată de av. G. Nuța și intimatul asistat de av. B. L. B., lipsă fiind contestatorii I. I. și I. I., pentru care se prezintă av. G. Nuța.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Av. G. Nuța pentru contestatori depune la dosar adeverința nr. 290/13.02.2015 eliberată de Primăria V. din care rezultă că suprafața din litigiu este liberă.

Față de faptul că la dosarul cauzei se află numai chitanța de plată a cauțiunii stabilite pentru capătul de cerere privind suspendarea executării silite, nu și recipisa de consemnare, instanța pune în vedere apărătorului contestatorilor să depună la dosar și recipisa de consemnare a cauțiunii.

Av. G. Nuța arată că renunță la capătul de cerere privind suspendarea executării silite.

Instanța, în baza art. 406 C.p.civ., ia act că debitorii contestatori renunță la capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării silite.

Instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Av. G. Nuța pentru contestatori solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.

Av. B. L. pentru intimat solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.

În conformitate cu disp. art. 258 c.p.civ. raportat la disp. art. 255 c.p.civ, apreciază ca fiind admisibilă și utilă soluționării cauzei proba cu înscrisuri le de la dosar solicitată de contestatori prin apărător, pe care o încuviințează.

Față de disp. art. 254 al. 1 c.p.civ. potrivit cărora probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu prevede altfel, instanța decade intimatul din dreptul de a mai propune probe, intimatul neformulând întâmpinare în termenul legal.

Fiind interpelați, apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța, în conformitate cu disp. art 392 c.p.civ. deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul părților.

Av. G. Nuța pentru contestatori solicită admiterea contestației la executare și anularea formelor de executare silită în dosarul nr. 770/E/2014 al B. G. G. C., cu cheltuieli de judecată. De asemenea, a depus la dosar concluzii scrise. A arătat că prin încheierea de încuviințare silită din data de 08.07.2014 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. s-a încuviințat o sentință casată. A mai arătat că intimatul a fost de rea credință întrucât cunoștea această situație, respectiv faptul că sentința pronunțată de Judecătoria Vînju M. era casată. Cu privire la cheltuielile de executare, a arătat că acestea nu au fost dovedite.

Av. B. L. pentru intimat a solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată, cu cheltuieli de judecată. A arătat că a formulat cerere de executare silită pentru a putea fi pus în posesie cu terenul ocupat de contestatori, așa cum s-a dispus prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1916/13.09.2012 pronunțată de Judecătoria Vânju M., în dosar nr._, sentință în care se stabilea și suma de 1172,98 lei. A mai arătat că executorul judecătoresc investit să pună în executare o astfel de sentință, nu putea pune în executare parțial ci doar în integralitatea ei, astfel că a emis somații de executare silită conform titlului executoriu.

Cu privire la cheltuielile de executare a arătat că acestea reprezintă punerea efectivă în posesie cu terenul respectiv, aspect ce atrage deplasarea la fața locului atât a executorului, cât și a avocatului ce trebuie să fie prezent la măsurarea terenului și la stabilirea limitelor acestuia. A mai arătat că acestea nu au fost achitate, însă sunt justificate.

A mai arătat că nu poate fi admisă contestația formulată pentru motivele invocate, întrucât o astfel de soluție este de natură să îi producă un nou prejudiciu.

În conformitate cu disp. art. 394 c.p.civ. instanța închide dezbaterile asupra fondului și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând, constata următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. S. la data de 08.09.2014, sub nr._, contestatorii I. A., I. I. și I. I., în contradictoriu cu intimatul M. T., au formulat contestație al executare împotriva formelor de executare silită în dosarul nr. 770/E/2014 al B. G. G. C..

În motivarea cererii au arătat că prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr.770/E/2014 a B. G. G. C., din data de 20.08.2014 s-a stabilit în sarcina contestatorilor cheltuieli de executare în cuantum de 1614,93 lei pentru fiecare, arătându-se că titlu executoriu este sentința civilă nr.1916/13.09.2012 a Judecătoriei Vînju M., din dosarul nr._ .

A fost emisa Somația de executare silita nr.770/E/2014 din 20.08.2014 prin care au fost somați, punându-li-se în vedere ca în 8 zile libere să achite suma de 1614,93 lei, pentru fiecare.

Din analiza încheierilor de executare și somațiile emise reiese că executorul judecătoresc a perceput suma de 390,99 lei, reprezentând debit lei și suma de 1223,94 lei reprezentând cheltuieli de executare, în total suma de 1614,93 lei pentru fiecare. Executorul judecătoresc a arătat, prin încheierea de stabilire cheltuieli nr.770/E/2014, că acestea se compun printre altele din 2.200 lei onorariu executor judecătoresc pentru punere în posesie, onorariu pe care contestatorii îl apreciază ca nefiind legal întrucât așa cum reiese din chiar însăși aceasta încheiere "creditorul a solicitat recuperarea sumei de 1172,98 lei reprezentând debit lei, și nu punere în posesie. De asemenea, această suma este extraordinar de mare raportat la suma rămasă ca debit prin decizia Tribunalului M. de 45, 12 lei pe care contestatorii au achitat-o și astfel executarea silită rămâne fără obiect.

Cu privire la onorariu de avocat de 800 lei a arătat că acesta este disproporționat de mare față de munca și activitatea depusă în această etapă de executare silită și astfel invocă dispozițiile art.662 c.pr.civ. - creanța nu este certă, lichidă si exigibilă.

Mai mult, prin cererea adresată instanței de judecata în vederea încuviințării silite, a solicitat recuperarea sumei de 2.172,98 lei, sumă actualizata de către executorul judecătoresc fără un temei legal întrucât, așa cum reiese din Sentința nr. 1916/2012 a Judecătoriei Vînju M., instanța nu a dispus actualizarea sumei la rata inflației până la plata efectivă a sumei, ci a dispus obligarea paraților la plata sumei de 1172,9822 lei reprezentând lipsa de folosința de care a fost lipsit reclamantul pe perioada 2001-2004, ori nu se poate acorda ceea ce nu s-a cerut în fața instanței de judecată și instanța nici nu a acordat.

Contestatorii au arătat că au discutat cu executorul judecătoresc despre faptul că sentința pronunțată de Judecătoria Vanju M. a fost casata parțial prin decizia 1415/R/06.12.2012 de Tribunalului M. în sensul că i-a obligat pe contestatori, către M. T., la 45,12 lei actualizați pe care i-au și achitat, de la data pronunțării sentinței civile nr.1916/13.09.2012 și le-a răspuns, încheind în acest sens și un proces verbal în data de 03.09.2014, că s-a creat o eroare, că de fapt obiectul executării este punere în posesie. Contestatorii au arătat executorului judecătoresc că prin cererea formulată de către acesta solicitat încuviințarea executării la instanța de judecată pentru recuperare sumă și nu punere în posesie.

Contestatorii au mai precizat că terenul este liber încă de la data rămânerii definitive a acestei sentințe, de fapt terenul a fost liber tot timpul fiind vorba de o porțiune ce se regăsește între cele doua hotare, de 0,36cm pe o lungime de 108 m și mai mult, nu li s-a solicitat nici măcar odată să lase acest teren în pașnică și liniștită folosință și posesie de la soluționarea definitivă a cauzei, respectiv anul 2012.

Au mai arătat că înțeleg să conteste această executare chiar dacă ar fi vorba de punere în posesie, așa cum au arătat, terenul a fost tot timpul liber, iar suma de 2.200 lei reprezentând onorariu punere în posesie este foarte mare raportat la veniturile acestora modeste aspect cunoscut de executorul judecătoresc și având în vedere art.2 din Ordinul nr.2550/2006 putându-se stabili un minim de 60 lei și nu maximul prevăzut de textul de lege.

Astfel, consideră că executorul judecătoresc i-a executat silit pentru o sumă ce nu se cuvine de drept, suma stabilită cu titlu de creanța nu este corectă motiv ce i-a determinat să introducă prezenta cerere .

Mai mult apreciază că intimatul M. T., cu rea credința, i-a pus în executare întrucât cunoaște toate aceste aspecte, astfel că înțeleg să invoce și dispozițiile art.622 alin. l si 2 c.pr. civ.

respectiv să conteste și încheierea de încuviințare silita din data de 08.07.2014 pronunțata de către Judecătoria Dr. Tr. S. întrucât nu a analizat cu atenție toate aspectele ce trebuiau avute în vedere, mențiunile din sentința nr.1916 pronunțata de Judecătoria Vanju M. stipulau " în conformitate cu decizia 1415/R/06.12.2012 a Trib. MH.", nu a verificat aceasta decizie, mai mult a admis cererea de executare pentru o suma ce nu a fost stabilita în sentința 1916/2012 a Judecătoriei Vînju M., în condițiile în care prin aceasta sentința nu s-a dispus actualizarea sumei, astfel ca în baza art.711 alin.3 c.pr. civ. solicită anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare silită.

În baza art.718 alin. l c.pr.civ. solicită suspendarea executării întrucât sunt motive temeinice, putându-se trece la o executare fără drept, făcându-li-se poprire sau prin urmărire mobiliară.

În drept, au invocat dispozițiile art.711 alin. l, alin 3, 713 alin. l si art.714 alin. l punct 1 si 3, art.719 alin .l, 718 alin. l c.pr.civ..

În dovedirea celor susținute au arătat că înțeleg să se folosească de proba cu înscrisuri și orice altă probă pe care instanța de judecată o va considera utilă cauzei și au solicitat și atașarea dosarului de executare nr-.770/E/2014 al B. G. G. C..

Au solicitat, de asemenea, și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

Cererea fost legal timbrată conform chitanțelor aflate la dosar la filele 64-65.

Au depus la dosar, în copie certificată, încheierea de stabilire cheltuieli nr. 770/E/2014 din data de 20.08.2014, somația de executare silită nr. 770/E/2014 emisă la data de 20.08.2014, sentința nr. 1916/13.09.2012 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._ ,, decizia nr. 1415/R/06.12.2012 pronunțată de Tribunalul M. Secția I Civilă, în dosarul nr._, procesul verbal încheiat la data de 03.09.2012.

Intimatului i-au fost comunicate cererea de chemare în judecată și înscrisurile anexate, potrivit dovezii aflate la fila 69 și i s-a pus în vedere că are obligația de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai formula excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel., însă acesta nu a formulat întâmpinare.

Prin rezoluția din 25.11.2014, aflată la fila707 dosar, s-a fixat primul termen de judecată la data de 16.12.2014 și a dispus citarea părților.

În conformitate cu disp. art. 716 al. 2 c.p.civ., instanța a dispus emiterea unei adrese către B. G. G. C. pentru a înainta dosarul de executare nr. 770/E/2014, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.

În temeiul art. 258 alin. 1 rap. la art. 255 alin. 1 c.p.civ., instanța a încuviințat și administrat pentru contestatori, proba cu înscrisurile de la dosar, intimatul fiind decăzut din dreptul de a mai propune probe, conform art. 254 al. 1 c.p.civ.

La termenul din data de 27.01.2015, intimatul a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea ca nefondată a contestației la executare și obligarea la cheltuieli de judecată a contestatorilor. A arătat că la data de 30.06.2014 a formulat cerere de executare silită, solicitând să fie pus în posesie pe terenul ocupat de contestatori, așa cum s-a stabilit prin titlul executoriu, sentința nr. 1916/13.09.2012 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._, prin care se stabilea și suma de 1172,98 lei. Apreciază că executorul judecătoresc ce a fost învestit să pună în executare sentința, nu o putea pune în executare doar parțial, ci numai în integralitatea ei, astfel că a emis somații de executare silită conform titlului executoriu.

Analizând cererea reclamantei în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele situații de fapt și de drept:

Instanța reține că prin sentința civilă nr. 1916/13.09.2012 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._, instanța a admis acțiunea formulată de M. T. în contradictoriu cu I. A., I. I. și I. I., aceștia fiind obligați să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 40 mp teren arabil extravilan situat în T90/2, P2 din suprafață de 2500 mp. Pârâții au fost obligați la plata către reclamant a sumei de 1172,9855 lei reprezentând lipsa de folosință de care a fost lipsit reclamantul pentru perioada 2001-2004.

Împotriva sentinței s-a exercitat calea de atac a recursului care a fost admis, și a fost modificată parțial sentința, în sensul că au fost obligați pârâții către reclamant la 45,12 lei actualizați de la data pronunțării sentinței nr. 1916/13.09.2012, în loc de 1172,9822 lei.

Reclamantul M. T. a formulat cerere de executare silită a sentinței civile nr. 1916/13.09.2012 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._ în vederea punerii în posesie (fila nr. 84), formându-se dosarul de executare nr. 770/E/2014 al Birou Executor Judecătoresc G. G. C..

Birou Executor Judecătoresc G. G. C. a solicitat instanței de judecată încuviințarea executării silite a titlului executoriu sentința civilă nr. 1916/13.09.2012 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._ pentru recuperarea sumei de 2172,98 lei, actualizată cu rata inflației până la data plății efective, în toate modalitățile de executare.

Prin încheierea din data de 08.07.2014 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr. S. în dosarul nr._ (fila 93) s-a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu sentința civilă nr. 1916/13.09.2012 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._, pentru recuperarea sumei de 2172,98 lei actualizată cu rata inflației până la data plății efective, prin executare mobiliară și prin poprire.

Prin încheierea de stabilire cheltuieli nr. 770/E/2014 din data de 20.08.2014, executorul a stabilit onorariul de executor judecătoresc pentru punere în posesie în cuantum de 2200 lei și cheltuieli de executare în cuantum de 1471,82, în total 3671,82 lei (fila 95).

La data de 20.08.2014, au fost emise somațiile către debitori (filele 96-98), aceștia fiind somați să plătească fiecare creditorului suma de 390,99 lei reprezentând debit și suma de 1614,93 lei reprezentând cheltuieli de executare.

La data de 03.09.2014, Birou Executor Judecătoresc G. G. C. a încheiat un proces verbal în urma prezentării la sediul său a debitoarei I. A., consemnând faptul că din eroare a fost somată să plătească suma de 390,99 lei, în realitate obiectul executării constând în punerea în posesie cu suprafața de 40 mp teren arabil extravilan situat în T90/2, P2.

Instanța reține că, în esență, contestatorii au formulat contestație la executare împotriva încheierii de stabilire cheltuieli nr. 770/E/2014 din data de 20.08.2014, a somațiilor nr. 770/E/_ din data de 20.08.2014 emise de Birou Executor Judecătoresc G. G. C. și a încheierii din data de 08.07.2014 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr. S. în dosarul nr._ (fila 93) prin care s-a dispus încuviințarea executării silite.

Potrivit dispozițiilor art. 711 alin. 1 c.p.c., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Analizând încheierea de încuviințare a executării silite din data de 08.07.2014 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr. S. în dosarul nr._, instanța constată că prin aceasta s-a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu sentința civilă nr. 1916/13.09.2012 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._, pentru recuperarea sumei de 2172,98 lei actualizată cu rata inflației până la data plății efective, prin executare mobiliară și prin poprire.

Cu privire la titlul executoriu ce a făcut obiectul încuviințării executării silite, instanța reține că acesta constă într-o hotărâre pronunțată de instanța de fond, care deși era o hotărâre definitivă potrivit vechiului cod de procedură civilă, a făcut obiectul căii de atac a recursului și a fost modificată parțial, în sensul că au fost obligați pârâții către reclamant la 45,12 lei actualizați de la data pronunțării sentinței nr. 1916/13.09.2012, în loc de 1172,9822 lei. Astfel, se constată că în mod nelegal a fost încuviințată executarea silită a unei hotărâri, fără a se ține seama de faptul că a fost modificată în calea de atac.

Având în vedere că prin cererea de executare silită, creditorul a solicitat punerea în executare a titlului executoriu numai cu privire la punerea în posesie în mod nelegal, cu încălcarea dreptului de dispoziție al părții creditoare, B. G. G. C., a solicitat instanței de judecată încuviințarea executării silite pentru recuperarea sumei de 2172,98 lei.

Totodată, se reține că suma pentru care s-ar fi putut cere executarea silită conform titlului executoriu, astfel cum a rămas irevocabil prin decizia Tribunalului M. era de 45,12 lei actualizați de la data pronunțării sentinței nr. 1916/13.09.2012 și nu pentru suma de 2172,98 lei.

Potrivit dispoz. 632 alin. 2 c.p.civ., constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

În conformitate cu 711 alin. 3 c.p.civ. după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.

În concluzie, în raport de situația de fapt și de drept expusă, cu aplicarea și a dispozițiilor art.719 alin.1, instanța va admite contestația la executare, va anula atât încheierea din data de 08.07.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosarul nr._, prin care s-a încuviințat executarea silită a sentinței civile nr. 1916/13.09.2012 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._, precum și toate actele de executare silită, efectuate în dosarul de executare nr. 770/E/2014 al B. G. G. C..

La cererea contestatorilor și făcând aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. 1 c.p.civ., în conformitate cu care partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, instanța va obliga intimatul la plata sumei de 784 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către contestatori ( constând în 500 lei onorariu de avocat, 165 lei cheltuieli de transport și 119 lei taxă judiciară de timbru).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatorii I. A., având CNP_, I. I., având CNP_ și I. I., având CNP_, toți cu domiciliul în ., în contradictoriu cu intimatul M. T., cu domiciliul în ..

Anulează încheierea de încuviințare executare silită din data de 08.07.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosarul nr._ .

Anulează actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 770/E/2014 al B. G. G. C..

Obligă intimatul la plata sumei de 784 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către contestatori.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. C. G. L. B.

Red. I.C.G./Tehnored. L.B.

4 ex./ 19.03.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 697/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN