Contestaţie la executare. Sentința nr. 657/2013. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 657/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 3849/227/2012

Dosar nr._ - contestație la executare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 657

Ședința publică din data de 20 martie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: A. I.

Grefier: O. M.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect „contestație la executare”, privind pe contestatoarea S.C. C. .. Slatina, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. – Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc reprezentanții legali ai părților, contestatoarea fiind reprezentată de avocat Z. D.-D..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Apărătorul contestatoarei precizează că aceasta nu mai insistă în cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea prezentei contestații și nu înțelege să achite cauțiunea aferentă în cuantumul stabilit de instanță.

În consecință, solicită respingerea cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare. La acest termen de judecată nu mai are de formulat alte cereri în cauză, solicitând cuvântul la fond.

Instanța constatând probatoriul epuizat și procesul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.

Avocat Z. D.-D. pentru contestatoare solicită în temeiul art. 399 și art. 404 C.pr.civ. admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată, în sensul de a se dispune anularea formelor de executare silită întocmite în dosarul de executare nr. 141/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc „D. A.” – Fălticeni, pentru motivele expuse în prezenta contestație.

Totodată, solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată instanței și înregistrată sub nr._ din 04.12.2012, contestatoarea S.C. C. .. Slatina, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. – Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași a solicitat anularea formelor de executare silită întocmite în dosarul de executare nr. 141/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc „D. A.” – Fălticeni ca fiind nelegale și netemeinice, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații.

In fapt, arată că la data de 23.11.2012 i s-a comunicat somația nr. 141/2012 privind obligarea la plata către intimată, a sumei de 2354,04 Euro la cursul de schimb comunicat de către BNR și suma de 1532,83 lei, reprezentând cheltuieli de executare.

Ințelege să formuleze contestație împotriva acestei somații și a procesului verbal din data de 19.11.2012, precum și a actelor emise în dosarul de executare, conform prev. art. 31 alin.1 din OG nr. 2/2001.

Precizează contestatoarea că, împotriva procesului verbal de contravenție nr._/17.03.2009 încheiat de reprezentanții intimatei, a formulat plângere contravențională la Judecătoria B., care prin sentința civilă nr. 4965/2009 a admis-o în parte.

Referitor la titlul executoriu menționat în cererea de executare silită nr. 9302/2012 a DRDP Iași, acesta este reprezentat de procesul verbal nr._/2009, aceeași mențiune fiind făcută și în cazul somației dar și a procesului verbal din 19.11.2012.

Potrivit prev. art. 37 alin.1 din OG 2/2001 „ procesul verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă, prin care s-a soluționat plângerea, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate”.

Astfel, procesul verbal de contravenție poate constitui titlu executoriu, doar în măsura în care nu a fost atacat de contravenient la instanța competentă, în termenul legal de 15 zile, însă cât timp aceasta face dovada că a formulat plângere în termen de 15 zile la instanță, procesul verbal nu mai poate constitui titlu executoriu.

Apreciind că în cauză sunt incidente disp. art. 404 Cod proc.civ. solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată.

In susținerea cererii, înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.

Prin întâmpinare (f.16-17 dosar), intimata C.N.A.D.N.R. – Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași a solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată.

In fapt, arată că obiectul dosarului de executare 141/2012 al B. D. A., îl reprezintă executarea silită a obligațiilor înscrise în titlul executoriu-procesul verbal nr._/17.03.2009 și sentința civilă nr. 4965/13.10.2009, respectiv suma de 2358,04 Euro.

Astfel, prin procesul verbal de contravenție nr._/2009 întocmit de DRDP Iași-SDN B., contestatoarei i s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 12.500 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 41 alin.1 din OG nr. 43/1997 și a fost obligată să achite c/valoarea Autorizației Speciale de Transport-AST cu titlu de despăgubire, în conf. cu prev. art. 25 alin.3 din OG nr. 2/2001, în cuantum de 2358,04 Euro.

Consideră că acest proces verbal de contravenție îndeplinește toate formalitățile prevăzute de legiuitor, pentru a constitui un titlu executoriu care să permită recuperarea debitului în valoare de 2358,04 Euro, pe care unitatea intimată îl are de recuperat de la contestatoare.

Precizează de asemenea, că sancțiunea prevăzută de art. 61^1 alin. 1 din OG 43/1997 este una obligatorie.

Mai arată că titlul executoriu supus executării silite, este reprezentat de procesul verbal nr._/17.03.2009 și de sentința civilă nr. 4965/13.10.2009, sentință prin care Judecătoria B. a înlocuit sancțiunea amenzii aplicate contestatoarei cu avertismentul, însă a menținut c/valoarea Autorizației Speciale de Transport-AST cu titlu de despăgubire, invocând în acest sens disp. art. 37 din OG 2/2001.

Având în vedere dispozițiile legale menționate, intimata solicită respingerea contestației la executare ca nefondată.

In drept, invocă prev. OG 2/2001, OG 43/1997 privind regimul drumurilor și disp. Codului de procedură civilă.

In temeiul art. 242 alin.2 Cod proc.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.

La dosarul cauzei, a fost atașat spre consultare dosarul de executare 141/01.11.2012 al B. „D. A.” – Fălticeni.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că acțiunea formulată de către contestator este nefondată pentru următoarele motive:

Din cuprinsul dosarului de executare silită nr. 141/2012 al B. „D. A.” – Fălticeni a rezultat că nu sunt incidente cauze de nulitate absolută sau relativă ale actelor de executare silită în ceea ce privește emiterea somație din 23.11.2012 și a celorlalte acte subsecvente întocmite.

Astfel, în dosarul de executare sus menționat, a fost emisă somația către contestatoare, la data de 19.11.2012 prin care a fost înștiințat de punerea în executare a titlului executoriu- proces verbal de constatare a contravenție nr._ din data de 17.03.2009.

Potrivit somației, contestatorul urma să se prezinte în termen de 1(una) zile de la primirea, afișarea, lăsarea sau înmânarea somației la B. „D. A.” – Fălticeni pentru a achita suma de 2358,04 Euro (la cursul de schimb comunicat de BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării) și 1532,83 lei reprezentând onorariu și cheltuieli de executare, stabilite prin procesul verbal titlu executoriu nr. 141/2012 din 19.11.2012.

Susținerea contestatoarei cum că titlul executoriu, respectiv procesul verbal de constatare a contravenție nr._ din data de 17.03.2009 întocmit de DRDP Iași-SDN B., a fost atacat în termen legal cu plângere la Judecătoria B. și că prin sentința civilă nr. 4965/2009 a fost admisă în parte plângerea, nu are relevanță în cauză, întrucât titlul executoriu a fost anulat în parte, doar în ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată, în sensul înlocuirii acesteia cu avertisment, fără să se dispună asupra obligației de achitare pe lângă amendă, a sumei de 2358,04 Euro-c/valoare AST, obligație înserată în cuprinsul procesului verbal de contravenție.

Pe considerentele de fapt mai sus expuse, constată că nu sunt incidente disp. art. 399 și urm. Cod proc.civ. invocate de contestatoare, drept pentru care va respinge contestația la executare ca nefondată.

In speță, contestatoarea a formulat cerere de suspendare a executării silite, însă la termenul de astăzi a arătat că nu înțelege să achite cauțiunea stabilită de instanță, solicitând respingerea acesteia.

Pe aceste considerente, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite, ca nefondată.

Pentru aceste motive,

În numele legii

H O T A R A Ș T E

Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. C. .. Slatina, cu sediul în ., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. – Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, cu sediul în mun. Iași, .. 19, jud. Iași.

Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca nefondată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 20.03.2013.

Președinte,Grefier,

Red. A.I.

Tehnored. V.G.Ex. 4/Data: 19.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 657/2013. Judecătoria FĂLTICENI