Fond funciar. Sentința nr. 1319/2015. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1319/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 1319/2015
Dosar nr._ - fond funciar –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
Sentinta civilă nr.1319
Ședința publică din 11 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. I. M.
Grefier: P. D.
Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect fond funciar formulată de reclamanta Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Pomicultură - Fălticeni, în contradictoriu cu pârâtul R. G..
Concluziile dezbaterilor în fond ale cauzei au fost consemnate în încheierea de sedintă din 10.06.2015 care face parte integrantă din prezenta când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronuntarea a fost amânată pentru astăzi 11.06.2015.
După deliberare,
I N S T A N T A
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni si înregistrată la data de 03.04.2015 sub nr._, reclamanta Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Pomicultură – Fălticeni a solicitat în contradictoriu cu pârâtul R. G., ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâtul la plata sumei de 1474,04 lei reprezentând contravaloarea investiției neamortizate de pe suprafața de teren cu privire la care au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile art. 4 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000; cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament pentru o suprafață de 0,50 ha teren livadă situat în extravilanul mun. Fălticeni, teren care s-a aflat în proprietatea statului și în administrarea sa până în anul 2005 și pe care au fost efectuate anterior anului 1990 lucrări de investiții neamortizate în totalitate la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2000, înregistrate ca atare în evidențele contabile ale sale.
Terenul ce a format obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea pârâtului figurează înscris în anexa nr. 42, întocmită de Comisia mun. Fălticeni de aplicare a legilor fondului funciar în conformitate cu disp. art. 19 din Legea nr. 1/2000-redactare inițială și art. 55 din HG 1172/2001, anexă în care, corespunzător suprafeței reconstituite, a fost evidențiată și valoarea neamortizată a investiției de pe terenul restituit, ce urma a fi recuperată de la beneficiarul reconstituirii.
Anexa sus menționată a fost validată în totalitate (atât în ceea ce privește suprafața restituită în natură, cât și în ceea ce privește valoarea investiției neamortizate, supusă restituirii) prin hotărârea nr. 65 din 3 martie 2005 a Comisiei Județene Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, hotărâre comunicată subscrisei la data de 5 martie 2015 cu adresa nr. 2382/2015 a Comisiei Județene Suceava.
Ulterior validării și expirării termenului de 30 zile în care, potrivit art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată, hotărârea de validare putea fi contestată de către persoanele interesate, pârâtul a fost pus în posesie pe vechiul amplasament și a obținut titlu de proprietate pentru terenul astfel reconstituit.
În conformitate cu disp. art. 4 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000, pentru terenurile aflate în proprietatea statului, care se restituie în natură pe vechile amplasamente foștilor proprietari și pe care s-au efectuat de către stat investiții, neamortizate până la . actului normativ sus menționat, foștii proprietari pot opta pentru reconstituirea pe vechiul amplasament, cu obligația de a plăti statului, în termen de 10 ani, contravaloarea neamortizată a investiției, dacă aceasta reprezintă mai mult de 30% din valoarea totală a investiției la data intrării în vigoare a acestei legi, sau să primească terenuri pe alte amplasamente, acceptate de aceștia, de aceeași categorie de folosință cu terenul pe care l-au predat ori despăgubiri.
Cum în speță pârâtul au optat pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, în temeiul dispoziției legale sus menționate acestora le incumba obligația de a restitui contravaloarea investiției neamortizate, astfel cum este ea stabilită în anexa 42, validată prin hotărârea nr. 65/2005 a Comisiei Județene Suceava, investiție care face parte din patrimoniul subscrisei și care este evidențiată ca atare în evidențele contabile.
Pentru aceste motive, reclamanta solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata sumei de 1.474,04 lei reprezentând contravaloarea investiției neamortizate de pe suprafața de teren cu privire la care au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile art. 4 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000.
Totodată, în temeiul art. 453 cod procedură civilă, solicită și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
In drept, si-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 4 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000, art. 55 din HG 1172/2001 (în vigoare la data emiterii hotărârii de validare), art. 43 alin. 3 din HG 890/2005, art. 453 cod procedură civilă.
In dovedirea acțiunii a solicitat încuviințarea probelor cu: înscrisuri, interogatoriul pârâtului, orice alte probe a căror necesitate va rezulta din dezbateri în condițiile art. 254 alin. 2 cod procedură civilă.
Susține că prezenta acțiune este scutită de taxă judiciară de timbru.
A depus la dosar înscrisuri (f.10-15 și 38-69 dosar).
Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtului pentru ca în termen de 25 zile de la primirea acesteia să depună întâmpinare si să formuleze apărări, să invoce excepții, să propună probe cu privire la solicitările reclamantei, așa cum prevăd disp. art. 201 al.1 Cod pr. Civilă, obligatie pe care acesta nu a îndeplinit-o.
La solicitarea instantei Comisia Judeteană Suceava pentru aplicarea Legilor fondului funciar a înaintat la dosar adresa nr. 5424/30/5 din 28.04.2015.
A arătat că potrivit prevederilor art. 36 din H.G.R. nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare, titlurile de proprietate se emit de către comisia județeană de fond funciar, după operațiunea de validare, în baza documentațiilor întocmite de către comisiile locale de fond funciar, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, documentații ce se depozitează în arhiva Oficiului Județean de cadastru si Publicitate Imobiliară Suceava și în arhiva comisiei locale în raza căreia este situat terenul.
Titlul de proprietate se completează și se întocmește de către persoane desemnate în acest sens din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, iar acesta D. se semnează de către prefect, după care partea detașabilă a titlului de proprietate, semnată, se transmite comisiei locale, care o înscrie în registrul agricol și o înmânează, sub semnătură, titularilor, iar cotorul (pari:ea nedetașabilă) titlului de proprietate se reține și se depozitează la arhiva Oficiului de Cadastru șt Publicitate Imobiliară.
Cu privire la solicitarea de a comunica dacă pârâtul a fost pus în posesie pe vechiul amplasament și dacă i s-a pus în vedere că are de plătit valoarea investiției executate, solicită a se adresa Comisiei locale de fond funciar întrucât potrivit art. 5 fit. "i" din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G.R. nr. 890/2005, modificată și completată prin H.G.R. nr. 1120/2005, obligativitatea punerii în posesie, precum și întocmirea fișei proces-verbal de punere în posesie a persoanelor îndreptățite este de competența exclusivă a comisiilor locale.
Comisiile locale, potrivit art. 5 lit. „c" din H.G.R. nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt cele care stabilesc mărimea și amplasamentul suprafeței de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propune amplasamente și consemnează în scris acceptul fostului proprietar sau al moștenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane.
La data de 30.04.2015 reclamanta Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Pomicultură – Fălticeni a depus la dosar adresa nr.516/30.04.2015 (f.70) prin care a arătat că renunță la judecată întrucât moștenitorii pârâtului defunct R. G. au achitat integral suma de 1.474,04 lei, așa cum rezultă din chitanța nr.2322 din 30.04.2015 (f.71).
La acest termen de judecată, apărătorul reclamantei a solicitat a se lua act de renunțarea la judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin cererea adresată acestei instantei reclamanta Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Pomicultură – Fălticeni a solicitat în contradictoriu cu pârâtul R. G., ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat acesta la plata sumei de 1474,04 lei reprezentând contravaloarea investiției neamortizate de pe suprafața de teren de 0,50 ha livadă situat în extravilanul mun.Fălticeni teren care s-a aflat în proprietatea statului si administrarea sa până în anul 2005 iar pârâtul a optat pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament în condițiile art. 4 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000.
Instanța reține ca în cauză reclamanta a formulat la data de 30.04.2015, în scris cerere de renunțare la judecarea cereri de chemare în judecată (f.70 dosar).
Având în vedere dispozițiile art. 406 C. proc civ. potrivit cărora reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, instanța va lua act de această cerere.
Cum la termenul de astăzi apărătorul reclamantei a solicitat a se lua act de renuntarea la judecată întrucat moștenitorii pârâtului defunct au achitat integral suma de 1474,04 lei potrivit chitantei depusă în copie la fila 71 dosar, instanta va lua act de solicitarea reclamantei de renunțare la judecarea prezentei cauze.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
În temeiul art. 406 Cpciv ia act de renuntarea la judecată a cauzei având ca obiect fond funciar privind formulată de reclamanta Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Agricultură Fălticeni – cu sediul în mun. Fălticeni, .. 10, jud. Suceava în contradictoriu cu moștenitorii pârâtul defunct R. G. cu ultimul domiciliu în Fălticeni . jud.Suceava.
Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Fălticeni.
Pronunțată în ședință publică, din data de 11.06.2015.
P., Grefier,
Red.GI
Tehn.PD/4ex/
Data:17.06.2015
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Anulare act. Sentința nr. 1210/2015. Judecătoria FĂLTICENI → |
---|