Plângere contravenţională. Sentința nr. 3953/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3953/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 2496/303/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
Sentința civilă nr. 3953
Ședința publică din data de 10 octombrie 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE: R. I.
GREFIER: S. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea M. D. în contradictoriu cu intimata C. Națională de autostrăzi și drumuri naționale din România - CESTRIN, având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință.
Se ia act că prin serviciul de registratură intimata s-a conformat dispoziției instanței de a depune înscrisuri, astfel cum i s-a pus în vedere prin citația emisă la întocmirea dosarului. De asemenea, ia act că a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Verificându-și competența în temeiul art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză, din punct de vedere general și material în baza art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, și teritorial, în condițiile art. 32 alin. 2 din OG 2/2001.
Califică excepțiile invocate de petentă prin plângere, drept apărări de fond ce țin de legalitatea și temeinicia procesului verbal, nefiind veritabile excepții în sensul art. 137 Cod procedură civilă, astfel că urmează a se pronunța și asupra motivelor invocate, la analiza pe fondul cauzei.
Față de înscrisurile depuse la dosar de ambele părți încuviințează acestora proba cu înscrisuri, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă cauzei .
În raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr._ /02.02.2012, contestatoarea M. D., domiciliată în Câmpulung Moldovenesc, .. 64, ., jud. Suceava, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la av. R. D. din București, .. 21, sector 2, în contradictoriu cu intimata C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA ,cu sediul în București, ..401 A, sector 6, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._/11.01.2012 solicitând anularea acestuia.
În motivarea plângerii, scutita de la plata taxelor judiciare, petenta arată că la data de 25.01.2012 i s-a comunicat prin poștă procesul verbal și înștiințarea de plată pentru că la data de 11.01.2012 s-a constatat că la data de 29.07.2011 a circulat pe raza jud. Prahova fără a deține rovinietă.
Apreciază că procesul verbal este nelegal pentru că a intervenit prescripția sancționării contravenționale potrivit dispozițiilor art. 13 din OG 2/2001.
Din conținutul procesului verbal reiese că fapta contravențională a fost săvârșită la data de 29.07.2011, iar procesul verbal a fost comunicat la data de 25.01.2012, cu depășirea termenului de 6 luni de zile, în cauză operând prevederile art. 13 din OG 2/2001.
De asemenea, apreciază că în cauză sunt aplicabile și prevederile art. 14 din același act normativ potrivit cărora „Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii”.
Întrucât procesul verbal i-a fost comunicat la peste 6 luni de la data săvârșirii contravenției, în cauză a operat prescripția executării amenzii,
Pe de altă parte, susține petenta, la data de 29.07.2011, deținea rovinietă valabilă.
În susținere s-au depus înscrisuri: procesul verbal . 12 nr._/11.01.2012, prin procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/11.01.2012.
Intimata,legal citată, nu a depus întâmpinare, iar la data 05 iunie 2012 a atașat proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR (fila 14),autorizația de control și certificatul calificat privind agentul constatator (fila 13 ).
Prin sentința civilă nr. 5103/07.06.2013 Judecătoria Sectorului 6 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13 iulie 2012.
Intimata a depus la data de 23.09.2013 actele care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat: proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR (fila 8),autorizația de control și certificatul calificat privind agentul constatator (fila 7), procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției . 12 nr._ din data de 11.01.2012– fila 7.
Sub aspect probator a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/11.01.2012 contestatoarea a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei potrivit art. 8 alin. 2 din OG 15/2002 și obligată să achite contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 în cuantum de 28 euro, deoarece s-a constatat că vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ care îi aparține a circulat la data de 29.07.2011 ora 15.08 pe A2 km 144+100 m, Fetești, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.
În urma verificării prevăzute de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost depusă la instanță la data de 02.02.2012 – fila 1, în termenul legal de 15 zile de la data comunicării 24.01.2012 – fila 7, procesului verbal de constatare a contravenției .
În ceea ce privește criticile petentei privind prescrierea, instanța constată că potrivit art. 13 alin. (1) din OG nr.2/2001 aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Data comunicării procesului verbal prezintă importanță pentru stabilirea respectării art. 14. alin. (1) din O.G. 2/2001 potrivit căruia executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Prin urmare, OG nr.2/2001 reglementează doua categorii de termene, respectiv termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei pentru aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale (în speță data întocmirii procesului verbal) si termenul de o lună de la data aplicării sancțiunii, în ceea ce privește comunicarea procesului verbal.
Cum în cauză, astfel cum s-a reținut anterior, fapta contravențională a fost comisă la data de 29.07.2011, iar procesul verbal de contravenție a fost întocmit la data de 11.01.2012, se constată că a fost respectat termenul de 6 luni .
De asemenea, se reține că procesul verbal de contravenție a fost comunicat la data de 25.01.2012 (după cum recunoaște petenta) iar aplicarea sancțiunii s-a realizat la 11.01.2012, data întocmirii actului administrativ, se reține ca nefondată critica privind prescrierea executării sancțiunii, fiind respectat și termenul de o lună prevăzut de art.14 din ordonanță.
Verificând procesul - verbal contestat sub aspect formal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Instanța va proceda la analiza procesului verbal sub aspectul temeiniciei și în raport de principiul aplicării legii mai favorabile, ținând cont de modificările aduse OG nr.15/2012 prin Legea nr.144/2012.
Potrivit dispozițiilor art.8 alin.1, 2 și 3 din OG nr.15/2002 în forma în vigoare la data încheierii actului administrativ (11.01.2012) „Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2.
Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4”.
Potrivit dispozițiilor art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Conform dispozițiilor art.1 alin.1 lit.b din același act normativ, utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, ……….;
În cauză, intimata a depus la dosarul cauzei planșa foto ( fila 8) din care reiese faptul că la data de 29.07.2011, ora 15.08 vehiculul cu numărul de înmatriculare_ a circulat pe A2, km 144+100, pe raza localității Fetești, județul Ialomița.
Potrivit aceluiași înscris, în urma interogării bazei de date a intimatei s-a constatat că la data și ora reținute în procesul - verbal, vehiculul cu numărul de înmatriculare_ aparținând petentei nu deținea rovinietă valabilă și, în raport de prevederile OG 15/2002, contestatoarea era obligată să achite rovinieta.
Instanța constată că, în speță, intimata a prezentat dovezi în susținerea procesului - verbal, inversându-se astfel sarcina probei în prezenta cauză, contestatoarea era datoare să facă dovada că avea plătită taxa de drum la momentul comiterii faptei, ceea ce nu s-a întâmplat.
Petenta nu a făcut dovada deținerii unei roviniete valabile, prin urmare în mod corect intimata a întocmit procesul verbal de contravenție câtă vreme contestatoarea nu a dovedit prin probe contrariul.
În cauză petentei i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de cuantum de 250 lei și a fost obligată la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro.
Potrivit art.II din Legea nr.144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează. Având în vedere aceste dispoziții, faptul că plângerea a fost depusă la data de 11.05.2012 iar Legea nr.144/2012 a fost publicată în M.O. nr.509/24.07.2012, instanța va face aplicarea legii contravenționale mai favorabile și va anula tariful de despăgubire pentru acest considerent.
Cât privește amenda aplicată prin acest proces verbal, se reține că au fost respectate prevederile art.21 alin.3 din OG 2/2001, petenta se afla in situația oricărui contravenient care nu a achiziționat rovinieta, din datele existente la dosar nerezultând o situație care sa ducă la concluzia aprecierii de instanță a unei fapte având o gravitate redusa.
În concluzie, va admite în parte plângerea formulată de contestatoarea M. D. și va anula în parte procesul verbal de contravenție . 12 nr._/11.01.2012, exonerând petenta de la plata tarifului de despăgubire în valoarea de 28 euro (adică 120,34 lei) .
Va menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție privind amenda.
Văzând și dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de contestatoarea M. D. (domiciliată în Câmpulung Moldovenesc, ..64, ., jud.Suceava și cu domiciliul ales la cabinet avocat D. R. din București, ..21, sector 2) în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (cu sediul în București, ..401A, sector 6)..
Anulează în parte procesul verbal de contravenție . nr._ din 11.01.2012 și exonerează petenta de la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro (adică 120,34 lei) .
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție privind amenda .
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. și Tehnored. R.I./N.S.
Ex 4/ 04.12.2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4006/2013. Judecătoria FETEŞTI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4914/2013.... → |
|---|








