Plângere contravenţională. Sentința nr. 4501/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4501/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 11269/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR.4501
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - R. I.
GREFIER - Z. F.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe petenta . în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier, având ca obiect „plângere contravențională”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11 noiembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la această dată când a hotărât următoarele.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ la data de 08.05.2012, contestatoarea . (cu sediul în C., șoseaua Mangaliei, nr.74, jud. C.) în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER (cu sediul în C., ., nr.22, .) a formulat plângere împotriva procesului verbal . nr._ din data de 19.04.2012 solicitând anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii.
În motivarea cererii, scutită la plata taxelor judiciare de timbru, se invocă nulitatea absolută și relativă a procesului verbal întrucât acesta nu este semnat de vreun reprezentant al petentei consemnându-se că nu s-au putut formula obiecțiuni și se menționează că în zonă nu există martori care să confirme lipsa reprezentantului petentei.
Agentul constatator trebuia să aducă la cunoștința persoanei juridice, chiar în scris, fapta constatată și sancțiunea ce urmează să o aplice pentru a-i da posibilitatea să formuleze obiecțiuni. Din întreaga reglementare a OG 2/2001 reiese că îi este interzis agentului să încheie procesul verbal fără a aduce la cunoștință contravenientului fapta și dreptul de a formula obiecțiuni, a mai susținut petenta invocând prevederile art.16 alin.7 din OG 2/2001.
A mai solicitat să se constate netemeinicia deoarece susținerile consemnate în procesul verbal sunt nelegale și nu corespund adevărului, iar descrierea faptei este lacunară.
Plângerea este motivată în drept pe dispozițiile art.16(7), 25, 27, 31, 32, 36 din OUG 2/2001 republicată.
În susținere se anexează înscrisuri: procesul verbal . nr._/19.04.2012.
Intimatul, legal citat, a depus la data de 14.06.2012 întâmpinare solicitând pe cale de excepție declinarea dosarului la Judecătoria Fetești și invocând lipsa calității de reprezentant al contravenientei și lipsa capacității de exercițiu a ISCTR I. Teritorial II C..
Pe fondul cauzei solicită în esență respingerea plângerii ca nefondată și menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal întocmit.
A arătat intimata faptul că la data efectuării controlului s-a constatat că șoferul B. Nicușor nu deținea certificat de competență profesională, constatându-se astfel că operatorul de transport rutier nu a respectat obligația ca persoanele angajate în funcții care concură la siguranța circulației rutiere sunt titulare ale certificatului de competență profesională pentru conducerea autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare sau egală cu 3,5 tone, faptă ce reprezintă contravenție potrivit art. 3 pct. 14 din HGR nr. 69/2012.
La fața locului, în momentul întocmirii procesului verbal de contravenție, nu s-a putut identifica nici o altă persoană care să își asume calitatea de martor, cu excepția altor agenți constatatori care nu pot semna ca martori, potrivit legii, a mai susținut intimata.
Întrucât singurele motive de nulitate ale unui proces verbal sunt cele prevăzute expres și limitativ de art. 17 din OG 2/2001, iar în cuprinsul procesului verbal de contravenție nu sunt prezente nici unul din aceste motive, se solicită respingerea plângerii .
Întrucât contravenția a existat cu adevărat, iar procesul verbal de contravenție este un act unilateral de voință conform OG 2/2001 care face dovada până la proba contrarie și creează prezumția de adevăr, iar în speță contravenienta nu a depus nici o probă în dovedirea inexistenței contravenției, se solicită respingerea plângerii și menținerea în tot a procesului verbal contestat.
În drept se invocă prevederile art. 115-118 Cod procedură civilă, HGR 69/2012, OG 2/2001.
Se solicită judecarea cauzei în lipsă și se anexează înscrisuri în susținerea procesului verbal.
Prin sentința civilă nr._/20.06.2012 Judecătoria C. a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.07.2012.
Sub aspect probator a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ întocmit la data de 19.04.2012 de agent constatator din cadrul intimatului, petenta S.C.M. P. S.R.L. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 14.000 lei deoarece s-a constatat că, în urma unui control efectuat la data de 05.03.2012, ora 16.20, pe DN2A km 105, a fost verificat conducătorul auto B. Nicușor care conducea în cursă legală autoutilitara cisternă cu număr de înmatriculare_, fără a deține certificat de competență profesională, constatându-se nerespectarea de către operatorul de transport a obligației de a se asigura că persoanele angajate în funcții care concură la siguranța circulației rutiere sunt titulare ale certificatului de competență profesională pentru conducerea autovehiculelor cu masă maximă autorizată mai mare sau egală cu 3,5 tone.
S-a reținut că fapta descrisă constituie contravenție potrivit prevederilor art.3 pct.14 din HG 69/2012, fiind aplicată amendă în cuantum de 14.000 lei .
În urma verificării prevăzute de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost depusă la Judecătoria C. la 08.05.2012 în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției, respectiv 24.04.2012 (fila 7 dosar Judecătoria Fetești).
Verificând procesul verbal contestat sub aspect formal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art.16 alin.7 din OG 2/2001, instanța reține că dreptul comun în materie stabilește obligația agentului constatator să aducă la cunoștința contravenientului „… dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare”.
Având în vedere că procesul verbal în discuție a fost întocmit în lipsa reprezentantului petentei, nu i se putea aduce la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, o astfel de obligație incumbând agentului constatator în cazul în care procesul verbal se încheie în prezența contravenientei.
Este neîndoielnic faptul că încălcarea dispozițiilor imperative afectează legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției, act administrativ de autoritate, unilateral, dar nulitatea absolută, care nu poate fi acoperită și poate fi constatată din oficiu, de către instanța de judecată intervine numai pentru omisiunile prevăzute expres și limitativ în art. 17 din OG nr.2/2001.
Sancțiunea prevăzută de art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 este deci aceea a nulității relative, cu consecința anulării procesului verbal numai în cazul producerii unei vătămări a părții ce nu poate fi înlăturată în altă modalitate. Or, în condițiile în care petenta are posibilitatea de a arăta, în mod direct, în fața instanței, obiecțiunile pe care ar fi dorit să le formuleze în fața agentului constatator, instanța apreciază că nu s-a produs nici o vătămare și nici dreptul la apărare nu a fost încălcat.
Instanța reține că în conținutul procesului verbal este inserat faptul că „Nu s-a putut identifica nici un martor la fața locului decât alt agent constatator care, potrivit OG2/2001, nu poate semna în calitate de martor” împrejurare în care sunt respectate prevederile art.19 alin.3 din ordonanță.
Instanța reține ca neîntemeiate susținerile petentei potrivit cărora procesul - verbal contestat este nul deoarece nu cuprinde descrierea faptei.
Acțiunea ilicită este descrisă cu suficiență în cuprinsul actului administrativ, respectiv faptul că prepusul petentei a fost surprins în trafic conducând autoutilitara cisternă cu număr de înmatriculare_, fără a deține certificat de competență profesională, constatându-se nerespectarea de către operatorul de transport a obligației de a se asigura că persoanele angajate în funcții care concură la siguranța circulației rutiere sunt titulare ale certificatului de competență profesională pentru conducerea autovehiculelor cu masă maximă autorizată mai mare sau egală cu 3,5 tone.
Sub aspectul temeiniciei actului administrativ, instanța reține că potrivit art.3 pct.14 din HG 69/2012 „Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni:
………………………………………………………………………………………………….. 14. utilizarea de către operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu a unor conducători auto fără atestat/certificat de competență profesională sau al căror atestat/certificat de competență profesională are termenul de valabilitate expirat”
Intimata a depus la data de 14.06.2012, în dosarul Judecătoriei C., documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție contestat: cartea de identitate ., nr._ a șoferului B. Nicușor, copie permis de conducere B. Nicușor, copia certificatului de înmatriculare, declarația numitului B. Nicușor prin care arată că a adus la cunoștință conducerii petentei că nu deține certificat de competență profesională iar autovehiculul nu deține nici un fel de licență valabilă, contractul individual de muncă nr. 80/01.10.2009; licență pentru transportul rutier public de mărfuri în trafic internațional valabilă pentru autovehiculul cu număr de înmatriculare_ în perioada 15.01.2009 – 14.01.2010.
Se mai reține că potrivit Normelor pentru stabilirea condițiilor de obținere a certificatului de către conducătorii auto care efectuează transport rutier de mărfuri cu vehicule a căror masă maximă autorizată este mai mare de 3,5 tone, transport rutier public de persoane și transport rutier cu vehicule având mase și/sau dimensiuni de gabarit depășite, aprobate prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr.597/2003 „ Conducătorii auto care efectuează transport rutier de mărfuri cu vehicule a căror masă maximă autorizată este mai mare de 3,5 tone, transport rutier public de persoane și transport rutier cu vehicule având mase și/sau dimensiuni de gabarit depășite trebuie să fie titulari ai unui certificat, acesta reprezentând dovada competenței și atestării profesionale pentru calitatea de conducător auto de vehicule destinate transporturilor rutiere menționate”.
În concluzie, la data de 05.03.2012, data efectuării controlului de către inspectorii I.S.C.T.R., șoferul B. Nicușor nu deținea certificat de competență profesională astfel încât în mod temeinic agentul constatator a reținut încălcarea de către petentă a prevederilor art.3 pct.14 din HG 69/2012, criticile petentei ce vizează netemeinicia actului administrativ fiind nefondate .
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, hotărăște asupra sancțiunii.
În cauză petentei i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 14.000 lei.
Potrivit art.6 alin.1 din HG 69/2012 „Contravențiile prevăzute la art. 3 se sancționează cu amendă de la 14.000 lei la 18.000 lei” iar în baza art.6 alin.2 lit.a „Sancțiunile contravenționale se aplică:
- operatorului de transport rutier sau întreprinderii de transport rutier în cont propriu român/române ori străin/străine sau persoanei fizice/juridice, după caz, pentru faptele prevăzute la art. 3 pct. 1 - 9, 11, 14 și 18 – 32”;
Prin urmare se reține că au fost respectate prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, amenda fiind aplicată în cuantum minim.
Se reține că potrivit art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 instanța poate înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului, chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, însă această măsură poate fi dispusă numai dacă anumite circumstanțe de ordin personal sau real demonstrează că fapta concretă este de gravitate redusă. Cum în cauză nu au fost dovedite asemenea circumstanțe, prin înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment s-ar încălca principiul legalității sancțiunii și nu s-ar mai realiza scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea acestei contravenții, din datele existente la dosar nerezultând o situație care să ducă la concluzia aprecierii de instanță a unei fapte având o gravitate redusa.
Mai mult, petentul nu a prezentat motive susținute cu dovezi care ar impune o reindividualizare a sancțiunii amenzii iar actul normativ sancționator stabilește că faptele contravenționale incriminate prin art.3 reprezintă încălcări foarte grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 .
Față de cele constatate, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de contestatoarea S.C.M. P. S.R.L..,în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R. și va menține procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de reprezentantul intimatului la data de 19.04.2012.
Văzând și dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de contestatoarea S.C. M. P. S.R.L. (cu sediul în mun. C., ., județul C., J_ ) în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R. (cu sediul București, ..38, sector 1 și sediul procesual ales în C., ., nr.22, .), ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de reprezentantul intimatului la data de 19.04.2012.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2013 .
PREȘEDINTE GREFIER
Red. I.R.
Tehnored. I.R. / F.Z.
4 ex. /23.01.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4495/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 999/2013.... → |
|---|








