Plângere contravenţională. Sentința nr. 3963/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 3963/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 4318/229/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR.3963

Ședința publică din data de 14 octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - R. I.

GREFIER - Z. F.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta X. W. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care:

Instanța ia act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 159 1 alin.4 Cod procedură civilă se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 Cod proc. civ. raportat la art. 32 alin.2 O.G. nr. 2/2001.

În temeiul art.167 Cod procedură civilă încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri ca fiind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei în raport de actele și lucrările dosarului.

După deliberare,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /16.05.2012, contestatoarea X. W., domiciliată în orașul Voluntari, Bulevardul Voluntari, nr. 29 B, jud. Ilfov, a solicitat în contradictoriu cu intimata Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, ..401 A, sector 6, anularea procesului verbal . nr._/10.04.2012 și exonerarea de la pata amenzii și a despăgubirii, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului și exonerarea de la plata despăgubirilor necuvenite solicitate de C.N.A.D.N.R. S.A.

În motivarea plângerii, scutită la plata taxelor judiciare de timbru, contestatoarea arată că în procesul verbal se reține că în ziua de 02.12.2011 autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ care îi aparține a circulat pe raza loc. Fetești- Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă, fiind sancționată contravențional.

Petenta învederează că procesul verbal nu respectivă prevederile imperative ale legii, nefiind semnat de agentul constatator.

În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată arată că în perioada martie – aprilie 2012 intimata i-a comunicat un număr de 29 de procese verbale de constatare a contravenției urmare a faptului că în perioada septembrie 2011- decembrie 2011 a circulat pe A 2 în zona km 144+100m, Fetești, fără a deține rovinietă. Fiecare proces verbal prevede o sancțiune în cuantum de 250 lei și obligația plății unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 euro.

Pentru că a înțeles culpa a achitat sancțiunile stabilite de primele procese verbale primite, plătind 1231,75 ron, conform documentelor anexate.

Deoarece suma de 28 de euro reprezintă echivalentul taxei de utilizare a drumurilor naționale pentru 12 luni s-a ajuns la situația de a fi obligat ca dintr-o eroare să plătească o sumă de câteva zeci de ori mai mare decât plătește un utilizator al drumurilor naționale într-un an, obligația de plată fiind împovărătoare și cu totul în neconcordanță cu pericolul social al faptei.

Se invocă prevederile art. 5 din OG 2/2001 referitoare la fapta continuă.

Plângerea este întemeiată în drept pe prevederile OG 15/2002 Și OG 2/2001.

În susținere se solicită și se depun înscrisuri: proces verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/10.04.2012, dovezi ale achitării amenzii și tarifului de despăgubire pentru procesul verbal . 12 nr._/22.02.2012, proces verbal . 12 nr._/22.02.2012, dovezi ale achitări amenzii și tarifului de despăgubire pentru proces verbal . 12 nr._/22.02.2012, proces verbal . 12 nr._/22.02.2012, dovezi ale achitării amenzii și tarifului de despăgubire pentru proces verbal . 12 nr._/22.02.2012, proces verbal . 12 nr._/22.02.2012, dovezi ale achitării amenzii și tarifului de despăgubire pentru proces verbal . 12 nr._/22.02.2012, proces verbal . 12 nr._/22.02.2012, dovezi ale achitării amenzii și tarifului de despăgubire pentru proces verbal . 12 nr._/22.02.2012, proces verbal . 12 nr._/22.02.2012.

Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare, dar a depus la data de 30.07.2013 actele care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat: procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal . 12 nr._/10.04.2012 – fila 31, certificatul calificat privind agentul constatator – fila 32, proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR – fila 34.

Ulterior petenta a depus la dosar copie de pe cartea de identitate a vehiculului.

Sub aspect probator a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

P. procesul-verbal . nr._/10.04.2012 contestatoarea a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei potrivit art. 8 alin. 2 din OG 15/2002 și obligată să achite contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 în cuantum de 28 euro, deoarece s-a constatat că vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ care îi aparține a circulat la data de 02.12.2011, ora 10.28 pe A2 km 144+ 100 m, Fetești, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată, depusă la poștă la data de 10.05.2012, în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției-25.04.2012.

Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentei potrivit cărora lipsește semnătura organului constatator.

Potrivit art.9 alineatul 2 din OG nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Potrivit art.7 din Legea 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazată pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Intimata a depus certificatul calificat și autorizația de control aparținând agentului constatator A. S. – fila 33.

Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia –cum este cazul procesului - verbal contestat, este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Concluzionând, în raport de toate aceste elemente, instanța reține că procesul - verbal contestat a fost generat electronic, potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, acesta având atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică, semnătură care este valabilă în raport de dispozițiile art.7 din Legea nr.455/2001.

Instanța va proceda la analiza procesului verbal sub aspectul temeiniciei, prin prisma celorlalte critici ale petentei și în raport de principiul aplicării legii mai favorabile, având în vedere modificările aduse OG nr.15/2012 prin Legea nr.144/2012.

Potrivit dispozițiilor art.8 din OG nr.15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor este prevăzut în Anexa 2 la OG nr.15/2002.

Potrivit dispozițiilor art. 7 OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Conform dispozițiilor art 1 alin 1 lit b din același act normativ, utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români.

Potrivit Art. II din Legea nr.144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

P. urmare, tariful de despăgubire aplicat contestatoarei este nul.

În cauză, intimata a depus la dosarul cauzei planșa foto ( fila 26) din care reiese faptul că la data de 02.12.2011, ora 10,28 vehiculul cu numărul de înmatriculare_, a circulat pe A2, km 144+100, pe raza localității Fetești, județul Ialomița.

Potrivit aceluiași înscris, în urma interogării bazei de date a intimatei s-a constatat că la data și ora reținute în procesul - verbal, vehiculul cu numărul de înmatriculare_ aparținând petentei nu deținea rovinietă valabilă.

Față de informațiile extrase din baza de date a intimatei potrivit cărora petenta figurează ca proprietar al vehiculului menționat și în raport de prevederile OG 15/2002, contestatoarea era obligată să achite rovinieta.

Instanța apreciază că în speță, intimata a prezentat dovezi în susținerea procesului - verbal, inversându-se astfel sarcina probei în prezenta cauză contestatoarea era datoare să facă dovada că avea plătită taxa de drum la momentul comiterii faptei, ceea ce nu s-a întâmplat.

Petenta nu a făcut dovada deținerii unei roviniete valabile, prin urmare, în mod corect intimata a întocmit procesul verbal de contravenție.

Se mai reține că au fost respectate prevederile art.9 alin.3 din OG 15/2002 deoarece procesele verbale depuse în copie de petentă au fost încheiate la 22.02.2012 iar cel supus analizei la data de 10.04.2012, deci după 30 zile.

În cauză petentei i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de cuantum de 250 lei și a fost obligată la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro.

Potrivit disp. art 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001 „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”.

În raport de disp. art 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001, de faptul că petenta a dovedit prin înscrisurile depuse la dosar la filele 6-25, că a fost sancționată anterior și prin alte procese verbale de contravenție și a achitat de fiecare dată atât amenda, cât și tariful de despăgubire stabilite prin procese verbale încheiate anterior, instanța va proceda la o reindividualizare a sancțiunii prin înlocuirea amenzii cu avertisment.

În concluzie, va admite în parte plângerea formulată de contestatoarea XIAOYIONG W. și va anula în parte procesul verbal de contravenție . nr._/10.04.2012, exonerând petenta de la plata tarifului de despăgubire în valoarea de 28 euro (adică 122,61 lei) .

Va dispune înlocuirea amenzii de 250 lei aplicată contestatoarei cu sancțiunea „avertisment”.

Va atrage atenția contestatoarei asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie, în temeiul art.7 alin.1 din O.G. 2/2001 .

Văzând și dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de contestatoarea X. W.,( domiciliată în orașul Voluntari, Bulevardul Voluntari, nr. 29 B, jud. Ilfov), în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (cu sediul în București, sector 6, ..401A).

Anulează în parte procesul verbal de contravenție . nr._/10.04.2012, exonerează petenta de la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro (adică 122,61 lei) și înlocuiește amenda de 250 lei cu sancțiunea „avertisment” .

Atrage atenția contestatoarei asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie, în temeiul art.7 alin.1 din O.G. 2/2001 .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. I.R.

Tehnored. I.R. / F.Z.

4 ex. /10.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3963/2013. Judecătoria FETEŞTI