Plângere contravenţională. Sentința nr. 4494/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4494/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 7674/229/2012
NR._
ROMANIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDETUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR.4494
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – I. C. G.
GREFIER – I. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . SIBIU cu sediul în ., județul Sibiu, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A cu sediul în București .. 401A, sectorul 6 având ca obiect „ plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,care învederează instanței că au fost desființate completele C9 stagiar și 9 urgențe, iar dosarele aflate pe rolul acestora au fost repartizate în sistem ciclic celorlalte complete ale instanței, prezenta cauză fiind repartizată C3, iar prin serviciul registratură au fost depuse actele solicitate părților, intimata depunând și întâmpinare.
Instanța, în temeiul art. 159 1 alin.4 Cod procedură civilă constată că este competentă material și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății, conform art.1 alin.1 C proc. civ raportat la art. 32 alin.2 O.G. nr. 2/2001.
Ia act că s-au depus înscrisurile solicitate și, apreciind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în temeiul art.167 Cod procedură civilă instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 12.09.2012, sub nr._, petentul . SIBIU cu sediul în ., județul Sibiu în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 20.08.2012, iar in subsidiar a solicitat inlocuirea sanctiunea amenzii contraventionale cu sanctiunea avertisment.
În motivarea plângerii, in esență, petentul a solicitat anularea procesului verbal contestat pentru că lipsește semnătura agentului constatator.
În drept, petentul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile OG nr.2/2001.
La plângere, petentul a anexat, în copie, următoarele înscrisuri: procesul verbal contestat iar ulterior cartea de identitate și certificatul dee înmatriculare.
Cererea a fost scutită de timbraj.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal ca temeinic și legal și a depus la dosarul cauzei proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR, dovada comunicării, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator.
În temeiul art.167 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri ca fiind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei.
Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 20.08.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1750 lei conform art.8 alin.2 din OG nr.15/2002, reținându-se în sarcina să că la data de 20 august 2012, vehiculul cu număr de înmatriculare_, care îi aparține, a circulat pe Autostrada A2 km 144+100 m, pe raza localității Fetești, Județul Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.
În urma verificării potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției contestat.
Cu privire la legalitatea procesului verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Sub acest aspect instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile potrivit cărora lipsește semnătura organului constatator. Conform art.9 alineatul 2 din OG nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Analizând procesul verbal contestat, instanța reține că acesta a fost generat electronic potrivit prevederilor legale mai sus menționate și are atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, certificat care atestă legătura dintre semnătura electronică atașată procesului verbal contestat și semnatar, confirmând identitatea acestuia din urmă.
Or, atâta timp câtOG nr.15/2002- normă specială aplicabilă în materia contravențiilor privind rovinieta, derogatorie de la dreptul comun reglementat de OG nr.2/2001, conferă o astfel de posibilitate prin dispozițiile art. 9 alin.2, mai sus menționate, fiind vorba de o dispoziție specială care se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile generale cuprinse în OG nr.2/2001, instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentului referitoare la faptul că lipsa semnăturii olografe din procesul verbal contestat eludează dispozițiile art.19 din OG nr.2/2001
Potrivit art.7 din Legea 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazată pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia –cum este cazul procesului - verbal contestat, este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Concluzionând, în raport de toate aceste elemente, instanța reține că procesul - verbal contestat a fost generat electronic, potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, acesta având atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, semnătură care este valabilă în raport de dispozițiile art.7 din Legea nr.455/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, instanța apreciază că acesta este temeinic întocmit pentru următoarele motive:
În drept, potrivit art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă
Potrivit art. 1 alin. 11 din O.G. nr. 15/2002 rovinieta valabilă este:
- rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului.
- rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea.
Instanța reține că fapta contravențională imputată petentului prin procesul verbal contestat nu a fost constatată personal de agentul constatator, în acest sens fiind procesată automat o planșă foto de camera foto amplasată pe Autostrada A2 km 144+100 m, sector de drum pe care se susține că petentul ar fi săvârșit contravenția în discuție, astfel că sub aspect probator sarcina probei revine intimatei, orice dubiu profitând petentului.
Astfel, analizând planșa foto obținută prin sistemul SIEGMCR depusă de intimată în susținerea procesului verbal contestat, în lipsa oricărui suport probator privind achiziționarea rovinietei, instanța reține că autoturismul a cărui imagine a fost surprinsă la data de 20 august 2012, pe Autostrada A2 km 144+100 m, pe raza localității Fetești, Județul Ialomița, circulând fără a deține rovinietă valabilă are numărul de înmatriculare_, același autoturism fiind menționat și în procesul verbal contestat.
Față de împrejurarea că procesul verbal contestat este susținut de dovezile în baza cărora a fost întocmit, raportat la faptul că în cauză petentul nu a făcut dovada contrară celor reținute în cuprinsul acestuia, instanța reține că actul contravențional în discuție este temeinic întocmit.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, hotărăște asupra sancțiunii.
Instanța reține că pentru contravenția reținută în sarcina sa, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1750 lei conform OG nr. 15/2002.
Examinând sancțiunile aplicate petentului prin procesul verbal contestat raportat la dispozițiile legale mai sus menționate instanța constată că acestea sunt legale, fiind stabilite cu respectarea limitelor impuse de dispozițiile legale imperative privitoare la aplicarea sancțiunilor pentru contravențiile la regimul rovinietei, agentul constatator procedând la o corectă individualizare a acestora.
De asemenea, instanța are în vedere și împrejurarea că fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost săvârșită pe o autostradă, prin circularea cu un autoturism pentru care petentul nu achiziționase rovinietă, nefiind diferită cu nimic față de alte fapte contravenționale de aceeași natură care au același grad de pericol social, aceleași urmări și care sunt sancționate în același mod.
Pe cale de consecință, având în vedere și dispozițiile art. 21 alin. 3 și art. 5 alin. 6 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că sancțiunile aplicate petentului nu sunt doar legale, dar și temeinic dispuse, apreciind că numai astfel poate fi asigurată finalitatea preventivă ce însoțește orice sancțiune, motiv pentru care nu se impune reindividualizarea acesteia.
Având în vedere toate aceste elemente, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea formulată de petent împotriva procesului-verbal contestat.
Va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională introdusă de petentul . SIBIU cu sediul în ., județul Sibiu în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, cu privire la procesul verbal . nr._/20.08.2012 ca neîntemeiată.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.11.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. / tehnored. IGC+IS
4 ex. /12 dec.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1065/2013.... | Validare poprire. Sentința nr. 97/2013. Judecătoria FETEŞTI → |
|---|








