Plângere contravenţională. Sentința nr. 514/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 514/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 3570/229/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR.514
Ședința publică din data de 04 februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - R. I.
GREFIER - Z. F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. C. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care:
Se ia act că prin serviciul registratură, la data de 06.07.2012 au fost depuse datele solicitate Serviciului de Înmatriculări Auto T., iar la 27.11.2012 intimata a depus un set de înscrisuri solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Constată în temeiul art. 1591 alin.4 Cod procedură civilă că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 Cod proc. civ. raportat la art. 32 alin.2 OG 2/2007.
În temeiul art.167 Cod procedură civilă încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri ca fiind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei, constată procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe actele și lucrările dosarului.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanței sub nr._ la data de 07.05.2012, contestatorul M. C. (cu domiciliul ales la cabinet de avocat D. G. situat în Timișoara, .. E 4, ., jud. T.) în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (cu sediul în București, .. 401A, sector 6), a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 10.04.2012 și a măsurilor aplicate prin acesta, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii, scutită de la plata taxelor judiciare, contestatorul a arătat că la data întocmirii procesului verbal (16.12.2011) nu mai era posesorul autovehiculului marca Smart tipul MC01 cu numărul de înmatriculare_, fiind vândut potrivit contractului de vânzare cumpărare din data de 06.12.2011 numitei I. A. S. din mun. C..
La aceeași dată, a precizat petentul, autovehiculul a fost radiat din evidența Direcției Fiscale a mun. Timișoara pentru ca noul proprietar să poată înmatricula vehiculul cumpărat. A mai invocat faptul că procesul verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului sau a martorilor, fapt ce atrage nulitatea.
Se mai arată că au fost încălcate prevederile art.109 alin.2 din OUG 195/2002.
Apreciind că nu se face vinovat de comiterea faptei contravenționale constatate la 16.12.2011, solicită admiterea plângerii și anularea tuturor măsurilor dispune prin procesul verbal.
Se solicită judecarea cauzei în lipsă.
În dovedire se depun înscrisuri: împuternicire avocațială, chitanța nr.103/26.04.2012 cu onorariu avocat, copia procesului verbal . 12 nr._/10.04.2012, contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, dosar fiscal întocmit pe numele M. C., copia plicului prin care a fost comunicat procesul verbal contestat.
Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare, dar a depus, prin fax, la data de 27.11.2012, un set de înscrisuri în susținerea procesului verbal: proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR (fila 21), certificatul de calificat și autorizația de control a agentului constatator – fila 19 dosar, confirmarea de primire a procesului verbal . 12 nr._ -fila 20 dosar.
Sub aspect probator a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/10.04.2012 contestatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, potrivit art. 8 alin. 2 din OG 15/2002 și obligat să achite contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 în cuantum de 28 euro, deoarece s-a constatat că vehiculul cu nr. de înmatriculare_, care îi aparține, a circulat la data de 16.12.2012 ora 14.08 pe A2 km 144+100 m, Fetești, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.
În urma verificării prevăzute de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată (depusă prin poștă la data de 03.05.2012- fila 12) în termenul legal de 15 zile de la data comunicării (25.04.2012- fila 20) procesului verbal de constatare a contravenției .
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, astfel încât criticile petentului pe acest aspect sunt nefondate.
Este neîndoielnic faptul că încălcarea dispozițiilor imperative afectează legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției, act administrativ de autoritate, unilateral, dar nulitatea absolută, care nu poate fi acoperită și poate fi constatată din oficiu, de către instanța de judecată intervine numai pentru omisiunile prevăzute expres și limitativ în art. 17 din OG nr.2/2001.
În cauză nu sunt aplicabile prevederile art.109 alin.2 din OUG 195/2002, actul sancționator fiind reprezentat de OG 15/2002.
Procesul verbal este însă nul pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispozițiilor art.8 alin.1 din OG nr.15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor este prevăzut în Anexa 2 la OG nr.15/2002.
Potrivit dispozițiilor art. 7 OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Conform dispozițiilor art.1 alin. 1 lit. b din același act normativ, utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini;
Scopul art. 8 din O.G. nr. 15/2002 este de a sancționa fapta de a circula cu un autovehicul fără a deține rovinietă valabilă.
În speță, potrivit contractului de vânzare - cumpărare pentru un vehicul folosit, contestatorul a vândut persoanei fizice I. A. S. vehiculul cu număr înmatriculare _ , nr. de identificare WME01MC011H030063, (fila 9 dosar) la data de 06.12.2011.
Potrivit art.1674 NCC proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit încă, cu excepția cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voința părților nu rezultă contrariul.
Prin adresa nr._/29.06.2012 Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor T. a comunicat faptul că numitul M. C. a avut în proprietate trei autovehicule înmatriculate cu același număr de înmatriculare_, și a anexat listingul cu datele existente pentru numărul solicitate.
Din analiza listingului reiese că la data comiterii faptei petentul era înscris în evidențele intimatei cu vehiculul cu număr înmatriculare _ , nr. de identificare WME01MC011H030063, autoturism ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
Prin urmare, la data constatării contravenției, 16.12.2012, contestatorul nu mai avea nici calitatea de proprietar al vehiculului cu numărul de înmatriculare_ deoarece dreptul de proprietate fusese transmis către I. A. S., dar nici calitatea de utilizator.
În ce privește obligația contestatorului de a proceda la radierea vehiculului după înstrăinare, potrivit art. 11 alin 4 din OUG nr. 195/2002 în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidentele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că obligația de a efectua formalitățile de transcriere a transmiterii dreptului incumbă noului proprietar, iar nu celui ce a transmis dreptul de proprietate.
Pentru a putea fi antrenată răspunderea contravențională este necesară existența unui comportament ilicit care să aparțină contravenientului.
Astfel, în măsura în care acțiunea sau inacțiunea sancționabilă (lipsa rovinietei valabile) nu îi aparține este exclusă răspunderea sa.
Față de aceste aspecte, luând în considerare că nu a fost dovedită imputabilitatea faptei contravenționale în persoana contestatorului, instanța urmează să admită plângerea formulată de către contestatorul M. C. în contradictoriu cu intimata Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA și în consecință va dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat de reprezentantul intimatei la data de 10.04.2012 și a măsurilor luate prin acesta .
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă urmează a obliga intimata, aflată în culpă procesuală, la plata către contestator a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței nr.103/26.04.2012 emisă de Cabinet de avocat D. E. G..
Văzând și dispozițiile art. 34 alin.2 din OG 2/2001,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de contestatorul M. C. (domiciliat în Timișoara, ..20, ., .) în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (cu sediul în București, sector 6, ..401A).
Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat de reprezentantul intimatei la data de 10.04.2012 și a măsurilor luate prin acesta .
Obligă intimata către contestator la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 februarie 2013 .
PREȘEDINTE GREFIER
Red. și tehnored.I.R/Z.F.
Ex.4/05.04.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 485/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4422/2013.... → |
|---|








