Plângere contravenţională. Sentința nr. 234/2013. Judecătoria FILIAŞI

Sentința nr. 234/2013 pronunțată de Judecătoria FILIAŞI la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 1701/230/2012

Dosar nr._ - plângere contravențională -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FILIAȘI

JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 234

Ședința publică de la data de 27 Martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. – D. S.

Grefier: M. F.

Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul L. C. – R. împotriva procesului – verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18 noiembrie 2012 de I.P.J. D. – Postul de Poliție Argetoaia, județul D., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D..

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: petentul personal și martorii: S. G., S. N. și P. A., lipsă fiind reprezentantul intimatului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, sub prestare de jurământ și după identificare, instanța procedează la audierea martorilor: S. G., S. N. și P. A., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

La interpelarea instanței, petentul învederează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.

Având în vedere aceste precizări, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul pe fond.

Petentul, având cuvântul, solicită admiterea plângerii și anularea procesului – verbal de contravenție și a celor patru puncte de penalizare, cu consecința exonerării sale de plata amenzii contravenționale.

Constatând cauza în stare de judecată, în baza probelor administrate, instanța o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași la data de 10.12.2012 sub numărul_, petentul L. C. – R. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D., anularea procesului – verbal de contravenție . numărul_ încheiat la data de 18 noiembrie 2012 de I.P.J. D. – Postul de Poliție Argetoaia, județul D., ce i-a fost comunicat la data de 07.12.2012, anularea celor patru puncte de penalizare aplicate prin actul sancționator respectiv și exonerarea sa de plata amenzii contravenționale în cuantum de 140 lei, de asemenea, aplicată prin procesul – verbal de contravenție sus menționat.

În motivarea plângerii petentul a arătat că, în timp ce staționa în autoturismul marca "Opel", înmatriculat sub numărul 1934 – BSF, în ., nelegitimându-se, un agent de poliție i-a solicitat actele la control, iar, după verificare i-a adresat invitația de a-l însoți la secție, reținându-i actul de identitate și permisul de conducere.

A mai arătat petentul că, la secție, agentul de poliție i-a comunicat că o să primească amenda în cuantum de 140 lei și patru puncte de penalizare pentru faptul că nu a purtat centura de siguranță și pentru faptul că a vorbit la telefon.

Contravenientul a învederat că, a refuzat să semneze procesului – verbal de contravenție contestat, deoarece a apreciat că, este permis să vorbești la telefon și să nu porți centura de siguranță dacă staționezi.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept.

În susținerea plângerii, petentul a depus la dosar exemplarul numărul doi al procesului – verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18 noiembrie 2012 de I.P.J. D. – Postul de Poliție Argetoaia, județul D. și, în fotocopie: actul sancționator respectiv și cartea sa de identitate.

Plângerea a fost scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, conform dispozițiilor art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, art. 1 alineatul 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, precum și în temeiul prevederilor articolului 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

La data de 11.01.2013, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că, procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, de către un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, bucurându-se de prezumția de legalitate și temeinicie, iar acest act de autoritate face dovada deplină a situației de fapt menționate în cuprinsul său, neputând fi înlăturat prin alte probe, cum ar fi proba testimonială cu un martor audiat la solicitarea petentului.

De asemenea, prin întâmpinare intimatul a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 242 alineatul 2 din Codul de procedură civilă, judecarea cauzei în lipsa reprezentantului său.

În susținerea întâmpinării, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D. a depus la dosar, în fotocopie, actul care a stat la baza încheierii procesului – verbal de contravenție contestat, respectiv declarația numitului P. A., iar, la solicitarea instanței, a depus la dosar la data de 12.02.2013, procesul – verbal încheiat la data de 07.12.2012 întocmit cu ocazia afișării actului sancționator la domiciliul petentului.

Pe parcursul judecății, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiați, la solicitarea petentului, martorii: S. G. (declarație fila nr. 26 din dosar) și S. N. (declarație fila nr. 27 din dosar), iar, din oficiu, martorul P. A. (declarație fila nr. 28 din dosar).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată și reține următoarele:

Prin procesul – verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18 noiembrie 2012 de I.P.J. D. – Postul de Poliție Argetoaia, județul D., petentul L. C. – R. a fost sancționat, în conformitate cu dispozițiile: art. 99 alin. 2 și art. 108 alin. 1 lit. a) punctele: 2 și 3, ambele din O.U.G. numărul 195/2002 Republicată privind circulația pe drumurile publice, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de dispozițiile articolului 36 alineatul 1 și alin. 3 din O.U.G. numărul 195/2002 Republicată privind circulația pe drumurile publice.

În sarcina acestuia s-a reținut că, la data de 18.11.2012, ora 09:35, a fost depistat în ., ., conducând autoturismul marca "Opel Astra", înmatriculat sub numărul 1934 – BSF, fără a purta centura de siguranță. De asemenea, s-a mai reținut prin același act sancționator că, în timp ce conducea autovehiculul sus menționat vorbea la telefonul mobil.

Pentru faptele amintite mai sus, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 140 lei și avertisment și au fost aplicate și patru puncte de penalizare.

Petentul a refuzat să semneze actul sancționator, fiind consemnată mențiunea: "conducătorul auto refuză să semneze prezentul proces – verbal de constatare a contravenției".

Instanța, analizând, din oficiu, legalitatea procesului – verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18 noiembrie 2012 de I.P.J. D. – Postul de Poliție Argetoaia, județul D., reține că, acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile articolului 16 și articolului 17, ambele din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, nu conține nici alte vicii de formă care să atragă anularea sa, iar petentul nu a invocat în cuprinsul plângerii contravenționale motive de nulitate a actului sancționator sus menționat.

Cu privire la temeinicia procesului – verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18 noiembrie 2012 de I.P.J. D. – Postul de Poliție Argetoaia, județul D., instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul – verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentului, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Petentul beneficiază în prezenta cauză de o prezumție de nevinovăție care nu este însă absolută, așa cum nu este absolută nici prezumția de legalitate a procesului – verbal.

Faptele constatate personal de către agentul de poliție dau naștere unei prezumții simple în ce privește situația desfășurării evenimentelor, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Instanța are obligația de a asigura un raport de proporționalitate între aceste prezumții în vederea respectării caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Potrivit art. 36 alineatul 1 și alin. 3 din O.U.G. numărul 195/2002 Republicată privind circulația pe drumurile publice, "(1) conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament.

(3) Conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceștia se află în timpul mersului, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip "mâini libere"."

Conform art. 108 alin. 1 lit. a) punctele: 2 și 3, ambele din O.U.G. numărul 195/2002 Republicată privind circulația pe drumurile publice, "(1) săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:

a) 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: 2. folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive de tip "mâini libere";

3. nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță ori căștile de protecție omologate, după caz".

Totodată, potrivit art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 Republicată privind circulația pe drumurile publice, amenda contravențională prevăzută la alin. (1), respectiv amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni, se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a), iar potrivit art. 98 alin. 2 și alin. 4 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 Republicată privind circulația pe drumurile publice, sancțiunea amenzii contravenționale poate fi aplicată la valoarea de 2 sau 3 puncte-amendă, un punct-amendă reprezentând 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului, sau avertisment în baza dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Intimatul a depus la dosar actul care a stat la baza încheierii procesului – verbal de contravenție contestat, respectiv declarația numitului P. A. (filele nr. 11 și nr. 12 din dosar).

Petentul a susținut că, în mod greșit a fost sancționat, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea faptelor imputate, fiind audiați, la propunerea sa, martorii: S. G. (declarație fila nr. 26 din dosar) și S. N. (declarație fila nr. 27 din dosar).

Din oficiu, a fost audiat, nemijlocit, de către instanța de judecată martorul P. A. (declarație fila nr. 28 din dosar).

Astfel, din declarațiile martorilor audiați nemijlocit de către instanța de judecată, rezultă că, petentul L. C. – R. se face vinovat de săvârșirea contravențiilor prevăzute de dispozițiile articolului 36 alineatul 1 și alin. 3 din O.U.G. numărul 195/2002 Republicată privind circulația pe drumurile publice.

Astfel, martorul propus de petent, pe nume S. G. (declarație fila nr. 26 din dosar), a arătat că, în data de 18.11.2012, în timp ce contravenientul conducea autoturismul, proprietate personală, pe raza comunei Argetoaia, județul D., acesta nu avea pusă centura de siguranță, iar martorul martorul P. A. (declarație fila nr. 28 din dosar), a reiterat susținerile făcute în fața organului de poliție (depoziție filele nr. 11 și nr. 12 din dosar) și a arătat că, l-a văzut pe petent, în data de 18.11.2012, că vorbea la telefonul mobil în timp ce conducea autovehiculul pe raza comunei Argetoaia, județul D..

În raport de probele administrate în prezenta cauză, instanța constată că petentul L. C. – R. nu a indicat elemente pertinente pentru a dovedi netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora și nici nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul – verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestora, astfel că procesul – verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18 noiembrie 2012 de I.P.J. D. – Postul de Poliție Argetoaia, județul D., este legal și temeinic întocmit.

În ce privește modalitatea de individualizare a sancțiunilor contravenționale, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul – verbal.

Dispozițiile din O.U.G. nr. 195/2002 Republicată privind circulația pe drumurile publice au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

În raport de gradul de pericol social al faptelor și de împrejurările săvârșirii acestora, aplicarea sancțiunilor contravenționale, principale și complementară, s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind în limitele prevăzute de O.U.G. numărul 195/2002 Republicată privind circulația pe drumurile publice.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța urmează a respinge plângerea formulată de petentul L. C. – R. împotriva procesului – verbal de contravenție . numărul_ încheiat la data de 18 noiembrie 2012 de I.P.J. D. – Postul de Poliție Argetoaia, județul D., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul L. C. – R., domiciliat în orașul Filiași, .. A10, ., județul D., împotriva procesului – verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18 noiembrie 2012 de I.P.J. D. – Postul de Poliție Argetoaia, județul D., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D., cu sediul în municipiul C., ., județul D., ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la data de 27 martie 2013.

Președinte, Grefier,

E. – D. S. M. F.

Red.jud.E.D.S./Tehred.M.F./4 ex./13.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 234/2013. Judecătoria FILIAŞI