Contestaţie la executare. Sentința nr. 3595/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 3595/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 6689/231/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

Judecătoria Focșani – Județul V.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3595

Ședința publică din data de 17 septembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte – R. I.

Grefier – F. C.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de contestatorul P. S. cu domiciliul în . în contradictoriu cu intimații . cu sediul în București, ., Cabinet Avocat „C. P.” cu sediul în loc. G., ., . și B. C. Miștoi C. cu sediul în loc. Tîrgu B., jud. G. având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut cauzei în ședință publică, la prima strigare, în ordinea de pe lista de ședință, au lipsit părțile și apărătorul contestatorului, avocat C. D..

Procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, la data de 13.09.2013 a fost întocmit referatul cu privire la existența altor dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect potrivit art. 103 alin. 1/1 R.O.I. și dispozițiilor din Nota internă nr. 7/20.01.2012 a Judecătoriei Focșani și referatul prev. de art. 43 C., după care;

Instanța, față de lipsa părților și a apărătorului contestatorului, lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut cauzei în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile și apărătorul contestatorului, avocat C. D..

Instanța, în conformitate cu disp. art. 131 C.p.c., procedând la verificarea competenței de soluționare a prezentei cauze, din oficiu, în conformitate cu disp. art. 713 coroborat cu art. 650 C., invocă excepția de necompetență teritorială, după care reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Asupra exceptiei de necompetenta teritoriala invocata din oficiu ,constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Focsani sub nr._ contestatorul P. S. a chemat în judecată pe intimatii B. C. Miștoi C. ,.,Cabinet Avocat C. P., solicitând instantei ca prin hotărârea ce va pronunta, să dispună, pe cale de contestație la executare, anularea somației si a executării silite incepute in dosarul nr.288/CMC/2013,anularea incheierii de incuviințare a executării silite,anularea incheierii prin care s-au stabilit cheltuielile de execuatre in sarcina contestataorului,suspendarea executarii în ce priveșe capătul de cerere privind cheltuielile de executare,anularea incheierii prin care s-a stabilit de executorul judecătoresc cuantumul dobânzii conform indicelui de inflatie.

În motivarea cererii, a aratat, în esenta, ca ambele încheieri emise de executorul judecătoresc sunt neconstituționale ,ca invoca exceptia de neconstituționalitate a dispozitiilor art.665 alin.4 ,art.638 alin.1,art.642 N.C.P.C.,cu referire la art.2 alin.2 din Lg.188/2000,cu referire la art.21 alin.1,2,3 ,art.137 alin.1,art.135 alin.1 si 2 pct. b din Constituția României,intrucat sumele calculate de executorii judecatoresti au caracter exorbitant ,contravin dispozitiilor Codului Fiscal ,impiedicand accesul partilor la justitie,exceptia de neconstituționalitate a art.665 alin.3 si 4 ipoteza adoua N.C.P.C.,ce contravin dispozțiilor art.124 ,art.126 al.1 art.127 din Constituție ,intrucat pronuntand incheieri ,executorii judecatoresti devin instante extraordinare,textul art.665 pct.4 NCPC permite extinderea efectelor hotararii de incuviintare a executarii asupra actelor viitoare ale executorilor judecătorești,excepția de neconstituționalitate a art.650 N.C.P.C. in raport cu prevederile art.21 al.1-3 si art.124 al.2 din Constitutie intrucat stabilirea competenței ca instanță de executare a instanței de la locul situării B.,situeaza debitorul . inferioritate juridica si economica .

A mai susținut contestatorul și ca nu i s-a comunicat actul in baza caruia s-a făcut calculul sumelor menționate in somatie,aceste cheltuieli au caracter exorbitant,ca B. nu a comunicat incheierea de incuviintare a executarii silite si toate actele in baza carora a emis titlurile executorii ,iar instanta care a incuviințat executarea silită Judecătoria Tg.B. ,nu este competenta material.

În dovedirea cererii, contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri, fiind atasate o parte la dosar (f.7-9,21-24)si cu expertiza contabilă.

Cererea a fost legal timbrată .

Intimații ,legal citați, nu au formulat întâmpinare în cauză in termneul prevazut de dispozitiile art.201 alin.1 NCPC.

La primul termen de judecată stabilit,cu respectarea disp.art.248 al.1 NCPC,instanta a invocat din oficiu exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Focsani,exceptie de procedura care face inutila administrarea de probe sau cercetarea in fond a cauzei .

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanta retine următoarele:

Astfel cum rezultă din motivarea in fapt a cererii de chemare in judecată, obiectul acesteia il constituie contestatia la executare împotriva incheierii nr.288/1/08.05.2013 ,a incheierii nr.288/2/08.05.2013, a somatiei emise la data de 08.05.2013 ,acte emise de B. C. Miștoi C. in dosarul de executare nr.288/CMC/2013 si a incheierii de incuviintare a executarii silite date de Judecatoria Tg .B..

Se reține deci ,că astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare in judecata si al actelor de executare silită depuse la dosar, pana la data formularii cererii de chemare in judecata nu a fost solicitata incuviintarea silită si nici nu a fost demarată procedura executarii silite imobiliare .

Se mai reține si faptul ca debitorul contestator are domiciliul in . ,in circumscripția Judecătoriei Focșani ,aflata in raza Curtii de Apel Galati,iar Biroul Executorului Judecatoresc C. Miștoi C. are sediul in circumscriptia Judecătoriei Tg.B. si a Curtii de Apel G..

Potrivit art.713 NCPC:”(1)Contestatia se introduce la instanța de executare.(2)In cazul urmaririi silite prin poprire,daca domiciliul sau sediul debitorului se află in circumscriptia altei curti de apel decat cea in care se afla instanta de execuatre ,contestatia se poate introduce si la judecătoria in a carei circumscrpiție isi are domiciliul sau sediul debitorul.În cazul urmăririi silite a imobilelor ,al urmăririi silite a fructelor si a veniturilor generale ale imobilelor ,precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile ,dacă imobilul se afla in circumscriptia altei curti de apel decat cea in care se afla instanta de executare ,contestatia se poate introduce si al judecatoria de la locul situarii imobilului.”

Potrivit art.650 alin.1 din NCPC :”(1)Instanta de executare este judecătoria in circumscriptia careia se afla biroul executorului judecatoresc care face execuatrea ,in afara cazurilor in care legea dispune altfel.”

Potrivit art.819 NCPC:”Dupa inregistrarea cererii ,(de urmarire silita imobilara)executorul judecatoresc va solicita de indata instantei de executare in circumscriptia careia se afla imobilul incuviintarea urmaririi lui silite ,dipsozitiile art.664 si art.665 aplicandu-se in mod corespunzator.”

Intrucat sediul biroului executorului judecatoresc se afla in localitatea Tg,B.,iar judecatoria Tg.B. este cea in a carei circumscrptie se afla Biroul, rezulta ca aceasta din urma este instanta de executare care judeca contestatia la executare ,in conditiile in care pana in momentul investirii instantei nu a fost demarata executarea silită imobiliara pentru un imobil situat in raza Judecătoriei Focsani, (cid oar executarea silita in general)situatie in care ar fi fost competenta sa solutioneze contesatia la execuatre pentru actele emise in cadrul acestei forme de executare silita imobilara, instanta de la locul situarii imobilului.

Deoarece din coroborarea dispozitiilor aplicabile ,respectiv art.650 si ale art.713 NCPC,rezulta ca în materia cererilor privind executarea silita competenta teritoriala este ,fata de dispozitiile art.703 NCPC,reglementata de norme de ordine publica, în temeiul art.130 al.2 NCPC coroborat cu art.248 al.1 NCPC, instanta urmează a se pronunța cu precădere asupra excepției care face de prisos administrarea probelor de aceasta instanta si cercetarea cauzei pe fond, urmand a admite excepția de necompetentă teritorială a Judecătoriei Focsani si a declina competența pentru soluționarea legală a cauzei, către instanța competenta,Judecatoria Tg.B., conform dispozitivului ce urmează.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Focsani a cauzei înregistrate sub nr._ formulate de contestatorul P. S., CNP_, cu domiciliul în . în contradictoriu cu intimații ., C._, cu sediul în București, ., Cabinet Avocat „C. P.” cu sediul în loc. G., ., ., . și B. C. Miștoi C., C._, cu sediul în loc. Tîrgu B., jud. G. având ca obiect contestație la executare.

Declina competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Targu B.,judetul Galati.

F. cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 17 septembrie 2013.

Președinte, Grefier,

R. I. F. C.

Red../ Tehnored. RI

Ex: 6/25.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3595/2013. Judecătoria FOCŞANI