Contestaţie la executare. Sentința nr. 827/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 827/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 5806/231/2012
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA FOCSANI JUDETUL V.
Sentinta civilă nr. 827
Ședința din publică din 20 februarie 2013
Instanta constituita din:
Președinte – M. A. G. – judecător
Grefier – N. P.
Pe rol fiind soluționarea cauzei privind pe contestatorul C. L. Ciorăști prin Primar, cu sediul in ., in contradisctoriu cu intimatul A. I., cu domiciliul în . și intimatul B. B. C., cu sediul în Focșani, jud. V., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de
13 .02.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța in vederea deliberarii, a amânat pronunțarea pentru astăzi, cand,
INSTANTA
Prin cererea inregistrata la aceasta instanta cu nr._ C. local Ciorasti, Primaria ., a formulat contestatie la executare împotriva executarii silite a deciziei civile nr.191 pronuntata de Tribunalul V. in 20.05.2005, in dosarul de executare nr.136/2011 al B. B. C. si S. D. format ca urmare a cererii creditorului A. I., viceprimarul .> Totodata, s-a solicitat suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei la executare.
Prin motivare s-a solicitat respingerea cererii creditorului ca prescrisa in tem. disp. art.1 din Decret nr.167/1958, aratandu-se ca termenul de prescriptie nu a fost intrerupt .
Astfel, s-a aratat ca instanta s-a pronuntat la data de 20.05.2005 si pana la data de 03.03.2011 (data solicitarii de punere in aplicare a Deciziei civile nr. 191/2005), creditorul putea cere acordarea drepturilor banesti reprezentand spor vechime 25% si premiul lunar de 2 %, pentru perioada cat a exercitat functia de viceprimar in mandatul 2004-2008, fiind cu mult depasit termenul general de prescriptie de 3 ani, prev. de art. 3 al. 1 din Decret 167/1958.
A mai arata reclamanta că momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie potrivit art. 374, 376 si 377 C.p.c. coroborat cu 300 al.1 C.p.c este momentul ramanerii definitive, respectiv irevocabile, a hotararii judecatoresti.
Totodată, s-a subliniat faptul că A. I. nu a dovedit intreruperea cursului prescriptiei.
Prin aceeasi cerere contestoarea a aratat ca sunt necesare lamuriri cu privire la intinderea, intelesul si aplicarea titlului executoriu, intrucat considera ca sintagama”cat va ocupa functia de viceprimar”, se referă la drepturile salariale din perioada mandatului 2004-2008, perioada in care s-a pronuntat si instanta, mai exact la 20.05.2005.
Mai mult, a aratat contestatoarea, că executarea silita a sumei de 45.059,82 lei a fost facuta fara respectarea disp. OUG nr. 113/2010, care stabileste in art. II al.1, că plata sumelor prevazute prin hotarari judecătorești avand ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la 31.12.2010, se realizează astfel: a)in anul 2012 se plătesc 34 % din valoarea titlului executoriu, b)in anul 2013 se platesc 33 % din valoarea titlului executoriu c)în anul 2014 se platesc 33 % din valoarea titlului executoriu.
In drept au fost invocate disp. art.82 si 112 C.p.c. și s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
A fost depus dosarul de executare nr. 136/2011 al B. B. C. și S. D..
Prin sentința civilă nr. 7065/09.11.2011 cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului V., motivat de faptul că titlul executoriu era reprezentat de decizia Tribunalului V., respectiv nr. 191/2005.
Prin sentinta civila nr.142/28.02.2012 pronuntata în dosar_ Tribunalul a dispus disjungerea contestatiei la executare prin care s-a invocat nelegalitatea executarii silite pe motiv că a intervenit prescriptia executarii si pentru ca s-ar fi incalcat disp. O.U.G. nr. 113/2010, de contestatia prin care s-a solicitat lămurirea, întinderea întelesului si aplicarii titlului executoriu, respectiv decizia civila nr.191/20.05.2005, Tribunalul pronuntandu-se doar cu privire la aceasta din urmă, pe care admis-o si a lămurit dispozitivul aratand că prin sintagma “și in continuare cat va ocupa functia de viceprimar” se va intelege perioada in care reclamantul și-a exercitat functia de viceprimar în mandatul 2004-2008.
Contestatia la executare prin care s-a invocat nelegalitatea executarii silite pe motiv că a intervenit prescriptia executarii si pentru ca s-ar fi incalcat disp. O.U.G. nr. 113/2010, disjunsă la termenul din 28.02.2012, din dosar nr._ a fost inregistrată cu nr._ și solutionata prin sentința civila nr. 144/28.02.2012, prin care Tribunalul V. a admis exceptia necompetentei sale materiale și a declinat în favoarea Judecatoriei Focsani competenta de solutionare si constatand ivit conflictul negativ de competenta a inainat dosarul Curtii de Apel Galati.
Prtin sentinta civila nr.11/Fcc/2012 pronunțată în Camera de Consiliu in 27.03.2012 in dosar nr._ Curtea de Apel Galati a stabilit în favoarea Judecatoriei Focsani competența.
Din actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Prin cererea inregistrată cu nr.136/2011 si formulata la data de 18.02.2011 A. I. s-a adresat executorului judecătoresc B. C. solicitand punerea în executare a titlului executoriu decizia civila nr. 191/20.05.2005 a Tribunalului V...
Prin decizia civilă mai sus amintita instanta a admis actiunea reclamantului A. I. impotriva paratului C. local Ciorasti si a obligat paratul sa plateasca reclamantului următoarele sume: 18.973,068 lei, spor vechime în muncă, 4.658,023 lei premiu anual, si 1.897,306 lei premiu lunar, 2 %, toate aferente perioadei 14.06.2004 – 28.02.2005 si in continuare cat va ocupa functia de viceprimar si înscrierea mențiunilor în carnetul de muncă.
Decizia civila a rămas definitivă prin nerecurare (fila 33 dosar).
Prin Incheierea din 04.03.2011, dată în Camera de Consiliu, în dosar nr._, Judecatoria Focșani a admis cererea formulată de B. B. si a încuviintat executarea silită a deciziei civile nr.191/20.05.2005.
Din expertiza contabilă efectuată in dosarul de executare silită a rezultat că drepturile salariale nete cuvenite creditorului A. I., sunt in suma de 38.970, 82 lei.
Prin sentinta civila nr. 142/28.02.2012 pronuntata de Tribunalul V. in dosar_ a fost lamurit dispozitivul deciziei civile nr.191/20.05.2005 a Tribunalului V. stabilindu-se ca prin sintagma “si in continuare cat va ocupa functia de viceprimar” trebuie să se inteleagă perioada în care reclamantul si-a exercitat functia de viceprimar in mandatul 2004-2008.
Rezultă așadar că A. I. avea dreptul de a i se calcula si plati drepturi salariale de catre primarie pana la sfarsitul mandatului din 2008.
Rezultă deci faptul că, la sfarsitul mandatului din 2008 in cazul acestuia incepe sa curga termenul de prescripție de 3 ani, termen in care putea cere executarea silita pentru drepturile salariale.
Cum la fila 30 din dosar există cererea creditorului A. I. prin care a solicitat executorului judecatoresc punerea in executare a deciziei civile 191/20.05.2005 la data de 18.02.2011, rezultă că termenul de prescriptie nu s-a împlinit, punerea in executare fiind solicitata in interiorul acestuia.
Referitor la suspendarea executării silite instanta retine că potrivit disp. art. 403 al.1 C.p.c., pana la solutionarea contestatiei la executare instanta poate suspenda executarea daca se depune o cauțiune in cunatum fixat de instanță.
Cum la fila 30 dosar nr._ exista depusa cautiunea stabilita de instanță pentru solutionarea privind suspendarea executării pana la solutionarea contestatiei la executare, instanta apreciază că sunt indeplinite conditiile prevăzute de lege si urmează a fi admisă cererea de suspendare a executării silite pana la solutionarea irevobailă a prezentei contestatii la executare.
F. de motivele arătate mai sus instanta apreciază că nu este prescris dreptul de a cerere executarea silită si ca urmare va fi respinsă ca neintemeiată contestatia formulată de C. local Ciorăști – Primăria . de executare din dosar nr. 136/2011 al B. B. C. si S. D..
Prezentei cereri i s-a aplicat corect taxa de timbru si timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Suspenda executarea silita pana la solutionarea irevocabila a prezentei contestatii la executare formulate de C. L. Ciorasti – Primaria ., in contradictoriu cu A. I., domiciliat in Ciorasti, jud.V..
Respinge ca neintemeiata contestatia la executare formulata de C. L. Ciorasti–Primaria ., in contradictoriu cu A. I., cu privire la actele de executare din dosar nr.136/2011 al B. B. C. si S. D..
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica de azi, 20.02.2013.
Președinte, Grefier,
M. A. G. N. P.
Red. M.A.G.
DACT. N.P. -6exp. 15.03.2013
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 444/2013.... | Întoarcere executare. Sentința nr. 2415/2013. Judecătoria FOCŞANI → |
---|