Fond funciar. Sentința nr. 4262/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 4262/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 2245/231/2013

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA FOCȘANI – JUDETUL V.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4262

Sedința publică din 16.10.2013

Instanta constituită din:

P.: A. G. M.

GREFIER: C. A.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind pe petentul P. D., domiciliat în G. ., ., jud. G. in contradictoriu cu intimatii . DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR . PRIMAR, intimat . DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR PREFECTURA V. PRIN PREFECT, având ca obiect - fond funciar.

Dezbaterile orale asupra excepției tardivității actiunii au avut loc în ședința publică din 16.10.2013 si au fost consemnate in incheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, cand avand nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amanat pronuntarea pentru astăzi 23.10.2013.

INSTANȚA

Cu nr._ s-a înregistrat pe rolul instanței cererea formulată de reclamantul P. D. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de constituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor . Comisia Judeteana V. pentru stabilirea dreptului de proprietate private asupra terenurilor, având ca obiect stabilirea dreptului său de proprietate asupra terenului pe care a funcționat Școala cu Clasele I-IV din satul D. .. V..

În motivare petentul a arătata că acest teren a aparținut mamei sale P. E. care l-a moștenit de la tatăl ei M. A., fiind vorba despre un teren acoperit cu vegetație forestieră respectiv pădure tătiată în jurul anilor 1950 când a fost construită pe acel loc școala.

Acțiunea nu a fost motivată în drept.

Deși legal citate, pârâtele nu au depus la dosar întâmpinare însă la cererea instanței Primăria Poiana C. a comunicat relațiile solicitate, arătând că petentul nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de propietate în calitate de moștenitor a mamei sale și când Școala din satul D. aparține Domeniului Public al comunei Poiana C..

Din oficiu instanța a invocat excepția tardivității formulării cererii.

Cu privire la această excepție petenta a solicitat respingerea arătând că cererea este formulată în termen.

Referitor la această excepție instanța reține că prezenta cerere prin care petentul a solicitat stabilirea dreptului să de proprietate asupra terenului pe care a funcționat Școala cu Clasele I-IV din . C., a fost formulată la data de 12 februarie 2013.

Din adresa comunicată de UAT . 17 dosar) rezultă că petentul nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în calitate de moștenitor al mamei sale.

Potrivit disp. legal în materie termenul limită până la care trebuiau depuse cererile de reconstituire a dreptului de proprietate a fost 30 noiembrie 2005 inclusiv.

Cum petentul nu a formulat până la acest termen cerere de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la terenul pe care a funcționat Școala cu Clasele I-IV din . C., instanța apreciază că prezenta cerere este tardivă și urmează a fi admisă această excepție și respinsă la atare cererea petentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite exceptia tardivitatii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulata de reclamantul P. D., domiciliat în G. ., ., jud. G., exceptie invocata de instanta din oficiu.

Respinge ca tardiva cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulata de reclamantul P. D. in calitate de mostenitor al mamei sale P. E. in contradictoriu cu Comisia Locala Poiana C. pentru stabilirea dreptului de proprietate private asupra terenurilor si Comisia Judeteana V. pentru stabilirea dreptului de proprietate private asupra terenurilor.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica de azi, 23.10.2013.

Președinte, Grefier,

A. G. M. C. A.

Red. AGM/08.11.2013

Tehnored. DS/08.11.2013

5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 4262/2013. Judecătoria FOCŞANI