Validare poprire. Sentința nr. 3445/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3445/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 6542/231/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR.3445
Ședința publică de la data de 05 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - I. B., judecător
GREFIER – S. M. I.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditoarea Direcția G. a Finanțelor Publice, cu sediul în Focșani, ., județ V., în contradictoriu cu debitoarea T. C. F., domiciliată în ., și terțul poprit ., cu sediul în ., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns debitoarea personal și pentru terțul poprit avocat S. M., cu împuternicire avocațială la f.32 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În temeiul art.219 N.C.proc.civ., instanța procedează la legitimarea debitoarei cu CI . nr._ care arată, întrebată fiind de către instanță, că știe motivul pentru care este chemată în judecată, că de pe data de 29.01.2013 a băgat lichidare din motive de sănătate, că i s-au oprit banii din luna iunie și acum se cere pentru lunile septembrie-octombrie. Arată, întrebată fiind în acest sens de către instanță, că nu mai este în relații salariale cu terțul poprit.
Instanța constată că prezenta cerere de chemare în judecată se judecă în conformitate cu dispozițiile C.proc.civ., în vigoare la momentul începerii executării silite, respectiv anul 2012 și nu în conformitate cu prevederile N.C.proc.civ., intrat în vigoare la data de 15.02.2013.
În temeiul art.134 C.proc.civ., constată prima zi de înfățișare și, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Avocat S., având cuvântul, arată că nu solicită alte probe în afara înscrisurilor de la dosar.
În temeiul art.167 C.proc.civ., instanța încuviințează pentru creditoare și pentru terțul poprit proba cu înscrisuri, apreciată a fi utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte probe de administrat sau cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Debitoarea, având cuvântul, arată că în iulie a semnat că este de acord să i se oprească banii, i s-a oprit cât a lucrat, în luna decembrie a lucrat, iar în ianuarie a fost în concediu medical, astfel că nu a ridicat banii; arată că în luna februarie i s-a trimis o adresă la întreprindere pentru a se trimite banii.
Avocat S., având cuvântul, arată că prezenta acțiune este de menținere poprire, iar față de actele găsite la societate, solicită respingerea cererii având în vedere că începând din data de 29 februarie debitoarea nu mai este salariată a terțului poprit.
Instanța reține cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.
După rămânerea instanței în pronunțare și până la sfârșitul ședinței de judecată, se prezintă în sală consilier juridic I. D. pentru creditoare, care depune la dosar o . înscrisuri ca răspuns la adresa nr._/22.08.2013 a instanței, respectiv adresa nr._/27.08.2013 și precizează că au depus inclusiv proces verbal că sumele s-au oprit, și conturile unde s-au dus banii.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 27.05.2013 sub nr._, creditoarea Direcția G. a Finanțelor Publice a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu debitoarea T. C. F. și terțul poprit ., să se dispună menținerea popririi înființată prin adresa nr._/18.06.2012 de AFPM Focșani pentru suma de 1100 lei.
În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea figurează cu obligații de plată restante la bugetul de stat, cu titlu de amenzi și cheltuieli judiciare în sumă de 1100 lei, astfel că împotriva acesteia a fost declanșată procedura de executare silită, fiind emis a titlul executoriu nr._/10.11.2011. Creditoarea a mai arătat că la data instituirii popririi, respectiv 18.06.2012 debitoarea figura ca salariată al terțul poprit ., iar prin adresa nr._/11.03.2013 emisă de AFPM Focșani s-a revenit la terțul poprit pentru a confirma instituirea popririi și a efectua plata în contul indicat de creditoare, însă acesta nu s-a conformat obligației legale de a indisponibiliza și consemna sumele datorate. Întrucât terțul poprit nu a notificat creditoarea că nu mai datorează sume de bani debitoarei potrivit art. 149 alin. 91 Cod pr. Fiscală, a menționat creditoarea, aceasta echivalează cu o recunoaștere tacită a obligației de plată pe care o are față de debitoare
În drept, au fost invocate dispozițiile art.460 C.proc.civ. și ale Codului de procedură fiscală.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciară de timbru de 10 lei, conf. art. 3 lit. s din Legea nr. 146/1997 și timbru judiciar de 0,5 lei, conf. art. 3 alin. 1 din OG 32/1995.
În dovedirea cererii, creditorul a depus la dosar, în copie, acte din dosarul de executare susmenționat.
Legal citat, terțul poprit a formulat întâmpinare prin care a învederat că urmare a adresei nr._/18.06.2012 emisă de AFPM Focșani a înființat poprirea asupra drepturile bănești ale salariatei debitoare pentru suma de 1100 lei, fiind reținute sumele de 138 lei în lunile septembrie, octombrie și noiembrie 2012, care au fost virate în contul creditoarei. Întrucât debitoarea a lipsit de la locul de muncă în lunile decembrie 2012 și ianuarie 2013, prin decizia nr. 45/29.01.2013 s-a dispus desfacerea contractului de muncă al acesteia, astfel încât la momentul cererii de menținere a popririi acest lucru nu mai este posibil întrucât debitoarea nu mai are calitatea de salariat al tertului poprit.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziile art. 186, 205 și urm NCod pr. Civ.
În apărare, au fost depuse înscrisuri(filele 28-31).
Debitoarea, legal citată, nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin ordonanța pronunțată în data de 30.09.2011 de către P. de pe lângă Tribunalul V. în dosar nr. 2607/P/2010, debitoarea a fost obligată la plata sumei de 1000 lei cu titlu de amenda și 100 lei cheltuieli judiciare către stat, fiind emis de către AFPM Focșani titlul executoriu nr._/10.11.2011 pentru suma de 1100 lei. În temeiul acestui titlu executoriu a fost emisă adresa de înființare a popririi nr._/18.06.2013 către terțul poprit . ca și angajator al debitoarei comunicată cu confirmare de primire la data de 26.06.2012. Ulterior, AFPM Focșani a revenit cu adresa nr._/11.03.2013 la terțul poprit pentru a i se comunica înființarea popririi, iar dacă au fost reținute sume de bani de la data înființării popririi să i se comunice copii de pe ordinele de plată, adresă la care terțul poprit nu a mai răspuns.
Din documentele depuse la dosar reiese că terțul poprit a procedat la înființarea popririi asupra disponibilităților bănești ale debitoarei pentru suma de 138 lei în lunile septembrie, octombrie, noiembrie 2012,(O.P.-urile 10,11,19 din 05.09.2012, 11.10.2012, 07.11.2013).
Din adresa nr._ emisă de AJFP V. reiese că sumele au fost virate de terțul poprit în contul indicat în adresa de înființare a popririi nr._/18.06.2013, însă întrucât în ordinele de plată anterior menționate a fost indicat la beneficiar codul plătitorului în loc de codul numeri personal al debitorului, sumele au fost distribuite în contul obligațiilor fiscale restante ale terțului poprit potrivit extraselor de cont emise de Trezoreria Municipiului Focșani.
Potrivit art. 149 alin. 9 și 10 Cod pr. Fiscală, terțul poprit este obligat să plătească, de îndată sau după data la care creanța devine exigibilă, organului fiscal suma reținută și cuvenită, in contul indicat de organul de executare, iar în situația în care, la data comunicării adresei de înființare a popririi terțul poprit nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit sau nu va datora în viitor asemenea sume în temeiul unor raporturi juridice existente, va înștiința despre acest fapt organul de executare în termen de 5 zile de la primirea adresei de înființare a popririi.
Instanța mai reține dispozițiile art. 149 alin. 6 Cod pr. Fiscală care statuează că poprirea nu este supusă validării și dispozițiile art. 150 alin.1 Cod pr. Fiscală care prevăd că dacă terțul poprit înștiințează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află sediul sau domiciliul terțului poprit, la cererea organului de executare ori a unei alte părți interesate, pe baza probelor administrate, va pronunța menținerea sau desființarea popririi.
Urmare a reținerii acestor dispoziții legale, instanța apreciază că pentru a putea opera executarea silit în modalitatea popririi trebuie îndeplinită condiția existenței unui raport juridic între creditor și debitor, precum și a unei raport juridic între debitor și terțul poprit, în baza căruia terțul poprit să datoreze anumite sume de bani debitorului.
Instanța constată că terțul poprit și-a îndeplinit obligația de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești ale debitoarei urmare a adresei nr._/18.06.2013 și a procedat la virarea sumei de 138 lei lunar în lunile septembrie 2012, octombrie 2012, noiembrie 2012 în contul indicat în adresa de înființare a popririi, însă dintr-o eroare materială în ordinele de plată anterior menționate a fost indicat la beneficiar codul plătitorului în loc de codul numeric personal al debitorului, astfel încât sumele au fost distribuite în contul obligațiilor fiscale restante ale terțului poprit potrivit extraselor de cont emise de Trezoreria Municipiului Focșani.
La data revenirii cu adresa nr._/11.03.2013 din partea creditoarei pentru a se menține poprirea înființată și a se consemna sumele de bani datorate, raportul juridic dintre terțul poprit și debitoare încetare, acesta nemaiavând calitatea de salariat al terțului poprit ca urmare a încetării contractului individual de muncă al acesteia prin decizia nr. 45/29.01.2013.
Prin urmare, instanța constată că la data revenirii cu adresă al terțul poprit pentru menținerea popririi, precum și la data formulării prezentei cererii de menținere a popririi întemeiată pe dispozițiile Codului de procedură fiscală, nu mai există un raport juridic între terțul poprit și debitoarea urmărită în baza căruia terțul poprit să datoreze debitoarei anumite sume de bani și care să mai justifice menținerea popririi înființată la 18.06.2012.
În vederea recuperării debitelor restante, creditoarea are opțiunea continuării executării silite fie în modalitatea popririi ca urmare a identificării altor terți popriti care ar putea datora sume de bani debitoarei, fie în alte forme prevăzute de lege.
Față de aceste considerente, instanța va respinge cererea de menținere a popririi ca neîntemeiată, apreciind că în lipsa unei cereri din partea părților potrivit art. 150 alin. 1 Cod pr. Fiscală nu poate proceda la desființarea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de creditoarea Direcția G. a Finanțelor Publice, cu sediul în Focșani, ., județ V., în contradictoriu cu debitoarea T. C. F., domiciliată în ., și terțul poprit ., cu sediul în ., ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.09.2013
PREȘEDINTEGREFIER,
B. IolandaIftimie S. M.
Red./Tehn.BI
Ex.5/27.09.2013
← Fond funciar. Sentința nr. 4262/2013. Judecătoria FOCŞANI | Plângere contravenţională. Hotărâre din 21-02-2013,... → |
---|