Obligaţie de a face. Sentința nr. 4812/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 4812/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 1269/231/2012

Dosar nr._ Constatare perimare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA F.-JUDETUL V.

SENTINTA CIVILĂ NR. 4812

SEDINTA PUBLICĂ DE LA 25 NOIEMBRIE 2013

P. - FRĂSINA M.,JUDECĂTOR

GREFIER- G. L.

La ordine pe rol fiind judecarea actiunii civile pentru obligatia de a face formulată de reclamantul G. O., detinut în Penitenciarul G. în contradictoriu cu P. Municipiului F.,pentru constatarea din oficiu a perimării.

La apelul nominal făcut cauzei au lipsit părtile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei,după care:

Invederîndu.se că a trecut mai mult de 1 an de la ultimul act de procedură,procesul fiind suspendat la data de 3 septembrie 2013.

I N S T A N T A

Asupra actiunii civile de fată avînd ca obiect obligatia de a face formulată de reclamantul G. O., detinut în Penitenciarul G. în contradictoriu cu P. Municipiului F.

Avînd în vedere că din verificarea actelor la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 3 septembrie 2012 de cînd cauza a fost suspendată,pentru lipsa părtilor si că de la această dată a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părtilor.

Văzînd că în conf,. cu disp.art 248 Cod procedură Civilă,orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept,chiar si contra incapabililor,dacă a rămas în nelucrare mai mult de 1 an,iar potrivit disp.art.252 Cod procedură Civilă perimarea se poate constata si din oficiu.

Avînd în vedere că în cauza de fată nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură,în vederea judecării pricinei de mai mult de un an,urmează a se constata perimată actiunea de fată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite sesizarea.

Constată perimarea actiunii civile pentru obligatia de a face formulată de reclamantul G. O., detinut în Penitenciarul G. în contradictoriu cu P. Municipiului F.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronuntare.

Pronuntată în sedinta publică azi, 25 noiembrie 2013.

P.,Grefier,

RED FM/GL

4 EX.

27.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 4812/2013. Judecătoria FOCŞANI