Plângere contravenţională. Sentința nr. 123/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 123/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 9455/231/2012
Dosar nr._
ROMANIA
Judecatoria Focșani, județul V.
Sentința civilă nr. 123
Ședința publica din date de 17 ianuarie 2013
Președinte – I. Î. – judecător
Grefier – C. E.
La ordine, soluționarea plângerii contravenționale, formulată de petenta I. M., domiciliată in ., împotriva procesului verbal de contravenție .>PA nr._/2012 emis de IPJ V..
La apelul nominal făcut cauzei in ședința publică, a raspuns petenta, lipsa fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
Grefierul expune referatul cauzei, in cadrul caruia invedereaza instantei ca prin compartimentul arhiva, la data de 14.12.2012, intimata a depus intimpinare, după care,
Petenta arata ca i-a fost aplicata amenda in nume personal, deși este angajata din luna martie a .- Bolotesti, ca vanzator. Fiind angajata societatii nu avea voie sa faca inregistrarile respective, ci numai administratorul societatii .
Instanta, fata de precizarile petentei si cum s-a formulat plangere in nume propriu de catre numita I. M., dispune rectificarea citativului in sensul ca se va trece in calitate de petenta - numita I. M., domiciliata in . si nu . Bolotesti si nu . Bolotesti.
Petenta arata ca alte probe nu mai are de solicitat decât actele depuse la dosar.
Instanța, in temeiul art. 167 cod p. civila, incuviinteaza pentru petentă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind pertinenta, concludenta si utila cauzei; considerându-se lămurită asupra soluționării cauzei – în conformitate cu prevederile art. 150 C. p. c. , constată încheiată faza de cercetare judecătorească și acorda cuvântul la fond.
Petenta având cuvântul, solicita admiterea plângerii si scutirea de plata amenzii.
I N S T A N T A
Asupra plangerii de fata.
Prin cererea inreg. sub nr._, petenta I. M. a formulat plângere împotriva procesului verbal . nr._/2012 emis de IPJ V..
In motivarea plangerii, petenta a arătat că, potrivit contractului de munca intocmit, are functia de vanzator si nu gestionar al . Bolotesti asa cum s-a trecut in procesul verbal, functie care într - adevăr prevede si întocmirea, realizarea tuturor micarilor in gestiune.
A mai aratat ca, in procesul verbal nu se face referire la numărul de înregistrare al facturilor si data acestora, ci doar o descriere vagă a faptei, sens in care s-a invocat prev. art. 16 al.1 din OG 2/2001.
Pe de alta parte, petenta a precizat ca un alt motiv de nulitate il constituie modul de descriere al locului de efectuare a controlului, ca fiind pe DN 2 D Bolotesti si nu incinta magazinului mixt apartinand ..
A solicitat anularea procesului verbal de contraventie, iar in subsidiar a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii, cu avertismentul.
In drept, plangerea a fost intemeiata pe disp. OG 2/2001.
In dovedirea plângerii, petenta a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea este scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 36 din O.G. 2/2001 si art.15 lit. i din Legea 146/1997.
Intimata, legal citata a formulat intimpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
A comunicat instanței, materialul probator care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța procedează conform art.34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, la verificarea legalității și temeiniciei procesul-verbal contestat și constată următoarele:
Prin procesului verbal de contravenție . nr._/2012 emis de IPJ V., s-a aplicat petentei pentru comiterea contravenției prev. de art. 1,lit.a din Lg.12/1990, sancțiunea amenzii in cuantum de 1000 lei.
S-a reținut că, la data de 23.07.2012, ora 16,00 in urma unui control efectuat la magazinul aparținând . Bolotesti, jud.V., s-a constata ca numita I. M. in calitate de gestionar nu a înregistrat facturile de la ., SC Produse Bingo SRL si ., notele de recepție nefiind întocmite pana la ora efectuării controlului.
Din interpretarea sistematica a art.16 si 34 din OG nr. 2/ 2001 rezulta ca procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrara, proba care trebuie făcută de petent.
În art. 16 se prevede ca procesul verbal trebuie sa cuprindă mențiuni privind descrierea faptei contravenționale cu arătarea datei, orei si locului unde a fost săvârșita, precum si arătarea tuturor împrejurările care pot servi la aprecierea gravitații faptei.
Art. 34 precizează faptul ca instanța asculta pe cel care a facut plângerea si celelalte persoane citate,daca aceștia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare în vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului verbal.
Din aceste texte legale rezulta ca procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei face prin el însusi dovada situatiei de fapt retinute de agentul constatator si nu mai trebuie completat cu alt mijloc de proba extrinseci, iar instanta de judecata este abilitata de lege sa verifice legalitatea si temeinicia acestuia.
Faptul ca, procesul verbal, în măsura în care cuprinde constatarile personale ale agentului constatator constituie o dovada suficienta a vinovatiei contestatorului cât timp acesta nu face proba contrarie, nu constituie o încalcare a prezumției de nevinovatie, ci o modalitate de stabilire legala a vinovatei în raport cu art. 6 alin. 2 din Convenția europeana a drepturilor omului. Petentul are posibilitatea de a răsturna proba făcuta prin procesul verbal.
Astfel, verificând, din oficiu si la cererea petentei, existenta in cuprinsul procesului verbal de contraventie . nr._/2012 emis de IPJ V., a elementelor obligatorii prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, sub aspectul nulității absolute, instanța constata ca in cuprinsul acestuia se menționează ca petenta pe numita I. M. in calitate de gestionar.
Pe de alta parte, instanta retine potrivit contractului individual de munca înregistrat sub nr. 29/22.02.2012, ca petenta a fost angajata de . cu sediul in ., in calitate de vânzător., aceasta neavand calitatea de angajator, sens in care instanta apreciaza ca in mod legal societatii ii trebuia aplicata sanctiunea si nidecum persoanei angajate.
In consecința, indicarea numelui petentei în mod evident eronat, nu poate fi acceptată de instanța, ceea ce ar înseamnă practic lipsa din actul contestat a mențiunii privind numele contravenientului, astfel că instanța va reține că procesul-verbal a fost nelegal încheiat, cu consecința incidenței sancțiunii nulității a acestuia.
Întrucât va constata nelegalitatea procesului-verbal, instanța consideră ca nemaifiind utilă cauzei și cercetarea temeiniciei acestuia.
În consecință, instanța va admite plângerea, va anula procesul-verbal contestat, va exonera petenta de plata amenzii stabilite în sarcina sa .
Vazand plangerea scutita de plata taxei de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite plangerea, inreg. sub nr._, formulată de petenta I. M., domiciliată in ., împotriva procesului verbal de contravenție .>PA nr._/2012 emis de IPJ V., si in consecinta.
Anuleaza procesul verbal de contraventie intocmit pe numele contravenientei I. M..
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi 17 ianuare 2013.
P., Grefier,
Red./dact.I.I- E.C.
Ex. 5- 29.01.2013
← Uzucapiune. Sentința nr. 4771/2013. Judecătoria FOCŞANI | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1297/2013. Judecătoria... → |
---|