Plângere contravenţională. Sentința nr. 1817/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 1817/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 33531/301/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

Judecătoria Focșani – Județul V.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1817

Ședința publică din data de 12 Aprilie 2013

Instanța constituită din:

Președinte – A. M. ­-Judecător

Grefier – Anișoara G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta A. V. cu domiciliul în Mun.București, ., ., ., sect.4 în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE V., cu sediul in Mun.Focșani, ..12, jud.V., având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut cauzei în ședință publică, în ordinea de pe lista de ședință, au lipsit părțile.

Instanța, având în vedere că lipsesc părțile, lasă cauza la a doua strigare.

La a doua strigare la apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe lista de ședință, părțile au lipsit.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța constată procedura de citare legal îndeplinită, iar prin întâmpinare intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza în acord cu prevederile art.32 alin.2 din OG 2/2001 și art.1 pct.1 din C.pr.civilă.

Analizând dosarul instanța constată că din eroare a fost atașat[ la dosar, la fila 6 o adresă care nu are legătură cu prezenta cauză și care vizează dosarul nr._ instanța dispune desprinderea filei și înaintarea acesteia la dosarul în cauză.

Instanța, în baza art.167 alin.1C.p.c., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar pentru ambele părți, apreciind că este pertinentă, concludentă si utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri sau excepții de invocat, instanța se consideră lămurită și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând, asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 26.09.2012 sub nr._, petenta anghel V. a solicitat în contradictoriu cu intimata IPJ V. anularea procesului-verbal . nr._ din data de 28.08.2012 ca nelegal și netemeinic.

În motivare petenta a arătat că aceasta nu a fost în localitatea Măicănești, . procesul-verbal s-a menționat numele A. V. în loc de A. viorica. A mai precizat petenta că nu are rude în zonă și are 65 de ani fiind pensionată pe caz de boală și nu se poate deplasa. Petenta a mai arătat că agentul constatator care a întocmit procesul-verbal a menționat că persoana sancționată nu a prezentat actele de identitate și a dat adresa petentei.

Petenta nu a indicat temeiul de drept al plângerii.

În dovedire a solicitat înscrisuri și a depus în copie procesul-verbal atacat (f.3), procesul-verbal de comunicare (f.4), actul de identitate (f.5), certificat de încadrare în grad de handicap (f.6).

Plângerea este scutită de plata taxelor de timbru.

Fiind legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

A invocat în drept dispozițiile OG nr.2/2001.

Prin sentința civilă nr.86/08.01.2013 instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoare Judecătoriei Focșani, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.01.2013.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea plângerii contravenționale întrucât procesul-verbal . nr._/28.08.2012 a fost întocmit pe numele A. V. în loc de S. V.

În dovedire a atașat raportul motivat al agentului constatator (f.9).

La termenul din data de 12.04.2013 instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisuri în baza art.167 alin.1 C.p.c.

Analizând procesul-verbal atacat, prin prisma motivelor invocate și probelor administrate, constată următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/28.08.2012, întocmit de agentul constatator S. C. din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului V.-Postul de poliție rurală Măicănești, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 300 lei întrucât la data de 11.08.2012, ora 11.00, a adresat injurii și amenințări cu acte de violență fratelui său G. P. și a refuzat să se legitimeze la soicitarea organelor de poliție. Fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută de art. 3 pct.1 din legea nr.61/1991. Procesul-verbal a întocmit în prezența contravenientei care a refuzat să semneze și a fost comunicat la data de 24.09.2012 conform procesului-verbal depus (f.4).

Întrucât petentul a formulat cererea în termenul legal, în conformitate cu dispozițiile art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va proceda la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal atacat.

Sub aspectul legalității, instanța constată că procesul-verbal . nr._/28.08.2012 a fost întocmit cu respectarea prevederilor art.16 și 17 din OG nr.2/2001, cuprinzând mențiunile obligatoriii prevăzute sub sancțiunea nulității. Astfel, din conținutul actului de constatare reiese numele, prenumele și calitatea agentului constatator, agent principal de poliție S. C. din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului V.-Postul de poliție rurală Măicănești

Totodată, procesul-verbal trebuie să cuprindă numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia precum și semnătura agentului constatator.

Referitor la mențiunile privind numele contravenientului, art.17 sancționează cu nulitatea expresă doar lipsa totală a acestor mențiuni.

Cu toate acestea, prin analogie intervine nulitatea și în situația în care din eroare a fost menționată o altă persoană în calitatea de făptuitor.

Astfel cum rezultă din întâmpinarea formulată cât și din raportul motivat al agentului constatator (f.9) a fost întocmit procesul-verbal pe baza susținerilor verbale ale persoanei identificate ca fiind făptuitor care a declarat că se numește A. V., locuiește în București și nu a prezentat nici un act de identitate la solicitarea agentului constatator.

În consecință, agentul constatator a procedat la efectuarea de verificări în baza de date și a procedat la încheierea procesului-verbal pe numele petentei.

D. fiind că răspunderea contravențională este personală rezultă că greșita menționare a unei alte persoane la rubrica făptuitor atrage nulitatea procesului-verbal de contravenție în condițiile art.17 din OG nr.2/2001 echivalând cu lipsa totală a numelui.

În aceste condiții, constatând că procesul-verbal este lovit de nulitate, plângerea fiind întemeiată instanța o va admite și va anula procesul-verbala atacat, exonerând petenta de la plata amenzii aplicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petenta A. V. cu domiciliul în Mun.București, ., ., ., sect.4.

Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 28.08.2012, întocmit de agentul constatator S. C. din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului V.-Postul de Poliție V. și exonerează petenta A. V. de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 300 de lei.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 Aprilie 2013.

Președinte, Grefier,

A. M. Anișoara G.

Red.M.A./ Tehnored. A.G.

Ex: 6 / 10.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1817/2013. Judecătoria FOCŞANI