Plângere contravenţională. Sentința nr. 1819/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1819/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 404/231/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
Judecătoria Focșani-Județul V.
SECTIA CIVILA
Sentința civilă nr. 1819
Ședința publică din data de 12. Aprilie.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. M. -Judecător
GREFIER – Anișoara G.
Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petenta .>- cu sediul în Târgoviște, B.dul Eroilor, nr.38, jud.Dâmbovița în contradictoriu cu intimata I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR cu sediul in Mun.București, B.dul. D. G., nr.38, sect.1, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe lista de ședință au lipsit părțile.
Instanța, având în vedere că lipsesc părțile, în temeiul art.104 alin.13 din Hot. CSM nr.352/2005, lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare la apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În urma verificării Sistemului Ecris, întrucât cauza este la primul termen de judecată, s-a făcut referatul cu privire la existența altor dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect potrivit art. 103 alin. 1/1 R.O.I. și dispozițiilor din Nota internă nr. 7/20.01.2012 a Judecătoriei Focșani.
Instanța constată procedura de citare legal îndeplinită și că prin întâmpinare intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă și a invocat excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Focșani, în temeiul art.32 al.2 din OG 2/2001.
Având în vedere că această excepție este absolută și dilatorie în materie contravențională, instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul judecătoriei Focșani la data de 14.01.2013, sub nr._, petenta . solicitat în contradictoriu cu intimatul I. de stat pentru Controlul în Transportul rutier anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/20.12.2012.
În motivare, petenta a arătat că autovehiculul aparținând acesteia a fost oprit și verificat și s-a constatat faptul că nu a fost respectată obligația de a utiliza doar vehicule clasificate. Petenta a mai arătat că șoferul a prezentat un certificat de clasificare expirat dar că acesta era detașat din data de 31.05.2012 la Atlassib pentru un an și vehiculul aparține Atlassib. Petenta a mai precizat că răspunderea contravențională aparține altei persoane juridice fiind personală. Totodată, acesta a mai invocat faptul că procesul-verbal a fost întocmit ulterior constatării.
Petenta a invocat dispozițiile OG nr.2/2001.
În dovedire a atașat plângerii în copie procesul-verbal atacat (f.7), dovada comunicării 8(f.8), certificatul de înmatricluare (f.9), foaie de parcurs (f.10), cartea de identitate a vehiculului (f.11).
Plângerea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru și timbru judiciar.
Fiind legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Focșani în conformitate cu prevederile art.32 alin.1 din OG nr.2/2001 întrucât constatarea faptei s-a realizat în localitatea Tișița care se află în circumscripția judecătoriei P.. Pe fond a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și judecarea cauzei în lipsă.
În drept au fost invocate dispozițiile art.115-118 C.p.c., OG nr.2/2001, OG nr.37/2007.
În dovedire, intimatul a depus extras din baza de date ARR (f.25-27, 28), procesul-verbal atacat (f.31-32), dovada de comunicare (f.23), certificat de clasificare ()f.34 și fișa de control (f.22).
Analizând prioritar, în baza art. 137 alin. 1 C.p.c., excepția necompetenței teritoriale exclusive invocată de intimatul prin întâmpinare, excepție de procedură, dilatorie și absolută în materie contravențională, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/20.12.2012întocmit agentul constatator M. C. V., inspector în cadrul Inspectoratului de stat pentru Controlul în Transportul rutier, petenta . fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de_ lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de dispozițiile art.3 pct.24 din HG nr.69/2012 constând în aceea că nu respectat obligația de a utiliza la efectuarea transporturilor rutiere doar vehicule clasificate.
În drept, se constată incidența în cauză a prevederilor art.32 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în baza cărora plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Prin textul de lege menționat se instituie o competență teritorială exclusivă de a soluționa cauza în favoarea instanței de la locul săvârșirii faptei contravenționale. Cum, în speță, fapta reținută în sarcina petentei a constat în aceea că nu respectat obligația de a utiliza la efectuarea transporturilor rutiere doar vehicule clasificate, care este o contravenție continuă, pentru stabilirea locului săvârșirii faptei, instanța nu are la dispoziție alte criterii decât locul constatării. Astfel, contravenția constatată fiind continuă, ea cunoaște pe lângă momentul consumării, respectiv momentul când s-a început efectuarea transportului cu nerespectarea dispozițiilor legale, și un moment al epuizării, al încetării acțiunii ilicite. Or, în speță, fapta s-a epuizat în momentul constatării ei de către inspectorii ISCTR, dată când fapta se consideră săvârșită.
Prin urmare, întrucât contravenția a fost constatată în localitatea Mărășești care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei P. în conformitate cu prevederile HG nr.337/1993 pentru stabilirea circumscriptiilor judecatoriilor si parchetelor de pe linga judecatorii, rezultă că această din urmă instanță este competentă teritorial să soluționeze prezenta plângere contravențională.
Față de aceste considerente, ținând cont și de prevederile art. 158 C.pr.civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale invocată de intimat și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei P..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Focșani, invocată de intimată prin întâmpinare.
Declină competența de soluționare a prezentei cauzei având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta .>- cu sediul în Târgoviște, B.dul Eroilor, nr.38, jud.Dâmbovița, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . -nr._/20.12.2012 intocmit de intimata I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR cu sediul in Mun.București, B.dul. D. G., nr.38, sect.1, în favoarea Judecatoriei P., jud.V..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică, astăzi data de 12.Aprilie.2013.
Președinte, Grefier,
A. M. Anișoara G.
Red. A.M. / Tehn. A.G.
Ex.3 / 10.05.2013
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1292/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 634/2013.... → |
---|