Plângere contravenţională. Sentința nr. 353/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 353/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 12522/231/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA NR. 353

Ședința publică de la 30 Ianuarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – A. A.

Grefier – C. E. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul F. V., cu domiciliul în Focșani, .. 5, ., și pe intimatul I. V. cu sediul Focșani, J. V., având ca obiect plângere contravențională

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns av. P. A. pentru petent și martorul F. A., lipsind intimatul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită iar prin compartimentul registratură s-au depus la dosarul cauzei relațiile solicitate de către intimat, după care

Instanța, in temeiul art. 192 și 193 C.proc.civ, procedează la audierea martorului F. A. sub prestare de jurământ, a cărei declarație a fost consemnată în scris, citită de către aceasta, semnată și atașată la dosarul cauzei.

Instanța, având în vedere că nu mai sunt probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul petentei solicită admiterea plîngerii, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de la plata amenzii. De asemenea, se precizează faptul că petentul a fost sancționat contravențional întrucât ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului însă în acel moment agentul constatator l-a urmat, fapt din care se poate deduce că și acesta din urmă ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului. Se mai precizează că agentul constattor ar fi avut la îndemână toate miloacele tehnice de a înregistra presupusa abatere.

Instanța considerându-se lămurită asupra soluționării cauzei – în conformitate cu prevederile art. 150 C. p. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față instanța constată:

Prin cererea de chemare în judecată, introdusă la Judecătoria Focșani, sub numărul_, petentul F. V. a solicitat anularea procesului verbal . nr._ din data de 07.10.2012 întocmit de I. V..

În motivare petentul a arătat că la data de 07.10.2012 a fost sancționat contravnționat întrucât a trecut pe culoarea roșie a semaforului electric. Petentul invocă faptul că este conducător auto de peste 30 de ani, respectă cu strictețe regulile de circulație, nu consumase băuturi alcoolice. Petentul precizează că a făcut mențiuni la rubrica obiecțiuni consemnaând că la momentul respective era soare puternic în față iar semaforul nu luminează corespunzător fiind vechi. De asemenea, se precizează faptul că masina petentului era prima în coloana de mașini care se aflau la semafor, fiind urmată de autoturismul agentului constatator care nu l-a oprit imediat. Petentul invocă în motivare practica Curții Europene a Drepturilor Omului care susține că în materie contravențională existența prezumției de nevinovăție, procesul – verbal nemaiavând valoare probatorie absolută.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr.2/2001

În dovedirea plângerii s-a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor.

Cererea este scutită de taxă de timbru, conform art.36 din O.G. nr.2/2001, și timbru judiciar, conform art.1 alin.(2) din OG nr.32/1995.

La data de 02.11.2012 Inspectoratul de Poliție al Județului V. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii.

În esență s-a arătat că, în data de 07.10.2012, ora 14:05, petentul a condus auto cu numărul de înmatriculare_ pe DN2-E(% soseaua de centură a municipiul Focșani, la km 184+600m județul V. iar la intersec ția DN2-E85 cu . Focșani, a pătruns pe culoearea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune.

În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr.2/2001.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.

S-a solicitat potrivit art.242 alin.(2) C. judecarea în lipsă.

Instanța a administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, constând, raportul motivat al agentului constatator din data de 26.10.2012(fila 8), procesul – verbal de contravenție . nr._ (fila 3), și pentru petent proba testimonială cu martora F. A. (fila 22 )

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

Prin procesul-verbal . nr._ din data de 07.10.2012 s-a reținut că la data de 07.10.2012 petentul F. V. a condus pe . – km 184 + 600 m din municipiul Focșani auto Renault cu nr. de înmatriculare_ , din direcția Tișița-Golești și la intersecția DN 2 – E 85 cu strr. Măgura nu arespectat culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune,virând dreapta, fapta fiind prevăzută de art. 52 alin.1 din H.G. 1391/2006 și sancționată de art. 100 alin.3 lit.d din OUG nr. 195/2002, republicată, fapt pentru care i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 280 lei, spre minimul prevăzut de legiuitor, precum și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de conduce pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile.

Conform art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal . nr._ din data de 07.10.2012, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, inclusiv numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, indicarea actelor normative incidente, posibilitatea achitării în cel mult 2 zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, respectiv suma de 140 lei și termenul de exercitare a căii de atac.

Cu privire la respectarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 având în vedere mențiunea făcută în cuprinsul procesului-verbal „Nu am observat din cauza soarelui puternic, port ochelari”, instanța consideră că în speță a fost respectat dreptul la obiecții al contravenientului.

În ceea ce privește cerințele prevăzute de art.19 din OG nr. 2/2001, ținând cont de faptul că procesul-verbal a fost semnat atât de către petent, cât și de către agentul constatator, instanța apreciază că în cauza dedusă judecății au fost respectate și dispozițiile art.19 din OG nr.2/2001.

De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, fiind înregistrată pe rolul instanței la 08 septembrie 2011.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța constată că, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, trebuie analizat, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o „acuzație în materie penală”, în sensul art.6 din Convenție. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative: 1) dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal; 2) natura faptei; 3) natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.

În cauză, fapta de a conduce un autoturism pe drumurile publice și de pătrundere într-o intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune, reprezintă o faptă contravențională, și nu penală. De asemenea, tratamentul sancționator s-a realizat prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 280 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile, nu prezintă o severitate deosebită. Totodată, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului poate genera consecințe deosebit de grave (urmările pot consta, de exemplu, în producerea unui accident de circulație cu vătămarea corporală a petentului sau participanților la trafic sau chiar decesul acestora).

Astfel, prin raportare la sancțiunea aplicată și la natura faptei, instanța concluzionează că fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o „acuzație în materie penală”. Consecințele unei astfel de calificări sunt petentul se bucură de prezumția de nevinovăție, iar sarcina probei incumbă acestuia.

Jurisprudența Curții Europene nu impune statelor contractante să dea o anumită forță probantă, mai largă sau mai restrânsă, procesului-verbal de contravenție și, cu atât mai mult, să îl facă lipsit de orice efect util, ci doar statuează asupra faptului că sarcina instanțelor naționale este de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar, pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune, prin esență, ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei. Hotărârea în cauza A. c. României nu constituie o critică a atribuirii unei valori probante procesului-verbal de contravenție, ci doar modul de administrare a probelor. Din această perspectivă, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. A conferi forța probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din Convenția Europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate, dar extrem de numeroase.

Având în vedere că procesul-verbal a fost legal întocmit, raportat la distincțiile mai sus menționate, acesta făcând dovada situației de fapt până la proba contrarie, instanța constată că prezumția relativă de temeinicie a procesului –verbal nu a fost răsturnată prin probele administrate.

Cu privire la susținerea că și autospeciala agenților constatatori au urmat imediat autoturismul petentului, rezultând că dacă petentul a trecut pe roșu atunci și aceștia au trecut pe culoarea roșie, instanța reține că acesta nu este un argument din care să rezulte faptul că semaforul avea culoarea verde, ci, chiar în condițiile în care F. V. a trecut pe culoarea roșie, agenții constatatori, în vederea sancționării contravenției surprinse aveau posibilitatea să procedeze la urmarea petentului, chiar prin încălcarea regulilor de circulație, pentru a putea efectua semnalele luminoase și sonore de oprire a acestuia în vederea aplicării sancțiunii contravenționale.

În privința declarației martorei F. A., soția petentului, instanța urmează să o înlăture față de caracterul subiectiv al acesteia și față de mențiunile contradictorii din cuprinsul acesteia. Astfel, pe de o parte martora F. A. a precizat că semaforul avea culoarea verde și că a observat mașina Poliției trecând de semafor imediat după autoturismul condus de către petent, însă nu a putut preciza dacă au trecut și alte autoturisme sau nu în spatele acestuia. Față de aceste aspecte, instanța apreciază că există puternice dubii în privința veridicității declarației martorei, odată ce aceasta a pretins că a reținut aspecte de detaliu referit la culoarea semaforului, însă nu a observat aspecte de ordin general, mai evidente și mai ușor de reținut, precum dacă în afara autoturismului intimatului au trecut de semafor, în spatele petentului și alte autoturisme.

Ținând cont de recunoașterea faptei de către petent prin inserarea în cuprinsul procesului-verbal, la rubrica „alte mențiuni” a faptului că nu a observat din cauza soarelui puternic și întrucât poartă ochelari, mențiunile inserate sub acest aspect în cuprinsul acestuia având valoarea unei dovezi depline până la proba contrară prin prisma autorității cu care agentul constatator a fost învestit de stat, instanța apreciază, în lipsa unor alte mijloace de probă, că procesul-verbal contestat a fost întocmit în mod întemeiat.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor aplicate, reține că potrivit art. 100 alin. 3 lit.d din OUG nr. 195/2002, pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, sancțiunea principală este amenda contravențională, care se stabilește în cuantumul determinat de valoarea punctelor amendă aplicate conform clasei a II-a (de la 4 la 6 puncte amendă), agentul constatator aplicând o amendă contravențională în cuantum de 280 lei, spre minimul prevăzut de lege, stabilind totodată, în mod justificat, și suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile.

Față de faptul că, inițial, petentul a recunoscut săvârșirea faptei și a explicat încălcarea normei pe motivul medical al deficiențelor de ordin oftalmologic, instanța apreciază că întrucât fapta nu a fost săvârșită cu intenție se impune înlocuirea sancțiunii principale a amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, urmând ca sancțiunea complementară să fie menținută întrucât se aplică pe lângă sancțiunea principală, oricare dintre cele două sancțiuni principale ar fi aceasta, respectiv avertisment sau amendă contravențională.

Față de argumentele mai sus arătate, instanța va admite în parte plângerea petentului F. V. și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 140 lei aplicată prin procesului – verbal . nr._ încheiat la data de 07.10.2012 cu sancțiunea avertismentului. Totodată, instanța va menține sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul F. V. cu domiciliul în Focșani, .. 5, . împotriva procesului – verbal . nr._ încheiat la data de 07.10.2012 de intimatul Inspectoratul de Politie Județean V. cu sediul în Focșani, J. V..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 140 lei aplicată prin procesului – verbal . nr._ încheiat la data de 07.10.2012 cu sancțiunea avertismentului. Menține sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30.01.2013.

Președinte, Grefier,

Jud. A. A. C. E. M.

A.A. / C.M. / 5ex28.02.2013

..02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 353/2013. Judecătoria FOCŞANI