Plângere contravenţională. Sentința nr. 4197/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4197/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 3837/231/2013
Dosar nr._
ROMANIA
Judecatoria Focșani, județul V.
Sentința civilă nr. 4197
Ședința publica din data de 17 octombrie 2013
Președinte – I. Î. – judecător
Grefier – L. H.
La ordine, soluționarea plângerii contravenționale, formulată de petentul N. D., domiciliat in Odobesti, .. 2, . ., intimatului I. V. cu sediul in Focșani, .. 12, jud. V..
La apelul nominal făcut cauzei in ședința publică, a răspuns av A. V., pentru petentul lipsa, lipsa fiind si intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
Grefierul de sedinta expune referatul cauzei, după care,
Se procedează la vizionarea CD-ului depus la dosar de câtre intimat.
Nefiind alte cereri de formulat excepții de invocat, instanța acorda cuvântul pe fondul cauzei.
Av. A. având cuvântul, arata ca din vizionarea CD-ului se poate observa ca nu este linie continua si ca petentul nu a pus in pericol pe nimeni. Solicita schimbarea sancțiunii aplicata in avertisment, învederând ca este de acord cu amenda, schimbarea in avertisment a sancțiunii complementare.
Reținând cauza in pronunțare.
I N S T A N T A
Asupra cauzei de fata.
Prin cererea înregistrată la nr._ petentul N. D., a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/05.03.2013 emis de intimatul I. V..
Prin acțiunea formulata, petentul a arătat in esența că, sancționarea sa cu amenda contravenționala in cuantum de 300 lei, dar si aplicarea unei sancțiuni complementare a fost aplicata in mod nelegal, fapta reținuta in sarcina sa neexistând, cele menționate in procesul verbal nefiind in concordanta cu realitatea. Arata ca masurile aplicate sunt abuzive, agentul constatator dând dovada de rea credința, pr verbal fiind lovit de nulitate absoluta.
A solicitat admiterea plângerii si anularea procesului verbal de contraventie.
In drept, plângerea a fost întemeiata pe disp. art. OUG 195/2002 si OG 2/2001.
In probațiune a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea este scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 36 din O.G. 2/2001 si art.15 lit. i din Legea 146/1997.
Intimata I. V. legal citata, a formulat intimpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
A comunicat instanței, materialul probator care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța procedează conform art.34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, la verificarea legalității și temeiniciei procesul-verbal contestat și constată următoarele:
Prin procesului verbal de contravenție . nr._/05.03.2013, s-a aplicat petentului pentru comiterea contravenției prev. de art. 120 al.1 lit h din HG 1391/2006, sancțiunea amenzii in suma de 300 lei si masura complementara de suspendare a dreptului de a conduce.
S-a reținut că, la data de 05.03.2013 petentul a condus auto cu nr. de înmatriculare_ pe DN2M, in afara Municipiului Focșani, jud. V., la Km. 1+1500 m, iar la coborârea de pe podul Siret Batagan, a efectuat manevra de depășire neregulamentara, a unui autoturism cu nr. de înmatriculare nr._ , in zona de actiune a indicatorului „depășirea interzisa”
Contravenientul a semnat procesul verbal de contraventie si a precizat ca nu are de formulat obiectiuni.
Din interpretarea sistematica a art.16 si 34 din OG nr. 2/2001 rezulta ca procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrara, proba care trebuie făcută de petent.
În art. 16 se prevede ca procesul verbal trebuie sa cuprindă mențiuni privind descrierea faptei contravenționale cu arătarea datei, orei si locului unde a fost săvârșita, precum si arătarea tuturor împrejurările care pot servi la aprecierea gravitații faptei.
Art. 34 precizează faptul ca instanța asculta pe cel care a facut plângerea si celelalte persoane citate,daca aceștia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare în vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului verbal.
Din aceste texte legale rezulta ca procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției face prin el însuși dovada situației de fapt reținute de agentul constatator si nu mai trebuie completat cu alt mijloc de proba extrinseci, iar instanța de judecata este abilitata de lege sa verifice legalitatea si temeinicia acestuia.
Faptul ca, procesul verbal, în măsura în care cuprinde constatarile personale ale agentului constatator constituie o dovada suficienta a vinovatiei contestatorului cât timp acesta nu face proba contrarie, nu constituie o încalcare a prezumtiei de nevinovatie, ci o modalitate de stabilire legala a vinovatiei în raport cu art. 6 alin. 2 din Convenția europeana a drepturilor omului. Petentul are posibilitatea de a răsturna proba făcuta prin procesul verbal.
Verificând procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul legalității întocmirii si observând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constata ca procesul-verbal . nr._/05.03.2013 emis de I. V., încheiat de intimata cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Pe fond, instanța retine ca, potrivit art 120 alin 1 lit h din Regulamentul de aplicare a OUG nr 195/2002, conducătorii de vehicule sunt obligați sa nu depășească vehiculele in zona de actiune a indicatorului "Depasirea interzisa".
Instanța retine ca fapta savarsita de petent a fost înregistrata cu mijloace tehnice omologate si certificate si anume aparatul radar.
Aplicând aceste dispoziții legale la situatia de fapt retinuta in cauza, instanța apreciaza ca cinemometrul utilizat de agentul constatator îndeplinește toate conditiile prevazute in mod imperativ de lege, respectiv constatarea contravenției s-a efectuat cu un mijloc tehnic certificat si verificat din punct de vedere metrologic.
Si in ceea ce privește documentatia care a stat la baza intocmirii procesului verbal, respectiv plansele foto si CD-ul depus la dosar, instanta retine ca acestea respecta cerințele prevăzute de art. 3.5.1 din NML-021-05 din 23.11.2005; astfel rezulta fara dubiu ca petentul la data de 05.03.2013 petentul a condus auto cu nr. de înmatriculare_ pe DN2M, in afara Municipiului Focșani, jud. V., la Km. 1+1500 m, iar la coborârea de pe podul Siret Batagan, a efectuat manevra de depășire neregulamentara, a unui autoturism cu nr. de înmatriculare nr._ , in zona de actiune a indicatorului „depășirea interzisa”
Si in ceea ce privește sancțiunea contravenționala aplicata, instanța constata ca este corect individualizata, iar in ceea ce privesc condițiile de fond ale procesului verbal, se constata totodată că petentul nu a făcut in cauza, nici o dovada ca cele reținute ca stare de fapt in actul constatator, corespund sau nu realității.
Pe de alta parte, având in vedere circumstanțele reale ale comiterii faptei, raportat la gradul de pericol concret pe care-l prezintă fapta săvârșită, si de împrejurarea ca petentul nu a dovedit că a respectat obligația ce-i incumba in calitate de conducător auto, instanța va reține în sarcina petentului contravențiile pentru care a fost sancționat .
Având in vedere gradul de pericol al contravenției reținute in sarcina petentului, cum sancțiunea aplicata a fost corect individualizata, si cum procesul verbal de contravenție face dovada deplina asupra situației de fapt si a încadrării in drept, pana la proba contrarie, urmează ca instanța sa respingă plângerea, ca neîntemeiată.
Văzând plângerea scutita de taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Respinge plângerea inreg. la nr._, formulata de petentul N. D., domiciliat in Odobesti, .. 2, . ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/05.03.2013emis de intimatul I. V. cu sediul in Focșani, .. 12, jud. V., ca neintemeiata.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Focșani.
Pronunțata in ședința publica, azi 17 octombrie 2013.
Președinte, Grefier,
Tehnored. L.H. ;
ex. 5 - 22.10 .2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3171/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4489/2013.... → |
---|