Plângere contravenţională. Sentința nr. 3169/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 3169/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 4005/231/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta civila nr. 3169

Ședința publică de la data de 27 Iunie 2013

Instanța constituită din:

Judecator - Î. I.

Grefier – E. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile, formulată de petenta ., cu sediul în Focșani, ., . în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă V. cu sediul în Focșani, ..10, județ V..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezinta reprezentantul intimatei- cons. jur. C. M., cu imputernicirea nr. 5632/2013, lipsa fiind reprezentantul petentei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

- cauza are ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.551/2013 întocmit de ITM V.,

- cauza este la primul termen, sens în care s-a întocmit referatul cu privire la existența altor dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect potrivit art. 103 alin. 1/1 R.O.I. și dispozițiilor din Nota internă nr. 7/20.01.2012 a Judecătoriei Focșani, după care,

Cons. jur. C. M., depune la dosar imputernicirea nr. 5632/2013.

Instanța, conform art.131 N.C.proc.civ., își verifică din oficiu competența de soluționare a prezentei cauze, apreciind conform art.94 pct.4 N.C.proc.civ. raportat la art.32 din OG 2/2001, că este competentă să soluționeze prezenta cauză.

În temeiul art.238 N.C.pro.civ. instanța pune în discuția părții prezente, prin reprezentant convențional, durata estimativă de soluționare a cauzei ca fiind de maximum 90 de zile, având în vedere și apropierea vacanței judecătorești.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.

Cons. jur.C. M.,, arată că își mențin probele solicitate prin intimpinare.

În temeiul art.258 N.C.proc.civ., instanța încuviințează pentru petentă proba cu înscrisuri, așa cum au fost acestea solicitate prin cererea de chemare în judecată, și pentru intimat proba cu înscrisuri, apreciind ca sunt întrunite condițiile art. 255 NCPC, probe apreciate a fi utile, pertinente și concludente soluționării cauzei. Declară închisă cercetarea procesului conform ar. 244 alin.1 N.C.proc.civ. și fixează termen în aceiași ședință pentru dezbaterea fondului. Totodata, declară deschisă dezbaterea în fond a procesului în conformitate cu prevederile art.392 N.C.proc.civ., și, nemaifiind alte probe de administrat sau cereri de formulat, acordă cuvântul asupra fondului.

consilier juridic C. M., având cuvântul pentru intimata solicita respingerea plangerii formulata de petenta, având in vedere ca înscrisurile de care a inteles sa se folosească sunt întocmite ulterior controlului faptic, respectiv la data de 04-06.03.2013, iar procesul verbal a fost întocmit la data de 06.03.2012. Totodată si fisele medicale au fost întocmite la data de 07.03.2013, deci petenta nu a asigurat controlul medical personalului angajat conform Lg.319/2006.

I N S T A N T A

Asupra plângerii de fata.

Prin cererea inreg. sub nr._, petenta .- Focșani, a formulat plângere împotriva procesului verbal . VN nr._/06.03.2013 emis de ITM V..

In motivarea plângerii, petenta a invocat prev. art. 16 din OG 2/2001, respectiv procesul verbal nu a fost semnat pe fiecare pagina de agentul constatator, si ca nu a fost facuta o descriere a contraventiei ci doar s-a preluat si reprodus prevederile din actele normative invocate, fara sa se faca referire directa la numele lucratorilor pentru care nu s-a asigurat controlul medical periodic, a documentelor din care sa rezulte ca nu s-a facut o verificare a continuitatii centurii de împământare si ca unitatea nu a fost prevăzuta cu dispozitive de stingere a incendiilor.

A mai aratat ca, nici sustinerea intimatei ca nu a realizat supravegherea sanatatii lucratorilor nu are suport in realitate, in masura in care fisele de aptitudine întocmite si parafate de medic primar de medicina muncii au fost puse la dispoziția ITM înregistrata sub nr. 2032/2013.

Petenta a precizat si ca, si celelalte constatări nu corespund realității in situația concreta a documentelor vizate, respectiv toate susținerile agentului constatator sunt contrazise de documentele depuse: buletin de verificare a rezistentei prizei de pamana din 07.03.2013, factura nr. 3197/06.03.2013, contract de prestari servicii nr. 13/04.03.2013.

Pe de alta parte, intimata a incalcat in mod flagrant deontologia profesionala, a folosit date false cu privire la situatia speciala, a antedatat procesul verbal in sensul ca a specificat data de 06.03.2013 ca fiind data introcmirii procesului verbal, cand in realitate procesul verbal a fost intocmit la 08.03.2013, data mentionata la rubrica-obiectiuni.

A solicitat anularea procesului verbal, si exonerarea de plata amenzii.

In drept, plangerea a fost intemeiata pe disp. art., 32 si urm. din OG 2/2001, art. 5 al.2, art. 20 al.2 din OG 2/2001 si art. 47 din OG nr. 2/2001.

In probatiune a solicitat proba cu inscrisuri.

Cererea este scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 36 din O.G. 2/2001 si art.15 lit. i din Legea 146/1997.

Agentul constatator a depus la dosar intimpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiata.

A comunicat instanței materialul care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție.

Prin raspuns la intimpinare petenta a aratat ca sustinerea intimatei prin intimpinare, nu corespund realitatii.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța procedează conform art.34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, la verificarea legalității și temeiniciei procesul-verbal contestat și constată următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . VN nr._/06.03.2013 emis de ITM V., s-a aplicat petentei pentru comiterea contraventiei prev. de art. 39 al.4 din Lg.319/2006, sanctiunea amenzii in cuantum de 4000 lei.

S-a retinut că, petenta nu a asigurat efectuarea controlului medical periodic ulterior angajarii printr-un cabinet specializat de medicina muncii pentru proprii lucratori.

Instanța, din oficiu, a verificat legalitatea procesului verbal prin prisma condițiilor de forma impuse de disp. art.l6 si art.l7 din OG 2/2ool.

Din interpretarea sistematica a art.16 si 34 din OG nr. 2/ 2001 rezulta ca procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrara, proba care trebuie făcută de petent.

În art. 16 se prevede ca procesul verbal trebuie sa cuprindă mențiuni privind descrierea faptei contravenționale cu arătarea datei, orei si locului unde a fost săvârșita, precum si arătarea tuturor împrejurările care pot servi la aprecierea gravitații faptei.

Art. 34 precizează faptul ca instanța asculta pe cel care a făcut plângerea si celelalte persoane citate,daca aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității si temeiniciei procesului verbal.

Din aceste texte legale rezulta ca procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției face prin el însuși dovada situației de fapt reținute de agentul constatator si nu mai trebuie completat cu alt mijloc de proba extrinseci, iar instanța de judecata este abilitata de lege sa verifice legalitatea si temeinicia acestuia.

Faptul ca, procesul verbal, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator constituie o dovada suficienta a vinovatiei contestatorului cât timp acesta nu face proba contrarie, nu constituie o încălcare a prezumției de nevinovatei, ci o modalitate de stabilire legala a vinovatei în raport cu art. 6 alin. 2 din Convenția europeana a drepturilor omului. Petenta are posibilitatea de a răsturna proba făcuta prin procesul verbal.

Verificând procesul-verbal de constatare a contravenției . VN nr._/06.03.2013 emis de ITM V., instanta retine ca sub aspectul legalității întocmirii si observând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constata ca acesta, nu cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 al.1 si 7 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.

Astfel, asa cum se arata în cuprinsul articolului 16 al OG 2/2001, descrierea faptei trebuie făcuta cu indicarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei. Aceasta deoarece instanța, conform prevederilor art. 34 din legea cadru poate sa aprecieze asupra gravitatii faptei si în consecinta sa reindividualizeze sanctiunea aplicata de agentul constatator, atât ca tip de sanctiune cât si ca cuantum.

Întrucât procesul verbal contraventional reprezinta unicul act probator al savârsirii unei contraventii, el trebuie sa contina toate elementele pe baza carora sa se poată cerceta de catre instanta de judecata daca în realitate s-a comis o asemenea fapta si daca în mod concret se poate angaja raspunderea contraventionala a unei persoane.

Se considera ca prin nedescrierea corespunzatoare a faptei contraventionale, se aduce atingere prezumtiei de nevinovatie de care trebuie sa beneficieze petentul.

De aceea, insuficienta descriere a faptei contraventionale a fost echivalata cu nedescrierea, întrucât prin întocmirea procesului verbal în aceasta modalitate s-a cauzat petentului o vatamare care nu poate fi înlaturata decât prin anularea procesului verbal contestat.

In consecința, instanta retine ca în cuprinsul procesului verbal contraventional contestat, fapta contraventionala nu a fost corect descrisa.

Se considera ca prin descrierea contraventiei prin cuvinte abstracte, lipsite de elemente concrete si simpla reproducere a normei care prevede si sanctioneaza contraventie, petenta este pusă în situatia de a nu putea verifica sub aspectul legalitatii masura luata împotriva sa, motiv care impune anularea procesului verbal contraventional.

Totodata, instanta de judecata nu se poate substitui agentului constatator în a descrie fapta cu indicarea tuturor împrejurărilor pentru a aprecia gravitatea faptei, întrucât în aceasta situatie s-ar încalca principiul disponibilitatii procesului civil care îi confera petentului dreptul de a se plânge împotriva procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei.

Constatând prin urmare ca petenta a rasturnat prezumtia de legalitate si temeinicie de care se bucura procesul verbal de contraventie, instanta va admite plângerea contraventionala si va anulat procesul-verbal de contraventie atacat . VN nr._/06.03.2013 emis de ITM V., cu consecinta exonerarii petentei de plata amenzii aplicate.

Văzând plângerea scutita de plata taxei de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 36 din O.G. 2/2001 si art.15 lit. i din Legea 146/1997.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite plângerea, inreg. sub nr._, formulată de petenta ., cu sediul în Focșani, ., ., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . VN nr._/06.03.2013 emis de intimatul I. T. de Muncă V. cu sediul în Focșani, ..10, județ V., si in consecința.

Anulează procesul verbal de contravenție.

Cu drept de recurs in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica, azi 27 iunie 2013.

Președinte, Grefier,

Red.I.I.-E.C.

Ex. 5 – 4.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3169/2013. Judecătoria FOCŞANI