Plângere contravenţională. Sentința nr. 5023/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 5023/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 9635/231/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCSANI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 5023

Ședința publică de la 05 decembrie 2013

Completul compus din:

Președinte - Impăratu I.

Grefier – E. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul C. R., domiciliat in ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/30.07.2013 emis de I. I., având ca obiect – plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit partile si reprezentanții acestora

Procedura de citare este legal îndeplinita..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței, următoarele:

- cauza se află la primul termen de judecată sens în care s-a întocmit referatul cu privire la existența altor dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect potrivit art. 103 alin. 1/1 R.O.I. și dispozițiilor din Nota internă nr. 7/20.01.2012 a Judecătoriei Focșani,

- prin serviciul registratura, la data de 28.11.2013, intimata a depus la dosar intimpinare, după care,

Fiind primul termen de judecata, instanța, in temeiul art. 131 N. cod p. civila, verifica competenta de soluționare a prezentei cauze, având in vedere ca locul săvârșirii contravenției este localitatea Cotorca, jud. I.; nefiind alte cereri de formulat, din oficiu, pune in discutie excepția privind necompetenta teritoriala a Judecătoriei Focșani, excepție invocata prin intimpinare de intimata; nefiind alte cereri de formulat retine cauza in pronunțare;

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, văzând excepția invocată de intimata si de instanță din oficiu, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.08.2013 sub nr._/231/2013 petentul C. R., a solicitat anularea procesului-verbal . nr._/30.07.2013 emis de I. Ialomița și exonerarea de la sancțiunea aplicată.

În motivarea plângerii petentul a arătat in esența ca, susținerile agentului constatator nu corespund realității întrucât avea autorizație de reparație emisa, apreciind astfel ca măsura luata este mult prea drastică.

În drept plângerea a fost întemeiata pe disp. OUG 195/2002, HG 195/2002 si HG 1391/2006.

Intimata legal citata, prin intimpinare a invocat excepția de necompetenta a instanței si a solicitat declinarea competentei in favoarea Judecătoriei Urziceni .

La termenul de astăzi instanța a pus în discuție excepția privind necompetenta teritoriala a Judecătoriei Focșani invocată prin intimpinare de intimata, și a rămas în pronunțare pe excepție.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale invocată si din oficiu de instanta, față de prevederile art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța reține următoarele:

Potrivit art.129 alin.1 și 2 pct.3, „necompetența este de ordine publică sau privată. Necompetența este de ordine publică: […] în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.” De asemenea, art.126 alin.1 C.proc.civ. prevede că părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, afară de cazul când această competență este exclusivă.

per a contrario, în cazul în care pricina nu este privitoare la bunuri sau la alte drepturi de care se poate dispune, părțile nu pot conveni ca pricina să se judece de o anumită instanță, alta decât cea care ar fi competentă din punct de vedere teritorial.

Așadar, cauza de față are ca obiect „anulare proces-verbal de contravenție”, nefiind o pricină privitoare la bunuri, părțile neputând să înlăture competența teritorială prevăzută de art.32 din OG nr.2/2001 conform căruia „plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția”. Așadar nu este incident în cauză art.113 alin.1 pct.9 C.proc.civ. care prevede o competență alternativă și se referă la fapte ilicite privitoare însă la bunuri sau alte drepturi de care părțile pot dispune.

Potrivit art.130 alin.2 C.proc.civ., necompetența […] teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Prin urmare, intimatul a invocat prin întâmpinare, excepția necompetenței, excepție pe care instanța a pus-o în discuție

Din cuprinsul procesului-verbal depus la dosar rezultă că fapta a fost săvârșită in interiorul Cotorca, jud. Ialomița, localitate care nu se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Focșani, ci în circumscripția teritorială a Judecătoriei Urziceni, jud. Ialomița, astfel cum prevede HG nr.337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art.132 alin.1 și 3 C.proc.civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale invocata prin intimpinare de intimata si, va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Urziceni, jud. Ialomița.

Văzând plângerea legal timbrata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetenta teritoriala a Judecătoriei Focșani, invocata de I. Ialomița.

Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale, inreg. la nr._, formulata de petentul C. R., domiciliat in ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/30.07.2013 emis de I. Ialomița, în favoarea Judecătoriei Urziceni, jud.I..

F. cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.12.2013.

P., Grefier,

I.I./E.C.- 4 ex.

18.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5023/2013. Judecătoria FOCŞANI