Pretenţii. Sentința nr. 1986/2013. Judecătoria FOCŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1986/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 13010/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
Judecătoria Focșani-Județul V.
SECTIA CIVILA
Sentința civilă nr. 1986
Ședința publică din data de 19. Aprilie.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. M. -Judecător
GREFIER – Anișoara G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta L. M. C. –domiciliată în L., ..18, jud.A., în contradictoriu cu pârâtul B. D., domiciliat in com.Tulnici, ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe lista de ședință a răspuns reclamanta și s-a legitimat, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată procedura de citare legal îndeplinită. iar la termenul anterior a încuviințat proba cu doi martori.
Reclamanta având cuvântul, arată că martorii încuviințați la termenul anterior, în persoana numiților L. T. și P. I., sunt prezenți și pot fi audiați, după care depune la dosar câteva fotografii din care rezultă starea tehnică a tafului forestier.
Instanța dispune audierea martorilor sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Reclamanta mai depune la dosar câteva înscrisuri, respectiv chitanțe și bonuri din care rezultă deplasarea și cazarea anterior termenului de judecată. Precizează că a intrat în posesia contractului de vânzare-cumpărare prin fax.
Instanța întreabă reclamanta dacă are cunoștință de pârât în vederea citării cu mențiunea personal la interogatoriu.
Reclamanta arată că după informațiile obținute în urma verificărilor, pârâtul ar fi plecat din țară, motiv pentru care nu mai insistăm în citarea lui cu mențiunea personal la interogatoriu.
Instanța ia act de renunțarea reclamantei la proba cu interogatoriu pârâtului care este plecat din țară și nu cunoaște domiciliul acestuia, după care acordă reclamantei cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta având cuvântul pe fondul cauzei, solicită rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare și restituirea sumelor cheltuite cu ocazia tranzacției privind achiziționarea tafului, conform chitanțelor depuse și cheltuieli de judecată. Arată că intenția sa de cumpărare a fost fermă și serioasă fapt ce rezultă chiar din contractarea unui camion pentru transportul tractorului. Modificările constate odată ajunși la fața locului sunt importante iar nu sunt simple mofturi cum au fost calificate de pârât astfel că ne-am răzgândit deși plătisem avansul.
Nemaifiind alte cereri sau excepții de invocat, instanța se consideră lămurită și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 22.10.2012 sub nr._, reclamanta L. M. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. D., rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare din data de 22.09.2012 având ca obiect tractor forestier și obligarea acestuia la plata sumei de 5000 lei reprezentând avans, 750 lei, cheltuieli de transport și cheltuielile de judecată, respectiv taxele judiciare de timbru.
În motivare, reclamanta a arătat în esență că la data de 22.09.2012, soțul acesteia L. T. C., în numele reclamantei, împreună cu martorul Pelel I. s-au deplasat în localitatea Tulnici, pentru a vedea un tractor forestier, în urma unui anunț din revista Autosupermarket. În urma negocierilor s-a stabilit prețul de_ lei, urmând a fi achitat un avans de 5000 lei prin poștă iar restul la ridicarea utilajului. Reclamanta a arătat că a solicitat dovada proprietății iar pârâtul i-a comunicat prin fax un înscris de mână intitulat Chitanță, fără dată iar ulterior același înscris care conținea și o dată. A mai precizat reclamanta că a procedat la redactarea contractului de vânzare-cumpărare pe care însă nu l-a mai semnat. Reclamanta a mai arătat că în redactarea inițială a contractului apărea în calitate de cumpărător societatea pe care aceasta o reprezenta deoarece nu putea să își deschidă cont, pentru a motiva plata făcută prin bancă și pentru a obține semnătura pârâtului și cartea acestuia de identitate. La data de 25.09.2012 reclamanta a arătat că i-a trimis pârâtului 5000 lei cu chitanța . 180 nr.8299 iar la data de 02.10.2012 l-a contactat telefonic pe acesta pentru a stabili locul întâlnirii și preluării tractorului. Potrivit susținerii reclamantei, pârâtul a pretextat că utilajul nu poate fi luat decât la data de 08.10.2012 deoarece acesta lucrează, lucru anormal pentru că pârâtul avea obligația conservării bunului până la predare. În urma insitențelor pârâtul a acceptat să predea utilajul la data de 06.10.2012 astfel că la data de 05.10.2012, reclamanta s-a deplsata împreună cu soțul acesteia în localitatea Focșani unde a constatat că pârâtul adusese o . modificări tractorului forestier, respectiv i-a schimbat în întregime roțile (cauciucuri, butuci), sapa, motorul iar lama din față era îndoită. Reclamanta a arătata că în aceste condiții nu a mai vrut să încheie contractul și i-a solicitat pâârtului restituirea avansului plătit și a cheltuielilor de deplasare. Pârâtul nu a dorit motivând că recalamanta a fost cea care s-a răzgândit și este normal să piardă avansul iar modoficările sunt doar mofturi. Reclamanta a arătat că întrea aceasta și pârât s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare care nu a putut fi executat din culpa exclusivă a pârâtului și că nu s-a răzgândir ci doar, în urma modificărilor efectuate de pârât utilajul pe care aceasta a înțeles să îl cumpere a fost practic înlocuit cu un altul pe care nu a mai înțeles să îl cumpere. A mai menționat reclamanta că intenția de cumpărare a fost serioasă, aceasta comandând și un camion de transport care s-a deplasat în Focșani și pentru care a achitat taxa de staționare. A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Reclamanta nu și-a motivat cererea de chemare în judecată în drept.
În dovedirea cererii a solicitat proba cu interogatoriul pârâtului, proba cu martorii L. T. C. și P. I., fotografii și înscrisuri și a atașat la dosarul cauzei, în copie Factura . 180 nr.8299/25.09.2012 emisă de Poșta română-localitatea L. (f.4), contract de vânzare-cumpărare (f.5), înscris intitulat Chitanță/05.02.2011 (f.6), înscris intitulat Chitanța (f.7), cartea de identitate a pârâtului (f.8).
Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 471 lei (f.43) lei și cu timbru judiciar de 3 lei (f. 42), potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.3 alin.2 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar.
Prin cererea înregistrată la data de 30.10.2012 (f.11), reclamanta a solicitat instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtului iar prin încheierea din data de 11.01.2013 (f.31) instanța a respins cererea de sechestru ca neîntemeiată apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile art.591 C.p.c.
Prin decizia civilă nr.192/21.02.2013 Trbunalul V. Secția I civilă a respins recursul ca neîntemeiat, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se înființa sechestrul asigurător.
Fiind legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la judecarea pricinii.
Instanța a încuviințat reclamantei proba cu martori și înscrisuri, apreciind că acestea sunt concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, și a citat pârâtul cu mențiunea să propună probe în apărare.
La termenul din data de 19.04.2013 instanța a procedat la audierea în ședință publică a martorilor propuși de reclamantă, T. C. și P. I., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei (f.60, 61) și a luat act de renunțarea acesteia la proba cu interogatoriul pârâtului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
a) Cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare:
În fapt, la data de 22.09.2012, martorul L. T. C., soțul reclamantei, în numele și pentru aceasta, însoțit de martorul P. I., s-a deplasat în localitatea Tulnici, județul V., pentru a vizualiza un tractor forestier în vederea cumpărării, în urma unui anunț din revista Autosupermarket și a convorbirilor telefonice purtate cu proprietarul acestui utilaj (vezi declarațiile martorilor f.60-64).
După vizionarea utilajului, martorul s-a arătat interesat de achiziționarea acestuia, fiind negociat prețul vânzării în cuantum de_ lei, modalitatea de plată, astfel, cumpărătoarea urma să achite un avans de 5000 lei prin poștă iar restul de 70.000 lei la ridicarea utilajului. Potrivit susținerilor reclamantei, confirmate de declarațiile martorilor audiați, înțelegerea presupunea obligația pârâtului de a conserva și de a nu folosi bunul la lucrări până la predare
Din înscrisurile depuse la dosar (f.5-8) rezultă că la data de 25.09.2012 a fost redactat contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect tractor forestier (fără date de identificare), între societatea ., al cărei administrator este reclamanta, în calitate de cumpărător, și pârâtul B. D., în calitate de vânzător. Contractul poartă doar semnătura vânzătorului fără a mai fi semnat de cumpărător.
Reclamanta a susținut că la aceeași dată a solicitat pârâtului să facă dovada proprietății asupra utilajului iar acesta i-a comunicat prin fax un înscris intitulat Chitanță, fără dată, iar ulterior același înscris datat 05.02.2011. Reclamanta a depus la dosar cele două înscrisuri sub semnătură privată intitulate Chitanță (f.6,7) din analiza cărora se observă că acestea au un conținut identic, singura diferență vizibilă fiind aceea că înscrisul de la fila 6, trimis prin fax la ora 09.14 este datat 05.02.2011, în vreme ce înscrisul de la fila 7 nu este datat și a fost trimis prin fax la ora 08.40.
Date fiind circumstanțele speței (negocierile au fost purtate de martorul L. T. C., contractul a fost redactat ulterior la data de 25.09.2012 și a fost semnat doar de pârât în calitate de vânzător), instanța apreciază că mai întâi trebuie stabilit care este momentul încheierii convenției, în raport de care se determină și legitimarea procesuală activă.
Contractul de vânzare-cumpărare este un contract sinalagmatic, comutativ și consensual, iar potrivit dispozițiilor art.1674 N.C.civ. cu excepția cazurilor prevăzute de lege, ori dacă din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit încă.
Mai mult, conform art.1182 alin.1 N.Cciv. contractul se încheie prin negocierea lui de către părți sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta iar potrivit alin2 este suficient ca părțile să se pună de acord asupra elementelor esențiale ale contractului, chiar dacă lasă unele elemente secundare spre a fi convenite ulterior (...).
Totodată, potrivit art.1142 alin2 N C.civ. dacă părțile s-au învoit ca un contract să fie încheiat într-o anumită formă, pe care legea nu o cere, contractul se socotește valabil încheieat chiar dacă forma nu a fost respectată.
Analizând situația de fapt prin prisma prevederilor legale susmenționate, instanța apreciază că în speță contractul de vânzare-cumpărare (în sensul de negotium iuris, de operațiune juridică) a fost încheiat la data de 22.09.2012, când martorul L. T. C., în calitate de reprezentant convențional al reclamantei L. M. C., a negociat cu pârâtul, în prezența martorului P. I., elementele esențiale ale contractului de vânzare-cumpărare, respectiv prețul de 75.000 RON, bunul vândut, tractorul forestier aparținând pârâtului precum și alte elemente secundare cum ar fi modalitatea de plată, 5000 lei avans și restul de 70.000 la predarea bunului și obligația de conservare a bunului de către pârât până la predare.
Mai mult, încheierea contractului rezultă din executarea de către reclamantă a obligației de plată a avansului negociat. Astfel, la data de 25.09.2012, reclamanta L. M. C. a transmis cu titlu de avans prin mandat poștal suma de 5000 lei pârâtului B. D., potrivit facturii . 180 nr.8299/25.09.2012 emisă de Poșta română-localitatea L. (f.4).
Referitor la redactarea ulterioară a constractului de vânzare-cumpărare, instanța apreciază că aceasta este o simplă formalitate, părțile preconstituind un înscris, pentru a face dovada raportului juridic încheiat.
Referitor la legitimarea procesuală activă a reclamantei, aceasta este justificată tocmai de împrejurarea că încheierea contractului s-a făcut la data de 22.09.2012, anterior redactării înscrisului în care părțile au stipulat drept cumpărător societatea ., al cărei administrator este reclamanta, pentru a înlesni executarea contractului, fiind vorba în speță de o simulație prin deghizare.
Cum legitimarea procesuală activă este conferită de identitatea între calitatea de reclamant și cea de titular al dreptului afirmat, instanța apreciază că în prezenta cauză reclamanta a făcut dovada calității sale.
b) Cu privire la rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare
Rezoluțiunea reprezintă sancțiunea neexecutării culpabile a obligațiilor derivând din contractul sinalagmatic.
Conform art.1516 alin.1 C.civ. creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației iar potrivit dispozițiiilor art.1549 alin.1 N C.civ. dacă nu cere executarea silită a obligațiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluțiunea contractului, precum și la daune-interese dacă i se cuvin.
În lumina acestor prevederi legale, rezoluțiunea operează doar în anumite condiții, respectiv neexecutarea fără justificare a obligației de către debitor, aceasta să nu fie
imputabilă creditorului, să fie suficient de gravă sau de însemnată și debitorul soă fi fost pus în întârziere.
1. Cu privire la prima condiție, a neexecutării fără justificare, instanța reține că la momentul negocierii și încheierii convenției de vânzare, potrivit înțelegerii și regulilor generale în materia vânzării, vânzătorul avea obligația conservării bunului până la predare precum și pe cea de a nu mai folosi bunul.
Prin neexecutare se înțelege conform art.1516 C.civ. neexecutare totală sau parțială, cu îtârziere sau necorespunzătoare a obligației.
Totodată, în conformitate cu art.1690 alin.1 C.civ., bunul trebuie să fie predat în starea în care se afla la momentul încheierii contractului.
Martorii audiați au declarat că starea tractorului la momentul încheierii contractului era una foarte bună. Astfel, utilajul era într-o stare tehnică bună, fiind efectuate reparații generale asupra acestuia, și era proaspăt vopsit cu o singură culoare, respectiv culoarea roșie (vezi declarațiile martorilor f.60 și 62).
În ceea ce privește starea utilajului la momentul predării, potrivit susținerilor reclamantei, confirmate de declarația martorului L. T., aceasta nu mai era identică cu starea din momentul încheierii contractului, fiind făcute modificări importante și vizibile asupra tafului, respectiv fusese luat de pe tractor contactul general de întrerupere electrică, paleta de la motor fusese înlocuită, roțile nu mai prezentau urme de vopsea pe interior și nici sistemul de protecție împotriva noroiului, lama din față era îndoită iar sapa motorului (angranajul din spate care intră în pământ și conferă stabilitate utilajului fusese modificată complet).
Reclamanta a depus la dosar o . planșe foto vizând starea tafului la momentul predării din care rezultă modificările aduse utilajului, respectv urme de zgârieturi pe butucii roților (f.47, 51), care nu existau la momentul înțelegerii părților și care fac rezonabilă concluzia că au fost efectuate o . modificări la roți, lama era îndoită (f.49).
Rezultă așadar că putem vorbi despre o neexecutare, mai exact despre executarea necorespunzătoare a obligației de predare a bunului, care include și obligația conservării, întrucât la momentul predării starea tractorului nu mai corespundea celei din data de 22.09.2012.
2. Instanța apreciază că și cea de-a doua condiție a rezoluțiunii este îndeplinită în speță, din probele admnistrate nereieșind culpa reclamantei în executarea necorespunzătoare de către pârât a obligației de predare.
3. Întrucât potrivi legii neexecutarea trebuie să fie suficient de gravă, instanța reține că potrivit susținerii reclamantei și declarației martorului L. T., elementele schimbate au o importanță deosebită în economia tafului, modificările aduse scăzând considerabil valoarea utilajului și care fac ca bunul predat să nu mai corespundă celui cu privire la care părțile s-au înțeles inițial cu atât mai mult cu cât părțile s-au înțeles expres cu privire la obligația vânzătorului de conservare a bunului până la predare, obligație considerată de părți esențială.
În aceste condiții, constatând că vânzătorul nu și-a executat obligația de conservare a bunului, acesta fiind obligat potrivit legii și înțelegerii părților să predea bunul în starea în care se găsea la momentul încheierii contrcatului, la momentul predării utilajul prezenta modificări esențiale și care deși nu îl fac neapărat impropriu folosirii conform destinației, totuși nu mai constituie bunul pe care cumpărătorul a înțeles să îl achiziționeze.
În concluzie, atât potrivit criteriului subiectiv (voinței părților) cât și unui criteriu obiectiv (scăderea valorii utilajului prdin modificările efectuate), neexecutarea este suficient de gravă îcât să justifice o eventuală desfacere a contractului.
4. Instanța observă că în speță au fost respectate și dispozițiile art.1552 C.civ. vânzătorul fiind pus în întârziere cu privire la executarea necorespunzătoare a obligației de predare la momentul chemării în judecată.
Instanța nu poate reține ca motiv de netemeinicie a cererii nerespectarea procedurii prevăzute de art.1691 C.civi. care reprezintă mijlocul procedural prin care persoana interesată poate obține anterior ivirii unui litigiu, prin intermediul instanței de judecată, constatatrea stării bunului la mementul predării. D. fiind că aceste dispoziții protejează interesul privat a părților (oricare dintre acestea putând uza de procedura specială), rezultă că acestea nu sunt imperative.
Constatând că în speță sunt îndeplinite condițiile legale, instanța va admite cererea și dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheieta la data de 22.09.2012 între reclamantă, în caliate de cumpărotor, și pârâtul B. D., în calitate de vânzător, având ca obiect tractor forestier, cu consecința desființării retroactive a contractului și a repunerii părților în situația anterioară.
Totodată, întrucât temeiul avansului plătit a fost desființat reatroactiv, de la data încheierii reținerea acestuia de către pârât nu se mai justifică iar instanța va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 5000 lei plătită cu titlu de avans.
Potrivit prevederilor art.274 alin.1 C.p.c. partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată.
În aceste condiții, instanța va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1351,16 lei, constând în 471 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar, și 871,16 lei reprezentând cheltuielile ocazionate de prezenta judecată (transport, cazare, mâncare) probate de reclamantă.
Având în vedere aceste considerente, instanța va admite cererea de chemare în judecată, va dispune rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5000 de lei, titlu de avans plătit și suma de 1551,16 lei lei cu reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta L. M. C. –domiciliată în L., ..18, jud.A., în contradictoriu cu pârâtul B. D., domiciliat in com.Tulnici, ..
Dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25.09.2012 între reclamanta L. M. C., în calitate de cumpărător, și pârâtul B. D., în calitate de vânzător având ca obiect tractor forestier.
Obligă pârâtul la restituirea către reclamantă a sumei de 5000 lei plătită cu titlu de avans.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1351.16 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi data de 19.Aprilie.2013.
Președinte, Grefier,
A. M. Anișoara G.
Red. A.M. / Tehn. A.G.
Ex.6/ 20.05.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5410/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1240/2013.... → |
|---|








