Plângere contravenţională. Sentința nr. 785/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 785/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 12493/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
Judecătoria Focșani
SENTINTA CIVILA NR.785
Ședința publică din data de 20.02.2013
Instanța constituită din:
Judecător –B. E., judecător
Grefier – Cerguță M. C.
Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul N. I., cu domiciliul in ., jud V., în contradictoriu cu intimata I. V., cu sediul in Focsani, jud V., având ca obiect plângere contraventională.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părtile.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părtile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Potrivit art 159 indice 1 C. instanta se declară competentă in solutionarea cauzei de față din punct de vedere general, teritorial si material.
Nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de solicitate, instanța constata cauza in stare de judecată si o retine in pronuntare.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata sub nr._ petentul N. I. a formulat plangere contraventionala impotriva actului constatator al contrventiei, solicitand instantei sa dispuna anularea acestuia.
In motivarea plangerii ,petentul invoca faptul ca actul constatator este netemeinic si nelegal intrucat in cuprinsul acestuia nu a fost retinuta o situatie de fapt conforma cu realitatea.
Prin intampinarea depusa la dosar intimata solicita respingerea plangerii motivat de aceea ca petentul se face vinovat de incalcarea dispozitii art. 121, alin 1, art 147 pct 1 si art 148 pct 2 din HG 1391/2006, asa cum rezulta din cuprinsul actului constatator.
Din analiza inscrisurilor depuse la dosar instanta constata ca petentul a fost sanctionat contraventional cu amenda in suma de 1050 lei si suspendarea exercitiului dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile pentru fapta constand in aceea ca in data de 27.09.2012 a condus auto cu nr de inmatriculare nr_, pe DN2-E85 in afara localitatii Călimănești, la km 213+400m, jud V., fiind inregistrat cu viteza de 102 km/h, de aparatul radar montat pe auto MAI cu nr de inmatriculare_, depăsind cu 52 km/h viteza maxima admisa pe acest sector de drum cu limitare de viteza la 50 km/h. Deasemenea, petentul nu avea asupra sa permisul de conducere si certificatul de inmatriculare al auto si transporta un numar de trei persoane in cabina masinii; fapta petentului a fost incadrata in dispozitiile art. 121, alin 1, art 147 pct 1 si art 148 pct 2 din HG 1391/2006.
Analizand plangerea impreuna cu actele existente in cauza ,instanta apreciaza ca plangerea este neintemeiata pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art.1169 c.civ. cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca iar dovada se poate face prin inscrisuri ,prin martori ,prin prezumtii sau prin marturisirea uneia dintre parti.
Se constata in acest sens ca petentul nu a inteles sa faca dovada celor invocate prin plangere si mai mult decat atat ,desi legal citat ,nu s-a prezentat in fata instantei; in acest sens se apreciaza ca actul constatator indeplineste conditiile de fond obligatorii referitoare la retinerea in cuprinsul acestuia a unei stari de fapt conforma cu realitate.In alte cuvinte ,in lipsa unei dovezi contrare ,procesul-verbal face dovada deplina a starii de fapt in conditiile in care ,actul constatator al contraventiei este insotit (prin inscrisurile depuse de intimata) de dovezi din care rezulta fapta retinuta in sarcina petentului-atestat calitatea de operator si pentru conducerea auto apartinand I. V., buletin de verificare metrologică si CD-ul continand inregistrarea video a contraventiei savarsite de petent.
Din oficiu ,instanta a analizat conditiile de forma obligatorii ce trebuie indeplinite la intocmirea actului constatator; se apreciaza astfel ca in cauza au fost respectate dispozitiile art.16 si art.17 din OG 2/2001 privitoare la mentiunile impuse de text pentru valabilitatea procesului-verbal.
Sintetizand cele de mai sus instanta constata ca procesul-verbal supus controlului indeplineste atat conditiile de forma cat si conditiile de fond impuse de text.
Tinand seama de toate aceste aspecte ,instanta apreciind ca fiind neintemeiata plangerea de fata o va respinge ca atare ,potrivit dispozitivului de mai jos.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neintemeiată plangerea contraventională formulată de petentul N. I., cu domiciliul in ., jud V., împotriva procesului verbal . nr_ intocmit la data de 27.09.2012 de intimata I. V., cu sediul in Focsani, jud V..
Cu drept de recurs in termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.02.2013.
Judecător,Grefier,
E. BotezatuCerguță M. C.
Red. EB/ Tehn, CC- 5ex/05.03.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4994/2013.... | Întoarcere executare. Sentința nr. 3845/2013. Judecătoria FOCŞANI → |
---|