Pretenţii. Sentința nr. 1920/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1920/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 6970/231/2009*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
Judecătoria FOCȘANI - Județul V.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1920
Ședința publică din data de 17.04.2013
Instanța constituită din:
Președinte – A. G. M.
Grefier – C. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul G. C., domiciliat în . în contradictoriu cu pârâta P. MUN.FOCȘANI, având ca obiect pretenții – constatare perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin încheierea de ședință din data de 19.05.2010 judecarea cauzei a fost suspendată potrivit art. 1551 C.p.c, și că, potrivit referatului întocmit de grefă, s-a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării,
Instanța, constată că procedura de citare este îndeplinită, cauza fiind repusă pe rol pentru constatarea perimării și o reține în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 19.06.2009 sub nr._ reclamantul G. C. a chemat in judecată pe parata P. mun. Focșani pentru pretentii.
Prin Încheierea pronuntată în cauză la data de 19.05.2010, instanta a dispus suspendarea judecării cauzei in tem. art. 1551 C.p.c motivat de faptul că reclamantul nu s-a conformat dispozitiei de a răspunde excepției lipsei calității procesuale pasive a Primăriei mun. Focșani, invocată prin întampinare si de a achita taxa de timbru de 245 lei si timbrul judiciar de 0,3 lei, fiind citat cu aceste mențiuni.
Constatând că prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părții reclamante, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art.248 și urm C.pr.civ, urmează a constata perimată cererea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
In tem. art. 248 și art.252 Cod procedură civilă, constată perimată acțiunea formulată de G. C., domiciliat în . în contradictoriu cu pârâta P. MUN.FOCȘANI, având ca obiect pretenții .
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronuntata in sedinta publica, azi 17.04.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. G. M. C. A.
Red./dact. AGM./ 4 ex
Astăzi, 13.05.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2946/2013.... | Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2... → |
---|