Pretenţii. Sentința nr. 4117/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 4117/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 5053/231/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI-JUDEȚUL V.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4117

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15 OCTOMBRIE 2013

PREȘEDINTE- L. S.- JUDECĂTOR

GREFIER- M. L.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul G. V. cu domiciliul în . împotriva pârâților: G. G., D. N. și N. G. toți cu domiciliile în ., pentru pretenții.

La apelul nominal făcut cauzei în ședință publică a răspuns reclamantul asistat de avocat F. D., lipsă fiind pârâții pentru care a răspuns avocat N. I..

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța se declară competentă din punct de vedere general, material și teritorial potrivit dis part 131 N.CP.C.

Apărătorul pârâților având cuvântul arată că renunță la excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată însă reiterează excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului având în vedere că autovehiculul este înmatriculat pe . Gologanu, în patrimoniul căreia se află. Din certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a autovehiculului rezultă că proprietarul acestuia este . și nu reclamantul singur sau împreună cu autorul G. G.. Reclamantul nu a prezentat nici un înscris, factură fiscală sau un alt înscris sub semnătură privată din care să rezulte că reclamantul a contribuit cu vreo sumă de bani la achiziționarea autovehiculului.

Apărătorul reclamantului având cuvântul autoutilitara este înregistrată pe societate. Este vorba de o pretenție civilă bazată pe un contract scris sau verbal, în speța de față este verbal.Apreciază că este prematur să se ridice această excepție întrucât urmează să se administreze probe, să se ia interogatoriu pârâților și se va demonstra calitatea reclamantului. Atât timp cât reclamantul a angajat avocat, a notificat, a timbrat acțiunea, deci a făcut cheltuieli, nu se poate invoca faptul că nu are calitate. Solicită respingerea excepției ca prematură și nefondată.

În replică apărătorul pârâților arată că până la primul termen de judecată, după somația la executor și de la înregistrarea acțiunii, reclamantul trebuia să își probeze calitatea.

Apărătorul reclamantului arată că sunt raporturi juridice care pot fi probate cu alte probe decât cu acte, respectiv cu martori.

INSTANTA

Asupra cererii de față;

Cu cererea înreg. sub nr._, reclamantul G. V. a chemat în judecată pârâții G. G., D. N. și N. G., pentru pretenții.

In motivarea cererii reclamantul a arătat că, solicită obligarea pârâților la plata sumelor de 5000 Euro, echivalent în lei la data plății efective, reprezentând avans la achiziționarea microbuzului Mercedes Benz, tipul Sprinter 311 cu nr. de înmatriculare_, aflat în posesia pârâților, 4000 Euro, echivalent în lei la data plății efective, ce reprezintă plata ratelor și a cheltuielilor suportate cu reparațiile microbuzului. A arătat că a cumpărat microbuzul în martie 2008 împreună cu defunctul soț și tată al pârâților, G. G.. Cumpărarea s-a făcut prin intermediul . al cărui administrator este G. G..Banii pentru avans l-a plătit în mod egal cu defunctul G. G.. Fiecare au plătit câte 5000 Euro avans și câte 4000 Euro pentru plata ratelor lunare și cheltuieli cu întreținerea și reparația microbuzului.

A depus la dosar copie notificare, carte de identitate, certificat de înmatriculare.

A solicitat proba cu acte, martori și interogatoriu.

În temeiul art 201 alin 1 N.C.P.C., constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art 194 N.C.P.C., Instanța a dispus comunicarea cererii și a înscrisurilor către pârât cu mențiunea de a depune întâmpinare și să propună probele de care înțelege să se folosească, respectiv actele în două exemplare în copie certificată iar în cazul expertizei specialitatea și obiectivele.

Prin întâmpinare pârâții au invocat excepția de netimbrare a acțiunii și excepția lipsei calități procesuale active a reclamantului, arătând că autovehiculul este înmatriculat pe . Gologanu, în patrimoniul căreia se află. Din certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a autovehiculului rezultă că proprietarul acestuia este . și nu reclamantul singur sau împreună cu autorul G. G.. A fost invocată excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului. Pentru a avea calitate procesuală activă cel ce formulează o cerere de chemare în judecată trebuie să facă dovada unui raport civil juridic, comercial, din care să rezulte interesul său în promovarea unei acțiuni în instanță.

În speță, reclamantul G. V., susține că a cumpărat un microbuz cu surse financiare proprii dar din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată nu rezultă că a primit o împuternicire din partea societății de a achiziționa în numele și pentru reclamant autovehiculul descris în acțiune.

S-a invocat că acțiunea reclamantului este lipsită de interes atât timp cât acesta nu a făcut dovadă că a participat la achiziționarea vehiculului. Au fost invocate și excepția prescrierii dreptului la acțiune iar pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

Examinând excepția invocată, Instanța constată că prin cererea de chemare în judecată reclamantul G. V. a solicitat obligarea pârâților G. G., D. N. și N. G. la plata sumelor de 5000 Euro, echivalent în lei la data plății efective, reprezentând avans la achiziționarea microbuzului Mercedes Benz, tipul Sprinter 311 cu nr. de înmatriculare_, aflat în posesia pârâților, 4000 Euro, echivalent în lei la data plății efective, ce reprezintă plata ratelor și a cheltuielilor suportate cu reparațiile microbuzului. A arătat că a cumpărat microbuzul în martie 2008 împreună cu defunctul soț și tată al pârâților, G. G.. Cumpărarea s-a făcut prin intermediul . al cărui administrator este G. G..Banii pentru avans l-a plătit în mod egal cu defunctul G. G.. Fiecare au plătit câte 5000 Euro avans și câte 4000 Euro pentru plata ratelor lunare și cheltuieli cu întreținerea și reparația microbuzului.

A depus la dosarul cauzei certificatul de înmatriculare al autovehiculului, copia cărții de muncă.

Potrivit disp. art. 194 lit e Noul Cod procedură Civilă – cererea de chemare în judecată va cuprinde arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri se vor aplica în mod corespunzător disp. art 150 Noul Cod procedură Civilă în sensul că la fiecare exemplar al cererii se vor alătura copii de pe înscrisurile pe care partea înțelege a se folosi în proces, certificate de parte pentru conformitate cu originalul.

Din actele depuse la dosarul cauzei, Instanța constată că reclamantul nu a făcut dovada cu înscrisuri a pretențiilor pe care le solicită, în sensul că nu a depus la dosarul cauzei vreun contract, înscris sau un început de dovadă scrisă în accepțiunea disp. art 1191 cod civil care să ateste înmânarea sumei de bani solicitată prin acțiune sau participarea sa la dobândirea autovehiculului descris. Microbuzul Mercedes Benz, tipul Sprinter 311 cu nr. de înmatriculare_, figurează înmatriculat de la data de 9.04.2008 pe numele societății . Milcovul.

Față de aceste considerente, Instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile art 36 Noul Cod procedură Civilă privind calitatea procesuală a reclamantului în sensul că din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

Față de aceste considerente, Instanța va admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și va respinge acțiunea pe această excepție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția.

Respinge acțiunea civilă înreg. sub nr._, formulată de reclamantul G. V. cu domiciliul în . împotriva pârâților: G. G., D. N. și N. G. toți cu domiciliile în ., pentru pretenții, pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria Focșani.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2013.

Președinte, Grefier,

S. L. – judecător L. M.

RED.S.L.DACT.L.M.6 EX.15.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4117/2013. Judecătoria FOCŞANI