Revendicare imobiliară. Sentința nr. 3259/2013. Judecătoria FOCŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3259/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 7323/231/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR. 3259
Ședința publică de la 2 iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. T. vicepreședinte judecătorie
Grefier L. I.
La ordine fiind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanții B. M. A. T., B. D. N. C., B. M. A., B. I. I. cu domiciliul ales la cabinet avocat A. G. in București . . 201 sector 2 și pe pârâții STAȚIUNEA DE D. POMICOLĂ FOCȘANI cu sediul in Focșani . 72 jud V., . cu sediul in Focșani, Bld. Unirii nr 40 jud V., S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE – DGFP V. si S. R. PRIN AGENTIA DOMENIILOR STATULUI cu sediul in Bucuresti . 43 sector 1, având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc in ședința publică din data de 2o.o6.2o13 când s-au pus concluzii pe fondul cauzei, note consemnate prin încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta si cand instanța, in vederea deliberării, a amânat pronunțarea cauzei pentru 25.o6.2o13 si astăzi 2 iulie 2o13, cand:
I N S T A N T A ;
Asupra acțiunii civile de fată;
Prin cererea inreg. la nr._, reclamanții B. D. N. C. si B. M. A. T. au formulat in contradictoriu cu STATIUNEA DE Dezv. Pomicola Focșani si . acțiune in revendicare, solicitând mai exact obligarea paratelor sa ii lase in deplina proprietate si liniștită posesie imobilul din . cunoscut ca CONACUL B. compus din clădire si livada in suprafața de 1 ha cu compararea titlurilor deținute de părți, obligarea la plata contravalorii lipsei de folosința a clădirii si la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, reclamanții au arătat ca sunt moștenitorii legali ai def. B. D.A. N. autorul lor ce a deținut mai multe terenuri cu destinație de intravilan livada si extravilan pe teritoriul . din aceste terenuri, au arătat reclamanții ca au obținut titluri de proprietate in baza legilor fondului funciar dar ca pentru imobilul obiect al prezentei cereri exista la primăria Chiojdeni deschis rol fiscal iar impozitele si taxele aferente sunt plătite de reclamanți in calitate de proprietari, având in vedere căp dr. de proprietate a fost dobândit de autorul lor prin s.c. 552/7.12.1927 pronunțată de Tribunalul Județului Prahova Secția I-a trecută fiind in Registrul pentru trecerea hotărârilor in materie civila la pag. 170,171 având ca obiect partaj judiciar. Prin s.c. anterior menționata, autorului reclamanților le-a revenit printre altele si imobilele revendicate actualmente. Au mai arătat reclamanții ca in perioada 1993 – 1997 au solicitat instanței de judecată constatarea dreptului lor de proprietate cu privire la terenuri insa odată cu trecerea anilor a expirat termenul in care aceasta hotărâre mai putea fi pusa in executare si in baza L. 1o/2001 a notificat unitatea detinatoare insa cererea lor nu a fost soluționata, nu s_a făcut restituirea de aceea au formulat prezenta cerere.
Mai mult decât atât, reclamanții arata ca parata . ce deține acest imobil (Conacul B.) deși a fost notificata in repetate rânduri a refuzat sa predea bunul reclamantilor si de asemenea, preluat abuziv de către stat si inclus „de facto” in proprietatea paratei Stațiunea De cercetare pomicola Focșani, astfel incat imobilul in loc se sa afle in posesia proprietarilor de drept se afla in posesia altor persoane ce folosesc in continuare acest imobil.
In drept, au fost invocate disp.art. 480,483 si urm.C.civ. cu ref. la art. 242 C.pr.civ.
In dovedire, reclamanții au solicitat proba cu inscrisuri, interogatoriu paratelor si expertize tehnice de specialitate.
Legal citate, paratele au depus întâmpinare la dosarul cauzei prin care au arătat astfel:
-. că acțiunea este inadmisibila invocând excepție in acest sens, cata vreme acest imobil a fost trecut abuziv in proprietatea statului iar reclamanții au formulat notificare in baza L. 1o/2001 nesoluționata pana in prezent cererea acestora pe legea speciala așa incat in raport si de decizia nr. 33/2008 a ICCJ acțiunea reclamanților este inadmisibilă. In drept, întâmpinarea nu a fost motivata iar in apărare s-a solicitat proba cu înscrisuri;
-STAȚIUNEA DE CERCETARE POMICOLA FOCȘANI a invocat in prealabil lipsa calității procesual pasive a acesteia in raport de obiectul cererii – revendicare imobiliară- având in vedere disp.art. 480 C.c. cat si faptul că dr. de proprietate asupra imobilelor revendicate in speță aparține Statului R. reprezentat prin M.F.P., parata fiind doar o unitate de interes public ce are un dr. de administrare doar asupra clădirilor așa cum rezulta din inventarul pe care l-a depus la dosarul cauzei. Prin urmare, in opinia acesteia, SDP V. nu are calitate procesual pasiva urmând ca cererea reclamanților să fie respinsă in raport de aceasta parata pentru lipsa calitate procesual pasiva.
Pe fondul cauzei, parata SDP V. a solicitat respingerea cererii reclamanților ca neîntemeiata având in vedere că deja aceștia au formulat o cerere in raport de prevederile Lg. 1o/1991 ce le-a fost respinsă. In drept, au fost invocate disp.art. 480 C.c. iar in apărare nu s-au solicitat probatorii, cu excepția înscrisurilor;
La data de 26.10.2011 reclamanții au inteles să-și precizeze/completeze cererea in sensul că înțeleg sa formuleze prezenta cerere si in contradictoriu cu parații S. R. prin MFP si S. R. prin ADS raportat la disp.art. 213, 1998. Au fost invocate si disp.art. 132 C.pr.civila.
După introducerea noilor parați in cauza si citarea acestora fiecare nou parat a depus in termen legal întâmpinare la dosarul cauzei, prin care au arătat:
-AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, că in prealabil nu au putut identifica daca imobilul revendicat se afla in patrimoniul acesteia întrucât reclamanții nu au indicat amplasamentul iar ulterior, dupa precizările reclamanților, aceștia si-au completat întâmpinare arătând ca invoca in conformitate cu disp.art. 137 C.p.c. excepția lipsei calității procesual pasive a acesteia având in vedere că bunurile revendicate de reclamanți nu se află in patrimoniul acestei parate si nici in administrarea sa așa incat cererea reclamanților formulata in contradictoriu cu ADS urmează a fi respinsă ca fiind formulata împotriva unei persoane ce nu are calitate procesual pasivă. Totodată, aceeași parata a inteles sa invoce si excepția inadmisibilității acțiunii având in vedere că prezenta cerere nicicum nu poate fi soluționata pe calea dreptului comun cu ignorarea prevederilor legilor 18/1991, 1/2000, 247/2005 si mai ales 10/2001. Astfel, fără putința de tăgada in opinia paratei apare ca inadmisibila cererea reclamanților si in raport de dispozițiile art. 8 si 39 din l. 18/1991 rep., 23 al. 2, art. 3 al. 2,4 L. 1/2000 si dec. 33/2008 a ICCJ.Au fost invocate si disp.art. 115,118, 137 C.p.c. si L. 213/1998 si 268/2001;
-M.F.P. prin D.G.F.P. V., in raport de solicitările reclamanților, a inteles sa invoce in principal excepția inadmisibilității cererii deoarece imobilele revendicate au trecut abuziv in proprietatea statului iar reclamanții au formulat notificare in baza L. 1o/2oo1 fără să precizeze cum s-a soluționat aceasta si fara a face dovada dr. lor de proprietate așa in raport de dec. 33/2008 a ICCJ si L. 1o/2001, cererea reclamanților este inadmisibila.
A mai invocat același parata si lipsa calității sale procesual pasive având in vedere că competenta de soluționare a astfel de cereri aparține altor instituții abilitate prin legile speciale privind restituirea proprietății așa incat M.F.P. ar fi avut calitate numai in acele cazuri in care legea nu stabilea alte organe abilitate in acest scop. In drept, au fost invocate si disp.art. 114,1o5,1o7 si 115 C.p.c. si toate Legile privind restituirea proprietății.
Din analiza actelor si lucrărilor dosarului, instanța retine următoarele:
In conformitate cu disp.art. 137 C.p.c. instanța este obligata sa se pronunțe de indata asupra excepțiilor ce fac de prisos analiza in fond a cauzei, așa incat in raport de toate excepțiile invocate in cauza, in ordinea prevăzuta de legiuitor urmează a se pronunța asupra acestora, dând întâietate excepției inadmisibilității cererii invocata de toți parații in cauza, cu excepția Stațiunii De cercetare pomicola Focșani:
Prin sentința civila nr. 552/7.12.1927 pronunțata de Tribunalul Județului Prahova Secția I-a trecută fiind in Registrul pentru trecerea hotărârilor in materie civila la pag. 170,171 având ca obiect partaj judiciar s-a stabilit in favoarea autorilor reclamanților, def. B. D.A.N. dreptul de proprietate pentru mai multe imobile printre care si cele ce fac obiectul prezentei cereri.
Reclamanții au făcut dovada calității de moștenitori legali ai def. B. D.A.N. cu certificatul de moștenitor nr. 3/2.o4.2o12 eliberat de BNMP P. O. București nu insă si a modalității in care au pierdut posesia asupra bunurilor imobile in prezent revendicate.
Prin contractul de împrumut de folosința încheiat la 17.o4.2oo6 încheiat la sediul SDP Focșani părțile contractante SDP Focșani in calitate de comodant si . in calitate de comodatar au convenit sa încheie acest contract cu privire la bunurile aparținând fostei Ferme 6 Chiojdeni individualizata de la poziția 2.1.1. – 2.1.12 (filele 13-14 dosar), bunuri imobile prin care se afla si cele ce fac obiectul prezentei cereri, așa cum susțin reclamanții.
Au mai susținut reclamanții că deja pentru bunurile pentru care le revendica actualmente au deschis rol fiscal al primăria Chiojdeni depunând in acest sens instiintarea de plata 537/2.o3.2009 emisa de Primăria . reclamanții in calitate de moștenitori ai def. B. D.A.N. sunt notificați ca figurând in evidentele unității emitente cu obligații bugetare de plata restanta cu titlu de impozit pe construcții, impozit terenuri persoane fizice si impozit teren extravilan pentru suma totala de_ lei, înscris nerelevant si cu atât mai puțin doveditor cu privire la susținerile reclamanților de proprietari tabulari cata vreme din cuprinsul acestui înscris nu se poate nicicum retine că impozitul datorat conform prezentei instiintari de către reclamanți ar fi aferent imobilelor in litigiu si nu altor imobile despre care de altfel, reclamanții au recunoscut că au reușit deja sa le redobândească in baza L. 18/1991.
Potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Rezultă astfel că revendicarea bunurilor preluate fără titlu valabil este permisă în condițiile dreptului comun cât timp nu există o lege specială de reparație care să stabilească modalitatea termenele și condițiile de restituire a acestora.
Odată adoptată o lege de reparație, acțiunea în revendicare de drept comun este inadmisibilă, dreptul de a revendica bunurile preluate fără titlu putându-se valorifica doar în condițiile legii speciale cum este cazul legilor fondului funciar pentru terenurile agricole sau forestiere sau a Legii nr. 10/2001 pentru imobilele preluate abuziv în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Un alt argument de text în sprijinul inadmisibilității acțiunii în revendicare după apariția Legii nr. 10/2001 se regăsește chiar în această lege.
Astfel, art.2 alin.2 din lege, prevede că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, dar se menționează că această calitate o pot exercita numai „după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire conform prevederilor prezentei legi” această ultimă sintagmă referindu-se la prevederile Legii nr. 10/2001 și nicidecum la cele ale dreptului comun.
In consecință, persoanele îndreptățite să revendice aceste bunuri trebuie să urmeze calea prevăzută de Legea nr. 10/2001, iar dacă nu o face, le suportă consecințele prevăzute de această lege, respectiv pierderea dreptului de revendicare căci potrivit art.22 al.5 din lege „nerespectarea termenului de depunere a notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent”.
Dar aceste persoane nu pierd numai dreptul de a se adresa justiției ci pierd însăși dreptul de proprietate întrucât conf.art.42 din lege, imobilele care în urma procedurilor prevăzute de această lege „nu se restituie” rămân în administrarea deținătorilor actuali putând fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare.
Dispunând că fostul proprietar se poate bucura de toate atributele dreptului său numai pentru viitor, după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești, legiuitorul nu a făcut altceva decât să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea dreptului de proprietate, instituind limitări rezonabile în exercitarea acestui drept în vederea asigurării securității circuitului civil în conformitate cu disp.art.44 al.1 din Constituție.,
Caracterul obligatoriu al procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 nu este un obstacol în accesul liber la justiție în condițiile art.6 din Convenția Europeană și art.21 din Constituție.
In speță, reclamanții, ca persoane îndreptățite în condițiile prev.de art.4 al.2 din Legea nr. 10/2001 au formulat notificarea prevăzută de art.22 din lege prin care au solicitat restituirea imobilului în litigiu, așa cum chiar aceștia recunosc din însăși modalitatea de redactare a cererii de chemare in judecata confirmata si in cursul cercetării judecătorești.
In ciuda faptului că instanța le-a pus in vedere in repetate rânduri sa facă aceasta dovada si la un moment dat chiar a dispus si suspendarea cauzei in conformitate cu disp.art. 155/1 C.p.c. reclamanții au refuzat a se conforma dispozițiilor instanței limitându-se a arăta că „desi au făcut notificare in baza L. 1o/2001, nedeținând actele din care să reiasă modalitatea in care s-a făcut restituirea….s-au văzut nevoiți a se adresa instanței de judecată … in 1993-1997 au solicitat instanței constatarea dreptului lor de proprietate asupra terenului insa odată cu trecerea anilor a expirat termenul in care aceasta hotărâre mai poate fi pusa in executare…”.
Mai mult decât atât, cu privire la ultimele precizări ale reclamanților stau dovadă si cele precizate de parata ADS (fila 15) in care se arata ca „referitor la sentința civila 8697/1997 pronunțata in legătura cu recunoașterea dreptului dvs. de proprietate asupra imobilului revendicat va informăm că termenul de prescripție a dr. de a cere executarea silită este de 1o ani si prin urmare….”, sentință ce de asemenea reclamanții nu au depus-o la dosarul cauzei nicicum.
Rezultă că, accesul la justiție al reclamanților este neîngrădit în speță prin acțiunea reglementată de art.26 al.,3 din Legea nr. 10/2001 și apoi prin exercitarea dreptului la apel și recurs în condițiile codului de procedură civilă.
Faptul că notificarea reclamanților nu a fost soluționată până la această dată,eventual așa cum susțin reclamanții, din motive neimputabile acestora, nu-i împiedică pe aceștia să formuleze acțiunea în justiție, știut fiind că nesoluționarea în termen a notificării echivalează cu un refuz.
Sub un prim aspect se susține de către reclamanți că imobilul în litigiu nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, pentru că terenul a fost preluat de stat în fapt, fără nici un titlu, iar construcțiile au fost preluate printr-un act administrativ dat cu încălcarea dispozițiilor legale, fiind preluate, deci fără titlu valabil. Din acest motiv acțiunea a fost promovată în conformitate cu dispozițiile art. 480 cod civil .
Indiferent de existența sau inexistența titlului statului, ori de valabilitatea acestuia, imobilul a cărui revendicare se solicită în speță, intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Astfel, potrivit art. 2 alin. 1 lit. i din actul normativ menționat, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate abuziv se înțeleg și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.
Sub un alt aspect, reclamanții susțin că, și în condițiile în care s-ar aprecia că imobilul ar intra sub incidența Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun tot ar fi admisibilă întrucât actul normativ mai sus menționat nu prevede o procedură administrativă pentru restituirea unui imobil aflat în patrimoniul unei societăți comerciale integral privatizate, o asemenea societate nefiind abilitată de lege să emită decizie de restituire, nefiind unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001.
Legea nr. 10/2001 reglementează procedura ce trebuie urmată de persoanele îndreptățite pentru valorificarea drepturilor ce le revin cu privire la imobilele preluate în mod abuziv de stat precum și soluțiile de rezolvare a unor astfel de revendicări.
De altfel, reclamanții au recunoscut in cererea de chemare in judecată că au recurs la dispozițiile acestui act normativ formulând notificare potrivit legii, fără insă a face dovada modului de soluționare a acesteia, astfel incat fie procedura este suspendată la acest moment, fie in situația in care ar fi fost deja soluționată in mod nefavorabil (fiind logic că dacă ar fi soluționata favorabil, reclamanții nu ar mai fi promovat prezenta acțiune) aceștia aveau la indemână căile prevăzute pentru sesizarea instanței in raport de aceleași dispoziții ale L. 10/2001. Prin urmare, nefinalizarea până la acest moment a procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 este doar consecința voinței reclamanților și nu a inaplicabilității în speță a acestui act normativ.
În aceste condiții, inadmisibilitatea acțiunii în revendicare promovate de reclamanți în conformitate cu dispozițiile dreptului comun este evidentă.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 33/2008 dată în recurs în interesul legii.
Potrivit deciziei mai sus menționate, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale conform principiului „specialia generalibus derogant”, chiar dacă acesta nu este prevăzut în mod expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate.
Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate opri securității raporturilor juridice.
În speță, reclamanții nu au demonstrat existența nici unei neconcordanțe între Legea nr. 10/2001, ca lege specială, și Convenția Europeană a Drepturilor Omului ceea ce face ca acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil promovată de aceștia să fie inadmisibilă.
De altfel, după pronunțarea deciziei date în recursul în interesul legii, Legea nr. 10/2001 a fost modificată în sensul că prin dispozițiile art. 46 alin. 4 s-a introdus principiul obligativității și al priorității procedurii speciale reglementate de acest act normativ.
Art. 46 alin. 4 nu face decât să consacre obligativitatea și prioritatea recurgerii la procedura Legii nr. 10/2001 de către persoana îndreptățită („persoana îndreptățită are obligația de a urma calea prevăzută de prezenta lege, după .. Prevederile prezentei legi se aplică cu prioritate.”) fără a face nici un fel de distincție în funcție de tipul actelor de dispoziție încheiate cu privire la imobilele preluate abuziv, respectiv dacă acestea sunt cu titlu gratuit sau oneros.
Pe de altă parte, instanta constată că actele de proprietate pe care pârâtele le dețin au fost încheiate în cadrul procesului de privatizare, deci nu sunt acte cu titlu gratuit, iar reclamanții nu au făcut dovada că au solicitat până în prezent anularea acestora.
De altfel, termenul pentru promovarea unei asemenea acțiuni în anulare a actelor de privatizare a expirat, imposibilitatea în care se află reclamanții în prezent de a contesta titlurile de proprietate invocate de pârâte (situație determinată doar de pasivitatea în care au stat reclamanții) fiind considerentul pentru care aceștia au înțeles să abandoneze, cel puțin pentru moment, procedura Legii nr. 10/2001 și să încerce o valorificare a pretențiilor lor pe calea dreptului comun.
Toate aceste considerente formează convingerea instanței că soluția admiterii excepției inadmisibilității cu consecința respingerii acțiunii reclamanților ca inadmisibilă, câtă vreme aceștia aveau deschisă procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, este temeinică și legală, urmând a fi admisă ca atare.
Cata vreme soluția ce se impune a fi adoptata in cauza privind respingerea cererii reclamanților ca inadmisibila este de prisos a mai fi analizate excepția lipsei calității procesual pasive a paratelor Stațiunea De cercetare pomicola Focșani si Agentia Domeniilor Statului, urmând ca acestea să rămana nesoluționate.
Instanța urmează sa ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Văzând că cererea a fost legal timbrata la val. pretențiilor deduse judecații in raport de art. 2 din L. 146/1997 rep.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E ;
Admite excepția inadmisibilității cererii privind acțiunea in revendicare.
Respinge cererea civila înregistrata la nr._, formulată de reclamanții B. M. A. T., B. D. N. C., B. M. A., B. I. I. cu domiciliul ales la cabinet avocat A. G. in București . . 201 sector 2 și pe pârâții STAȚIUNEA DE D. POMICOLĂ FOCȘANI cu sediul in Focșani . 72 jud V., . cu sediul in Focșani, Bld. Unirii nr 40 jud V., S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE – DGFP V. si S. R. PRIN AGENTIA DOMENIILOR STATULUI cu sediul in Bucuresti . 43 sector 1, având ca obiect revendicare imobiliară, ca inadmisibila.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,2.07.2013.
Președinte, Grefier,
Ex. 10/12.o7.2o13
TAM/LI
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1764/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4180/2013.... → |
|---|
