Partaj judiciar. Sentința nr. 1110/2013. Judecătoria GĂEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1110/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 3475/232/2009*
Dosar nr._
Ex.12
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA GĂEȘTI JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1110/2013
Ședința publică din data de 08.05.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. C.
Grefier: A. E.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect partaj judiciar privind pe reclamantul D. S. G., domiciliat în Găești, .. 204, jud. Dâmbovița, pe pârâții D. N., domiciliată în Găești, .. 204, jud. Dâmbovița, O. M., domiciliată în Timișoara, ..9, . A, ., jud. T., S. N., domiciliată în com. Dragodana, ., S. R., domiciliat în com. Dragodana, ., G. N., domiciliat în Găești, ., jud. Dâmbovița, B. E., domiciliată în com. Uliești, . și pe intervenientul I. R., domiciliat în ., Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 30.04.2013 fiind consemnate în încheiere, parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la data de 08.05.2013 pentru ca părțile să depună concluzii scrise, când a pronunțat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub nr._, reclamantul D. S. G. a chemat în judecată pe pârâții D. N., O. M., S. N., S. R., G. N. și B. E., solicitând partajul averii succesorale rămase de pe urma defunctei D. D..
În motivarea acțiunii se arată că D. D. a decedat la data de 12.02.1998, cu ultimul domiciliu în Găești, .. 204, jud. Dâmbovița, iar moștenitori cu vocație la succesiune au rămas reclamantul și pârâtele D. N. și O. M., în calitate de nepoți de fiu D. N. decedat la data de 19.02.1989, pârâții G. N., B. E. și S. R., în calitate de nepoți de fiu S. S. decedat la data de 12.04.1997 și pârâta S. N., în calitate de fiică.
Masa succesorală rămasă de pe urma defuncte, arată reclamantul în continuare, se compune din următoarele bunuri:
- suprafața totală de 8.500 mp, cuprinsă în titlul de proprietate nr._/18.04.2008, distribuită astfel: 5000 mp arabil extravilan în T 76, P 913/13; 3.500 mp arabil extravilan în T 76, P 919/3;
- suprafața totală de 2.976 mp cuprinsă în titlul de proprietate nr._/06.08.2003, distribuită astfel: 1400 mp arabil extravilan în T 25, P 183/16; 656 mp arabil extravilan în T 25, P 182/1/13; 920 mp arabil intravilan în T 46, P 5600;
- 1.000 acțiuni nominative cu nr. de ordine de la_ la_ la SIF Oltenia SA, conform certificatului de acționar nr._/22.11.1996
În finalul motivării se susține că suprafața de 2.024 mp situată în T 46, P 5601, 5602 și 5603 a fost înstrăinată de defunctă prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3327/23.06.1993 de fostul notariat de Stat Local Găești.
Cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 728 Cod civil.
Se solicită probele cu înscrisuri, martori și interogatoriu.
S-au atașat următoarele înscrisuri: copii certificate de deces D. D., D. N., S. S., S. T., copii sesizările pentru deschiderea procedurii succesorale nr. 3995EG/17.06.2009 emisă de Primăria Găești și nr. 5333/04.11.2009 emisă de Primăria . de moștenitor nr. 540/29.06.1989 eliberat de fostul Notariat de Stat Local Găești, copii titlurile de proprietate nr._/06.08.2003 și nr._/18.04.2008 eliberate de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Dâmbovița, copie certificatul de acționar nr._/22.11.1996, copie contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3327/23.06.1993 de fostul Notariat de Stat Local Găești, copie sentința civilă nr. 2097/24.07.1991 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. 2053/1991, certificatele de atestare fiscală nr._/05.11.2009 eliberat de Primăria Găești și nr. 5332/04.11.2009 eliberat de Primăria Dragodana, copii certificate de naștere G. N., S. E., S. R., D. M., D. N., D. G., copie certificate de căsătorie B. M., S. D., O. L. B., D. G., copii CI/BI.
Pârâții nu au formulat întâmpinare, cu toate că era obligatorie, potrivit art. 118 cod proc. civilă.
Intervenientul I. R. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, în contradictoriu cu reclamantul și cu pârâții, prin care a solicitat să se constate valabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între el și autoarea lui, D. D., la data de 05.09.1993 cu privire la suprafața totală de 8500 mp teren extravilan situat în . în T 76, P 913/13 și 3500 mp în T 76, P 919/3.
În motivarea cererii de intervenție în interes propriu, intervenientul arată că suprafața de 8500 mp identificată mai sus a fost înstrăinată de autoarea lui D. D. la data de 05.09.1993 prin antecontract de vânzare cumpărare, pentru suma de 2.500.000 lei, devenind proprietatea lui, astfel că apreciază că are un interes legitim și actual.
Mai arată interveninetul că aceste terenuri se află în posesia lui din anul 1993 și nu a fost împiedicat în exercitarea acestei posesii nici de autoare și nici de moștenitori, iar prețul a fost achitat la acea dată.
În drept, cererea de intervenție este întemeiată pe dispozițiile art. 49 C.p.c. și art. 111 C.p.c. iar ca probe se solicită înscrisuri, interogatoriu și martori.
S-au anexat cererii de intervenție de depun, în copie, titlul de proprietate nr._/18.04.2008, înscris sub semnătură privată intitulat „Declarație”.
Cererea de intervenție a fost admisă în principiu de către instanță, însă ulterior a fost respinsă prin încheierea interlocutorie pronunțată în temeiul art. 6736 cod proc. civilă, cât și prin sentința civilă nr.171 pronunțată la data de 04.02.2011 de Judecătoria Găești prin care a fost admisă acțiunea principală, s-a constatat deschisă succesiunea defunctei D. D., iar în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei s-au reținut: suprafața totală de 8500 mp, cuprinsă în titlul de proprietate nr._/18.04.2008, suprafața totală de 2.976 mp cuprinsă în titlul de proprietate nr._/06.08.2003, și 1000 acțiuni nominative cu nr. de ordine de la_ la_ la SIF Oltenia SA, conform certificatului de acționar nr._/22.11.1996
De asemenea, instanța a reținut ca moștenitori ai defunctei pe pârâta S. N., în calitate de fiică, cu cota de 1/3 din masa succesorală, reclamantul D. S. G., în calitate de nepot de fiu predecedat, cu o cotă de 1/9 din masa succesorală, pârâta D. N., în calitate de nepoată de fiu predecedat, cu o cotă de 1/9 din masa succesorală, pârâta O. M., în calitate de nepoată de fiu predecedat, cu o cotă de 1/9 din masa succesorală, pârâtul S. R., în calitate de nepot de fiu predecedat, cu o cotă de 1/9 din masa succesorală, pârâta B. E., în calitate de nepoată de fiu predecedat, cu o cotă de 1/9 din masa succesorală și pârâtul G. N., în calitate de nepot de fiu predecedat, cu o cotă de 1/9 din masa succesorală.
În temeiul art. 27-272 cod proc. civilă, instanța a consfințit tranzacția părților și a pronunțat astfel o hotărâre de expedient, care a fost însă casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, prin decizia civilă nr. 757/27.06.2011 a Tribunalului Dâmbovița.
Cauza a fost înregistrată pentru rejudecare la data de 26.07.2011.
Având în vedere considerentele deciziei de casare, în sensul de „a se completa probele în vederea stabilirii autenticității înscrisului sub semnătură privată intitulat „declarație” și eventual a determinării în mod exact a voinței părților la momentul încheierii acestei chitanțe, nefiind suficientă expertizarea amprentei digitale aplicată pe acest înscris de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, fiind necesară înaintarea acestuia și Institutului Național de Expertize Criminalistice București pentru confirmare”, cât și adresa nr. 1039/07.12.2011 emisă de INEC (f. 29) instanța de rejudecare a dispus efectuarea unei noi expertize criminalistice cu privire la înscrisul sub semnătură privată contestat de reclamant.
În ce privește cealaltă îndrumare din decizia de casare, de a se verifica dacă numele înscrise la finalul „declarației” sub mențiunea „consimțământul fraților” au fost executate de numiții S. N. și D. G., instanța a luat act de recunoașterea intervenientului la interogatoriu în sensul că el a executat scrisul și că nu au fost aplicate semnăturile celor două părți (fila 71 dosar I fond) iar cu privire la necesitatea de a se administra orice alte probe vor fi necesare în vederea stabilirii adevăratelor raporturi juridice dintre părți, a încuviințat suplimentarea probei testimoniale, fiind audiați martorii: D. N., D. M., S. E., P. C.(f. 103-107 și 204- rejudecare).
Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 152/20.11.2012 s-a concluzionat, la fel ca și în primul ciclu procesual, că nu se poate stabili dacă urma imprimată în dreptul numelui D. D. de pe înscrisul intitulat „declarație” ce poartă data „5 septembrie 1993” a fost ori nu creată de același deget care a creat impresiunea de pe contractul autentificat sub nr. 3327/23.06.1003 la Notariatul local Găești.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin încheierea interlocutorie din data de 05.03.2013 pronunțată în temeiul art. 6735 art.6736 cod proc. civilă, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul I. R. și, admițând în principiu acțiunea principală, a constatat deschisă succesiunea defunctei D. D., decedată la data de 12.02.1998, cu ultimul domiciliu în Găești, județul Dâmbovița și că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei D. D. se compune din următoarele bunuri situate pe raza orașului Găești, județul Dâmbovița: suprafața totală de 8.500 mp, cuprinsă în titlul de proprietate nr._/18.04.2008, distribuită astfel: 5000 mp arabil extravilan în T 76, P 913/13; 3.500 mp arabil extravilan în T 76, P 919/3; suprafața totală de 2.976 mp cuprinsă în titlul de proprietate nr._/06.08.2003, distribuită astfel: 1400 mp arabil extravilan în T 25, P 183/16; 656 mp arabil extravilan în T 25, P 182/1/13; 920 mp arabil intravilan în T 46, P 5600 și 1000 acțiuni nominative cu nr. de ordine de la_ la_ la SIF Oltenia SA, conform certificatului de acționar nr._/22.11.1996
De asemenea, instanța a reținut că au calitatea de moștenitori acceptanți ai succesiunii: pârâta S. N., în calitate de fiică, cu cota de 1/3, reclamantul D. S. G., în calitate de nepot de fiu predecedat, cu cota de 1/9, pârâta D. N., în calitate de nepoată de fiu predecedat, cu cota de 1/9, pârâta O. M., în calitate de nepoată de fiu predecedat, cu cota de 1/9, pârâtul S. R., în calitate de nepot de fiu predecedat, cu cota de 1/9, pârâta B. E., în calitate de nepoată de fiu predecedat, cu cota de 1/9 și pârâtul G. N., în calitate de nepot de fiu predecedat, cu cota de 1/9.
În temeiul art. 6736 cod proc. civilă, s-a dispus efectuarea unei expertize agricole pentru identificarea terenurilor, evaluare și propuneri de lotizare.
La data de 30.04.2013 părțile din dosar, cu excepția intervenientului, a cărui cerere de intervenție a fost respinsă, au solicitat în temeiul art. 271 cod proc. civilă ca instanța să ia act de învoiala intervenită pentru stingerea litigiului.
Consimțământul moștenitorilor a fost liber exprimat în fața instanței pentru partajarea prin bună învoială a bunurilor din masa succesorală rămasă de pe urma autoarei lor, iar verificând conținutul tranzacției, instanța constată că sunt respectate cerințele prevăzute de art. 2279 și următoarele din Noul Cod Civil, privitoare la tranzacții, astfel că în temeiul art.271-272 cod proc. civilă și art. 6734 cod proc. civilă, urmează să admită cererea părților și să consfințească învoiala acestora printr-o hotărâre de expedient al cărei dispozitiv va fi alcătuit din conținutul tranzacției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul I. R..
Admite cererea formulată reclamantul D. S. G., domiciliat în Găești, .. 204, jud. Dâmbovița și de pârâții D. N., domiciliată în Găești, .. 204, jud. Dâmbovița, O. M., domiciliată în Timișoara, ..9, . A, ., jud. T., S. N., domiciliată în ., S. R., domiciliat în com. Dragodana, ., G. N., domiciliat în Găești, ., jud. Dâmbovița, B. E., domiciliată în com. Uliești, . și pe intervenientul I. R., domiciliat în .,
Consfințește învoiala părților, cu următorul conținut:
„TRANZACȚIE:
Subsemnații: D. S. G., domiciliat în Găești, .. 204, jud. Dâmbovița, D. N., domiciliată în Găești, .. 204, jud. Dâmbovița, O. M., domiciliată în Timișoara, ..9, . A, ., jud. T., prin procurator D. N., domiciliată în Găești, .. 204, jud. Dâmbovița, în baza procurii judiciare autentificată sub nr.25 din data de 11.01.2010 de către BNP P. E., S. N., domiciliată în com. Dragodana, ., S. R., domiciliat în com. Dragodana, ., G. N., domiciliat în Găești, ., jud. Dâmbovița, B. E., domiciliată în com. Uliești, ., părți în dosarul nr._ / aflat pe rolul Judecătoriei Găești cu termen de judecată la data de 30.04.2013, având ca obiect partaj succesoral în vederea terminării acestui proces a intervenit această înțelegere care are următorul cuprins:
Eu, G. N., primesc în deplină proprietate și posesie următoarele bunuri situate pe raza comunei Dragodana, jud. Dâmbovița:
-2.500 mp situați în T.76, P.913/13 cu vecinătățile: N- DE 915/1, E- S. N., S- DN 940, V- M. A., evaluat la 300 lei;
Valoare lot: 300 lei.
Eu, S. N., primesc în deplină proprietate și posesie următoarele bunuri situate pe raza comunei Dragodana, județul Dâmbovița:
- 2.500 mp situați în T.76, P.913/13, cu vecinătățile: N- DE 915/1, E- N. M. D., S- DN 940, V- G. N., evaluat la 200 lei;
Valoare lot: 200 lei.
Eu, D. S. G., primesc în deplină proprietate și posesie următoarele bunuri situate pe raza comunei Dragodana, județul Dâmbovița:
- 3.500 mp situați în T.76, P.919/3, cu vecinătățile: N- HC 915, E- B. V., S- I. Gh.R., V- TAP, evaluat la 400 lei;
- 1.000 acțiuni nominative cu nr. de ordine de la_ la_, cu valoare nominală de 0,1 lei fiecare în valoare totală de 100 lei deținute de către defuncta D. M. D., la SIF Oltenia SA, conform certificatului de acționar nr._ din data de 22.11.1996, evaluate la 100 lei.
Valoare lot: 500 lei.
Eu, D. N., primesc în deplină proprietate și posesie următoarele bunuri situate pe raza orașului Găești, județul Dâmbovița:
-1.400 mp teren arabil extravilan, situați în T.25, P.183/16, cu vecinătățile: N- rest proprietate; E- UTCHIM S.A. Găești, S- rest proprietate, V- Precu S., evaluați la 200 lei;
- 656 mp teren arabil extravilan, situați în T.25, P. 182/1/13, cu vecinătățile: N- rest proprietate, E- I. I., S- moșt. I. I., V- Precu S., evaluați la 100 lei;
- 920 mp teren arabil intravilan, situați în T.46, P.5600, cu vecinătățile: N- DCL 646; .- Mecan petrol SA Găești, S- rest proprietate, V- Precu S., evaluați la 200 lei;
Valoare lot: 500 lei.
Eu, O. M., prin procurator D. N., am primit sulta de la D. S. G. în sumă de 500 lei.
Valoare lot: 500 lei.
Eu, S. R., am primit sulta de la D. N. în sumă de 500 lei.
Valoare lot: 500 lei.
Eu, B. E., am primit sulta de la D. N. în sumă de 500 lei.
Valoare lot: 500 lei.
Aceasta înțelegere scrisă reprezintă voința noastră liberă și neviciată, act pe care îl vom depune la instanța judecătorească cu rugămintea de a fi consfințit printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în temeiul art.271 – 273 cod proc.civilă.
Întocmit astăzi 30.04.2013 în opt exemplare, câte unul pentru fiecare parte și unul pentru instanță.
Reclamant: D. S. G., CI . nr._ elib. de SPCLEP Găești la 22.06.2011 CNP_ s.s. indescifrabil;
Pârâți: D. N., CI . nr._ elib. de SPCLEP Găești la 30.05.2006. CNP_ s.s. indescifrabil.
B. E., CI . nr._ elib. de SPCLEP Găești la 04.11.2010 CNP_ s.s. indescifrabil.
G. N., BI . nr._ elib. de P..Găești la 29.08.1988 CNP_ s.s. indescifrabil.
S. N., BI . nr._ elib. de P..Găești la 30.11.1981 CNP_ s.s. indescifrabil.
S. R., CI . nr._ elib. de SPCLEP Găești la 07.03.2008 CNP_ s.s indescifrabil.
O. M., prin procurator D. N. s.s. indescifrabil.”
Dispune comunicarea prezentei hotărâri, în temeiul dispozițiilor art.54, alin.2 din Legea nr.7/1996, în termen de 3 zile, după rămânerea definitivă și irevocabilă, la O.C.P.I. Dâmbovița.
Dispune comunicarea prezentei hotărâri Administrației Financiare Găești, județul Dâmbovița, în temeiul dispozițiilor art.77, indice 1, alin.6, teza a-II-a din Codul Fiscal în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din data de 08.05.2013.
Președinte,
Grefier,
Red.C.C.
Tehnored.B.M.
Ex.12/08.06.2013
O.D.C.P.8528
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 522/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|